Intrebări și răspunsuri din cadrul conferinței Primatul-Sinodalitate și Unitate a Bisericii

Intrebări și răspunsuri din cadrul conferinței Primatul-Sinodalitate și Unitate a Bisericii desfașurate la data de 28.04.2010 în orașul Pireu 

 

 

Părintele Gheorghios Metallinos

1. Din punct de vedere ecleziologic şi pastoral este corectă reconstituirea Patriarhiei Romei prin alegerea unui papă ortodox, căruia să i se dea în grijă comunităţile ortodoxe din Occident?

Nu va fi reconstituire, dar poate fi continuare. Episcopul ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Italia, cu reşedinţa la Roma, este continuatorul vechii Biserici din perioada când papismul era ortodoxie. Pentru mine, lucrul acesta nu constituie o problemă. Ortodocşii unionişti însă sunt cei care nu sunt de accord cu acest lucru, pentru că fac tot posibilul ca papa să fie validat aşa cum este el astăzi la Roma şi să fie considerat ca reprezentant şi continuator al Vechii Biserici în Roma. Ei acceptă papismul ca Biserică şi mulţi au şi comuniune sacramentală cu Roma, a anunţat-o public răposatul Patriarh Atenagora în 1971-1972. Domnul Sakarelos, teolog ortodox şi jurist, a scris şi o carte Despre unirea care a avut loc.

Scandalurile contemporane din Biserica papistaşă îi face pe mulţi credincioşi (catolici) să o părăsească. În cifre exacte, pot fi mai mulţi decât în epoca lui Luther. Ce credeţi că poate face Biserica Ortodoxă pentru ei?

Mai grele sunt chestiunile de credinţă, a cărei părăsire şi deformare (în papism) produce şi scandalurile morale de azi.

Problema este alta şi am trăit-o în Germania, unde veneau mulţi romano-catolici (la Biserica Ortodoxă) ca să se facă ortodocşi şi ortodocşii le spuneau: “Mergeţi acolo de unde sunteţi, pentru că în scurt va avea loc unirea.” Acest lucru este valabil şi pentru protestanţi şi pentru anticalcedonieni etc. Problema este deci dificilă.

Şi o relatare istorică: În Italia există mulţi ortodocşi. M-au sunat cu puţin timp în urmă – vorbesc fără să dau nume – reprezentanţii lor şi mi-au spus: “Noi am devenit ortodocşi, pentru că credem că papismul nu este Biserică. Atunci însă când înalţii conducători (ai Bisericii), persoane superioare ne spun că unirea este iminentă, pentru că papismul este Biserică, ce să facem?”.

2. Au exista sinoade tâlhăreşti în Biserică? Cum au fost combătute?

Sinodul din Efes de la 449, cunoscutul Sinod tâlhăresc, Sinodul de la Lion 1274, Sinodul de la Ferrara-Florenţa, mai ales Sinodul de la Ferrara-Florenţa. Pur şi simplu nu au fost recunoscute de conştiinţa trupului Bisericii ca Sinoade ale Bisericii Una a lui Hristos.

3. Ce relaţii au papistaşii cu masoneria şi cu alte organizaţii secrete?

În secolul al XIV-lea, papismul avea o poziţie clară, negativă, faţă de lojă. În secolul al XX-lea au început relaţii, vizite reciproce, discuţii şi îmi vine în minte acum cunoscutul periodic Katholische Nachrichten Agentur, periodic de informare, pe care îl citeam când eram în Germania, şi în care se pot găsi asemenea contacte. Ar trebui să fac o întreagă conferinţă pe această temă. Dar sunt suficiente cele spuse. 

