10 ianuarie: Sfântul Ierarh Dometian, episcopul Melitinei, Armenia

Sfântul Ierarh Dometian, episcopul Melitinei, Armenia

(10 ianuarie)

 

Sf Ier Dometian, episcopul Melitinei 1.2Acest cuvios părinte a trăit în vremea împăratului Iustin cel Tânăr (565-578).

Părinții lui, Teodor și Evdochia, erau oameni drept-credincioși și înstăriți. Desăvârșindu-se în știința înțelepciunii celei omenești cât și în aceea a Sfintei Scripturi, și însurându-se, după scurtă vreme soția lui muri.

Deci, dedându-se cu totul înțelepciunii celei dumnezeiești, ajunse arhiereu al sfintei Biserici din Melitina, când era de treizeci de ani. Și, împreunând înțelepciunea vieții din lume cu viața sihăstrească, ajunse pricina de mântuire nu numai păstoriților săi, ci și întregului neam al său. Căci împăratul îl trimise de multe ori în solie la perși, atunci când Hosroe, împăratul perșilor, fusese alungat de Varam și ajunsese birnic al grecilor.

Dometian, ajungând prieten al împăratului Mauriciu și al împărătesei lui și dobândind de la ei sume mari de bani, le cheltui în zidiri de sfinte biserici și de aziluri pentru săraci. Continuă să citești →

10 ianuarie: Sfântul Cuvios Marchian din Constantinopol, Turcia

Sfântul Cuvios Marchian din Constantinopol, Turcia

(10 ianuarie)

Sf Cuv Marchian, peotul si iconomul Bisericii din Constantinopol, Turcia 1.1

Frescă din anul 1547, aflată în Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia

Acesta se născu la Roma din părinți dreptcredincioși și bogați, în vremea sfinților împărați Marchian și Pulheria (450-457, pomeniți la 17 februarie)

După ce primi harul preoției, el se mută în Constantinopol unde fu rânduit iconom al bisericii celei mari.

Moștenind foarte mare avere de la părinții săi, sfântul Marchian o dărui pentru zidirea sau refacerea de biserici și milostenie către cei săraci.

El ridică biserica sfintei Irina cea de lângă mare și uni cu ea paraclisul sfântului Isidor. Tot el ridică biserica sfintei Anastasia din golful Domnin, pe care o scăpă și din focul cel mare ce cuprinse Constantinopolul; căci în vreme ce focul cuprinsese partea de sus a bisericii, sfântul Marchian stătea pe acoperiș cu mâinile ridicate spre cer și prin rugăciunea lui încetă văpaia focului.

Când unul din prietenii săi se mira de cheltuiala de aur făcută la zidirea şi înfrumuseţarea bisericii sfintei Anastasia, sfântul zise către dânsul:

– De-aş avea o fiică şi aş voi ca s-o logodesc cu cineva dintr-un neam bun, oare n-aş cheltui mulţime de aur ca s-o pot dărui cu mulţime de podoabe? Acum, hotărând în mintea mea ca să zidesc biserica cea mai frumoasă a miresei lui Hristos, care mireasă şi-a vărsat sîngele pentru Dânsul, voi putea oare să-mi cruţ averile mele? Oare de împodobirea aceasta nu mă voi îngriji mai mult?

Cuviosul într-atîta sărăcie ajunsese, încît, odată umblând prin ploaie, i se udă haina, şi intrînd în casa lui, închizînd uşile după dânsul, aprinse cărbuni pentru a usca acea haină udă, pentru că nu avea alta. Într-acea vreme se întâmplă că patriarhul avea trebuinţă de iconom pentru nişte lucruri. Continuă să citești →

10 ianuarie: SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA (Viaţa, Canonul)

10 ianuarie: SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA

 Ieromonahul Agapie Corbu 
grigorios_nyssis

Sfântul Grigorie de Nyssa s-a născut în 335 la Neocezareea Pontului, într-o familie prosperă, a cărei nobleţe era asigurată pe linie socială de o ascendenţă ilustră, iar pe linie duhovnicească de un întreg arbore genealogic de sfinţi: bunica, Sfânta Macrina cea Bătrână, ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul; mama, Sfânta Emilia; sora, Sfânta Macrina cea Tânără; doi fraţi: Sfântul Vasilie cel Mare şi Sfântul Petru de Sevasta – cu toţii cinstiţi de Biserică şi pomeniţi în sinaxare.

