Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului, cuprinde două momente distincte, dar inseparabile pentru credinţa Bisericii: în primul rând, moartea şi îngroparea, iar în al doilea rând, învierea si înălţarea la cer a Maicii Domnului.Răsăritul ortodox a ştiut să păstreze caracterul tainic al acestui eveniment care, spre deosebire de Învierea lui Hristos, nu a fost subiect de propovăduire apostolică.

De fapt, aici este o taină care nu e pentru urechile „celor care nu aud„, ci revelată conştiinţei lăuntrice a Bisericii. Pentru cei care cred în învierea şi înălţarea Domnului, este evident faptul că, dacă Fiul lui Dumnezeu a luat fire omenească în pântecele Fecioarei, ea, care a slujit întrupării, trebuia, la rândul ei, să fie luată în slava Fiului ei înviat şi înălţat la cer: „Scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu şi chivotul sfinţirii Tale” (Condac, glas 2). „Mormântul şi moartea” nu o puteau ţine pe „Maica Vieţii” (Condacul praznicului, glas 2), pentru că Fiul ei a mutat-o la viaţa veacului viitor.

Slăvirea Maicii este rezultatul firesc al pogorârii de bună voie a Fiului: Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din Fecioara Maria şi S-a făcut „Fiul Omului” şi a putut astfel să moară, în timp ce Fecioara Maria, devenind Maica Domnului, a primit „slava de la Dumnezeu” (Vecernie, Stihiră, glas 1) şi este prima dintre fiinţele umane care s-a făcut părtaşă îndumnezeirii finale a făpturii.

„Dumnezeu S-a făcut om, ca omul să se îndumnezeiască.”

Semnificaţia întrupării Cuvântului ni se dezvăluie în felul acesta la sfârşitul vieţii pământeşti a Fecioarei Maria. „Înţelepciunea şi-a îndreptat pruncii„. Slava veacului ce va să vină, sfârşitul omului, s-a împlinit deja, nu numai în Ipostasul divin întrupat, ci şi în persoana umană îndumnezeită. Această trecere de la moarte la viaţă, de la timp la eternitate, de la condiţia terestră la fericirea cerească o pecetluieşte Maica Domnului înainte de învierea obştească şi de Judecata de Apoi, înainte de a Doua Venire, care va încheia istoria lumii.

(Leonid Uspensky – Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Editura Sophia, p. 230)

Sursa: http://www.doxologia.ro