ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE (16)

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE 

XI. ÎNVĂȚĂTURĂ A LUI IOAN NEAGOE VOEVOD, CARE AU ÎNVĂȚAT PRE FIE-SĂU THEODOSIE VOEVOD ȘI CĂTRĂ ALȚI DOMNI, CA SĂ NU FIE PIZMĂTAREȚI, NICI SĂ FACĂ RĂU PENTRU RĂU

Cuvânt al 24

Vino la mine, fătul mieu Theodosie, vino și te apropie cătră învățătura și sfatul cel bun! Că eu, fătul mieu, voi să te sfătuiescu foarte bine. Și mai întâi de toate să umpli învățăturile și poruncile care plac Dumnezeului nostru, lui Iisus Hristos, cu toate bunătățile și cu multă frică și cutremur. Apoi pizmă să n-aibi în inima ta, iar altuia să nu faci rău pentru rău, precum și Dumnezeu învață. Că iată că-ți aduc aminte, fătul mieu, dă-ți va da Dumnezeu și te va dărui să stăpânești și să domnești tu țara aceasta în urma mea, să te nevoești și să te silești să fii tuturor blând și bun. Că eu am auzit de niște oameni foarte înțelepți și temători de Dumnezeu lăudând mai mult bunătatea și îndulcirea, decât răutatea și amărăciunea. Pentru-acéia-ți zic și eu ție; de te va dosădi cineva din slugile tale și nu va umplea voia ta în copilăriia ta, până voi fi eu viu, sau și pre urma mea, ci de va căuta Dumnezeu cu milă asupra ta și te va pune să fii domn și vei ajunge în toată mintea și vârsta, iar tu să nu-ți aduci aminte dă necazurile ce te va fi necăjit cineva în tineréțele tale. Măcar de te-ar fi necăjit cineva din tinerețile tale, și din slugile tale, sau alți streini cineva, să nu te nevoești să-i faci rău pentru rău. Că toți oamenii fug de rău, iar de bine iar să apropie toți. Dreptu acéia, fătul mieu, așa te învăț: în loc de rău, tu să silești să faci tuturor bine, ca să trimiță și Dumnezeu mila sa spre tine.

Pentru că de vei rămânea sărac de mine, pentru păcatele méle, măcar cât de mititel, să nu te întristezi căci ai rămas de mic sărac de mine. Că să știi, fătul mieu, că așa iaste rândul și obiceaiul lumii aceștiia și toată veseliia și bucuriia ei nu poate să fie într-alt chip, până nu să umple cu jale. Așijderea și jalea să umple cu veselie și cu bucurie. De-acéia zic, fătul mieu, nici foarte să te veseléști de slava lumii aceștiia, nici iar foarte să te intrestezi, ci neîncetat să mulțumești lui Dumnezeu de toate, măcar de vei și rămânea de mine sărac. Că n-ai rămas numai tu sărac și în tristăciuni, ci mulți feciori de împărați și de domni au rămas săraci, precum iaste obiceaiul și tocmeala lumii aceștiia, și multe necazuri au pățit, și au pătimit întru împărățiile și domniile lor de la oamenii cei răi și nemulțumitori, iar alții nici domnie n-au ajunsu în urma părinților lor, deaca au rămas de dânșii. Ci încă au fostu goniți și pribégi în țărâi depărtate și streine și în oameni neștiuți și necunoscuți, și deacii nimeni din țările lor nu-și mai aducea aminte de dânșii, nici îi mai socotea. Și încă toți domnii, cându suntu domni în țările lor, multe necazuri au de slugile lor. Că unii le slujăscu în dreptate, iar alții făr’ de dreptate și cu hicleșug și făr’ de mulțumire. Ci pot fi făcut și ție cineva vreun necazu în tineréțe și în copilăriia ta, iar deaca vei ajunge la vârsta cea desăvârșită și la mintea cea întreagă, în vrémea domniei tale, atuncea nu ți să cade să-ți aduci aminte de necazurile ce vei fi petrecut de cineva în tineréțele tale și să le faci rău pentru rău, ci să cade pre slugile care-ți vor fi slujit în tineréțele și în copilăriia ta cu dreptate și te vor fi mângâiat, să le cinstești și să le miluiești. Iar și pre alte slugi, care nu foarte vor fi umblat în voia ta la copilăriia ta, nici te vor fi mângâiat, încă să nu-i rușinezi, nici să-i urgisești și să le faci rău pentru rău. Ci numai de-acii înainte să-ți slujască în dreptate. Deacii căruia cum îi va fi slujba, așa-i va fi și cinstea.

