Biserica Ortodoxă se va afla mâine, în Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron sau Sâmbăta Colivelor, zi în care sunt pomeniţi cei trecuţi la Domnul.
Cunoscut ca mare făcător de minuni, Sfântul Teodor Tiron a trăit la cumpăna dintre secolele III – IV. Tradiţia pregătirii colivei ne-a rămas de la o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate alimentele din pieţe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creştini să întrerupă postul şi să consume jertfe aduse idolilor. Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere. Citeşte mai departe…
În Duminica Ortodoxiei prăznuim biruinţa dreptei credinţe asupra ereziilor care au pus la încercare viaţa credincioşilor din primul mileniu al Bisericii creştine. În acele vremuri, mulţi ierarhi, monahi şi preoţi, ca şi foarte mulţi credincioşi au suferit nenumărate persecuţii, bătăi, închisori, exiluri şi chiar moartea pentru curajul de a cinsti şi apăra Sfintele Icoane.
Slujbele Vecerniei şi Utreniei din Duminica Ortodoxiei sunt alcătuite din cântări referitoare la icoana Mântuitorului Iisus Hristos, Care, aşa cum au arătat Sfinţii Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic, este prototipul şi justificarea tuturor Sfintelor Icoane. Prin urmare, Sfintele Icoane sunt parte integrantă din Tradiţia vie a Bisericii, întrucât prin ele se mărturiseşte adevărul că Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut S-a făcut văzut, adică Om, pentru a uni pe oameni cu Dumnezeu.
Să aducem și noi pocăință sinceră Domnului, să ne conștientizăm nevrednicia în fața lui Dumnezeu, să ne plângem păcatele înaintea Sa. Să le mărturisim înaintea duhovnicului, fără să ascundem ceva, fără să ne îndreptățim cu nimic.
Foto: Magda Buftea
Cuvânt în Vinerea din prima săptămână a Postului Mare
Starețul Nikon Vorobiov, 1963
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!
Trece prima săptămână a Postului Mare. Astăzi, mulți merg să se spovedească pentru ca mâine să primească Sfânta Împărtășanie. Dar, Doamne, ne dăm noi seama de Cine ne pregătim să ne apropiem? „Luați, mâncați, Acesta este Trupul Meu… Acesta este Sângele Meu„, spune Domnul Atotțiitorul.
Și nu numai că ne invită, dar ne și avertizează: „Dacă nu veți mânca Trupul Fiului Omului și nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață în voi” (Ioan 6, 53). Nu poate nimeni să refuze Împărtășania dacă își dorește mântuirea. Dar cum mă apropii de Tine, Doamne? Iată, ascult glasul din altar: ”Sfintele Sfinților!”, iar eu sunt cu totul în păcate. Cum să nu mă înfricoșez când nici Sfinții Tăi nu se considerau vrednici să se apropie de Sfintele Taine: „Stăpâne, Doamne, nu sunt vrednic să mă împărtășesc cu preacinstit Trupul Tău și cu preacurat Sângele Tău… pentru că m-am supus cu totul păcatului și m-am făcut rob dezmierdărilor… ci primește-mă și pe mine, Iubitorule de oameni, Hristoase, ca pe desfrânata și ca pe tâlharul, ca pe vameșul și ca pe fiul cel pierdut” (rugăciunea întâi), se roagă stăruitor Sfântul Vasile cel Mare. Citeşte mai departe…
” (…) Sculându-te de la masă, trebuie să fii puţin flămând, ca trupul să fie supus sufletului, să fie capabil de muncă şi să fie simţitor la activităţi înţelepte şi atunci patimile trupeşti vor fi biruite. Postul nu poate nimici patimile trupeşti în aşa măsură cum le nimiceşte hrana săracă. Unii postesc un timp anumit, iar apoi se dedau la mâncăruri plăcute, căci mulţi încep postul şi alte nevoinţe grele peste puterile lor, iar apoi slăbesc din cauza necumpătării şi încep să caute mâncăruri gustoase şi odihnă pentru întărirea trupului. A proceda astfel înseamnă să creezi ceva, iar apoi să distrugi, întrucât trupul din cauza lipsurilor din vremea postului este împins către plăceri şi mângâieri, iar plăcerile stârnesc patimi. Iar dacă cineva consumă puţină hrană în fiecare zi, atunci el capătă un mare folos.Citeşte mai departe…
Un bărbat oarecare vestit de neam domnesc şi boieresc, cu numele Polemie, din cetatea Alexandriei, împreună cu fiul său Hrisant s-a dus la Roma şi a fost primit de boieri cu cinste, iar de către împărat s-a cinstit cu locul de senator. Acela pe unul născut fiul său, Hrisant, sîrguindu-se să-l înveţe toate cărţile, l-a dat la învăţătura filosofiei. Iar cîtă înţelepciune avea tînărul, vor arăta lucrurile lui cele din urmă. Pentru că, după ce a cercat cu pricepere toată Sfînta Scriptură, citind cu luare aminte Sfînta Evanghelie şi cărţile Apostolilor şi cugetînd la dînsele, grăia către sine: „Ţi se cădea ţie, Hrisante, să citeşti scripturile păgînilor, cele pline de întuneric, pînă ce nu cunoşteai lumina adevărului, pe care aflînd-o, ţine-te numai de ea, căci nu este înţelept să te întorci iarăşi din lumină la întuneric.
