Legături:

• MITROPOLITUL IACOV DE ARGOLIDA (BISERICA ELADEI) A ADORMIT IN DOMNUL ZAMBIND. INMORMANTAREA VA AVEA LOC MAINE (VIDEO).
• ARGOLIDA A PRIMIT TRUPUL MITROPOLITULUI IACOV DE ARGOLIDA (PHOTO)
• A TRECUT LA DOMNUL MITROPOLITUL IACOV DE ARGOLIDA (BISERICA ELADEI)
• MITROPOLITUL IACOV DE ARGOLIDA (BISERICA ELADEI) ŞI-A ANUNŢAT OFICIAL DEMISIA (PHOTO, greek)
• Mitropolitul de Argolida, Iacov al II – lea: „Politicienii şi, din nefericire, şi factorii bisericeşti, s-au îngrijit să se aranjeze pe ei înşişi”
• FOTOGRAFII DE LA ÎNMORMÂNTAREA MITROPOLITULUI IACOV DE ARGOLIDA (BISERICA ELADEI)

Despre memoria inimii și alte memorii

Neurologia cognitivă contemporană se referă între altele și la memorie – care este definită ca fiind capacitatea și funcția de păstrare și evocare în prezent a diferitelor evenimente, stimuli, imagini, idei etc. din trecut. Memoria, care își are centrul mai ales în cortex, se diferențiază în ”memorie spațială”, care privește reprezentările optice și relațiile cu spațiul, ”memorie asociativă”, prin care un eveniment este reînsuflețit evocându-se anumite elemente legate de acesta, și ”memorie verbală”, care reprezintă capacitatea omului de a-și aminti anumite date scrise sau orale despre care a aflat în trecut.

Mai presus decât neuro-știința cognitivă, teologia ortodoxă, așa cum este ea exprimată de Sfinții Părinți ai Bisericii, se referă la memoria inimii care funcționează diferit față de memoria asociativă și descrie fapte duhovnicești legate de o persoană sau de o situație.

Chipul Mitropolitului Argolidei, kir Iacov, în memoria inimii mele

Trecerea la Domnul a fericitului întru pomenire Mitropolit al Argolidei, kir Iacov, s-a făcut prilej de a reînsufleți în lăuntrul meu aceste două memorii, memoria cerebrală și memoria inimii. La slujba înmormântării la care am participat s-a derulat în lăuntrul meu un întreg film al amintirilor, al faptelor, al experiențelor, al stărilor care au legătură cu relația mea cu pururea-pomenitul Ierarh, care a fost una dintre persoanele cele mai respectate și iubite mie. Am rememorat mai ales acele momente care au legătură cu trăirile și experiențele duhovnicești ale inimii. Și acum când încerc să consemnez gândurile mele despre persoana sa văd cum se împletesc amintirile memoriei cerebrale cu simțirile inimii.

Fericitul întru pomenire ierarh era apropiat de aceiași oameni pe care și eu îi iubeam și care în anumite răstimpuri mi-au fost părinți duhovnicești, precum pururea pomeniții Mitropoliți al Dryinupolei, Sebastian, al Edesei, Calinic, și Arhimandritul Spiridon (Xénos) de la Nea Skiti. Între ei exista o comuniune reciprocă, sinceră și altruistă, iar eu urmăream evoluția acestei relații a lor duhovnicești.

L-am întâlnit prima oară la începuturile deceniului ’60 la căminul din Agrínio unde locuiam ca elev de gimnaziu. Trecea prin Agrínio venind din Árta unde slujea ca predicator și se ducea în Atena sau se întorcea din Atena. Rămânea cu noi, modest și cuvios cum îl știam, ne vorbea cu multă dragoste și noblețe, participa la manifestările căminului nostru, atrăgând dragostea și respectul nostru. Pe atunci era tânăr cleric și predicator al Mitropoliei Ártei, iar eu, elev în clasa a III-a de gimnaziu. Pot să spun că îl admiram și doream să devin ca el. În Árta cucerise respectul tuturor, era o importantă personalitate bisericească în oraș și în întreaga regiune.

În vremea aceea, Mitropolitul Ártei, Ignatie, era și locțiitor al Mitropoliei de Etolía și Akarnanía, vreme de cinci ani la rând și, prin urmare, într-un anume fel, cele două Mitropolii erau unite duhovnicește.

Comuniunea noastră duhovnicească s-a intensificat când, după absolvirea Facultății de Teologie, am fost angajat de Mitropolitul Edesei, Calinic, la început ca laic, iar apoi ca cleric predicator, și locuiam cu Mitropolitul Calinic în Sfânta Mitropolie a Edesei. Părintele Iacov Pahís – care îl iubea nemăsurat pe fericitul întru pomenire Calinic, după cum și Calinic îl iubea pe el – însoțit totdeauna de Părintele Ignatie, pe atunci diacon, apoi preot, iar acum Mitropolit al Ártei, treceau prin Edessa mergând sau întorcându-se din Sfântul Munte. Emoționante erau clipele întâlnirilor noastre și întreaga noastră comunicare duhovnicească!

Fericitul întru pomenire Iacov iubea foarte mult Sfântul Munte și aproape în fiecare an mergea pe la diferite mănăstiri aghiorite, cercetând diferiți nevoitori de la care primea sfat. Uneori se întâmpla să ne întâlnim și să fim găzduiți amândoi la Nea Skiti de către părintele Spiridon Xénos. Totdeauna mă foloseam de convorbirea cu părintele Iacov, pentru că vedeam cunoștințele lui bogate, cugetul bisericesc, noblețea caracterului, modestia personalității sale și adânca smerenie care îl caracteriza. Îl preocupa totdeauna Biserica și tot ce se petrece în ea, îl interesa ca ea să fie reprezentată de oameni vrednici și îl mâhneau smintelile pe care le provocau unii clerici.

Pentru că locuiam în Mitropolia Edesei, eram de față la convorbirile telefonice pe care le avea pururea-pomenitul Gheronda Calinic, Părintele meu duhovnicesc, cu părintele Iacov. Îmi amintesc că părintele Iacov, ca predicator, îi dădea telefon Mitropolitului Calinic, îl întreba diferite lucruri și îi cerea binecuvântarea atunci când urma să țină predici după slujbele de seară. De asemenea, înțelegeam dorința Mitropolitului Calinic ca părintele Iacov să promoveze ca arhiereu. Gheronda Calinic îmi vorbea cu admirație despre părintele Iacov. Cunosc cel puțin două situații în care Mitropolitul Calinic l-a promovat și l-a susținut, ca să fie ales arhiereu pentru Mitropolia Nikopolei și Prevezei și apoi pentru Mitropolia de Ierissós și Sfântul Munte, deși părintele Iacov, discret, evita să devină episcop.

Ca predicator vorbea bine, era elocvent. O dată când l-am vizitat cu un grup de copii din Edesa și am fost cazați în căminul Mitropoliei Ártei, ne-a vorbit extraordinar, analizând întâmplarea călătoriei spre Emaus a lui Hristos cu cei doi ucenici ai Săi și a insistat mai mult asupra cuvântului ”a rămas cu ei”.

Pururea-pomenitul Mitropolit Calinic a adormit întru Domnul la anul 1984 fără să se învrednicească să îl vadă arhiereu pe părintele Iacov Pahís. Dragostea față de părintele Iacov și-a exprimat-o în testamentul său, unde îl menționează personal printre clericii lui iubiți și îi lasă unul din obiectele sale spre aducere aminte.