Cum să redevenim tineri
Nu am cuvinte pentru a vă putea mulțumi pentru invitația pe care mi-ați făcut-o, găsind acest loc plin de căldură precum o îmbrățișare, împreună cu oameni care vorbesc altă limbă, într-ale căror acte scrie că sunt de altă naționalitate, și pe care eu niciodată nu i-am cunoscut-o, dar cu care, din primul moment, simt că suntem frați. Ceea ce vă spun este ceea ce simt și este un mare adevăr. Nu există alt lucru mai frumos decât ceea ce spune Proorocul David, „decât numai a locui fraţii împreună” (Ps. 132, 1), adunați întru același duh, cu același scop. Sincer vă spun, am venit [în Moldova] ca să mă închin, să vizitez câteva mănăstiri, ca să cunosc sfinții de aici, să cunosc și sfinții contemporani de aici, trupul [Bisericii], credincioșii, pe voi. În acest frumos duh de autentică sete interioară, nu este prea corect să preiau rolul celui ce ține un discurs. Cel ce vorbește are un singur avantaj, dacă ceilalți îl văd doar pe el, el îi vede pe toți. Și mă bucur foarte mult că vă văd.
Nu știu ce să vorbesc, știu doar că mi s-a spus că subiectul este Cum să ne reîntoarcem la tinerețe, Cum să redevenim tineri. Acesta este un subiect bun pentru oamenii în vârstă, dar văd că majoritatea dintre voi sunteți tineri, așa că mai bine vorbim despre Cum putem deveni și rămâne tineri, pentru că cineva poate fi tânăr la vârstă, dar să nu fie deloc tânăr în cuget. Atunci când, în urmă cu trei, patru zile, am vorbit cu domnul profesor Croitoru, și m-a anunțat despre subiect, l-am întrebat: Ce le-aș putea spune tinerilor? Să le vorbesc despre ceea ce simt, despre cum mesajul Evangheliei și al lui Hristos este plin de un spirit și un ethos tineresc? Mi-a răspuns: Spuneți-le ce vreți. I-am replicat: Firește că o să vorbesc despre ce vreau. De aceea vă spun că răspunsul la întrebarea Cum ar putea cineva să devină și să rămână tânăr este acesta: Să devină un creștin autentic.
Mesajul Evangheliei este un mesaj foarte tineresc. Într-o epocă în care, deși nu știu exact ce se întâmplă în România, dar, în general, se consideră că mesajul Evangheliei se adresează în special femeilor de vârstă înaintată, de un nivel social și mintal redus, nu există nedreptate mai mare făcută oamenilor tineri decât să creadă astfel de lucruri. Ar putea fi oarecum îndreptățită [opinia asta], pentru că, uneori, Biserica se comportă foarte conservator, foarte, dacă pot să spun așa, bătrânește și obosit, dar nu acesta este mesajul Ei autentic. Bazându-mă pe mesajul Sfintei Scripturi și pe viața tradiției creștine ortodoxe, astăzi aș vrea să menționez anumite elemente pe care le consider foarte tinerești și care pot reînnoi un suflet și-l pot face să rămână așa.
Care sunt caracteristicile definitorii ale cuiva care este tânăr pe dinăuntru? Mai întâi, cei tineri sunt absoluți. În al doilea rând, au înăuntrul lor un anume eroism, un anume entuziasm, un sentiment al libertății și al puterii. În al treilea rând, ei se identifică cu ceea ce este nou, cu schimbarea, cu transformarea, cu revoluția. În al patrulea rând, au o perspectivă, o viziune asupra viitorului. Să vedem, așadar, dacă astfel de elemente se regăsesc în învățătura și în viața Bisericii.
În privința spiritului absolutului, Hristos zice „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea” (Matei 12, 30), iar în alt loc spune „Nimeni nu poate să slujească la doi domni” (Matei 6, 24), ci trebuie să-și limpezească orizontul și să aleagă împreună cu cine va merge. Acest lucru este absolut și limpede, nu există vreun compromis, vreo cale de mijloc. Din acest motiv, atunci când Mântuitorul i-a chemat pe ucenici, aceștia au trebuit să se hotărască imediat. Un om îmbătrânit și obosit de viață nu poate face cu ușurință astfel de schimbări majore. La un moment dat, cineva voia să-L urmeze pe Domnul, Acesta i-a spus „Vino după Mine”, dar a acela a cerut voie să meargă să-și îngroape tatăl (Luca 9, 59-60). Hristos nu l-a compătimit, ci i-a spus „Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor” și nu s-a temut că o să-l piardă spunându-i acest lucru, deși l-a pus brusc înaintea unei hotărâri determinante. Astfel funcționează Biserica. Nimeni nu-i poate trăi mesajul ei prin compromisuri și jumătăți de măsură. Chemarea ei este aceea făcută de Hristos: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu, 8, 34). El nu face deloc promisiuni lumești. Astfel i-a chemat pe ucenici și astfel L-au urmat aceștia. Apostolii erau tineri atunci când L-au urmat, și deciși. Acesta este modul de acțiune al Bisericii, de enunțare a mesajelor ei majore, prin punerea oamenilor înaintea unor opțiuni clare. Un alt tânăr s-a apropiat de Hristos, acesta era un teolog, om de biserică, bogat, întrebând cum ar putea dobândi Împărăția Cerurilor, ce ar trebui să facă pentru asta. Histos i-a răspuns: „De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile” (Matei 19, 17). Destul de mulțumit, tânărul i-a confirmat că pe acelea le ține de mic copil, dar Hristos i-a spus: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). Și spune Evanghelia că s-a umplut de tristețe, pentru că era foarte bogat; din nefericire, era un tânăr cu un cuget îmbătrânit, preferând siguranța bogăției sale, în locul riscului desăvârșirii pe care i-o propusese Hristos.