Între anii 354-357 studiază retorica la Cezareea, tatăl său fiind tot retor, şi îşi întregeşte formaţia sub povăţuirea fratelui său mai mare, Vasilie, proaspăt întors de la studiile făcute în Atena, dar şi a surorii sale Sf. Macrina cea Tânără. Pe când Sfântul Vasilie şi prietenul său, Sfântul Grigorie de Nazianz, se nevoiau ascetic în aşezământul monahal de pe proprietatea familiei de la Anesi, vine la răstimpuri şi Grigorie al nostru pentru a se iniţia în
viaţa de evlavie, ocazie cu care este făcut citeţ. Când, în 364, Sfântul Grigorie îmbrăţişează, la Cezareea, cariera de retor, el dă curs, în realitate, puternicei sale înclinaţii filosofice şi speculative, punându-şi în lucrare talentul pentru cuvânt. Deşi din scrisorile Sfântului Vasilie această alegere pare a fi o abandonare a slujirii bisericeşti pentru care Vasilie căuta să-l câştige pe fratele său mai mic, ea decurge mai degrabă din conştientizarea acută a măreţiei vieţuirii monahale şi a altitudinii duhovniceşti la care trebuie să se afle cel intrat în slujba Bisericii. În plus, este evident că această introducere şi practică în lumea artei cuvântului îi va fi folosit mai apoi în slujirea Bisericii, fiind şi una din căile neînţelese ale Proniei. Continuă să citești →

SFÂNTUL CUVIOS IONA DIN KIEV, ucenicul Sfântului Serafim de Sarov (9 ianuarie)

sf-iona-din-kiev_-9-ianuarie

“Cuviosul Iona din Kiev s-a nascut la sfarsitul secolului al XVIII-lea si a murit la inceputul secolului al XX-lea. A trait 108 ani. Inca de mic copil Iona a fost luat la cer de trei ori, prima oara la un an, apoi pe la 5-6 ani si a treia oara a fost in Împaratia Cereasca pe la 7-9 ani. Toate acestea sunt scrise in cartea despre viata Cuviosului. A fost ucenic al Sfantului Serafim din Sarov timp de opt ani. In scrierile despre viata Sfantului Serafim nu se aminteste despre Cuviosul Iona, insa legenda spune ca atunci cand Iona s-a dus la Sarov, staretul Serafim i-a spus: ”De ce ai intarziat? Te astept de doi ani. Mi-a aratat Maica Domnului ca vei veni”. Cuviosul Iona avea atunci 30 de ani.

Continuă să citești →

9 ianuarie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF.MC. POLIEUCT (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο – Πολύευκτος μάρτυς

(09 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ)

În vremea lui Deciu (249-251) şi Valerian (253-259), împăraţii Romei, erau doi ostaşi cinstiţi, Nearh şi Polieuct, din cetatea Melitinei, pămîntul Armeniei, care împrietenindu-se între ei, aveau atîta dragoste unul către altul, încît nici între fraţi nu se afla aşa iubire, pentru că fiecăruia din ei i se părea că în prietenul său îşi are viaţa şi sufletul.

Nearh era creştin dreptcredincios şi în legea Domnului desăvîrşit, iar alesul Polieuct era elin, neluminat cu credinţa cea adevărată, însă avea obiceiurile cele creştineşti şi se împodobea cu toate faptele bune, fiind în toate ca un măslin roditor; aceasta numai îi lipsea, căci încă nu era în casa Domnului. Deci se îngrijea Nearh ca să-l aducă la credinţa creştinească, adeseori citindu-i dumnezeieştile Scripturi şi arătîndu-i deşertăciunea şi urîciunea închinării la idoli; dar încă nu venise ceasul întoarcerii lui şi al mîntuirii, cel înainte însemnat de Dumnezeu, pînă ce s-a auzit prin tîrguri şi prin uliţe citindu-se porunca cea fără de Dumnezeu a păgînilor împăraţi, care îi silea pe toţi la închinarea zeilor lor, şi-i îngrozea cu chinuri de multe feluri, dacă s-ar fi aflat cineva nesupus şi neascultător. Continuă să citești →

9 ianuarie: SFÂNTUL POLIEUCT DIN MELITINA, ARMENIA

Sfântul Mucenic Polieuct din Melitina, Armenia

(9 ianuarie)

 

Sf Mc Polieuct din Melitina 4.1

Frescă din Mănăstirea Decani, Serbia, din veacul al XIV-lea

Cetatea armeană Melitina a fost scăldată în sângele creștinilor, asemenea întregii Armenii. Întâiul sânge vărsat pentru Hristos în cetatea aceasta a fost al sfântului Polieuct în anul 259, în vremea stăpânirii lui Valerian.

În Melitina se aflau doi prieteni: Nearh și Polieuct. Amândoi erau căpetenii de oaste, Nearh era creștin, iar Polieuct era încă păgân, însă plin de fapte bune.

Când împăratul trimise porunca prigonirii creștinilor, Nearh se pregăti de moarte, însă era întristat că nu izbutise a aduce și pe prietenul său Polieuct la credința cea adevărată. Când Polieuct află pricina întristării prietenului său, îi făgădui acestuia că va îmbrățișa credința creștină.

În ziua următoare, Polieuct îi povesti lui Nearh visul pe care îl avuse și în care i se înfățișă întru lumină Însuși Domnul Care îl dezbrăcă pe Polieuct de hainele sale cele vechi, îl înveșmântă în haine noi și strălucitoare și îl așeză pe șeaua unui cal înaripat.

Cu inima plină de râvnă și iubire pentru Domnul, Polieuct intră în oraș, rupse hotărârea împăratului în care era scrisă chinuirea creștinilor și sfărâmă multe statui ale idolilor. Pentru aceasta fu supus la chinuri și osândit la moarte. Continuă să citești →

9 ianuarie: Şi-a aruncat epitrahilul în foc… – SF. EGUMEN EFTIMIE şi cei 12 monahi pomeniti pe 4 ianuarie

Şi-a aruncat epitrahilul în foc…
 
 
Sf. Egumen Eftimie şi cei 12 monahi pomeniti pe 4 ianuarie
 
            Conform tradiţiei atonite ortodoxe, odată,  un preot” latin (romano-catolic) – dintre cei care au scăldat în sânge Sfântul Munte, a intrat într-o polemică cu un ieromonah din Mănăstirea Vatopedi, făcând referire la dogmele eretice ale catolicilor. Argumentele pe care le aducea ieromonahul atonit erau incontestabile, dovedind continua şi nefalsificata păstrare a învăţăturii  Bisericii din epoca apostolică până atunci. Preotul catolic s-a enervat şi a spus:
         – Ca să demonstrăm cine are dreptate, să aprindem un foc şi să intrăm în el, să vedem cine va arde.
     Răspunsul direct al ieromonahului vatopedin a fost:
      – „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”, dar, devreme ce o cauţi, nu-ţi vom strica hatârul.       
    S-a aprins un foc, dar papistaşul s-a înfricoşat, pentru că se pare că spusese asta cu scopul de a-l speria pe preotul ortodox.  Dar mai degrabă, el s-a speriat de acel mare foc, s-a dat înapoi şi a preferat să plece ruşinat.
       – Mai stai un minut! – i-a spus ieromonahul. Priveşte şi ia aminte!       
       – Hristoase al meu – s-a rugat – arată-i adevărul!
         Nu a intrat el însuşi în foc, dar şi-a scos epitrahilul şi l-a aruncat în foc!
        Focul a ars ore în şir, dar epitrahilul a rămas neatins!  Din nefericire, atunci au urmat cunoscutele mucenicii în Sfânta Mănăstire Vatopedi, unde monahii catolici, după ce l-au chinuit pe sfântul egumen Eftimie şi pe încă 12 monahi, în cele din urmă i-a aruncat în fântâna mănăstirii. Pomenirea lor este sărbătorită pe 4 ianuarie.