Sau de va fi vreun domn de altă rudenie gonit într-altă țară, după moartea tătâne-său, și nu va fi apucat el la domnie în urma lui, deacii apoi după câtăva vréme să va milostivi Dumnezeu pre dânsul și-l va aduce iar în țara lui, și unora ca acelora le zic ca unor frați: „Deaca veți întra în țara voastră, iar voi să nu miluiți numai pre cei ce v-au slujit în lipsa și în pribegiia voastră, și pre céia ce sunt oamenii țării să-i uitați și să-i părăsiți, și să nu-i miluiți căci nu ș-au năpustit țara și moșiile și să vă slujască voao printr-alte țărâi streine, sau să țineți vreo pizmă pre dânșii și să-i omorâți, să faceți pentru un rău, altul mai rău. Că de veți face așa, ce folos va fi? Ci, deaca vei fi domn gonit și pribeag și necăutat, ascultă să-ți spui și de aceasta: Cine fu gonit și mai pribeag decât Iosif cel frumos, fericitul fecior lui Iacov? Cu adevărat, ca dânsul nimeni n-au fost! Dar când fu frumosul Iosif trimis de tată-său, fericitul Iacov, ca să vază pre feciorii lui și pre frații săi suntu sănătoși și deaca mérse la dânșii, iar ei, nemulțumitorii, în loc de a-i face bine pentru binele care au venit el la dânșii, să vază de sănătatea lor, ei îi făcură rău. Că-l apucară de-l dăspuiară și-l băgară într-o groapă gol, nu ca când le-ar fi fost frate și sângele lor, ci ca pre un vrăjmaș cu mânie îl vândură madiamilor în 20 de galbeni. Și din odihna tătâne-său fu rob. Și-l duseră oamenii acéia în Eghipet și-l vândură ca pre un rob. Apoi fu băgat și în temniță, iar Dumnezeul lui Avraam și a lui Isac și Iacov i să făcu milă de dânsul și nu-l putu cuprinde întunérecul pușcării, ci-l scoase din tunérecul temniții la lumină și-l puse crai a toată țara Eghipetului. Deacii, după câtăva vréme, veniră frații lui la dânsul și nu-l cunoscură, nici cugetară ei să fie Iosif craiu a tot Eghipetul. Iar Iosif îi cunoscu și toate necazurile câte-i făcuse ei, le gândea; iar rău pentru rău nu vru să le facă, ci le spuse că le iaste frate și le zise: „Nu vă témereți, că a lui Dumnezeu rob suntu eu, nu suntu ucigătoriu de frați, ci iubitoriu de frați. Și voi mi-ați cugetat rău, iar Dumnezeu mi-au cugetat bine”. Și-i îmblânzi cu cuvinte dulci și-i dărui bine și-i trimise la tată-său, fericitul Iacov, să-l aducă și pre dânsul. Și deaca auzi Iacov să veseli foarte și să duse la fie-său Iosif cel frumos și să întâmpină cu dânsul, și cu blagosloveniia lui Dumnezeu să cuprinseră în brațe feciorul cu tată-său. Și muri Iacov și-și déde sufletul în mâna lui Dumnezeu, iar blagosloveniia sa o lăsă fie-său, lui Iosif cel frumos.

Vedeți, fraților, cât iaste de bine să nu facă cineva rău pentru rău? Că noi, deaca să milostivéște Dumnezeu pre noi și ne miluiaște și ne rădică domni, iar noi nu vom să-i mulțumim, nici băgăm seama cuvintele lui, ci uităm binele și cinstea carea ne iaste de la Dumnezeu și nu ascultăm de poruncile lui, caré totdeauna ne învață să nu facem rău pentru rău. Ce ascultăm năravurile cugetelor noastre celor réle, care le învață diavolul de ne îndemnează să facem rău și ne aduce aminte să facem rău celor ce ne-au făcut și noao rău.