După cum am mai spus, acest entuziasm ce reiese din cuvântul Domnului, răzbate și din tot parcursul vieții Bisericii, iar lumea s-a aflat tot timpul într-o dilemă. Cele mai mărețe cuvântări ale Adevărului nu au fost primite cu entuziasm, ci au fost respinse: de exemplu, după cum vedem la capitolul al șaselea din Evanghelia după Ioan, ascultătorii s-au temut atunci când au auzit cuvântul Mântuitorului despre Trupul și Sângele Său. „Se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm? Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” (Ioan 6, 52, 60). „Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El” (Ioan 6, 66). El le oferise cel mai de preț lucru, iar ei… Așa că Mântuitorul S-a întors către cei doisprezece și le-a zis: „Nu vreţi şi voi să vă duceţi?” (Ioan 6, 67). Atunci, Apostolul Petru a luat cuvântul și a răspuns: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice” (Ioan 6, 68). El a fost cel care a avut îndrăzneala de a pricepe mesajul lui Hristos la momentul oportun, chiar dacă nu a priceput exact care era taina despre care le vorbise Acela. Vedeți, Hristos, în kérigma Sa, nu a fost imediat acceptat.
Dar să vă dau exemplu și pe Apostolul Pavel: atunci când a venit la Atena, s-a urcat [pe Acropole] și a început să vorbească direct despre Hristos Cel Înviat, de Dumnezeu Care S-a făcut om și a înviat, nu și-a „rotunjit” cuvântul pentru a-l face mai ușor de înțeles, ci a spus foarte simplu ceea ce credea și ceea ce i se descoperise. Iar atenienii i-au spus: Înviat, cineva a înviat din morți? „Te vom asculta despre aceasta şi altădată” (Fapte 17, 32). Doar doi l-au urmat, Dionysie și Damaris, ceilalți au plecat, i-a pierdut. Să trecem și la alt caz major, al Apostolului Petru: în ziua Cincizecimii, atunci când a ieșit și a vorbit poporului, mulți au spus că este „plin de must”, amețit de vin (cf. Fapte 2, 13). Cu alte cuvinte, cele mai importante cuvântări nu au fost primite, acceptate imediat, nici ce a spus Domnul despre Trupul și Sângele Său, nici ce a spus Apostolul Pavel despre Învierea lui Hristos, nici adeverirea și mărturisirea Apostolului Petru din ziua Cincizecimii. Totuși, Biserica s-a clădit pe aceste [cuvântări], începând o a doua etapă, aceea a lucrării Harului lui Dumnezeu ce a găsit oameni tineri, gata până şi de martiriu. Orice am face, acesta este Adevărul Evangheliei, absolut, fără compromis, fără jumătăţi de măsură.
Vedeţi, atunci când Apostolul Pavel vorbeşte despre dragoste, compară dragostea cu harisma vorbirii în limbi, cu martiriul, cu lepădarea de sine, găsind dragostea a fi mai presus de proorocie, mai presus de harisme şi de virtuţi, mai presus de sângele muceniciei, mai presus de asceză şi de orice altceva. Acest cuvânt este unul absolut, limpede, oricine îl poate vedea şi simţi: fie îl va urma, fie îl va lepăda. De aceea, îngăduiţi-mi să spun că este un cuvânt tineresc, lipsit de orice compromis, aşa după cum am mai spus. Această extremă o au trăit-o asceţii: dacă citiţi rânduielile vieţii ascetice ale oamenilor sfinţi, şi de demult, şi din prezent, vede un ethos al absolutului, lipsit de compromis, de care, dacă este un suflet tânăr, este atras. Aşadar, oricine voieşte să-şi păstreze sufletul, cugetul, tânăr, trebuie să accepte înlăuntrul său mesajul lui Hristos la modul absolut. Acest lucru este foarte important, pentru că în vremea noastră există o tendinţă de nivelare, de a face totul facil, de a le face pe toate acceptate de către rațiunea noastră bolnavă. Epoca noastră, care scoate diverse modele de automobile, de calculatoare, de iphone-uri, de la 5 la 6, fără să existe vreun motiv pentru asta, nu mai dă cu ușurință, însă, sfinți. Asta ar fi o primă chestiune. A doua este aceea a mesajului Bisericii cu privire la libertate, la eroism, la puterea lăuntrică a sufletului.
