In intervalul 14-17 iunie, in Creta, a avut loc “DIALOGUL” DINTRE PAPISTAŞI ŞI ORTODOCŞI (Cardinalul Kurt Koch a dezvăluit că unirea va avea loc)

In intervalul 14-17 iunie, in Creta, a avut loc “DIALOGUL” DINTRE PAPISTAŞI ŞI ORTODOCŞI

(Cardinalul Kurt Koch a dezvăluit că unirea va avea loc)

AL VII-LEA SINOD ECUMENIC

ŞI

DIALOGUL DINTRE PAPISTAŞI ŞI ORTODOCŞI

ASUPRA PRIMATULUI PAPAL

Unirea doar pe temeiurile Bisericii Primare nedespărţite,

ale ignorării instituţiei papale şi ale înşelărilor latine

Recent a avut loc la Rethymno în Creta, [în intervalul 14-17 iunie, n.tr.] în toiul acestei cumplite crize economice, al lipsei guvernării şi al dizolvării statului grec, al treilea rund al Dialogului teologic dintre papistaşi şi ortodocşi referitor la primatul papal. Patriarhia Ecumenică şi toţi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe la dialog s-au dovedit cu totul lipsiţi de consideraţie faţă de situaţia critică în care se află poporul elen. Au organizat şi au participat la un dialog care în Cipru şi la Viena a eşuat. Reprezentantul Vaticanului şi responsabilul cu unitatea „Bisericilor”, Cardinalul Kurt Koch, a dezvăluit că unirea va avea loc şi că fiecare parte îşi va păstra tradiţiile (primatul, infailibilitatea papală etc.). În mod esenţial a declarat că păşim către unire însă fără scoaterea papismului care se numără între erezii, înşelări.. Aceste declaraţii ale lui Kurt Koch nu au fost dezminţite de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe. Atitudinea lor mărturiseşte nu neglijenţa [în informarea poporului], ci vinovăţia. Vaticanul, „lipsit de libertate” şi dictatorial, ne luminează! şi ne pregăteşte pentru ceea ce va veni. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, care se presupune că slujesc libertatea şi adevărul de credinţă, tac în chip vinovat. Aceştia se tulbura doar atunci când poporul credincios îi dezaprobă ca pe nişte trădători ai credinţei şi tot ei dau răspunsuri în regim de teroare. Toţi aceşti parteneri de discuţie, negociatori şi punători de acord cu papistaşii asupra unirii unor „Biserici” cu o mare diversitate de dogme sunt datori să îşi amintească faptul că unirea „Bisericilor” poate avea loc doar „pe temeiurile Bisericii Primare, ale ignorării instituţiei papale şi a mulţimii de înşelări latine, potrivnice învăţăturii sănătoase”.

Toţi aceştia sunt datori să aibă în minte următorul text al răposatului Arhimandrit Spiridon Bilalis, pe care îl preluăm din opera sa „Ortodoxie şi Papism”1. Iată textul:

 „Tema unirii Bisericilor, aşa cum se pune ea astăzi, provoacă temeri multora dintre ortodocşi. Într-adevăr, semnale de alarmă sunt trimise de pretutindeni şi mulţi se întreabă dacă nu cumva Biserica Ortodoxă se îndreaptă iarăşi către o nouă peripeţie florentină [aluzie la Sinodul de la Ferrara-Florenţa, 1438-1439, n.tr.] Nu e posibil ca această situaţie să avanseze până la punctul în care vor împinge lucrurile cei care se înfăţişează astăzi ca entuziaşti ai unirii. Noi însă credem că Ortodoxia, stâncă veşnică şi indestructibilă, va dizolva totdeauna în spumele valurilor toate uneltirile omeneşti care ţintesc eventual la o impresionantă şi efemeră unire ce subminează însă adevărata unire a Bisericilor. Unirea, pentru care se roagă Biserica noastră, se va realiza doar pe temeiurile Bisericii Primare, ale ignorării instituţiei papale şi a mulţimii de înşelări latine, potrivnice «învăţăturii sănătoase» (Tit 2, 1).

Al VII-lea Sinod Ecumenic prin Sinodiconul Ortodoxiei va trâmbiţa totdeauna către ortodocşi şi eterodocşi hotarele neschimbătoare ale credinţei ortodoxe: „Aşa cum au văzut profeţii, aşa cum au învăţat Apostolii, aşa cum a primit Biserica, aşa cum au dogmatisit Învăţătorii, cum înţelege împreună cu ei lumea locuită [oikumene], cum luminează harul, cum lămureşte adevărul, cum a fost izgonită minciuna, cum ne întăreşte înţelepciunea sa proclamăm, cum a adeverit Hristos, tot aşa gândim, vorbim, propovăduim … Această credinţă a Apostolilor, această credinţă a Părinţilor, această credinţă a Ortodocşilor, această credinţă care a întărit lumea”.

Într-adevăr, Ortodoxia nu se sprijină pe „învăţături ce sunt porunci ale oamenilor” (Matei 15, 9). Doar Ortodoxia dăruieşte întregii lumi [oikumene] fii credincioşi ei, aur curat al credinţei şi adevărului creştin. Ortodoxia învaţă dintotdeauna ceea ce a revelat Domnul Dumnezeu-Omul prin Evanghelia Sa, ceea ce au transmis gurile Cuvântului mişcate de Duhul, slăviţii Apostoli, ceea ce a primit în Duhul Sfânt Biserica, ceea ce au trâmbiţat Sinoadele Ecumenice, ceea ce au scris şi au propovăduit Părinţii şi Învăţătorii purtători de Dumnezeu ai lumii [oikumene]. Ortodoxia rămâne credincioasă cuvântului lui Hristos, Care a dorit nealterată noua învăţătură a Evangheliei Sale: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35). Ortodoxia rămâne concentrată pe porunca dumnezeiască a Apostolului neamurilor: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât cea pe care v-am vestit-o, să fie anatema!” (Galat. 1, 8).

Marele Athanasie, stâlpul neînfrânt al Ortodoxiei, a stabilit că este cu neputinţă să se adauge o iotă în Simbolul de credinţă, chiar dacă pentru aceasta a fost chemat să bea paharele amare a cinci exiluri. Marele Athanasie, Marele Vasilie, Grigorie Theologul, Ioan Gură de Aur, Chiril al Alexandriei, Ioan Damaschin, Fotie cel Mare, Grigorie Palama, Marcu Eugenicul, Nicodim Aghioritul, Cosma Etolianul, Sfântul Nectarie şi toţii Sfinţii învăţători şi martiri ai Bisericii ne-au predat nouă moştenirea sacră a Ortodoxiei, aşa cum au primit-o succesiv de la Apostolii lui Hristos. Sfânta ceată a Învăţătorilor Ortodoxiei a putut să proclame odată cu Evanghelistul Luca: „Aşa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început şi au fost slujitori ai Cuvântului” (Luca 1, 2).

SINGURĂ Ortodoxia oferă astăzi ceea ce pretinde dumnezeiescul Pavel de la propovăduitorii Evangheliei: „[dovedind] în învăţătură neschimbare, cuviinţă, cuvânt sănătos şi fără prihană” (Tit 2, 7-8). Ortodoxia este în stare să cerceteze toate dogmele creştine contrafăcute şi să trâmbiţeze Occidentului înşelat: „Aceste dogme nu sunt ale gândirii sănătoase, aceste dogme nu sunt conforme Bisericii … Aceste dogme, bătrânii dinaintea noastră, cei ce au fost şi tovarăşi Apostolilor, nu ţi le-au predat ţie”2. Ortodoxia este „Biserica Universală (Καθολική)” a lui Hristos, „cea care citeşte corect şi cercetează în mod exact Sfintele Scripturi”, cea care „s-a întemeiat pe piatră, porumbelul desăvârşit, cea care deţine cârma credinţei drepte şi cucernice în corabia apostolică”3. Ortodoxia este „cea lămurită de şapte ori în Sinoadele Ecumenice precum şi în Sinoadele locale şi adeverită de toţi sfinţii şi care se asudă întărind prin nenumărate cuvinte şi vărsări de sânge, încă şi prin semne dumnezeieşti şi ţinând cele crezute neadăugate şi nemicşorate”4.

ORTODOXIA rămâne până azi Mireasa lui Hristos Celui neprihănit, cea care „nu are pată sau zbârcitură” a înşelării, Mireasa cea curată, cea care cunoaşte un Mire şi un cap, care se scârbeşte de orice unire nelegiuită ca de o supuşenie slugarnică faţă de capul infailibil văzut. Doar Ortodoxia, potrivit cuvântului patristic s-a păstrat „Mireasă dumnezeiască … fecioară neatinsă, Biserică având trupul imaculat, înţeleaptă, neprihănită, încântătoare”5. Ortodoxia este cea care luminează în veşnicie mai presus de soare strălucirile dumnezeiescului adevăr şi răspândeşte buna mireasmă a mirurilor Duhului. Ortodoxia se împodobeşte ca şi cu porfiră şi vizon cu sângiuirile martirilor credinţei, continuând tradiţia catacombelor prin holocausturile noilor mucenici în mijlocul secolului al XX-lea. Ortodoxia apare totdeauna ca „lume a lumii” şi constituie unica speranţă a întregii lumi [oikumene]. În ciuda sărăciei ei exterioare Ortodoxia rămâne „curtea cea sfântă” în care inevitabil într-o zi se vor întoarce toţi cei înşelaţi şi „abătuţi de la credinţă”. Ortodoxia este „Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”, adeverită „ieri şi azi aceeaşi şi în vecii vecilor”, pentru că Ortodoxia este Acest „Hristos Care cuprinde veacurile” …

Grecia s-a nuntit cu Ortodoxia, săvârşind neîncetat nuntă duhovnicească şi niciodată nu va dispărea, dacă rămâne curat ţară ortodoxă: „Există în mulţi o teamă, scrie Profesorul Ioannis Theodorakopoulos, ca nu cumva Europa să ne absoarbă … Credem că, şi să vrea Europa să se transforme într-un jug pentru Greci, vor reuşi Grecii să îl rupă şi pe acesta. E de ajuns să îşi păstreze duhul, limba, creştinismul, adică Ortodoxia, care a reuşit să păstreze creştinismul la măsurile omului liber. Ortodoxia nu a înrobit omul”6. Într-adevăr, Ortodoxia constituie şi astăzi cea mai sfântă moştenire a Grecilor. Ne-am născut şi noi din părinţi ortodocşi. Ne-am botezat în sfintele izvoare ale colimvitrei Ortodoxiei. Imne ortodoxe va psălmui Biserica şi la ieşirea noastră din prezenta viaţă. Pentru încă o dată Biserica ne cheamă să rămânem treji pe dumnezeieştile ei metereze, însufleţiţi de imnul ortodox al lui Iosif Brienios, al marelui învăţător al Sfântului Marcu Eugenicul:

 „Nu ne vom lepăda de Tine, iubită Ortodoxie,

Nu vom înşela preţuirea Ta moştenită din tată în fiu

în Tine ne-am născut, în Tine trăim,

Şi dacă vremurile o vor cere

de mii de ori pentru Tine vom muri.”

 Mai mult decât în orice altă epocă, cei care în mod direct sau indirect primejduiesc Ortodoxia prin predici filopapiste şi ecumeniste este necesar să asculte veşnica trâmbiţare a hotărârii Sinodului VII Ecumenic: „Cercetând cu toată acrivia şi sfătuindu-ne şi următori fiind adevărului, nimic nu lăsăm, nimic nu adăugăm, ci păzim nemicşorate toate ale Bisericii Universale … Urmând întregului dumnezeiesc sobor apostolic şi al preafinţilor Părinţi, păzim predaniile, pe care le-am primit … Noi urmăm vechii rânduieli a Bisericii Universale, noi păzim aşezămintele Părinţilor, noi, pe cei care adaugă sau scot ceva din Biserica Universală, îi anatemizăm”7.

 Ὀρθόδοξος Τύπος, 1 iulie 2011, nr. 1885, pp. 1, 7

Traducere Mihail Ilie

1 Μμπιλάλη, Σπυρίδωνος, Αρχιμ., Ὀρθοδοξία καὶ Παπισμός. Τόμος Α’, Κριτική τοῦ Παπισμοῦ. Ἐκδόσεις Ἀδελφότητος «Εὐνίκη», Ἀθήναι, 19882, pp. 17-22.

2 Εἰρηναίου, Fragmenta, 2, 12, PG 7, 1226 A, 1228 A.

3 Μ. Ἀθανασίου, Κατά πασῶν τῶν αἱρέσεων, 12, PG 28, 524B.

4 Ἰωσήφ Βρυεννίου, Τά εὑρεθέντα, τόμ. Β’, σέλ. 29, Λειψία ᾳψξη.

5 Μεθοδίου, Συμπόσιον … 11, ΒΕΠΕΣ 18, 89.

6 Περιοδικόν «Ζωή», ἀρ. (25.4.1963), σ. 136.