Au doar n-am auzit, fraților, mărturisindu-ne neîncetat Sfânta Scriptură, cum au pătimit și au răbdat Domnul și stăpânul nostru Iisus Hristos ca să te izbăvească pre tine din robiia muncilor? Cum au răbdat dosăzi și ocări, încă și scuipiri peste fața obrazului și palme luo de la neamul jidovescu cel nemulțumitoriu. Și pământul, văzând acéstea, nu putu răbda, ci să cutremură, iar el răbdă și nu déde lor după hicleniia lor, nici nu porunci pământului să să dăsfacă și să-i înghiță și să-i ducă de vii în iad? Ci încă mai vârtos să ruga tatălui celui făr’ de început și zicea: „Tată, iartă, că nu știu ce fac”. Acéstea făcându-le el, déde ție chip de răbdare și de nerăutate, ca să faci și tu așa celor ce te-au urât și țe-au făcut rău și să nu dai rău pentru rău, nici să-ți aduci aminte pentru réle, ci să-i miluești și să-i ierți, cum și stăpânul tău Hristos s-au rugat pentru nemulțumitorii și neînțelepții jidovi. Că de vei face și tu așa celor ce te-au urât, deacii vei cere cu îndrăzneală de la Dumnezeu întru rugăciunea ta ertare păcatelor tale. Iar de nu vei erta pre cei ce țe-au făcut necaz și te-au întristat, dar tu cum vei îndrăzni a mai zice: „Iartă noao păcatele noastre, cum ertăm și noi ale greșiților noștri”? Și deaca nu vei ierta pre vecini, ci vei avea pizmă pre dânșii și vei călca porunca lui Dumnezeu, care au zis: „Deaca nu veți ierta oamenilor greșalele lor, nici tatăl vostru cel cerescu nu va ierta voao greșalele voastre”.

Pentr-acéia, fătul mieu, să ierți pre vecinul tău deaca-ți iaste voia să ți să iatre ție mai mult. Iartă pre vecinul tău de o sută de bani și ție ți să va ierta mii și întunerece de galbeni. Și va fi primită lui Dumnezeu rugăciunea ta, și va fi înaintea lui ca mirosul cel bun al tămâii și al smirnei. Ci te păzéște dar să nu schimbi acel miros frumos din vrémea sfintelor rugăciuni întru împuțiciunea cea rea a pizmei, nici să întorci rugăciunea în blestem. Că el ce nu iartă greșalele celui ce i-au greșit, acela își întoarce rugăciunile în blestem. Ci sabiia care iaste ascuțită și gătită asupra vrăjmașilor celor nevăzuți, el însuși o înfinge în inima sa, neștiind ispitirea unui lucru ca acesta. Că am văzut pre doi inși mestecându-și vin dintr-un vas, și era chipul și fața vinului foarte frumoasă. Deci unul bea vin bun și cu miros frumos, iar altul bea băutură amară, ca de veninul morții. Că doi inși să ruga și zicea cătră Dumnezeu: „Doamne Dumnezeule, de am făcut eu aceasta sau de iaste nedreptate în mâinele méle, sau de am făcut rău celor ce mi-au făcut mie rău, să cazu dar de la vrăjmașii miei în deșărtu. Ci unul făcea lucruri bune și îndreptate înaintea lui Dumnezeu, iar altul, carele nu păzea nici umplea cuvintele rugăciunii, cu adevărat să afla în blestem.