 

4. Mulţi cred că Petru nu a mers niciodată la Roma. Este adevărat?

Un cunoscut istoric, Litzmann, dar şi alţii, printre care şi greci ortodocşi au scris că Petru nu a mers niciodată la Roma. Importanţă are însă altceva, pentru că – fie de a mers, fie de nu a mers – de ce să vorbim despre papism pe baza Apostolului Petru şi a prezenţei lui la Roma? De ce să nu vorbim de Antiohia care are drepturi mai mari decât Vechea Romă. Biserica Vechii Rome a fost întemeiată de credincioşi, nu a întemeiat-o vreun Apostol. Antiohia însă a fost întemeiată de Apostoli. 

 

5. Ce ne împiedică să ne retragem din Consiliul Mondial al Bisericilor?

Pe mine personal nu mă împiedică nimic. Biserica Bulgariei şi a Georgiei, ne-a spus-o Părintele Theodoros (Zisis), au luat deja asemenea decizii. Întrebarea este ce spun cei care se află mai sus de popa Gheorghi. Acolo e problema, pentru că suntem dependenţi de politic. Politicienii au posibilitatea să decidă şi să întreprindă, noi, orice am spune, de multe ori, noi le spunem şi noi le auzim.

6. În ce măsură dialogurile slujesc Mişcării New Age şi papismului? De ce insistă atât de mult asupra dialogurilor ortodocşii unionişti, mai marii conducători? Oare au acceptat Mişcarea New Age, pe Antihrist, oare sunt manevraţi de sionismul internaţional?

Un părinte Hristos Hristodulos a pus această întrebare, nu îşi ascunde numele.

La ce servesc discuţiile (cu eterodocşii)?

Deja mersul tratativelor, relaţiile care s-au creat constituie indicii evidente care îmi permit să îi spun părintelui Hristodulos “tu ai spus”! Relaţiile sunt evidente: ultima vizită a unei anumite persoane în Statele Unite, dacă este studiată pas cu pas, dă multe răspunsuri şi o spun cu multă tristeţe, pentru că respect demnitatea episcopală şi îi respect pe cei pe care cu adevărat îi consider  persoane superioare în Biserică.

 

        Părintele Theodoros Zisis

          1. Textele asupra cărora au căzut de accord şi pe care le-au semnat comisiile de dialog ortodox-catolic este obligatoriu să fie acceptate de către Biserica Ortodoxă?

         Nu, nu sunt obligatorii, şi ceea ce a declarat Ierarhia Bisericii Greciei în octombrie (2009) confirmă acest lucru. Dar dincolo de acest  lucru, se creează o atmosferă şi un climat (politic) anume atunci când deciziile nu sunt în favoarea poziţiilor ortodoxe, se abuzează de cealaltă parte, şi de aceea ar fi mai bine să se întrerupă (dialogurile). 

 

2. De ce de atâtea veacuri Biserica nu a consacrat în Roma episcop ortodox (de Roma)? Poate ar trebui să a facem acum?

Dacă am face-o, am cădea în greşeala papei care în Răsărit a creat patriarhate uniate, pe care patriarhul Ghenadios Scholarios le numea idoli de patriarhate. Biserica a lăsat acest gol, ca să existe conştiinţa clară a acestei realităţi, a acestui gol, ca Roma să înţeleagă că trebuie să se întoarcă în Biserică.

Şi ca să dăm un exemplu: este ceea ce în mod greşit se întâmplă şi în Sfântul Munte, unde în locul vechii şi tradiţionalei Mănăstiri Esfigmenu, s-a creat un idol al noii Mănăstiri (Esfigmenu), şi acest lucru nu este bun.

3. Mitropolitul (nu ştiu care mitropolit) spune: “Iorgos nu este ortodox, dar faptele lui sunt ortodoxe. Cineva este ortodox, nu pentru că are botezul ortodox, ci pentru că trăieşte ortodox şi Iorgos trăieşte ortodox.” Oare ceea ce s-a spus mai sus contituie o alterare a conştiinţei ortodoxe, care alterare are ca premisă conştiinţa eronată că există şi alte Biserici?

Nimeni nu este ortodox dacă nu este în Biserica Ortodoxă şi doar în Biserica Ortodoxă există speranţa mântuirii. 

