Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina
la pomenirea Sfântului Apostol Natanael
– 22 aprilie –
MĂRTURISIRE STATORNICĂ
Pe 22 aprilie este sărbătoarea Sfântului Natanael, unul din cei 12 apostoli ai Domnului. Sărbătorii acestui apostol vom închina această omilie a noastră.
Natanael este un nume evreiesc şi înseamnă „darul lui Dumnezeu”. Omul care îşi îndeplineşte scopul şi păşeşte pe drumul lui Dumnezeu este o binecuvântare, un dar al lui Dumnezeu. Dimpotrivă omul rău nu este o binecuvântare, ci un blestem. Iată doi apostoli, care au trăit lângă Hristos: unul Natanael, altul Iuda. Primul s-a arătat a fi o binecuvântare, al doilea un blestem.
Natanael! A fost o fiinţă nobilă. Îl iubea pe Dumnezeu. Cerceta Legea şi Profeţii. Din sfintele cărţi înţelegea că într-o zi va veni Mesia, Cel care va mântui omenirea. Natanael legase o strânsă prietenie cu un alt compatriot al său, cu Filip. Prietenia lor nu provenea din calcule comerciale şi economice; adică ceea ce-i împrietenea nu erau banii. Îi lega altceva incomparabil mai important: îi lega dorinţa de a veni în chinuita lor patrie şi în lumea întreagă zile mai bune. Şi potrivit profeţiilor aceste zile mai bune ar fi venit odată cu venirea lui Hristos. Hristos era singurul care ar fi putut să spargă legăturile sclaviei, să-l elibereze pe om, să-l facă să trăiască bucuros şi fericit.
Cei doi prieteni, Filip şi Natanael, trăiau cu dorinţa venirii lui Hristos. Şi Hristos venise şi străbătea cetăţile şi satele patriei lor şi propovăduia adevărul şi făcea minuni. Şi Hristos, care ştia dorinţa inimii celor doi prieteni, nu a lăsat neîmplinită dorinţa inimii lor. Mai întâi îl întâlneşte pe Filip şi-l cheamă să-L urmeze. Şi Filip Îl urmează. Bucuria lui era de nedescris. Găsise tot ceea ce-şi dorise. Lângă Hristos era fericit. Dar Filip nu era dintre acei oameni care dacă găsesc ceva bun îl ţin doar pentru ei şi nu vor să-l transmită şi altora. Cine sapă şi găseşte zăcăminte de aur trebuie să arate şi altora. Nu doar el să devină bogat, ci şi alţii să devină bogaţi. Cine găseşte apă şi bea şi se răcoreşte, trebuie să le arate şi altora izvorul şi să nu-l ţină doar pentru el. Şi cine cunoaşte un medic de seamă, care vindecă de boli grele, trebuie să-l recomande pe acest medic şi altor rude şi prieteni. Hristos este comoara, inepuizabila comoară. Hristos este izvorul, care curge şi răcoreşte pe oameni şi niciodată nu seacă. Hristos este medicul, care vindecă toate bolile şi dăruieşte gratuit medicamentele lui taumaturgice. Lângă El, săracul devine bogat duhovniceşte, cel însetat îşi potoleşte setea, cel bolnav îşi află vindecare de boala păcatului. Lângă Hristos, omul, viermele care se târăşte în noroi, se preschimbă, capătă aripi de vultur şi zboară în înălţimea cerului şi aude şi vede câte lucruri frumoase există în afară de murdăria pe care până ieri doar pe ea o cunoscuse. Lângă Hristos, omul care nu a învăţat carte şi nu ştie să semneze devine înţelept care biruieşte toate falsele filozofii ale lumii.
Filip, care ştia dorul lui Natanael, a alergat să-i aducă la cunoştinţă şi cu bucurie de nedescris să-i spună: Natanaele, L-am găsit pe Mesia! Este din Nazaret.