Ia aminte, fătul mieu, și socotéște de vezi putérea cuvântului rugăciunii, cât iaste de rea pizma cându face omul rău pentru rău. Dar ce lucru mai rău iaste decât să cază omul în deșărt de la vrăjmașii săi? Și nu iaste numai această răutate rea, ci iaste alta încă mai cumplită. Dar când zice prorocul: „să cazu dar de la vrăjmașii miei în deșărtu” și apoi mai adaoge și aceasta, de zice „să gonească vrăjmașul sufletul mieu și să-l ajungă“, auzi fătul mieu acéstea și te téme și să nu ții pizmă, ci să te nevoești și să scapi curând dintru acéstea patemi. Că nu iaste numai lucru înfricoșat, când va fi omul căzut de la vrăjmașii lui în dășărtu și gonit, ci iaste mai înfricoșat când va fi prinsu de dânșii. Că a fi omul numai gonit, tot iaste un lucru de cuget de-a să mângâia și de iertare. Iar a fi prinsu și a nu scăpa de vrăjmași iaste un lucru de frică și de cutremur și făr’ de mângâiare. Și cu adevărat oare cum iaste înfricoșat a-și gândi omul aceasta, că iaste lucru lipsit de tot binele și de toată mângâiarea? Că arată prorocul că cei ce vor avea pizmă și cei ce vor face rău pentru rău, pre acéia și vor ajunge lucruri groaznice ca acéstea și nicicum nu vru să lase acest cuvântu nearătat, ce-l arătă aiave și de tot, pentru învățătura și îndreptarea noastră. Că acestu cuvânt ce zice: „să gonească vrăjmașii dar sufletul mieu și să-l ajungă“ acesta arată blestemul celui ce nu va erta, ci va ținea mânie sau pizmă. Și nu zise prorocul să se prinză numai de vrăjmași și păzit, ci încă să fie și nepomenit până în sfârșit, ci să piiae de totul tot dupre pământu numele lui. Aceasta semnându el, zise: „Și să calce în pământu viața mea și să lăcuiască slava mea în țărână“.

O, vai de noi, fătul mieu, cât iaste de rău pizma și a face rău pentru rău! Dar deacii, ce vom mai face noi ticăloșii, cei ce am spurcat porunca lui Dumnezeu cu ținérea de mânie și de pizmă? Cum mai zice dumnezeiescul David: „Ținde-ș-va mâinele, să dea pre cei ce au spurcat porunca lui”. Și acéstea nu țnvață David numai cu cuvântul, ci și cu lucrul le-au făcut el. Că gonindu-l Saul și vrând să-l ucigă, el nu ținu pizmă, nici vru să facă rău pentru rău. Ci, deaca întră Saul înlăuntru, în peșteră, unde șădea David, iar oamenii care era cu David ziseră cătră dânsul: „Iată aceasta iaste ziua care au zis Dumnezeu că va da vrăjmașul tău în mâinile tale și vei face cu dânsul cum îți va fi voia”. Deacii David să sculă noaptea într-ascunsu și mérse unde dormiia Saul și-i tăie poalele dulămi, iar nu-l ucise cum zisese slugile lui. Aceasta făcu, că vru să încredințéze pre Saul să priceapă că el n-are hicleșug în inima sa. Și zise David slugilor sale: „Nici într-un chip nu voi face după cuvintele voastre, nici voi pune eu mâinile méle pre unsul lui Dumnezeu”. Și nu fu numai cât nu ucise el pre Saul, ci încă porunci și oamenilor săi și zise: „Nici voi încă să nu-l ucideți”. Iată, că nu vru să-i facă rău, iar Saul tot nu să părăsi de a face rău lui David și iar începu a-l goni ca să-l prinză să-l omoară. Deci, gonindu-l Saul cu oștile sale și căutându-l pren niște pustietăți, David iar mérse numai el cu o slugă, de întră în gloata lui Saul și-l află iar dormindu și putu să-l ucidă, iar el nu vru să-și rădice mâna spre dânsul. Iată că David de 2 ori avu putére să facă rău lui Saul, vrăjmașului său, ci numai nu vru să facă rău pentru rău. De aceasta te téme și tu, fătul mieu, și fugi de pizma diavolului. Și măcar de ai fi fost și necăjit, tot să nu aibi mânie, nici urăciune spre vecinul tău, ca apoi ție ți-i face rană și, mai mult, vei călca și porunca lui Dumnezeu. Ci-l iartă și-l priiméște pre cel ce-ți va fi făcut necazu, și de vei face așa, tu nu vei înfolosi pre acela, ci pre tine, că-ți va da Dumnezeu pentru aceasta plată. Și de ce te vei ruga Domnului, el nu te va întoarce făr’ de izbândă și făr’ de plată. Că zice Domnul: „Deaca-ți vei aduce prinosul la oltariu și acolo-ți vei aduce aminte că are fratele tău vreo mânie spre tine, tu păsa întâi de te împacă cu fratele tău și, atunci viind, adu-ți prinosul”. Așijderea și Iisus, feciorul lui Sirah, zicea: „Iartă necazul vecinului tău și atunci, deaca te vei ruga, vor fi păcatele tale dăzlegate”. Și într-alt loc iar zice: „De va flămânzi vrăjmașul tău, tu-l satură; iar de va însetoșa, tu îl adapă; și de vei face așa, vei strânge cărbuni de foc în capul lui, și Dumnezeu îți va da céle bune”. Și iar: „De va cădea vrăjmașul tău, tu să nu te bucuri, nici în lunecarea lui să te înalți, că va căuta Dumnezeu spre dânsul și-și va întoarce mâniia și urgiia dăspre el”.

Fătul mieu, râmnéște blândului și dumnezeiescului bărbat, lui David, carele fu gonit din scaunul împărăției sale de fie-său Avesalom și căuta să-l ucigă. Iar el nu să mânie pre dânsul, nici avu pizmă pre dânsul, nici îl blestemă, ci cându auzi că fu spânzurat de păr de un crac de copaci și însăgetat, lui nu-i păru bine, nici să bucură, căci că i să cădea să să bucure de periciunea vrăjmașului său; ci să urcă în casele céle înalte și slobozi glas mare de plângere și zise: „O, fătul mieu Avesalume! Avesalume, fiiul inimii méle și lumina ochilor miei, cine va da mie moarte pentru viața ta! Vai de mine, dragul mieu și fiiul mieu cel iubit, Avesalume! Vai de mine ticălosul, cum periși așa degrab’ și făr’ de véste, vederea și privirea ochilor miei, Avesalume, fătul mieu!” Vezi dar că prorocul atâta iubiia pre vrăjmașii săi, cât și la moartea lor plângea și să olecăia. Iar de vei zice că au plânsu căci i-au fost fecior, pentru acéia l-au durut inima de dânsul și l-au plânsu, iată că și pentru Saul împărat așijderea au făcut aceasta, cum am zis și mai sus. Că, deaca auzi că fu părăsit de Dumnezeu și ucis de păgâni, el își sparse hainele și plânse de dânsul, iar cându veni cela ce-l ucisése și spuse de moartea lui, el în loc să-i mulțumească și să-l dăruiască, cum iaste obiceaiul a face oamenii, mai rău să mânie și porunci de-l uciseră și pre el, zicând: „Dacă vréme ce nu țe-au fost frică, ce ai rădicat mâinele tale asupra unsului lui Dumnezeu, fie sângele tău spre capul tău, că gura ta te-au pârât, zicând: „eu am ucis pre unsul lui Dumnezeu””. Și când i să cădea să să veselească de uciderea vrăjmașului său, atunci el zise unii slugi de ale sale de-i tăe capul celui ce ucisése pre Saul, vrăjmașul său, și zise: „Sângele tău fie pre capul tău, că tu ai zis că ai ucis pre unsul lui Dumnezeu”. Și în loc de a să bucura, el începu a vărsa lacrămi și a plânge mult. Și chemă pre toți israiliténii și făcu plângere și tânguire multă foarte pentru moartea lui Saul, vrăjmașul său.

Vezi, fătul mieu, că prorocul acesta au fost iubit pre vrăjmașii săi, și în viața lor și după moarte încă nu i-au batjocorit, ci cu cinste mare i-au plânsu. Iar tu, având pizmă, porți mânie și te mânii în zadar și nu te mai părăsești. Ci încai de acuma râmnéște prorocului și nu mai avea pizmă și te părăséște de mânie și lasă iuțimea și urgiia, cum au zis el, că iaste scris, de zice: „Omul mânios ațâță vrajbă și între cei împăcați pune mozavirie, și dintr-aceasta să ațâță pizma ca focul în trestie”. Drept acéia, fugi de mânie, care iaste rădăcina pizmei, și nu avea vrajbă spre vecinul tău și nu băga în seamă necazul, ci-ți ado aminte de poruncile poruncitoriului celui de sus, care însuși Dumnezeu le grăiaște în Sfânta Evanghelie, de zice: „Să iubiți pre cei ce v-au urât pre voi”. Că zice: „De veți iubi pre cei ce vă iubescu, ce plată veți avea?“ Și în légea véche zice: „De vei afla boul vrăjmașului tău rătăcit sau fieștece dobitoc, tu îl întoarce de-l du la stăpână-său; iar de vei vedea asinul vrăjmașului tău căzut, însărcinat povărâi care iaste pre dânsul, tu să nu treci și să-l lași, ci să-i ajuți”.

Vezi, fătul mieu, că și în légea véche zice să iubești și să faci bine vrăjmașilor, iar să nu le ții pizmă, nici să le faci rău pentru rău. Așijderea și Solomon zice: „Să nu zici: „ce voi face vrăjmașului mieu, numai ce-i voi plăti precum au făcut el mie”. Să nu fie aceasta, ci numai să-l lași pre plata lui Dumnezeu, iar Dumnezeu va fi ție ajutoriu”. Acéstea socotéște, fătul mieu, și nu-ți lăsa inima să fie biruită de niște lucruri blestemate și de nimic, ca acéstea, ca să nu fii osândit și judecat cu robul cel rău și ficlean, căruia îi ertă stăpânul pentru mila sa întunérece de talanți, iar apoi el nu vru să-și aducă aminte de mila stăpânului său, care-i ertase un întunérec de talanți, ci nu vru să iarte pre vecinul său pentru 100 de bani. Pentru-acéia auzi de la stăpânul său: „Rob ficlean, dar nu ți să cădea și ție să miluești pre fratele tău și pre vecin, cum și eu am miluit pre tine?” Décii pentru acéia ticălosul nu fu numai căzut de mila spăsitoriului, ci încă fu dat și în muncă pentru datoriia aceluia întunerec de talanți.

Vezi cât iaste de rea mânia și urgiia și pizma? Că acéste 3 sunt putreziciune și stricare sufletului. Și iaste mâniia ca un tată, iar urgiia ca o mumă, iar feciorul acestora iaste pizma, carea n-are Dumnezeu. Și acéstea suntu urâte lui Dumnezeu și nu le poate vedea, iar cei cu inimile slabe și neînțelépte suntu biruiți de dânsele. Vai de mine, păcătosul și pizmătariul, ce voi să fac cându țiu mânie totdeauna și nici într-un chip nu mă întorcu, nici mă părăsescu de acéste lucruri réle și hicléne! Vai de mine, întunecatul și împietritul cu inima, că zice Scriptura: „Inima împietrită îngreuiază durerile, iar cei păcătoși adaogă păcate cătră păcate”. Vai de mine, protivitoriul și mâniosul, că iar scrie și zice: „Împrotivirea cuvintelor rădică toată răutatea și pre acela va trimite Dumnezeu îngerul cel nemilostiv”. Iar tu, Doamne, nu mă lăsa să pieiu până în sfârșit de cugetele céle hicléne și de cumplita pizmă, ci pleacă inima mea cea slabă și ticăloasă și o întoarce dintr-acéste spurcăciuni scârnave și împuțite și urâte și-mi dăruiaște inimă împăcătoare și dragoste sufletească și curată și nevinovată, cum ai poruncit să facă celor ce te iubescu pre tine, Doamne. Și-mi dă să gândescu în inima mea de-a pururea dragostea ta, carea o ai cătră noi păcătoșii, și pune într-însa frica ta cea dumnezeiască pre noi păcătoșii. Și să te iubescu cu tot sufletul mieu și cu toată inima mea, cu toată putérea, cum și tu, Doamne, Dumnezeul mieu, m-ai iubit pre mine și ai dat pre tine morții pentru mine, stăpânul mieu. Că, împăcându-mă sau înaripându-mă eu cu aprinderea dumnezeirii tale, să cântu și să proslăvescu numele tău, cel ce iaste iubitoriu de oameni și neurmat și neapropiat, cu inima dreaptă. Pre tatăl și pre fiiul și pre duhul sfântu, acum și pururea și în vécii vécilor, Amin.


Sursa:http://ro.wikisource.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: