Adormirea si inaltarea Maicii Domnului

Dupa Invierea si Inaltarea lui Hristos la cer, Maica Domnului a ramas mangaierea si alinarea intregii Biserici. Ea se afla in mijlocul Bisericii, daruind tuturor ajutorul ei.

Sfantul Grigorie Palama mentioneaza trei slujiri si lucrari specifice ale Preasfintei noastre Nascatoare de Dumnezeu.

In primul rand, cunoastem ca marirea ei, care s-a implinit prin Nasterea Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu, era mai presus de „nevointa cea mai plina de ravna si care se putea lucra in multe chipuri”. Dar Preasfanta Fecioara, cu toate ca dobandise mare har de la Dumnezeu, a dus o viata de aspra nevointa dupa Inaltarea lui Hristos la ceruri.

In al doilea rand, se ruga pentru toata lumea si se ingrijea de feluritele nevoi ale acesteia. Mentioneaza in acest sens Sfantul Grigorie: „… prin rugaciunile ei grabnice pentru toata lumea deopotriva”.

In al treilea rand, Maica Domnului era sprijinul si mangaierea Sfintilor Apostoli care propovaduiau Evanghelia la toata zidirea. Este foarte insemnat acest aspect al ajutorului dat de Maica Domnului, la care, in mod obisnuit, nu se face referire, deoarece este vadit lucru ca isihia si tacerea pe care le-a ales Maica Domnului pentru restul vietii sale in Biserica reprezentau sprijin pentru „lucrarea” duhovniceasca si pentru propovaduirea Evangheliei. Si scrie Sfantul Grigorie: „prin indemnurile si povetele ei catre dumnezeiestii propovaduitori care mergeau pana la marginile lumii, Maica Domnului era sprijin si mangaiere pentru toti, fiind vazuta, si auzita, si impreuna-lucrand in orice chip la propovaduirea Evangheliei” (Sfantul Grigorie Palama, Omilia 37, 5).

Evenimentul Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu este binecunoscut. Adormirea ei a fost slavita si preamarita, asa cum i-a fost si viata. Pentru ca, pe cat de slavita este viata pamanteasca a omului, pe atat va fi si sfarsitul lui.

Sfantul Grigorie Palama, la inceputul cuvantului lui despre Adormirea Maicii Domnului spune ca mai mult decat orice iubeste si este dator „sa binevesteasca Bisericii marirea si pururea-fecioria Maicii Domnului” (Sfantul Grigorie Palama, Omilia 37, 1), iar apoi ne cere sa luam aminte la faptul ca, daca moartea cuviosilor este cinstita si pomenirea dreptilor cu laude se savarseste, mult mai mult trebuie sa se implineasca acest lucru pentru Maica Domnului care este Sfanta Sfintelor si prin care vine sfintirea Sfintilor.

Sfantul Grigorie Palama, vorbind despre Adormirea Nascatoarei de Dumnezeu, nu doar ca o numeste „slavita”, ci arata ca este „mutare la viata”: „… praznuind astazi aceasta adormire, mutarea ei la viata”. Moartea ei este purtatoare-de-viata „in ceruri si calauzitoare catre viata nemuritoare”.

Aceasta „mutare la viata” este invierea si inaltarea cu trupul la cer a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Potrivit invataturii Sfantului Grigorie Palama, dar si a altor Sfinti, nu praznuim doar ridicarea la cer a sufletului Maicii Domnului, ci si a trupului ei. Sfantul Grigorie scrie ca Nascatoarea de Dumnezeu s-a mutat la cer in „Imparatia ce i se cuvenea” si a sezut de-a dreapta Imparatului a toate „in haina aurita si prea infrumusetata” (Ps. 44, 11). „Haina aurita” inseamna „trupul ei luminat de lumina dumnezeiasca”, iar „prea infrumusetata” arata impodobirea ei „prin toate virtutile”. Astfel, cu trupul s-a suit la Cer si este singura care si cu trupul se afla la cer alaturi de Fiul ei. „Singura, ea, acum cu trupul proslavit de Dumnezeu se afla in cer impreuna cu Fiul ei”.