Din Nazaret? întreabă Natanael cu nedumerire. Pentru că Nazaret era un sat, ai cărui locuitori nu aveau un renume bun pentru simţămintele lor nobile; era un sat plin de spini, plin de răutăţi şi metehne. Cum, acum, din acest spiniş era posibil să răsară un trandafir? Natanael întâmpina greutăţi în a crede lucrul acesta. Şi Filip, care nu putea să exprime în cuvinte tot ceea ce simţise lângă Hristos, în loc de orice alt argument îi spune: „Vino şi vezi”. Filip era sigur că întâlnirea personală cu Hristos va fi suficientă pentru a dezlega orice îndoială a lui Natanael referitoare la persoana lui Hristos. Natanael a venit, L-a văzut şi L-a ascultat pe Hristos. Strălucirea lui Hristos era atât de puternică, încât câteva minute de convorbire cu Hristos au fost suficiente pentru a-l convinge pe Natanael, că partenerul lui de dialog nu era unul din renumiţii dascăli şi înţelepţi, ci era Fiul lui Dumnezeu.
Natanael nu-L ştia pe Hristos. Dar Hristos îl ştia pe Natanael. Îl ştia chiar mai bine decât Filip, cu care de atâţia ani se întreţinea; îl ştia mai bine chiar şi decât părinţii lui; îl ştia mai bine decât tot ceea ce el însuşi ştia despre sine! Iată – a spus Hristos, un adevărat israelit, care nu are vicleşug înăuntrul său. – Doamne, a răspuns Natanael, Tu pentru prima oară mă vezi. De unde mă cunoşti? – Te-am văzut sub smochin, a spus Hristos. Sub ce smochin? Dar acest copac are frunze dese, iar când cineva este sub smochin nu poate fi văzut de nimeni. Dar ochiul – o, ochiul lui Hristos! – trece şi prin cele mai dese frunzişuri; trece prin toate stăvilarele şi zidurile şi ajunge până în adâncul pământului şi al mării – ce zic? – , ajunge până în adâncul inimii, decât care nu există vreun alt lucru mai adânc. Nu doar locul în care era ascuns Natanael îl ştia Hristos, ci până şi adâncul inimii lui, şi a confirmat faptul că Natanael era un om sincer.
Natanael, după toate câte auzise din gura lui Hristos, s-a încredinţat că într-adevăr Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Şi ceea ce a crezut a şi mărturisit: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel”; a mărturisit în acel moment înaintea lui Hristos şi a lui Filip; şi după Învierea lui Hristos, acest Natanael, care atunci a crezut lucrul acesta şi mai mult şi mai profund, s-a dus şi a propovăduit în diferite ţări şi oamenii au crezut predicii lui şi au devenit ucenici ai lui Hristos; şi, în sfârşit, ceea ce de mii de ori propovăduise şi mărturisise, a confirmat cu sângele său, pentru că a avut un sfârşit mucenicesc. Natanael a fost răstignit ca şi Hristos.
Iubiţii mei! Citind Evanghelia, vedem la un moment dat că milioane de oameni, poporul iudaic, Îl primeşte pe Hristos cu stâlpări şi Îi strigă zicând: „Osana, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel” (Ioan 12, 13). Dar aceste „Osana”-le, „Trăiască Hristos”, n-au ţinut nici măcar o săptămână. În Marea Vineri toate aceste „Osana”-le s-au stins şi în locul „osana”-lelor aceiaşi oameni au strigat „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”.
Dar noi, iubiţilor, să nu ne asemănăm iudeilor, care astăzi strigă „Osana!”, iar mâine: „Să se răstignească!”; nu. Să-l imităm pe Natanael, pe credinciosul ucenic şi apostol al lui Hristos. Mărturia noastră pentru Hristos să fie statornică şi pe viaţă, şi astăzi şi mâine şi până la cea din urmă clipă a vieţii noastre, în faţa prietenilor şi vrăjmaşilor lui Hristos, pretutindeni şi întotdeauna să mărturisim credinţa noastră, devotamentul nostru faţă de Hristos: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel” (Ioan 1, 50).
Sursa: Cartea FLORI ÎNMIRESMATE – Episcopul Augustin Kandiotis, fost Mitropolit de Florina