 

4. De vreme ce papa Romei nu este Biserică, la ce bun dialogurile?

Presiunile asupra ierarhiei de a se întrerupe dialogul s-au intensificat. Consider că toţi vorbitorii au arătat clar că (în privinţa papismului) avem de-a face cu o erezie şi, de vreme ce este erezie, dialogul “în termini de egalitate” este absurd. Pentru că ce înseamnă dialog “în termini de egalitate”? Ce ar fi  însemnat acest dialog în vechea Biserică, adică să se fi făcut dialoguri cu arienii, cu macedonienii, cu iconomahii etc. “în termini de egalitate”. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în vechea Biserică. Şi există şi multe alte puncte vulnerabile şi slăbiciuni ale dialogului. Părintele Gheorghios (Metallinos) şi cu mine am identificat câteva laturi întunecate ale dialogului: că au pornit de la premisa “termenilor de egalitate”, ceea ce înseamnă că se aşează pe aceeaşi poziţie Ortodoxia şi erezia, că au pornit nu de la diferenţe, nu de la ceea ce ne desparte, ci de la ceea ce ne uneşte, că durează de atâtea decenii. Niciodată în Biserică dialogul nu a durat atât de mult.

Toate acestea sunt motive ca dialogurile să înceteze.

5. De ce textul Mărturisirii Ortodoxe nu a fost trimis spre semnare tuturor, la fiecare mănăstire, parohie, la fiecare asociaţie şi frăţietate ortodoxă. Nu consideraţi că această lipsă nu serveşte răspândirii Mărturisirii Ortodoxe?

Trebuie să spun că Mărturisirea Ortodoxă s-a trimis tuturor episcopilor şi răspunderea pentru distribuirea şi semnarea ei revine acestora. Celor care au arătat interes şi au solicit acest text, li l-am trimis, la mănăstiri, asociaţii, frăţii. Dar el a fost trimis tuturor episcopilor şi, Slavă Domnului, textul acesta are foarte mare aderenţă.

6. În ce măsură papa a determinat decizia Bisericii Greciei de a adopta schimbarea calendarului în 1924?

Nu ştiu multe detalii istorice, dacă a existat o acţiune directă, totuşi schimbarea calendarului a fost impusă de persoane care nu aparţineau tradiţiei ortodoxe şi m-am bucurat foarte mult pentru propunerea pe care a făcut-o domnul Tseleggidis, era de ani de zile şi gândul meu legat de subiectul schimbării calendarului, care răneşte unitatea noastră (a Bisericii). 

Trebuie să o abordăm cu seriozitate şi, în loc să dialogăm cu papistaşii şi cu protestanţii, să dialogăm cu vechii calendarişti.

7. În cadrul acestei conferinţe se exprimă rugămintea către conferenţiari ca acest eveniment să se organizeze şi în Cipru ca reacţie la vizita papei. Ar constitui o formă de mărturisire. Există o rugăminte asemănătoare din partea Uniunii Ortodoxe “Sfântul Kosmas Flamiatos”.

Consider că nici unul dintre vorbitori nu ar fi împotrivă, dacă acest minunat eveniment, care aici a avut loc cu binecuvântarea Mitropolitului Pireului, s-ar organiza şi în Cipru. Dacă ne-ar chema un episcop din Cipru să mergem acolo şi să vorbim pe aceste teme. 

Dacă se va găsi în Cipru un episcop care să ne cheme, vom merge toţi vorbitorii acolo să ţinem această conferinţă.

8. Mă aflam la Patriarhia (Ecumenică) când a venit papa şi văzând ceea ce se întâmplă în Biserica Sfântului Gheorghe şi considerând acestea păcat, am participat şi eu ca unul ce se afla acolo. Aflându-mă în Biserica Sfântului Gheorghe, am participat la păcat? Dacă mă aflu într-o biserică în care sunt pomeniţi episcope ecumenişti, particip şi eu la pomenirea lor?