Talcuind acest pasaj, spune ca mormantul si moartea nu au putut sa tina trupul ei incepator-de-viata si datator-de-viata, care este este iubit salas al cerului cerurilor. Daca un suflet care a primit dumnezeiescul har, dupa iesirea din trup se ridica la cer, cu atat mai multMaica Domnului s-a ridicat la cer si cu trupul, ea, care a primit in trupul ei pe Fiul lui Dumnezeu cel mai-inainte-de-veci si Unul Nascut, Care este izvorul vesnic al harului, si nu doar ca L-a primit inlauntrul ei, dar L-a si nascut.

Astfel, vorbim despre invierea si inaltarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Cu alte cuvinte, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu se afla cu trupul in ceruri. Si Sfantul scrie: „Pentru aceasta, trupul care [L-]a nascut [pe Dumnezeu] este cu indreptatire impreuna-slavit cu o slava vrednica de Dumnezeu” (Sfantul Grigorie Palama, Omilia 37, 9). Intocmai cum Fiul ei, Care a luat trup din ea, nu a putut ramane pe pamant, ci S-a inaltat la cer, la fel s-a petrecut si cu Maica Domnului. „Pentru aceasta, a fost inaltata din mormant de-a dreptul mai presus de ceruri” (Sfantul Grigorie Palama, Omilia 37, 9).

Astfel, prin inaltarea ei, le-a unit pe cele de jos cu cele de sus. Trebuia ca si Nascatoarea de Dumnezeu, care a incaput intru sine pe Cel Ce toate le umple, sa fie mai presus de toate si sa le depaseasca pe toate prin virtutile ei. Faptul ca este mai presus de toate si mai inalta decat toti Sfintii si decat toti ingerii se vadeste in faptul inaltarii ei cu trupul la ceruri. Se vadeste, adica, din faptul ca „dupa moarte a devenit nemuritoare si ca ea singura salasluieste cu trupul in ceruri alaturi de Fiul si Dumnezeul ei, si de acolo revarsa din belsug harul celor care sunt vrednici de el…” (Sfantul Grigorie Palama, Omilia 37, 11).

Invatatura aceasta a Sfantului Grigorie Palama despre invierea si inaltarea Nascatoarei de Dumnezeu cu trupul la cer – care s-a petrecut prin harul si lucrarea Fiului ei – reprezinta invatatura Bisericii. Sfantul Nicodim Aghioritul a selectat pasaje din scrierile Sfintilor Parinti, atat din invatatura lor, cat si din troparele pe care le-au compus – din cele ale Sfantului Cosma Melodul, ale Sfantului Andrei Criteanul, ale Sfantului Marcu Eugenicul –, precum si alte tropare in care se pune in lumina invatatura Bisericii ca mutarea la ceruri a Nascatoarei de Dumnezeu inseamna ridicarea sufletului la cer, dar si invierea si inaltarea trupului ei, prin urmare, “Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu se afla deplin cu trupul la cer”.

Poate parea provocator acest cuvant al Sfantului Grigorie Palama ca doar Maica Domnului se afla in cer cu trupul alaturi de Hristos, daca ne gandim la faptul ca Prorocul Ilie a fost rapit cu trupul la cer, fapt cunoscut din Sfanta Scriptura. Insa Sfantul Grigorie Palama talcuieste minunat si acest lucru. Vorbind despre Inaltarea lui Hristos si mai ales despre faptul ca, desi exista mai multe inaltari, totusi Inaltarea lui Hristos este unica, Sfantul Grigorie Palama se refera si la cazul Prorocului Ilie. Si scrie: „Dar [Prorocul Ilie] nu a depasit hotarele intinderii care inconjoara pamantul; inaltarea fiecaruia dintre acestia a fost o ridicare de la pamant fara insa a iesi din imprejurimile pamantului”. Din aceasta talcuire se arata ca inaltarea Prorocului Ilie a fost, intr-un anume fel, o mutare din loc, am putea spune ca a fost un fel de moarte, si, fireste, prin inaltarea lui nu a depasit limitele atmosferei din jurul pamantului. De aceea, [dintre oameni] doar Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a inviat si s-a inaltat cu trupul la cer si este proslavita dimpreuna cu Fiul ei, ca Maica a Lui dupa firea omeneasca.

Inaltpreasfintitul Ierotheos Vlachos

 

 * * *

Rugăciunea  de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama
către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
(din Apantisma)

Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine, nici se cade ca eu, cel atâta de desfrânat, cu ochi spurcaţi să văd icoana ta, a celei preacurate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai şi trupul şi sufletul curat şi nespurcat, şi să o sărut cu buze necurate şi întinate, sau să mă rog.

Căci cu dreptate este ca de mine, cel desfrânat, să se îngreţoşeze şi să mă urască curăţia ta. Dar fiindcă Dumnezeu, pe care L-ai născut, S-a făcut om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, pentru aceasta am îndrăznit şi eu, să mă apropii de tine cu lacrimi rugându-mă.

Primeşte această mărturisire, a greşelilor mele cele multe şi grele şi o du Unuia Născut Fiului tău şi Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv ticălosului şi tăvălitului meu suflet. Că de mulţimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta spre Dânsul şi a cere iertare.

Pentru aceasta, pe tine te pun înainte solitoare şi mijlocitoare. Că multe şi mari daruri dobândind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu, şi uitându-le pe toate, şi nemulţumitor arătându-mă, ticălosul, cu necuviinţă m-am alăturat cu dobitoacele fără de minte, şi m-am asemănat lor; fiind sărac de fapte bune, bogat de patimi, şi plin de ruşine, lipsit de dumnezeiască îndrăzneală, osândit de Dumnezeu, făcându-mă de plângere arhanghelilor, de râs dracilor, şi de urâciune oamenilor, mustrat de conştiinţă, ruşinat de lucrurile mele cele rele şi mai înainte de moarte fiind mort, şi mai înainte de judecată de sine-mi osândit, şi mai înainte de munca cea fără de sfârşit de deznădăjduire muncit.

Pentru aceea dar, numai la a ta sprijinire alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cel ce sunt dator cu nenumăraţi talanţi; cel ce întru dezmierdări cu desfrânatele am cheltuit avuţia cea părintească; cel ce am curvit mai mult decât desfrânata; cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase; cela ce m-am făcut nemilostiv mai mult decât bogatul; cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor celor rele, vistierie a cuvintelor celor urâte şi spurcate, străin de toată fapta cea bună.

Miluieşte-mă pe mine cel smerit;  milostiveşte-te spre mine cel neputincios. Mare îndrăzneală ai la Cel ce s-a născut din tine. Nimeni nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu; că toate le poţi, ca ceea ce eşti mai presus de toate zidirile şi nimic nu îţi este ţie cu neputinţă, numai de vei voi.

Deci, nu trece cu vederea lacrimile mele; nu te întoarce de către suspinul meu; nu lepăda durerea inimii mele; nu ruşina nădejdea mea cea către tine. Ci cu rugăciunile tale cele de Maică, silind pe cea nesilită milostivire a Fiului tău, Cel bun şi Dumnezeu, învredniceşte-mă pe mine ticălosul şi nevrednicul robul tău, să-mi iau frumuseţea mea cea dintâi şi dintru început şi să lepăd grozăvia patimilor, să mă slobozesc de păcat şi să mă robesc de dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea dulceţii celei trupeşti şi să mă îmbrac întru sfinţenia curăţeniei cele sufleteşti; să mor lumii şi să viez faptei celei bune.