(traducere: I.F. cf.http://vatopaidi.wordpress.com/)

 

8 ian.: Sfântului Sfinţitului Mucenic ISIDOR şi a celor 72 de împreună-nevoitori, martirizaţi alături de el

Pătimirea Sfântului Sfinţitului Mucenic ISIDOR şi a celor şaptezeci şi doi de împreună-nevoitori, martirizaţi alături de el în Tartu de către romano-catolici în anul 1472

Marele Cneaz Iaroslav cel Înţelept, botezat Gheorghe sau Iurie, a fost fiul Sfântului Mare Cneaz Vladimir. În anul 1030, el a preluat controlul unei regiuni la vest de Novgorod şi Pskov, care era locuită de estonieni. Acolo pe malurile râului Omovzha (sau Embakh) el a întemeiat un oraş şi a construit o biserică pe care a închinat-o ocrotitorului său: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În Rusia, acest oraş a devenit cunoscut ca Yuriev după numele bisericii, dar se mai numeşte şi Dorpat sau Tartu. Continuă să citești →

Απολυτίκιο – Άγιος Γεώργιος Χοζεβίτης (08 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ) – TROPARUL CUVIOSULUI GHEORGHE HOZEVITUL (8 IANUARIE)

Απολυτίκιο – Άγιος Γεώργιος Χοζεβίτης

(08 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ)

Άγιος Γεώργιος Χοζεβίτης Κυπριακής καταγωγής, έζησε τον 60 αι., µόνασε στη Μονή Χοζεβά στην Παλαιστίνη και διακρίθηκε για την οσιακή βιωτή του.

St. George of Hozeva. He was from Cyprus and lived in the 6th century in the Monastery of Chozeva in Palestine.

Ἀπολυτίκιον

Ήχος πλ. α’. Τον συνάναρχον Λόγον.
Γεωργήσας τον λόγον Πάτερ της χάριτος, δικαιοσύνης έδρέψω καρποφορίαν λαμπράν, ως την ένθεον ζωήν αϊρετισάμενος, όθεν της δόξης κοινωνός, ανεδείχθης του Χριστού, Γεώργιε θεοφόρε’ ώ και πρεσβεύεις άπαύστως, έλεηθήναι τάς ψυχάς ημών.

8 ianuarie: Cuviosul Gheorghe Hozevitul (Viaţa, Canonul)

8-ian_gheorghios-hozevitul_

 Sfântul nostru părinte Gheorghe s-a născut dintr-o familie evlavioasă din ostrovul Ciprului. După moartea părinţilor săi, vrând să îmbrăţişeze viaţa pustnicească şi să scape de însoţirea cea silnică care i-o gătea unchiul său, a fugit la locurile sfinte ca să se întâlnească cu fratele său mai mare, Heraclid, care vieţuia ca şi pustnic deja de mai mulţi ani în lavra Calamonului, pe malurile Iordanului. Dar părându-i-se fratelui său că este prea tânăr pentru viaţa de pustie, l-a dus la Mănăstirea Maicii Domnului de la Hozeva.

După ce a fost tuns în călugărie, Grigorie a fost încredinţat unui bătrân aspru şi nedrept. Dar el i s-a supus lui cu blândeţe, răbdare şi smerenie, ca şi cum însuşi Domnul ar fi lucrat prin el.

Într-o zi, întârziind să aducă apă de la pârâu, bătrânul său i-a tras o palmă de faţă cu toată obştea. Atunci, deodată i s-a uscat mâna bătrânului şi i-a înţepenit şi nu s-a vindecat decât cu rugăciunea sfântului său ucenic, înaintea mormintelor sfinţilor părinți din mănăstire.

Atunci, ca să scape de slava de la oameni, Sfântul Gheorghe a fugit şi s-a dus la Calamon, unde s-a nevoit ani îndelungaţi cu fratele său. El îl asculta în toate şi îl cinstea ca şi pe părintele său după Dumnezeu, nu ca pe fratele său trupesc. Niciodată nu a avut pe buzele sale cuvinte de prisos; sporea neîncetat în rugăciune; iar ca mâncare se mulţumea cu câteva resturi mucegăite şi acoperite de viermi, care le ţineau pentru ei de la o săptămână la alta. Şi s-au făcut rugăciunile lui bine primite la Dumnezeu, încât a ajuns făcător de minuni. Căci odată, a făcut să dea rod un copac uscat- iar altădată a îmblânzit un leu şi numai cu cuvântul.

Iar după ce a murit fratele său şi egumenul obştii, s-a întors la mănăstirea lui de metanie, Hozeva, unde egumenul l-a primit cu bucurie și i-a dat o chilie osebită, lăsându-l să ducă viața care îi era lui plăcută. Zăvorât toată săptămâna, el îşi ascundea nevoința sa şi venea în obşte numai Duminica, ca să rostească cuvinte de folos pentru fraţi şi să primească spovedania gândurilor lor. Atunci aduna câteva rămăşiţe de la masa de obşte, le usca la soare şi le folosea în celelalte zile, muindu-le în apă. Continuă să citești →

8 ianuarie: Cuviosul Gheorghe Hozevitul

 Cuviosul Gheorghe Hozevitul

Troparul sfântului:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor

şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare;

şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile,

Cuvioase Gheorghe, Părintele nostru.

Roagă-te lui Hristos Dumnezeu

ca să mântuiască sufletele noastre.

Viața Cuviosului Gheorghe Hozevitul

Cuviosul Gheorghe s-a născut într-un sat din Cipru, din părinți evlavioși. Mai avea un frate mai mare, pe nume Iraklídis, care, trăind încă părinții săi, a plecat în pelerinaj la Sfintele Locuri. Ajuns aici, s-a călugărit în Lavra Kalamónas, care se afla lângă mănăstirea Sfântului Gherasim Iordanitul. Micul Gheorghe a rămas lângă părinții săi. Când au murit aceștia, de creșterea sa s-a îngrijit un unchi de-al său, care, la un moment dat, voia să-l căsătorească cu fiica lui. Atunci Gheorghe a fugit la un alt unchi, care era egumenul unei mănăstiri. Din cauza presiunilor celuilalt unchi, care voia cu orice preț să-l facă ginerele său, Gheorghe a plecat la fratele său, Iraklídis, la Lavra Kalamónas. Întrucât, însă, era prea tânăr pentru Lavra, fratele său l-a dus la Mănăstirea Maicii Domnului, numită Hozeva, care se afla într-o pustie sălbatică, lângă vechiul drum roman care leagă Ierusalimul de Ierihon. Aici sfântul a fost tuns monah, iar apoi a trăit o viață ascetică plină de nevoințe. Vestea despre înălțimea virtuții sale s-a răspândit repede și mulți veneau să se folosească de sfintele sale povețe. A adormit în pace la adânci bătrâneți, încredințându-și sfântul suflet în mâinile Ziditorului său. Pomenirea lui se face pe 8 ianuarie.

Continuă să citești →

8 ianuarie: CUVIOSUL MACARIE MAKRIS – PARADIGMA TEOLOGULUI ÎN DIALOG

SFÂNTUL CUVIOS MACARIE MAKRIS,

PARADIGMA TEOLOGULUI ÎN DIALOG

 

În contextul tratativelor româno-vaticane, politic-religioase, referitoare la o posibilă vizită a papei în România anul acesta (2011), propunem spre reflecţie creştinilor ortodocşi, cler şi popor, şi nu numai ortodocşilor, ci şi observatorilor de tot felul, celor foarte entuziaşti şi celor foarte reticenţi, celor moderaţi, ca şi tuturor celor interesaţi modelul unui sfânt mai puţin cunoscut, pe care Biserica noastră Ortodoxă  îl cinsteşte în fiecare an pe 8 ianuarie – SFÂNTUL MACARIE MAKRIS.
Sfântul Macarie Makris este un renumit bărbat bisericesc din perioada bizantină târzie. Acest lucru reiese din implicarea sa în evenimentele bisericeşti din această epocă critică, dar şi din bogata sa operă scriitoricească, care a dobândit o extensie ecumenică, precum menţionează personalităţi oficiale contemporane lui şi renumiţi scriitori bizantini.
S-a născut în Tesalonic în jurul anului 1383 din părinţi evlavioşi şi renumiţi. A primit o educaţie aleasă şi a iubit mult învăţătura, studiind în mod deosebit filozofia, poezia, logica, retorica şi teologia. Încă de foarte tânăr s-a distins prin educaţie, înţelepciune şi în general prin virtutea sa.
În jurul anului 1401, la vârsta de 18 ani, după moartea mamei lui, s-a dus în Sfântul Munte şi a intrat în monahism în Sfânta Mănăstire Vatopedi, care se distingea prin viaţa duhovnicească a multor monahi de acolo. Cu toată osârdia s-a supus de-Dumnezeu-purtătorului stareţ Armenopoulos, care l-a îndrumat cu discernământ şi l-a tuns monah. A rămas alături de el vreme de zece ani până la moartea sa, după care a fost hirotonit diacon şi preot. În această perioadă a dobândit prin ascultare multe virtuţi călugăreşti, dar şi multe cunoştinţe de geometrie, matematică şi astronomie. Continuă să citești →

8 ianuarie: Cuviosul Macarie Makris

8 ianuarie: Cuviosul Macarie Makris,

Egumenul Mănăstirii „Hristos Pantocratorul” din Constantinopol

Cuviosul Macarie s-a născut în Tesalonic în jurul anului 1383 şi a fost tuns monah în Mănăstire Vatopedi din Sfântul Munte la vârsta de 18 ani. S-a supus pentru îndrumare duhovnicească unui respectabil stareţ, pe nume Armenopoulos, a stat pe lângă lângă el timp de 10 ani şi a înaintat în ştiinţele umane, dar şi în virtuţile ascetice, aşa încât a ajuns şi la răpiri extatice ale minţii. A alcătuit un cuvânt de laudă spre cinstirea Sfântului Maxim Cavsocalivitul (13 ianuarie), a cărui cuvioasă viaţă, întocmai cu a îngerilor, a încercat s-o imite în toate. Când a adormit părintele său duhovnicesc, Macarie s-a făcut ucenicul unui alt cuvios stareţ, David din Tesalonic. A fost hirotonit preot şi dorea să se dedice vieţii isihaste, însă nu a putut să-şi împlinească dorinţa, pentru că împăratul Manuel al II-lea Paleologul l-a chemat în capitală împreună cu părintele său duhovnicesc (1419), pe care l-a numit duhovnic şi sfetnic al său. Cu toate acestea, împăratul nu a putut să se împotrivească multă vreme dorinţei lor pentru viaţa isihastă. La puţină vreme după întoarcerea lor în Athos, David şi-a încredinţat sufletul său Domnului (1422) şi după insistente presiuni ale împăratului, Macarie a fost nevoit din nou să-şi părăsească liniştea şi rugăciunea neîmprăştiată şi să meargă în Constantinopol. A refuzat să preia egumenia Mănăstirii Studion şi a fost numit egumen la Mănăstirea Pantocrator, care atunci se afla în declin. Necruţându-şi puterile, Macarie a călătorit în Serbia şi în Rusia şi cu sprijinul regelui Ştefan al Serbiei şi al Mitropolitului Fotie al Moscovei (2 iulie), a reuşit să ridice mănăstirea şi să adune obşte.
A fost numit protosinghel al Patriarhului şi, în acelaşi timp, duhovnic al împăratului. A participat activ şi cu osârdie la consfăturirile dintre elinii ortodocşi şi latinii romano-catolici, însă fără a ceda nimic în ceea ce priveşte Sfintele Dogme ale Ortodoxiei. În anul 1429 a fost trimis la Roma, la papa Martin al V-lea, în fruntea unei delegaţii ce avea ca scop convocarea unui sinod pentru unirea Bisericilor. În ajunul pornirii sale pentru o nouă misiune la Roma, a fost lovit de ciumă şi s-a retras în insula Halki din Propontida, unde şi-a încredinţat sufletul său Domnului (7 ianuarie 1431). În afara vieţilor de sfinţi şi a cuvintelor praznicale, a scris şi tratate dogmatice referitoare la diferenţele dintre ortodocşi şi romano-catolici.
 
