Mitropolitul Andrei Şaguna al Transilvaniei († 28 iunie 1873)
“Andrei Şaguna a fost un dangăt de clopot care a trezit din amorţire conştiinţe şi destine, a redat speranţe şi vigoare, a pus plugul în brazdă şi a dezţelenit ceea ce ameninţa să devină pârloagă…”
Aşa a rămas în conştiinţa contemporanilor săi, dar şi a posterităţii, marele Mitropolit al Ardealului, om providenţial, trimis de Dumnezeu să conducă destinele românilor ardeleni într-o perioadă de mari tulburări şi transformări. Anul acesta se împlinesc 125 de ani de la trecerea la cele veşnice a celei mai importante personalităţi ecleziastice, culturale şi naţionale pe care a dat-o Biserica Ortodoxă Română din Transilvania. Andrei Şaguna este Mitropolitul care a reuşit, în timpul păstoririi sale, să împlinească gândurile românilor dornici de libertate religioasă, de afirmare socială şi de recunoaştere naţională. Pentru Biserica Ortodoxă din Ardeal, rău zdruncinată în urma uniaţiei, figura marelui ierarh transilvănean a fost cu adevărat providenţială.
S-a născut la Miskolc, în Ungaria, într-o familie de aromâni originari din Balcani. A urmat diferite şcoli la Buda şi la Pesta, studiind dreptul şi filosofia. A urmat apoi teologia la Vârşeţ (azi Serbia). S-a călugărit la Mănăstirea Hopovo, luând numele de Andrei (prin botez se chema Atanasie) şi fiind hirotonit ierodiacon. Între anii 1834-1838 a trecut prin toate treptele ierarhice, până la preot, şi cele onorifice, până la protosinghel. În anul 1842 a fost făcut arhimandrit la mănăstirea Hopovo, iar în anul 1845 a fost numit stareţ la Mănăstirea Covil. A activat ca profesor la seminariile teologice din Vârşeţ şi Carloviţ. La 15/27 iunie 1846 a fost numit vicar general la Sibiu, acolo unde se reînfiinţase o episcopie pentru creştinii ortodocşi din Transilvania, vitregiţi mai bine de o sută de ani de dreptul de a avea un întâistătător spiritual. La 18/30 aprilie 1848 este hirotonit la Carloviţ ca episcop al românilor din Transilvania, de către patriarhul sârb, de care şi depindeau canonic românii ardeleni. În discursul de la hirotonie, a spus cu multă hotărâre cuvintele rămase memorabile: „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn vreau să-i trezesc şi cu voia către tot ce e adevărat, plăcut şi drept să-i îndrumez”. Ceea ce a şi împlinit în timpul păstoririi sale, prin lucrări desfăşurate cu multă pricepere, pe multiple planuri.
Doar de puţin timp numit episcop al românilor ardeleni, Şaguna s-a implicat activ în problemele de ordin politic, naţional şi cultural. La 3/15 mai 1848 a prezidat împreună cu episcopul greco-catolic Lemeny, Marea Adunare Naţională de la Blaj. În fruntea unei delegaţii româneşti, a dus petiţia de la Blaj Împăratului de la Viena, făcându-se un hotărât purtător de cuvânt al românilor. La 12 martie 1850 a organizat la Sibiu, Congresul bisericesc, la care a partcipat şi marele revoluţionar Avram Iancu. Ca episcop, a militat pentru restaurarea vechii Mitropolii a Transilvaniei prin numeroase memorii înaintate Curţii imperiale din Viena, patriarhului ortodox sârb şi Congresului naţional-bisericesc sârb din Carloviţ, prin sinoadele eparhiale formate din clerici şi mireni – convocate la Sibiu în 1850, 1860 şi 1864. După reînfiinţarea Mitropoliei (1864), cu două eparhii sufragane la Arad şi Caransebeş – a convocat un Congres naţional bisericesc al românilor ortodocşi din întreaga Mitropolie, la Sibiu (septembrie -octombrie1868). La acest congres s-a adoptat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania (aprobat de autoritatea de stat la 28 mai 1869), după care s-a condus Biserica transilvăneană până în 1925. Principiile fundamentale ale acestui statut sunt în primul rând autonomia bisericească faţă de stat şi sinodalitatea, adică participarea laicilor (în proporţie de 2/3) alături de clerici (1/3) în organismele de conducere ale Bisericii. Aceste principii au stat la baza Statutului de organizare a întregii Biserici Ortodoxe Române din 1925 şi a celui din 1948, fiind valabile până astăzi.