Călătorind eu, împreună călătoreşte cu mine; pe mare înotând, împreună înoată; priveghind, întăreşte-mă; necăjindu-mă, mă mângâie; împuţinându-mă la suflet, îmbărbătează-mă; îmbolnăvindu-mă, vindecare îmi dăruieşte; nedreptăţit fiind, izbăveşte-mă; năpăstuit fiind, îndreptează-mă; spre moarte primejduindu-mă, degrab alergând mă scoate; vrăjmaşilor celor nevăzuţi, în toate zilele de temut mă arată; ca să cunoască toţi cei ce cu nedreptate mă tiranizează, al cui rob sunt eu.

Aşa, Preabună Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ascultă ticăloasa mea rugăciune şi nu mă ruşina de nădăjduirea mea cea către tine, ceea ce eşti după Dumnezeu nădejdea tuturor marginilor pământului.
Aprinderea trupului meu stinge-o; viforul cel cumplit din sufletul meu, potoleşte-l; mânia cea amară, îmblânzeşte-o; trufia şi mândria părerii celei deşarte, din mintea mea şterge-o; nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene şi bântuielile cele de zi ale gândurilor cele necurate, din inima mea  împuţinează-le; învaţă limba mea să grăiască cele de folos; povăţuieşte ochii mei să vadă drept faptele bune cele adevărate.

Picioarele mele îndreptează-le să alerge fără împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu; mâinile mele fă-le să se sfinţească ca, cu vrednicie să le ridic pe ele către Fiul Cel Preaînalt; curăţeşte-mi gura mea ca, cu îndrăzneală să-L numesc Tată pe Dumnezeu Cel Înfricoşat şi Prea Sfânt; deschide-mi urechile mele ca să audă simţitor şi gânditor cuvintele cele mai dulci decât mierea şi fagurul ale Sfintelor Scripturi, şi să vieţuiesc după dânsele întărindu-mă de tine.

Dă-mi vreme de pocăinţă, de întoarcere a gândurilor; de moartea cea năprasnă, fereşte-mă; osândit de conştiinţă fiind, izbăveşte-mă. Şi mai pe urmă de toate, fii lângă mine la despărţirea sufletului de ticălosul meu trup.

Sila cea nesuferită, lesnind-o; durerea cea nespusă, uşurând-o; strâmtoarea cea nemângâiată, mângâind-o; de faţa cea întunecată a dracilor, izbăvindu-mă; de cercarea cea preaamară a vameşilor celor din aer şi stăpânitorilor întunericului, slobozindu-mă şi zapisele păcatelor mele celor multe rupându-le, cu Dumnezeu mă împrieteneşte, şi stării Lui de-a dreapta, celei fericite, la înfricoşata judecată mă învredniceşte; şi bunătăţilor celor veşnice şi nestricăcioase, moştean pe mine mă fă.

Această mărturisire îţi aduc ţie, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecaţi, mângâierea sufletului meu, folositoarea şi nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care cu blândeţe primeşte-o şi mă curăţeşte de toată spurcăciunea trupului şi a duhului. Şi mă învredniceşte în veacul acesta de acum fără de osândă să mă împărtăşesc cu preasfântul şi preacuratul Trup şi Sânge al Fiului şi Dumnezeului tău; iar în cel ce va să fie, cu cina cea preadulce şi cerească a desfătării Raiului, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc.

Aceste bunătăţi, dobândindu-le eu nevrednicul, să slăvesc în vecii vecilor preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Fiului şi Dumnezeului tău, Cel ce primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-ai făcut mijlocitoare şi chezăşuitoare tuturor păcătoşilor.

Că prin tine, Prealăudată şi Preabună Stăpână, se mântuieşte toată firea omenească, lăudând şi binecuvântând pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea Prea Sfântă şi de o fiinţă, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin!

Sursa: http://www.apaceavie.ro/predica-la-adormirea-maicii-domnului-ips-ierotheos-vlachos/