Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi preaiubiţilor credincioşi, har, milă şi pace de la Hristos Domnul Ce născut în ieslea Betleemului!

Iubiții mei fii și fiice duhovnicești,

Mulţumind şi dând slavă Părintelui ceresc că ne-a învrednicit a ajunge şi în acest an luminatul praznic al Naşterii Fiului Său Cel iubit, vă îmbrățișez și vă binecuvântez părintește întru bucuria venirii în lume a Dătătorului de viață, Vindecătorul sufletelor și trupurilor noastre!  Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos este cea mai mare taină a iconomiei dumnezeiești, dovada iubirii necondiţionate şi nemărginite pe care Milostivul Dumnezeu o poartă omului. „Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său cel Unul-Născut, L-a dat ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3,16).

În iubirea Sa milostivă, Hristos  Mântuitorul lumii,  S-a întrupat ca să îl restaureze integral pe om, trupește și sufletește, după cum minunat ni se deslușește într-o cântare din Canoanele Utreniei prăznuirii de astăzi: „Văzând Ziditorul pe omul pe care l-a zidit cu mâinile pierind, plecând cerurile, S-a pogorât şi pe acesta, întrupându-Se din dumnezeiasca Fecioară, îl zideşte cu totul nou, cu adevărat, că S-a preaslăvit”[1]. Ajutorul pe care îl primeşte omul, ca dar al celui ce până acum a fost nevăzut, dar acum S-a făcut asemenea oamenilor, îl reprezintă dobândirea demnităţii de fii, după har, ai lui Dumnezeu, a stării de sănătate sufletească şi trupească. Vindecarea noastră nu reprezintă un scop în sine, ci are menirea de a-l împăca pe om cu Dumnezeu, pentru că vindecarea adusă de Hristos, Prunc Nou Născut, reface legătura dintre om și Dumnezeu în spaţiul sacramental al Bisericii.

În registrul de jos al icoanei Nașterii Domnului, vedem de obicei două femei care îl spală pe Hristos Pruncul, fiind supus cerințelor firii omenești. Potrivit tradiției vii a Bisericii, una dintre aceste moașe, numită Salomeea, îndoindu-se de păstrarea nestricată a cheilor fecioriei Preasfintei Născătoare în timpul nașterii, mâna ei s-a uscat, însă după ce s-a căit, luându-L pe Dumnezeiescul Prunc pe brațele sale, a fost tămăduită de necredința și neputința ei. De fapt această minune exprimă sugestiv întreaga slujire vindecătoare a Bisericii! Boala fizică nu este decât urmarea îmbolnăvirii sufletești, iar puterea vindecării este dată în Biserica lui Hristos de puterea iertării păcatelor prin Taina Spovedaniei sau a Pocăinței.

În grija Sa permanentă de a reface armonia dintre suflet și trup, Mântuitorul îl vindecă, de pildă, pe slăbănog, mai întâi sufletește, de păcatele sale: „Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!”  apoi îl tămăduiește de neputința sa trupească: „Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te și umblă? Dar ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ți patul și mergi la casa ta. Și sculându-se, s-a dus la casa sa.”  (Matei 9, 2-7).

Sfintele Evanghelii ni-L arată pe Hristos Domnul plin de iubire și milă față de întreaga făptură umană, față de cei sărmani și bolnavi: demonizați, leproși, orbi, șchiopi, față de cei cuprinși de multe neputințe trupești, însă și față de cei bolnavi duhovnicește. „Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor. Și văzând mulțimile, I s-a făcut milă de ele, că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor.” (Matei 9, 35-36). În această vreme, Păstorul Cel Bun, îi alege pe apostoli și le dă puterea de a tămădui toată neputința în popor, iar oile cele rătăcite să fie aduse pe calea mânturii: „Și a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate. […] Și ieșind, ei propovăduiau să se pocăiască. Și scoteau mulți demoni și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau.” (Marcu 6, 7-13).