 
(tradus de https://acvila30.ro după Sinaxarul părintelui Macarie Simonopetritul)

8 ianuarie: SFÂNTA DOMNICA (Viaţa, Canonul)

_1763567000

ORNAM1    Pe vremea împărăţiei marelui Teodosie (379-395), Domnica fiind elină, s-a dus din cetatea Cartagina la Constantinopol, cu alte patru fecioare. Apoi s-a făcut despre dânsa o dumnezeiască descoperire preasfinţitului arhiepiscop Nectarie patriarhul (381- 397), care primind-o, a învrednicit-o de Sfântul Botez.

După aceasta, Sfânta Domnica luând chipul monahicesc, se nevoia în post cu duhovniceşti osteneli, pentru care a făcut multe minuni. Continuă să citești →

Cuvânt al Sfântul Ioan Gură de Aur întru lauda Sfântului Ioan Înainte Mergătorul

Cuvânt al Sfântul Ioan Gură de Aur întru lauda Sfântului Ioan Înainte Mergătorul

20348.p_Botezul Domnului

ORNAM1

Să aducem laudă acum Sfântului Ioan Botezătorul. Cu dor să îl încununăm pe el, decât care nu s-a ridicat altul mai mare între cei născuţi din femeie, după cuvântul Stăpânului. Căci nimic nu a făcut cinste profetului cum i-a făcut faptul de a-L fi botezat pe Domnul. Aşadar, să mergem la stăpânescul botez cel care l-a strălucit cel mai mult pe Înainte Mergătorul Împăratului cerurilor şi să călătorim cu dor în ţinuturile Iudeii din care să rodim venirea bunătăţilor. Sau, mai curând, să scriem prin cuvinte faptele şi să adunăm aici rodul celor cunoscute. Pe acel Iordan ce L-a primit pe Însuşi Creatorul lui pogorât în trup, să-l lăsăm să curgă prin mijlocul nostru şi să ni-l închipuim pe Ioan Botezătorul stând pe malurile râului şi să-L privim pe Stăpânul apropiindu-Se de propria slugă şi botezându-Se de către el şi, adeverit prin pogorârea din cer asupra Lui a Duhului Sfânt, să ne închinăm noi, închinătorii Sfintei Treimi Celei de o fiinţă, Tatălui Care Îl mărturiseşte pe Fiul, şi Fiului mărturisit şi Duhului Sfânt Care adevereşte. Să urmărim în cartea Evangheliilor care ne călăuzeşte pe noi la cele dorite şi ţinându-ne de dumnezeieştile citiri ca de nişte urme să alergăm la taina cea slăvită a lumii. „Şi a venit atunci, zice, Iisus la din Galileea la Ioan în Iordan ca să fie botezat de el”.

Continuă să citești →