17 februarie: Sfântul Cuvios Teodor cel Tăcut de la Lavra Peșterilor din Kiev, Ucraina

Sfântul Cuvios Teodor cel Tăcut de la Lavra Peșterilor din Kiev, Ucraina

(17 februarie)

Sf Cuv Teodor cel Tacut de la Lavra Pesterilor din Kiev, Ucraina 1

 

Acesta mult a iubit nevoința tăcerii prin care pururea păzea aducerea aminte de Domnul. Pentru multa sa nevoință, se învrednici de darul facerii de minuni.

Pomenirea sa se săvârșește și la 28 august (când se face pomenirea Soborului Sfinților Lavrei Peșterilor din Kiev). Continuă să citești

17 februarie: SF. M. MC. TEODOR TIRON (Viața, Acatistul, Canonul)

SF. M. MC. TEODOR TIRON 

Împărăţind Maximian şi Maximin, împăraţi păgîni, mare primejdie era asupra neamurilor care credeau în Hristos. Căci au trimis porunci înfricoşătoare, iar împreună cu poruncile lor cele păgîneşti şi fără de Dumnezeu, au trimis ighemoni, oameni tirani, cruzi şi fără de omenie prin toată stăpînirea lor, poruncind ca oricare dintre creştini ar voi să se lepede de Hristos, mare cinste şi dregătorii să aibă de la împăraţi. Iar dacă vor fi tari în credinţa lor şi nu vor voi să jertfească zeilor elineşti, au să pătimească munci, pedepse grozave şi cumplite şi cu amară moarte să se omoare.

Era mare frică şi nevoie asupra creştinilor. Unii dintre dînşii, care erau mai mari la suflet şi tari în credinţă, se duceau şi mărturiseau la arătare şi cu îndrăzneală înaintea tiranilor acelora, că Hristos este Dumnezeul cel adevărat. Apoi mureau cu multe şi cumplite munci. Alţii, de frică, vai! se duceau şi se lepădau de Hristos şi jertfeau idolilor. Iar cîţi nu puteau să mărturisească pe Hristos înaintea tiranilor, nici să se închine idolilor, fugeau şi se ascundeau prin munţi şi peşteri. Iar alţii, temîndu-se a se descoperi că sînt creştini, se făţărniceau că sînt elini, dar într-ascuns erau creştini. Continuă să citești

Viaţa Sfintei Pulheria, împărăteasa (17 februarie/ 10 septembrie)

Viaţa Sfintei Pulheria, împărăteasa 

Sf Imparateasa Pulheria
 ORNAM1

Murind Arcadie împăratul grec, a lăsat pe fiul său cel mic Teodosie fiind de opt ani, şi pe cele trei fiice, Pulheria, Arcadia şi Marina. Şi era Pulheria cu cinci ani mai mare decât fratele său, foarte înţeleaptă şi curată. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu a dăruit-o ca pe un dar împărăţiei greceşti, spre ajutor tinărului Teodosie şi spre apărarea Ortodoxiei care, în acea vreme, era tulburată de eretici. Aceasta, având o înţelegere care covârşea anii ei, a fost primită la împărăţie împreună cu fratele său şi a fost rânduita Augustă. Şi era atunci de şaisprezece ani când, luând puterea cea împărătească, nu cu cunoştinţă femeiască, ci cu înţelepciune băr-bătească, a început a aşeza împărăţia grecească; de la înţelepciunea şi cunoştinţa ei toată lumea se minuna, pentru că de la Dumnezeu avea această dăruire pentru curăţia vieţii sale. Că pentru dragostea lui Dumnezeu şi purtând grijă de pacea grecilor n-a vrut să se înso-ţească cu bărbat, ca să nu fie vreo dezbinare între bărbatul şi frate-le ei, ci făgăduindu-se pe sine mireasă lui Dumnezeu a vrut ca până la moarte să petreacă în feciorie. Iar spre semnul fecioriei sale celei lui Dumnezeu logodită, în soborniceasca biserică din Constantinopol a făcut un prestol dumnezeiesc din aur şi din pietre scumpe, minunat şi de mult preţ. Continuă să citești

16 februarie: SFÂNTUL MUCENIC PAMFIL (Viaţa, Canonul)

