Un moment important din viaţa Sfântului Spiridon este participarea sa la Sinodul I Ecumenic, care a avut loc în Niceea Bitiniei la anul 325 d.Hr., şi minunea pe care a săvârşit-o acolo, prin care a dovedit învăţătura Sfinţilor Părinţi, şi mai cu seamă a Sfântului Athanasie cel Mare. Şi anume că Dumnezeu este treimic, Tatăl, Fiul şi Duhul, şi că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu nu este o creatură a Tatălui, ci Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, aşa cum au hotărât Părinţii în Simbolul de Credinţă.

În troparul Sfântului Spiridon este consemnat acest fapt: ”Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule, Spiridoane, Părintele nostru”. Sfântul Spiridon, luând o cărămidă, s-a rugat cu ardoare şi pământul, focul şi apa din care era alcătuită s-au separat unele de altele, şi astfel a arătat taina Sfintei Treimi.

1. Cercetând acest Sfânt Sinod Ecumenic, doresc să înfăţişez cele două tradiţii teologice care s-au exprimat acolo pe durata discuţiilor.

Prima tradiţie era cea exprimată de Arie şi de cei de un cuget cu el, care teologhiseau ”aristotelic”, folosind raţiunea şi speculaţia şi, în general, părerile lui Aristotel. Potrivit lui Aristotel, orice provine din fire este supus necesităţii. Arie, urmând această părere, susţinea că, dat fiind faptul că ceea ce este după fire este supus necesităţii, înseamnă că Tatăl nu L-a născut pe Cuvântul din firea Sa, ci L-a creat prin voinţa Sa şi, prin urmare, Cuvântul este creatură, prima făptură a creaţiei.

A doua tradiţie era exprimată de Sfinţii Părinţi, avându-l în frunte pe Sfântul Athanasie cel Mare, şi care teologhiseau ”precum pescarii”, precum Sfinţii Apostoli care, deşi erau pescari analfabeţi, au ajuns să trăiască Cincizecimea şi, ca unii ce erau de-Dumnezeu-văzători, au văzut că ”Lumină este Tatăl, Lumină este Cuvântul, Lumină este şi Duhul Sfânt” şi astfel au devenit teologi şi au mărturisit că Fiul a fost născut de Tatăl după fire şi nu a fost creat după voinţă, şi de aceea este Dumnezeu adevărat. Astfel, foloseau pasaje de la Proroci, de la Apostoli şi de la Părinţii dinaintea lor, care erau de-Dumnezeu-văzători şi nu teologhiseau filosofic.

Concluzia trasă a fost aceea că metoda teologiei nu este speculaţia, raţionalismul, ci experienţa în Hristos. Părinţii Bisericii erau teologi empirici şi acelaşi lucru este valabil şi pentru Sfântul Spiridon.

Este important de spus că Sinodul I Ecumenic a fost un Sinod la care au fost convocaţi Părinţi care suferiseră asupriri şi mucenicie pe vremea prigoanelor, acest Sinod a fost o ”adunare a mărturisitorilor”. Unuia îi lipsea un ochi, altuia o mână, cel de-al treilea avea răni pe trupul său: ”adunare a mucenicilor” a fost Sinodul I Ecumenic, iar Sfinţii Părinţi care au luat parte sunt ”răniţii dumnezeiescului Mire”. De aceea, ei au mărturisit ortodox. Suferind martiriul [trupesc], au dat mai apoi şi mărturia credinţei ortodoxe. Sursa şi continuarea: Pemptusia.ro