1. Minunea Adevărului

Sfântul Fotie a reprezentat pentru epoca sa vasul ales al lui Dumnezeu. El a fost prin excelență propovăduitorul autentic al Tradiției și pentru aceasta a devenit cel mai renumit, dar și cel mai profund teolog al epocii sale. Cugetul și teologia sa au exprimat viața Bisericii și au fost rodul luminării Duhului Sfânt. Pentru atitudinea aceasta, care nu este atât de des întâlnită în Biserică pe cât ar fi de dorit, Fotie a pătruns în inimile credincioșilor din toate secolele, a devenit simbol și far al Adevărului de credință. De aceea este pe deplin îndreptățită hotărârea Bisericii de a prăznui pomenirea sa (6 februarie) cu deosebită strălucire[1]. Astfel ni se dă posibilitatea să conștientizăm dimensiunile și înțelesul adânc al acestei personalități. […]

Sărbătorim un bărbat al Bisericii, cinstim un Sfânt al nostru, care se distinge în marele nor al Sfinților, al Mucenicilor și al Cuvioșilor. Aceștia din urmă s-au sfințit fie prin martiriu, de care se minunau credincioșii epocii, fie prin viața deosebit de virtuoasă, prin luptele lor de nevoință și prin vederile lor dumnezeiești. Toate acestea nu au constituit însă decât mărturii ale sfințeniei lor, care lucrau și lucrează în duhul credincioșilor ca pildă și îndemn, ca mărturie a Adevărului credinței noastre. Mucenicii și Sfinții, în noua realitate duhovnicească care era Biserica, au devenit pentru credincioși adevărații eroi și adevăratele modele de urmat în viață.

Și aceasta, deoarece întruchipau prin excelență ethosul Bisericii și își jertfeau viața pentru a trăi viața Bisericii. Mai mult încă, Sfinții și Mucenicii adesea pecetluiau și pecetluiesc prin minune sfințenia lor, ca semn distinctiv față de ceilalți oameni – care nu aleg calea sfințeniei.

În toate timpurile și în toate locurile, Biserica a cunoscut și cunoaște nenumărate minuni, dincolo de Minunea minunilor, care este dumnezeiasca ei ”Euharistie” ce se săvârșește repetat pe toată față pământului de nenumărate de ori. Minunile Sfinților ei arată cât de neînsemnat și, în același timp, cât de măreț este omul. Astfel, minunea, ca manifestare vădită a realității duhovnicești firești, s-a plămădit odată cu viața Bisericii și constituie dovada cutremurătoare a sfințeniei Sfinților ei, pe care îi cinstește zi de zi, de veacuri la rând.

Iată însă că […] cinstim acum un Sfânt, care nu ne aduce aminte de prigoanele romanilor păgâni și de martiriu. Pe Sfântul Fotie nu îl cinstim pentru multele minuni pe care le-a săvârșit, nu știm dacă a tămăduit șchiopi și orbi, nu știm dacă a alinat durerea oamenilor, nu știm dacă după adormirea sa întru Domnul s-a înfățișat credincioșilor spre a-i sfătui, spre a-i întări, spre a le da curaj…

Și cu toate acestea, Fotie este deopotrivă vrednic de uimire și măreț. Așadar, minunea sa în altceva stă. Minunea Sfântului Fotie stă în Adevărul pe care l-a exprimat prin teologia sa și l-a făcut cunoscut prin luptele sale bisericești. Sfântul Fotie nu are icoane făcătoare de minuni, el are însă Adevărul de-minune-făcător vădit prin lucrările sale.

Credinciosul nu este deprins să ceară mângâiere de la Sfântul Fotie, dar este deprins și trebuie să se deprindă să îi ceară ajutorul în primirea și înțelegerea Adevărului. Minunea sa este Adevărul propovăduirii sale. În asta stă unicitatea și măreția sa.

Minunea propovăduirii Adevărului într-o epocă de confuzii este o minune încă mai mare decât cele cu care suntem obișnuiți, deși este mai puțin spectaculoasă și mai greu de înțeles. Cei nepregătiți nu pot pricepe așa ceva. Cei care nu au învățat să sufere pentru Adevăr măcar atât cât suferă și pentru trupul lor, nu pot pricepe această minune.

*

CONTINUARE /sursa: http://www.pemptousia.ro/2014/02/ofranda-teologica-a-sfantului-fotie-minunea-si-primatul-adevarului/