Este de netăgăduit faptul că Maica Domnului, Sfânta Fecioară Maria, ocupă un loc ales şi cu totul aparte în conştiinţa creştin-ortodoxă, tocmai datorită înţelegerii depline şi drepte a tradiţiei bisericeşti, aşa cum este exprimată ea în mărturiile Sfintei Scripturi, ale Sfinţilor Părinţi şi ale scriitorilor bisericeşti din primele secole creştine, dar şi în hotărârile Sinoadelor Ecumenice.

Denumirea Theotókos însumează întreaga învăţătură dogmatică a Bisericii Ortodoxe referitoare la persoana Sfintei Fecioare şi, în acelaşi timp, este direct relaţionată cu învăţătura despre unirea firii dumnezeieşti cu cea umană în ipostasul lui Hristos. Legătura strânsă dintre această denumire a Maicii Domnului şi dogma hristologică menţionată reiese clar din textele dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice, care au validat şi oficializat respectiva terminologie teologică. Mai exact, Sinodul III Ecumenic (431) a condamnat teologia lui Nestorie, care separa în mod categoric cele două firi – dumnezeiască şi umană – şi împărţea persoana lui Hristos în două ipostasuri, susţinând că una este Fiul lui Dumnezeu şi alta Fiul Fecioarei. În felul acesta, contesta, în ultimă instanţă, însăşi realitatea întrupării Logos-ului lui Dumnezeu. În acelaşi context trebuie înţeleasă şi adoptarea de către Sinod a titlului Theotókos pentru Fecioara Maria, aşa cum reiese din definiţia dogmatică a acestuia[1]. Însă şi Sinodul V Ecumenic (553), odată cu condamnarea abaterilor dogmatice de la învăţătura hristologică a Sinodului IV Ecumenic (451)[2], a validat şi folosirea acestui titlu pentru persoana Sfintei Fecioare, subliniind faptul că acesta reprezintă o condiţie necesară interpretării corecte a învăţăturii soteriologice a Bisericii.

Dacă ar fi să cercetăm când a fost folosit pentru prima oară în literatura bisericească termenul Theotókos, vom constata aproape cu certitudine că acesta provine din spaţiul tradiţiei teologice a Alexandriei. Câteva prime mărturii avem de la Origen (185-253), care a fost caracterizat drept cel mai productiv scriitor bisericesc al primelor secole creştine[3]. În ciuda faptului că autenticitatea citatelor, în care teologul alexandrin pare să folosească termenul Theotókos, a fost contestată recent de unii cercetători, totuşi posibila folosire a acestuia nu ar intra în contradicţie cu gândirea sa teologică[4]. Destul de satisfăcătoare în acest sens este informaţia istoricului bisericesc Socrates (380-440), care a spus că Origen analizează cu lux de amănunt folosirea termenului respectiv pentru Fecioara Maria în Comentariul său la Epistola către Romani[5], lucrare care, din păcate, nu s-a păstrat până în zilele noastre, cel puţin nu în forma sa iniţială[6].

Mult mai problematice par să fie mărturiile care leagă folosirea termenului Theotókos de numele lui Grigorie Taumaturgul (213-270), cel mai apropiat ucenic al lui Origen. Într-adevăr, Cuvântul la Bunavestire, lucrare în care se foloseşte termenul Theotókos, este atribuit fie lui Apolinarie (310-390), fie vreunui scriitor anonim din secolul V, dar în nici un caz acestui părinte Capadocian[7]. Sursa şi continuarea: pemptousia.ro