MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA: PĂRINŢI, ÎNGRIJIŢI-VĂ DE CREŞTEREA COPIILOR VOŞTRI! (II)

Educaţia copilului. Datoriile tatălui.Da, se cuvine ca părinţii să se îngrijească de toate acestea. Şi acolo ne vom opri? Nu, copilul nu are doar nevoi fizice. Are şi duhovniceşti şi morale. A naşte un copil nu este un lucru greu. Pentru că şi câinii şi pisicile şi lupii şi leii nasc. Nu zic eu aceasta; o zice Sfântul Ioan Gură de Aur: Când, zice, te voi numi tată? Nu dacă naşti, cum nasc animalele, ci dacă îl vei educa pe copilul tău, şi te voi numi tată, când vei reuşi să sădeşti în sufletul copilului tău tot ce există în lume mai frumos şi mai înalt, şi să dezrădăcinezi tot ce este rău, netrebuincios. Acesta este lucrul cel mai important şi mai dificil, care este propriu omului.  Îl vei lua pe copilul tău şi-l vei educa, şi vei reuşi să-l faci om; să-l scapi de răutăţile şi de neputinţele sufletului, iar în locul lor să sădeşti virtuţile, ca să devină o făptură nouă, un om nou – cum zice Apostolul (vezi II Corinteni 5,17; Galateni 6,15; Efeseni 2,15; 4,24). Aceasta este misiunea părinţilor.
Nu a naşte, ci a educa te face tată. Nu te voi numi tată doar când copilul tău trăieşte sau faci ca să trăiască, ci atunci când îl educi potrivit voii lui Dumnezeu . Ce înseamnă asta?
Cu cuvinte mai simple. Copilaşul care se află în leagăn, doar ce începe să vorbească, primul cuvânt pe care trebuie să-l înveţe nu este “mama” şi “tata”. Primul cuvânt este Hristos. Şi când îşi mişcă binecuvântatele lui mânuţe, de foarte, foarte mic să-l înveţi să zică “Sfinte Dumnezeule…”, “Doamne miluieşte”, “Tatăl nostru…”, rugăciunile bisericii. Şi când creşte şi se duce la şcoală, să-i cumperi un Noul Testament şi să citească zi şi noapte Evanghelia. Şi când se face noapte, sub stele, să-l iei pe copilaşul tău împreună cu femeia ta, să îngenunchiaţi şi să vă faceţi rugăciunea împreună cu el. Şi când sună clopotul duminica să mergeţi cu toată familia la biserică. Să mergeţi la biserică împreună cu el, să-l ai lângă tine în biserică, cu mâinile încrucişate, să nu-l laşi să alerge prin biserică ca pe câmp. Şi când se apropie Paştile şi marile sărbători să-l duci la duhovnic, ca să-şi spună păcatele şi să se împărtăşească cu Preacuratele Taine. Să fii atent la viaţa lui şi să-i dai un bun exemplu. Niciun cuvânt ruşinos să nu iasă din gura ta, nicio înjurătură, nicio ceartă cu femeia ta. Să fie sfinţită casa ta şi s-o faci biserică.
Acestea trebuie să le faci ca tată.
(trad. Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)

Un comentariu la „MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA: PĂRINŢI, ÎNGRIJIŢI-VĂ DE CREŞTEREA COPIILOR VOŞTRI! (II)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: