Mitropolitul Antonie de Suroj:
DESPRE SPOVEDANIE
Aş vrea să spun ceva ce nu este un comentariu al Sfintei Evanghelii, dar despre care nu numai eu, ci orice preot căruia i se cere să devină părinte spiritual – duhovnic, este întrebat. Şi mulţi sunt tulburaţi de faptul că vom spune « nu », « aceasta îmi depăşeşte puterile ». Acesta nu este un refuz de a simţi compasiune, un refuz de a lua pe umerii noştri oaia pierdută/ rătăcită. Nu ! Este afirmaţia că îţi putem fi un tovarăş bun pe calea spre Împărăţia lui Dumnezeu, că noi înşine nu suntem destul de maturi să îţi arătăm întregul drum. Fiecare – dintre cei care aţi venit la mine – poate vedea că eu am străbătut deja o parte de drum, îţi voi fi tovarăşul de drum şi apoi vom ajunge la un punct în care eu însumi nu am fost. Să mergem împreună, să-L urmăm pe Singurul care ne poate călăuzi, într-adevăr Singurul Care nu este doar călăuza noastră, ci şi Mântuitorul nostru, Care este Calea însăşi. Şi Adevărul şi Viaţa. Şi atunci, când vii la un preot să te spovedeşti, deschide-i inima ta lui – de fapt Domnului Iisus Hristos în prezenţa lui, care aşa cum se spune în rugăciuneacitită de preot înaintea spovedaniei, va fi martorul deschiderii, sincerităţii, adevărului şi pocăinţei tale. El va asculta ceea ce tu îi spui lui Hristos, se va ruga ca Hristos să te primească aşa cum a primit pe fiecare păcătos, cu preţul vieţii şi morţii Sale. Se va ruga şi nu va uita niciodată, nici pe tine, nici spovedania ta. El acceptă să fie nu numai martorul tău, ci şi unul care va purta durerea, amărăciunea, oroarea păcatelor pe care le aude de la tine. Fiecare persoană care vine la spovedanie la un preot îi pune pe umeri povara propriilor păcate, şi numai din compasiune preotul le va purta până înaintea lui Dumnezeu. Deci, mulţumeşte-te cu dragostea, cu mila, cu sinceritatea preotului la care vii, nu-i cere să facă imposibilul. Dacă mergem în munţi, îi cerem[ajutorul] unui ghid care a străbătut întregul drum şi s-a întors cu bine ; dar niciun duhovnic nu poate spune că a parcurs tot drumul până în Împărăţia lui Dumnezeu şi a intrat în ea ; nu putem spune decât că suntem pe drum, că vom merge împreună cu voi, vă vom împărtăşi toată ştiinţa noastră duhovnicească, vă vom sprijini în momentele de slăbiciune, vom face tot ce putem ca voi să ajungeţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Care dinte noi poate susţine că a ajuns deja ? Sf. Serafim de Sarov refuza să fie duhovnicul celor care veneau la el ; le promitea să se roage pentru ei, să îi aducă înaintea Domnului, şi într-adevăr, rugăciuneile sale erau mântuitoare. Şi în viaţa Sf. Macarie al Egiptului auzim că, la moartea acestuia, un ucenic al lui a avut o vedenie ; a văzut sufletul Sfântului Macarie îndreptându-se spre cer, iar diavolii îi puneau bariere ; şi la fiecare barieră îl întrebau/ cercetau despre un păcat sau altul, iar sufletul Sf. Macarie a trecut liber ; şi când a ajuns la porţile Împărăţiei, diavolii şi-au dat seama că mai pot încerca un singur lucru cu care să-l distrugă chiar acolo, la porţile Împărăţiei. L-au aplaudat şi i-au strigat » « Macarie, ne-ai învins ! ». Şi Macarie s-a întors zâmbind… şi a zis: « Nu încă ». Şi numai atunci a intrat în Împărăţie. Aceasta este cu mult mai mult decât oricare dintre noi, preoţii, putem face, dar ceea ce putem cu adevărat face este să mergem pas cu pas alături de voi, zi şi noapte, să vă ţinem în faţa Domnului, şi să-I cerem Lui, Care este Calea, Adevărul, Care este Viaţa, Care este Mântuirea noastră, să fie Călăuzitorul vostru, Calea şi Mântuirea voastră.