Căci îţi vei pierde ostenelile pe care le-ai suferit la învăţătură, dacă vei lepăda roadele ostenelilor. Iar roadele ostenelilor, de la Dumnezeu se dau celor ce le cer, pentru că aşa porunceşte Dumnezeu: Căutaţi şi veţi afla. Iar dacă ceea ce ai căutat şi ai aflat vei voi să laşi, te vei asemăna oamenilor fără de minte şi nerecunoscători. Ţine-te tare de ceea ce cu toată mintea se cade să te ţii, adică de Dumnezeu, ca să nu cazi în paguba cea mare cînd te vei lipsi de bunăvoie de binele căutat prin atîtea osteneli. Ai aflat aur şi argint, ai aflat piatră scumpă, căci ce ai căutat să afli, aceea ai aflat, ca să moşteneşti cele aflate. Deci, fereşte-te ca să nu se ia de la tine acea comoară aflată!” Citeşte mai departe…
CU CANONUL CEL MARE AL SFÂNTULUI ANDREI CRITEANUL
(PARTEA A PATRA)
Preotul zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru… iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri… Şi cântăreţul cel rânduit începe aşa: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Citeşte mai departe…
VIRGIL MAXIM, LUPTĂTORUL PENTRU ÎNVIEREA NEAMULUI SĂU
Gafencu a mai avut și alți doi prieteni de care era nedespărțit, dar ale căror nume, oricât le caut în memorie, acum îmi scapă. Da! Iată unul: Virgil Maxim, elev de clasa a VIII-a. Frumos, bine dezvoltat, mai înalt ca Mazăre și Naidim, fața prosperă, meditativ, prin inteligență, bun simț și prin ținuta lui stârnea admirația tuturor.
(Pr. Nicolae Grebenea – Aminitiri din întuneric, pag. 214)
Cel mai important pentru mine, dintre noii veniţi, este Virgil Maxim. Este un tânăr prahovean care a fost întemniţat în 1942 şi a rămas în închisoare până în zilele noastre. Tot din această categorie excepţională este şi Nicolaescu, un tânăr muncitor arestat din 1941. Citeşte mai departe…
Sfânta Muceniță Ilaria, dimpreună cu Claudiu Tribunul, soțul său, și cei doi fii, Iason și Mavru
(19 martie)
Aceștia împreună cu preotul Diodor şi diaconul Marian pătimiră cu sfinţii mucenici Hrisant şi Daria (pomeniți deopotrivă în ziua de 19 martie).
Tribunul Claudiu îmbrăţişă credința în Iisus Hristos și primi botezul împreună cu soţia sa Ilaria și fiii lor, Iason şi Mavru, cu toţi ai casei, chiar şi soldaţii. Citeşte mai departe…
Aceasta a fost ultima descendentă a vestitei familii de prinţi de Sluţk şi Kopil, care la rândul lor erau urmaşi ai marelui prinţ Alherd din neamul Rurick. Dintre mlădiţele acestui neam au fost mari prinţi ai Kievului, iar alţii guvernatori ai Novgorodului.
Sfânta Sofia se născu la 1 mai 1585. În anul naşterii sale, mama sa se mută la cele veşnice, iar un an mai târziu, la 6 mai, o urmă şi tatăl său. Micuţa orfană fu încredinţată rudelor îndepărtate, care datorită averii mari moştenite de Sofia, putură să îşi stingă datoriile şi să îşi sporească averile: mai întâi fu crescută de Iuri Ciodkiewicz, guvernator al Zhmudului, care o luă cu sine în Vilna (sau Vilnius), iar mai apoi de Ieronim Ciodkiewicz, castelan al Vilnei. Tot pentru pentru această pricină, fu semnată o înţelegere prin care urma ca la vârsta cuvenită Sofia să se căsătorească cu Ianusz Radzivil, prinţ de Nesvij (clic aici).
Astfel, prinţului Ianusz i se îngădui să o vadă pe prinţesa de numai 11 ani, care locuia pe atunci pe moşia guvernatorului Iuri Ciodkiewicz din Vilna.
La puţină vreme, Radzivilii puseră interdicţie pe proprietăţile lui Ciodkiewicz din micul orăşel Kopil, în apropiere de Orşa. Datornicii mâniaţi, interziseră îndată întânirile dintre prinţul Ianusz şi prinţesa Sofia. Nici unii dintre ei nu se gândeau să renunţe la mânia lor, cu toţii se pregăteau de luptă. Astfel, Radzivilii adunară 6000 de ostaşi şi îşi întăriră palatul cu turnuri, iar Ciodkiewiczii, la rândul lor, adunară 24 de tunuri şi 2000 de ostaşi dintre slujitorii lor. O sângeroară luptă era pe cale să se dezlănţuie în centrul oraşului, însă din mila lui Dumnezeu trimişii împăratului izbutiră să împiedice izbucnirea luptei, aducând pace între cele două familii.
Se încheie un nou acord prin care despăgubirile cerute de Radzivili să fie şterse, iar Ciodkiewiczii primiră certificat de bună administrare a avuţiilor prinţesei Sofia.
Când Sofia împlini vârsta cuvenită, prinţul Ianusz ceru la 20 iulie 1600 binecuvântarea papei de a lua de soţie pe prinţesa Sofia de Sluţk care era neclintită în a rămâne ortodoxă şi a-şi boteza copiii în credinţa sa ortodoxă. Citeşte mai departe…
"Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască."(Sf. Ioan Gură de Aur).
Comentarii recente