Iubiți frați și surori în Hristos, Vindecătorul neputințelor noastre,

Sfântul Sinod al Bisericii noastre, la propunerea Preafericitului nostru Părinte Patriarh Daniel, a proclamat anul mântuirii 2012 – „Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor”. Sfântul Maslu este una dintre Tainele Bisericii prin care omul poate să se întărească trupeşte şi sufleteşte pentru lupta duhovnicească din această viaţă şi pentru dobândirea împărăţiei veşnice. Pentru orice om, dar și pentru noi românii aşezaţi în aceste ţinuturi nordice, Sfânta Taină a Maslului reprezintă Taina restaurării trupeşti, Taina comuniunii interpersonale, Taina care accentuează rugăciunea, dimensiunea vindecătoare şi darul Bisericii pentru cei care caută mângâiere.

Sfântul Maslu este Taina restaurării trupeşti pentru că orice om copleşit de boală, de întristări şi de încercări, poate să se îndrepte şi să se vindece sufletește și trupește participând la această minunată slujbă. „Este cineva bolnav intre voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cuuntdelemn întru numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15). Sfântul Maslu este Taina comuniunii interpersonale, pentru că ea nu se poate realiza decât prin rugăciunea multora.  Exigența participării mai multor preoți la săvârșirea Sfintei Taine a Maslului, este în primul rând expresia participării întregii Biserici la lucrarea tămăduitoare. Fiind răsfiraţi pe cuprinsul ţărilor scandinave, prin această slujbă ne regăsim în starea de fiinţe comunionale, capabile de jertfa rugăciunii. Aici, unde timpul este măsurat nu în clipe şi minute, ci mai ales în valori materiale, rugăciunea și jertfa pe care le aducem în această slujbă pentru noi şi pentru ceilalţi, ne apropie unii de alţii şi împreună de Dumnezeu şi ne conştientizează că suntem mădulare ale Trupului lui Hristos şi suferim sau ne bucurăm, fiecare în parte și cu toți împreună.

Sfântul Maslu este Taina care accentuează rugăciunea. Sunt săvârșite un număr de 7 rugăciuni de binecuvântare a untdelemnului, 7 citiri din Epistolele Sfinților Apostoli, 7 citiri din Evanghelii, 7 rugăciuni mari de dezlegare a păcatelor și a neputințelor, precum şi 7 ungeri cu untdelemn sfinţit. Stăruirea în sfânta lectură și în actele sacramentale, arată perseverența  și roadele ei atunci când este suport al rugăciunii în Biserica lui Hristos. Sfântul Maslu  este tratamentul vindecător şi darul Bisericii de care putem beneficia ori de câte ori avem nevoie de mângâiere. Dacă în tradiţia apuseană, în mediul în care şi noi vieţuim, această Taină este administrată doar ca mângâiere extremă (extrema onctio), o ultimă lucrare sacramentală a Bisericii pentru cel ce se pregătește să treacă spre veșnicie, în Biserica noastră Răsăriteană, putem să ne bucurăm de ea de fiecare dată, ca dar al Bisericii, așa cum ne împărtășim perpetuu din darurile celorlalte Sfinte Taine pe care le evocă minunat colinda noastră de acasă. Un exemplu în acest sens este și această străveche variantă din mistagogia noastră populară, pe care am cules-o din satul meu natal, în care darurile Tainelor de inițiere își arată întâietatea ziditoare:

„La masă rotundă,

Refren: Doamne, leor,

Tri domni de acei mari

Beau și libovesc,

Care sunt mai mari.

Grâu-și cuvânta:

̶  Pot să fiu mai mare

De voi amândoi,

Că din mine-și fac

Colac și prinos.

Vinu-și cuvânta:

̶  Pot să fiu mai mare

De voi amândoi,

Că din mine-și fac

Slujbe-n biserici.

Miru-și cuvânta:

̶  Pot să fiu mai mare

De voi amândoi,

Că din mine-și fac

Din păgâni, creștini”[2].

Uneori, în argumentația mirului din colinda românească se pomenește și Taina Sfântului Maslu: „Că de n-aș fi eu/ Nici nu ar mai fire/ Nici o miruire/ Nici o măsluire…”[3]. Deci, darul Bisericii este darul lui Dumnezeu, iar cel mai mare și sfânt dar, pe care Dumnezeu ni l-a lăsat, este viața aceasta pământească, pârgă a vieții veșnice, care se păstrează şi se înnoiește, prin rugăciunea multora, în slujirea Sfântului Maslu, dar și  în slujirea și îngrijirea semenului nostru aflat în suferință și căutare de sine.

Preaiubiții mei,

Am avut un an binecuvântat, bogat în evenimente și frumoase lucrări misionare. Dintre acestea, aș dori să menționez tabăra organizată de Centrul de tineretSfântul Voievod Ştefan cel Mare al episcopiei noastre, în luna iulie, la Mănăstirea Tismana, sub genericul: „Familia creştină, bucuria firească a vieţii în Hristos”,  unde au participat adolescenţi, tineri şi familii tinere, însoţite de copiii lor, din Suedia, Norvegia şi Danemarca. S-au stabilit, cu acest prilej, frumoase legături de suflet și contacte între noi şi cei pe care i-am întâlnit în ţară, iar programul duhovnicesc al taberei (Sfânta Liturghie, rugăciunea în comun, spovedania şi convorbirile cu duhovnicii, pelerinajele la mănăstirile din  zonă) a fost conjugat armonios cu cel recreativ (atelierele de creaţie, drumeţiile, vizitele la obiectivele culturale şi tradiţionale din zonă, jocurile sportive). Totodată, pelerinajul cu preoții și credincioșii noștri din țările scandinave, organizat la sfârșitul lunii septembrie de Centrul de pelerinaj „Sfântul Cuvios Antipa” al eparhiei noastre, la bisericile și mănăstirile din România, încununat de întâlnirea cu Preafericitul nostru Părinte Patriarh Daniel, ne-a întărit sufletește și ne-a adus multe bucurii duhovnicești.

Cu ajutorul Milostivului Dumnezeu, în perioada 4-6 mai 2012, vom organiza întâlnirea generală cu tinerii din episcopia noastră, cu tema: „Tinerețea care alină. Grija tinerilor față de cei în suferință”,  într-un loc pitoresc din nordul Danemarcei, în apropierea orașelor Ikast și Aarhus, într-un complex special amenajat pentru astfel de întâlniri cu tinerii. Pelerinajul tematic de anul viitor o să-l organizăm la începutul lunii iunie, în Grecia. Fiind „Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor”, de data aceasta, vom merge pe urmele Sfinților Apostoli și ale binecunoscuților Sfinți taumaturgi, vindecători din Elada: Spiridon al Trimitundei, Nectarie din Eghina, Patapie, Ioan Rusul și alți sfinți care au odrăslit, au pătimit, s-au nevoit și s-au proslăvit în aceste străvechi ținuturi creștine.

Vă doresc să petreceți în continuare Sfintele Sărbători cu pace și folos duhovnicesc iar Anul Nou să ne fie tuturor binecuvântat și spornic! Fie ca Hristos Domnul să ne împărtășească în toată vremea Harul Său și să binecuvânteze împreună-viețuirea noastră pe calea mântuirii, să verse peste rănile noastre ca un Samarinean milostiv untdelemnul mângâierii şi vinul tare al dumnezeiştii iubiri!

Al vostru de tot binele voitor și pururea rugător către Domnul,

+Episcopul Macarie al Europei de Nord

Dată în reședința noastră episcopală din Stockholm, Suedia, la praznicul Nașterii Domnului, în anul mântuirii 2011.

---

[1] Mineiul pe decembrie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 437.

[2] Macarie Marius-Dan Drăgoi, Ler Sfântă Mărie. Colinde de pe văile Țibleșului, Cluj-Napoca, 2005, Colinda nr. 202, loc. Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud, pp. 279-280.

[3] Sabin V. Drăgoi, 303 colinde cu text și melodie, Craiova, 1931, Colinda nr. 193, loc. Petreni, jud. Hunedoara, p. 183.