Vedeți, mai devreme am vorbit despre asceți, și există multe izbânzi ascetice de necuprins cu mintea. Sfântul Alipie (Kionitul) a șezut 53 de ani pe stâlp. Mintea contemporană cugetă: „dar ce treabă a avut să stea 53 de ani pe un stâlp, nu a putut să stea mai puțină vreme? Și pentru ce să ne suim pe un stâlp să ne mântuim, asta vrea Dumnezeu de la noi?” Desigur, Dumnezeu nu ne cere asta, dar asta poate s-o facă cineva care-L iubește. Biserica nu ne dă aceste exemple ca să le imităm întocmai, ci ca să ne smerim, să ne îmbunăm, să-L iubim și mai mult pe Hristos, pe cât putem. De asemenea, există exemplele mucenicilor, care sunt podoaba Bisericii, a celor ce au dat mărturie prin însuși sângele lor. Dacă citim viețile acestor sfinți tineri, de exemplu, Sfânta Ecaterina era o tânără de 18 ani, Sfânta Parascheva (Romana), pentru că astăzi nu știu la ce visează tinerele, să se ocupe de diverse alte lucruri, așadar, vedem fete tinere, mânate de dragostea pentru Hristos, la mucenicie și la facerea de semne. Și în Sfânta Scriptură vedem o mulțime de mesaje ce vorbesc despre luptă, care „nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efeseni 6, 12), adică împotriva diavolului. Biserica nu cheamă oamenii la sfințenie spunându-le să șadă pe canapea și să se uite la televizor, ci îi cheamă să se înarmeze cu panoplia Sfântului Duh, și cu aceste arme să lupte împotriva diavolului (cf. Efeseni 6, 13-18). Mie nu-mi pare rău să vă spun acestea, ci mă bucur, pentru că cred că și voi asta vreți, de asta ați venit aici, pentru o astfel de luptă să vă înzestrați.
Mai ales în lumea apuseană, astăzi circulă un altfel de creștinism, „Vino așa cum ești!” Noi zicem „Vino așa cum ești, dar nu rămâne așa cum ești!”. Sfântul Grigorie Teologul spune un lucru foarte frumos în Cuvântul său la Botezul Domnului: „Să nu rămânem, fraților, ceea ce suntem, ci să devenim ceea ce suntem în adâncul ființei noastre”. Biserica ne cheamă să devenim, iubiții mei, ceea ce și suntem cu adevărat. Într-o epocă în care ni se impune să credem că suntem niște simple mecanisme biologice sau animale, Biserica vine să ne spună că menirea noastră este să devenim asemenea lui Dumnezeu. Nu se compară o antropologie cu cealaltă… Pentru a o implementa pe cea de-a doua, avem nevoie de un cuget plin de eroism și de a ne elibera de noi înșine.
Trei mari greutăți întâmpinăm: una se numește voie, alta îndreptățire, iar a treia, părere. Dacă, în acest moment, fiecare dintre noi și-ar putea mărturisi cele dinlăuntru, ar înțelege în ce măsură este prins în capcana voii proprii, cum propria simțire îl scufundă în îndreptățirea de sine, și cum, în cele din urmă, mintea îl încuie în propriile gânduri, în propriile puncte de vedere, în părerea de sine. Cuvântul lui Dumnezeu vine și ne cheamă să ne eliberăm mai întâi de noi înșine, adică de egoismul nostru. Nu există vreo cuvântare mai bună despre libertate decât kérigma Bisericii. „Iubește pe Hristos și fă ce vrei” [cf. Fer. Augustin], „dacă ești curat, iubește, dacă nu ești curat, fii cu luare aminte”. Celui care vrea să fie curat, aceste lucruri i-le face cunoscute Biserica. Vedeți și în predica de pe Munte, Hristos până și mânia o consideră ucidere, iar gândul păcătos, curvie. Iar cel care ajunge să vadă astfel lucrurile în cugetul lui, să se ridice la cele dumnezeiești, acela este liber.
Al treilea lucru este relația cu ceea ce este nou, revolta, revoluția. Acesta este tot un element caracteristic sufletului tânăr. Să vă dau un exemplu din fizică: în general, în fizica teoretică, cele mai mari descoperiri le fac cei până în 30 de ani. De exemplu, teoria relativității restrânse a fost elaborată de Einstein la vârsta de 26 de ani. La aceeași vârstă, Heisenberg a formulat principul de incertitudine. Chandrasekar a primit premiul Nobel la vârsta de 86 de ani pentru o descoperire făcută la 19 ani. Știți de ce s-a întâmplat asta? Pentru că un tânăr are avânt, vrea să se preocupe de ceea ce este necunoscut, ciudat, și nu dă înapoi. Unul bătrân este blocat în ideile lui și nu poate avansa la ceva nou. Ceea ce este nou este un element caracteristic tinereții. Iar în Biserică, ce ne spune Apostolul Pavel: „dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă” (2 Corinteni 5, 17),ceva cu totul nou. „Cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5, 17). Exist un cuvânt foarte frumos din Scriptură, folosit în Săptămâna de după Paști, în Săptămâna Înnoirii, cum îi spunem noi, nu știu cum îi spuneți voi: Săptămâna Luminată? Sursa și continuarea: http://www.pemptousia.ro