Pe plan cultural şi educaţional, a realizat o serie de lucruri cu totul remarcabile, în condiţii grele, fără ca altcineva să fi reuşit mai înainte de dânsul ceva asemănător în acest sens. În 1850 a înfiinţat la Sibiu Tipografia eparhială, realizată pe cheltuiala lui Şaguna. Aici s-au tipărit abecedare, manuale şi numeroase cărţi, cu un rol deosebit în ridicarea culturală a românilor. La 1 ianuarie 1853 s-a întemeiat Telegraful Român, singurul ziar din România cu apariţie neîntreruptă până astăzi. Începând cu anul 1855, Şaguna a reorganizat învăţământul teologic şi pedagogic din Sibiu sub forma unui Institut de teologie şi pedagogie şi care purta numele de Seminarul Andreian. De pe băncile acestei şcoli, devenită mai târziu Academia Andreiană, au absolvit generaţii întregi de viitori preoţi, învăţători şi profesori, oameni meniţi să îngrijească de iluminarea spirituală a poporului. Astăzi această şcoală teologică de renume îi poartă mai departe numele ctitorului său: Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna” din Sibiu. Începând cu anul 1854, a organizat peste 800 de şcoli primare confesionale în limba română, realizare remarcabilă, într-o vreme când românilor ardeleni li se refuzau drepturi elementare precum învăţământul în limba maternă. Învăţământul elementar şi mediu confesional românesc din Transilvania, aflat într-o situaţie precară înainte de Şaguna, l-a pus sub îndrumarea Bisericii, astfel încât preoţii-parohi erau directori ai şcolilor “poporale” din parohia lor, protopopii erau şi “inspectori” ai şcolilor din protopopiatul lor, iar episcopul (sau arhiepiscopul) “inspector suprem” al şcolilor din întreaga eparhie. Aceste principii au fost înscrise şi în noul Statut Organic al Bisericii Ortodoxe din transilvania. Tot sub îndrumarea sa au fost întemeiate gimnaziile ortodoxe din Braşov şi Brad. Gimnaziul de la Braşov, inaugurat in 1850, este una dintre cele mai vechi şcoli superioare româneşti, astăzi purtând numele întemeietorului său: Colegiul Naţional “Andrei Şaguna”din Braşov. Şcolii din Brad i-a dăruit Şaguna în 1870 suma de 2000 florini, importantă pentru acele vremuri. Andrei Şaguna a sprijinit ideea lui Ioan Puşcariu de a înfiinţa ASTRA – „Asociaţia Transilvană pentru cultura poporului român”, instituţie de o importanţă covârşitoare în dezvoltarea culturii române în Transilvania. Şaguna a fost ales primul preşedinte al Astrei. Pentru meritele sale deosebite a fost ales membru de onoare al Acacademiei Române (1871),
Activitatea mitropolitului Şaguna în Transilvania s-a desfăşurat într-o perioadă foarte frământată a secolului al XIX-lea, marcată de Revoluţia română din anii 1848-1849, regimul absolutist habsburgic (1849-1859) şi de înfiinţarea Austro-Ungariei (1867-1918). Diplomaţia de care a dat dovadă Mitropilitul Şaguna în relaţiile cu Viena imperială, a facilitat, în anul 1864, recunoaşterea poporului român ca naţiune politică egală în drepturi cu celelalte naţiuni din Transilvania maghiarii, saşii şi secuii. Şaguna s-a pronunţat în multe rânduri pentru activismul politic, considerându-l ca singura manieră de a lupta pentru drepturile românilor, ceea ce a şi făcut personal în Parlamentul de la Budapesta, unde era o personalitate care şi-a câştigat respectul tuturor. Preţuit de contemporani, respectat chiar şi de către adversari, Mitropolitul Andrei Şaguna va rămâne o personalitate extraordinară din istoria poporului român. Nicolae Iorga îl numea „bătrân maiestuos care de pe scaunul său de arhiereu conducea ca de pe un scaun de rege“, fiind un „cârmuitor de oameni şi îndreptător al vremilor, cărora nu li s-a supus ca exemplarele obişnuite ale omenirii, ci le-a întors de pe povârnişul lor spre culmea lui.“ Istoricul ardelean Ioan Lupaş scria despre marele ierarh, următoarele: „Pentru toţi românii de bine, acest nume va trebui să sune cât mai des şi mai înteţit, ca o trâmbiţă de chemare la muncă nepregetată, la luptă conştientă şi neşovăitoare, la împlinirea bărbătească, fără zăbavă a datoriilor faţă de lege şi de neam.“
A dorit să fie îngropat la Răşinari, lângă Sibiu, o localitate românească importantă, cu oameni deosebiţi, în care marele Şaguna a găsit mereu sprijin şi înţelegere. Satul care i-a dat românilor pe Octavian Goga şi pe Emil Cioran, îi poartă o recunoştinţă veşnică Mitropolitului Şaguna. Recunoştinţă pe care ar trebui să o purtăm în suflet toţi cei care înţelegem datoria de suflet pe care o avem ca să ne cinstim cu respect înaintaşii.