O iubire milostivă este întotdeauna o iubire smerită,
fără orgoliu și pretenții de superioritate
*
„Credința aceasta pe care Mântuitorul o descoperă în sutașul roman are o deosebită semnificație pentru că prin această credință descoperită la neamuri, adică la alte etnii decât poporul evreu, Mântuitorul Iisus Hristos poate să evidențieze un adevăr misionar deosebit și anume: nu numai evreii sunt chemați la mântuire, ci toate popoarele și că adesea mai ușor vor crede unii păgâni în Hristos decât unii dintre evrei”, a spus Preafericirea Sa.
Evanghelia este deosebit de semnificativă pentru viața Bisericii și a fiecărui creștin, a mai spus Preafericitul Părinte Daniel, deoarece: „În primul rând învățăm de la acest sutaș roman care era bun la suflet și care a și zidit o sinagogă în Capernaum că bunătatea lui milostivă a primit ca răspuns din partea Mântuitorului Iisus Hristos tot bunătate și anume Bunătatea Milostivă a lui Iisus care l-a vindecat pe servitorul său. Această bunătate milostivă este unită cu o smerenie profundă și cu o credință puternică arătând chipul lui Dumnezeu în om care poate fi la întâlnirea cu Iisus scos în evidență ca o lumină, ca un reflex al bunătății milostive a lui Dumnezeu în oameni. (…) Sluga sutașului este chipul omului care suferă și care adesea nu mai poate cere el însuși vindecare și nu mai poate face nimic pentru sine, ci alții trebuie să îl ajute. Vedem așadar că sutașul devine un dascăl pentru noi atunci când ne îndeamnă să ajutăm pe cei care nu se mai pot ajuta pe ei înșiși, să ne rugăm lui Dumnezeu pentru vindecarea celor care nu pot din diferite pricini să se mai roage sau să meargă la biserică”.
În continuare, Patriarhul României a arătat că de la sutașul roman învățam să ne rugăm pentru cei care nu mai pot să meargă la Biserică și să-i ajutăm pe cei aflați în nevoi și suferințe: „De la sutaș a învățat Biserica să se roage pentru sănătatea și mântuirea tuturor oamenilor, dar mai ales pentru cei care sunt suferinzi și singuri, în casele lor, în spitale, care sunt neajutorați și care nu mai pot să exprime direct durerea lor, ci durerea lor se exprimă prin gura unei mame îndurerate, a unui prieten fidel, a unui om milostiv care se roagă lui Dumnezeu și care cheamă pe medic să vină să îl ajute pe cel bolnav. De asemenea este de remarcat faptul că acest sutaș are grijă de un subordonat al lui. De obicei cine este subordonat are grijă de superiorul lui. Aici vedem o grijă părintească și frățească a unui militar față de un subordonat al lui”.
Indiferent de ranguri sau titluri, valoarea fiecărei persoane umane este o valoare unică și infinită
La finalul cuvântului său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre puterea tainică cuvântului care poate vindeca sau poate răni: „Sutașul arată că el are o deosebită prețuire față de servitorul său chiar dacă este un subordonat. Însă, vedem în mod deosebit credința puternică a acestui sutaș. El pornește de la o experiență zilnică, aceea a cuvântului care pune în mișcare persoane și trece apoi la Cuvântul puternic, vindecător, izbăvitor al Mântuitorului Iisus Hristos. Aceasta ne arată taina cuvântului care poate vindeca. Cuvântul folosit de oameni poate vindeca sau poate răni. Foarte adesea prin cuvintele rele, jignitoare, noi putem îmbolnăvi oamenii, iar prin cuvinte bune, milostive, încurajatoare, putem ridica din boală, tristețe, deznădejde și din însingurare oamenii. Cuvântul care vindecă nu este un cuvânt care face neapărat minuni, ci cuvântul care creează comuniune, care aproprie pe cei îndepărtați, care dă speranță celor deznădăjduiți și care aduce bucurie celor întristați. Deci, acest sutaș roman este și un dascăl al folosirii cuvântului, un cuvânt spre sănătate și bucurie”.