Problema pe care o pune fratele aici ne-a necăjit şi ne-a chinuit foarte mult şi deja m-am referit în expunerea mea la încetarea pomenirii. Părinţii operează cu mult discernământ în această temă şi cei ce pun întrebarea să aibă încredere în discernământul nostru.

Pe mine m-a judecat un cunoscut, iubit şi respectat frate ortodox, coleg de la Facultatea de Teologie din Atena cum că vorbesc mult despre încetarea pomenirii şi nu trec la încetarea pomenirii. Eu însă slujesc sinodal, slujesc cu alţi fraţi şi părinţi. Dacă cineva consideră că trebuie să recurgă la întreruperea pomenirii, ca şi fratele care a pus această întrebare, poate să treacă la întreruperea pomenirii. Şi ce înseamnă pentru un laic să facă asta? Să nu se împărtăşească şi să nu participe la taine împreună cu cei care nu au ajuns la întreruperea comuniunii şi să găsească unde să aplice această întrerupere a pomenirii. Problema încetării pomenirii este foarte subtilă. Aşteptaţi ca acest lucru să se întreprindă sinodal şi cu discernământ sinodal.

9. Şi în loc de ultimul răspuns, citesc o poezioară dedicată Părintelui Marcu (Manolis). O soră din sală m-a rugat să o citesc în loc de întrebare şi răspuns.

Duhovnicului meu, Părintelui Marcu

La Sfântul Gheorghe, în curte la dreapta

Cu lacrimi mergeam să luăm binecuvântare!

Părinte prea preţuite, şi eu dimpreună cu mulţi

am intrat sub epitrahilul tău în ’91.

Liman ne-ai fost, nouă şi copiilor noştri

Durerile ne-ai îndulcit, Sfinte Părinte al nostru,

Dar acum ai zburat sus,

Ca să te desfătezi de roadele faptelor tale.

Şi ştim că nu vei înceta

Să te rogi Domnului pentru turma ta,

Pentru toţi care au trecut pe la epitrahilul tău.

Cu durere,

a ta fiică duhovnicească.

Mitropolitul Pireului Serafim încheie conferinţa:

Mulţumim Dumnezeului întreit sfânt pentru marea binecuvântare pe care ne-a dat-o, mulţumesc Prea Fericitului Arhiepiscop al Atenei, Ieronimos, pentru prezenţa şi binecuvântările sale, şi Înalt Prea Sfinţiţilor mitropoliţi, al Kitherei, Serafim, şi al Glyfadei, Pavlos, şi Prea Sfinţitului Episcop de Marathonas, Meliton, mulţumesc adunării clericilor şi monahilor pentru contribuţia lor substanţială, din această seară, puternică şi uimitoare, în afirmarea adevărului de credinţă al Bisericii Ortodoxe, tuturor celor care cu atâta jertfire de sine aţi participat azi la Stadionul Păcii şi Prieteniei (SEF), fraţilor de la Πειραϊκή Ἐκκλησία (postul de radio al Mitropoliei Pireului) pentru transmiterea în direct a acestui eveniment, şi, în cele din urmă, mulţumesc profund Părintelui Arsenie care a pus mult suflet şi domnului Panaghiotis Fragotis care au colaborat la prezentarea conferinţei şi la susţinerea muncii de secretariat a evenimentului de azi.

Şi acum doresc să subliniez că lucrările conferinţei care se vor edita vor fi dedicate vrednicilor de pomenire părinţi, marelui canonist Epifanios Theodoropulos şi împreună-lucrătorului său în via lui Dumnezeu, înţeleptului şi râvnitorului bărbat al Bisericii, celui ce a zburat la ceruri, fericitului arhimandrit, părinte al multora dintre noi, Markos Manolis!

Veşnică pomenirea lui!

Traducere Tatiana Petrache(dupa inregistrare audio).

sursa: http://graiulortodox.wordpress.com/2010/06/07/urmeaza/ 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: