Cuviosul Ioan de la Valaam: Scrisori către ucenici

3

27 aprilie 1940

Am primit într-adevăr scrisoarea ta. Prin mila lui Dumnezeu, mă aflu încă în viaţă. Cu toate că mă culc pe scânduri, sunt liniştit sufleteşte. Nu mă mai gândesc la Valaam – e ca şi cum aş trăi acolo! Am înţeles scrisoarea ta, căci este scrisă din inimă şi am simţit puterea cuvintelor.

Am părăsit Valaamul în linişte şi am trecut bombardamentul cu sufletul împăcat. În timpul alarmelor, n-am alergat la adăpost – cu toate că adăpostul era amenajat în biserica principală, ci am rămas în chilia mea mea ca să citesc Sfânta Evanghelie. Căderea bombelor zguduia clădirea, geamurile zburau în ţăndari, uşile se deschideau. Însă eu am avut convingerea că voi rămâne în viaţă.

A trebuit să părăsim Valaamul în grabă şi, deşi nu am putut lua decât puţine lucruri cu noi, nu regret. Este totuşi păcat că icoana ta, cât şi cea primită de la părinţii mei, cu binecuvântarea lor, au rămas agăţate pe perete. Am luat cu mine câteva cărti din Sfinţii Părinţi şi asta ajunge!

Deşi te-ai dezlegat de patimi, păstrează-ţi smerenia şi, până la moarte, nu te încrede în tine însăţi. Trebuie să ne nevoim pentru fiecare virtute, dar reuşita străduinţelor noastră depinde de harul divin. Ca răsplată a smereniei şi nu a ascezei, Dumnezeu ne trimite harul Său. Cu cât omul se smereşte mai mult, cu atât harul îl cercetează mai mult. Te sfătuiesc să citeşti cele cinci cuvântari despre curăţie a inimii scrise de Sfântul Macarie cel Mare. Au fost publicate la voi.

Extras din cartea: Fericirile, Cuviosul Ioan de la Valaam, Ed. Anastasia,1997.