 SFÂNTUL MUCENIC PAMFIL

16 februarie

Aceşti 12 sfinţi mucenici s-au învrednicit nu numai de darul proorocesc şi apostolesc, dar şi de numărul celor care au pătimit pentru Hristos în Cezareea Palestinei. Ei au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, iar cel întîi, cu numărul şi cu rînduiala, era Sfîntul Pamfil, presviterul acelei cetăţi. El era de neam din Beirut, deprins din tinereţe cu înţelepciunea cea din afară, plin de duhovnicească filosofie, deosebit prin viaţa îmbunătăţită şi slăvit prin mărturisirea Domnului Hristos. Al doilea a fost Valens, diaconul bisericii Eliei, bărbat cinstit cu înţelegerea, că deşi era bătrîn, totuşi ascuţit la minte, căci ştia pe de rost dumnezeiasca Scriptură. Al treilea era Pavel, cel fierbinte în credinţă, arzător cu rîvna dreptei credinţe. El era din cetatea ce se numea Iamnia, care mai înainte suferise pentru Hristos arderea focului. Aceştia trei, după diferitele munci ce au suferit pentru Hristos de la ighemonul Urban, fiind aruncaţi în temniţă, au stat într-însa doi ani, pînă ce a luat ighemonia Firmilian, care a urmat după Urban.

 

În acea vreme, fiind izgoniţi din Egipt 130 de mărturisitori ai lui Hristos şi osîndiţi în Cilicia la săparea minelor de aur, nişte tineri, fraţi după trup şi după duh, cinci cu numărul, petrecîndu-i din Egipt pînă în Cilicia, cînd se întorceau în patria lor, au venit în cetatea Cesareei, că pe acolo le era calea. Continuă să citești

15 februarie: SFÂNTUL APOSTOL ONISIM (Viaţa, Canonul)

TROPARUL SFÂNTULUI ONISIM


15 februarie

În Colose, cetatea Frigiei, trăia un bărbat vestit şi cu dregătorie, anume Filimon. Acesta a crezut în Hristos şi s-a învrednicit mai pe urmă de treapta episcopiei, apoi s-a numărat şi în ceata celor 70 sfinţi apostoli. La Filimon, mai înainte de apostolia lui, se afla un rob, anume Onisim. Acesta, greşind stăpînului său şi temîndu-se de pedeapsă, a fugit de la dînsul şi s-a dus la Roma, unde, aflînd pe Sfîntul Apostol Pavel în legături, a auzit de la dînsul sfînta propovăduire şi, învăţînd sfînta credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos, a fost botezat de Apostolul Pavel, căruia acum îi slujea în Roma, împreună cu sfîntul Tihic şi îi era lui de trebuinţă în acea slujbă. Apoi Sfîntul Apostol Pavel, trimiţînd pe Sfîntul Tihic cu scrisoarea sa la coloseni, a trimis pe dînsul şi pe acest Sfînt Onisim, precum scrie la sfîrşitul epistolei: „Pe toate cele despre mine le va spune vouă Tihic, iubitul frate, credinciosul slujitor şi împreună ajutător întru Domnul, pe care l-am trimis la voi ca să cunoască cele despre voi şi să vă spună toate cele de aici„.

  Continuă să citești

15 februarie: Sfântul Ierarh Sigfrid, Luminătorul Suediei

Sfântul Ierarh Sigfrid, Luminătorul Suediei

 15 februarie

sf_ierarh_sigfrid_luminatorul_suedieiSfântul Ierarh Sigfrid – icoana realizată în Atelierul de pictură „Sfinţii Martiri Brâncoveni” al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord

Sfântul Sigfrid a fost monah în ţinuturile anglo-saxone apoi a devenit episcop la York. În anul 994 când Regele Olav I Trygvasson al Norvegiei s-a convertit la creştinism, Regele Ethelred al Angliei şi consilierii săi au hotărât să-l trimită pe Sigfrid, împreuna cu încă doi episcopi misionari şi câţiva preoţi pentru a-l ajuta pe Regele Olav I la încreştinarea poporului norvegian.
Continuă să citești

15 februarie/14 aprilie: Icoana Maicii Domnului din Vilna sau Vilnius

Icoana Maicii Domnului din Vilna sau Vilnius

(15 februarie/14 aprilie)

Tradiţia spune că aceasta a fost pictată de sfântul apostol Luca.  Ea a aparţinut vreme îndelungată familiei împăraţilor greci ai Constantinopolului. În anul 1472, nepoata ultimul împărat bizantin Constantin al XI-lea Paleologul, Zoe, primi Sfântul Botez cu numele Sofia şi se căsători cu marele cneaz al Moscovei Ivan al III-lea sau cel Tânăr. Cneaghina Sofia (clic aici) aduse cu ea o bibliotecă bogată, care mai târziu fu rânduită, din porunca fiului ei, Vasile al III-lea (clic aici), de sfântul cuvios Maxim Grecul (clic aici, pomenit la 21 ianuarie). Odată cu vasta bibliotecă, aduse la Moscova şi această icoană a Maicii Domnului.

În 1495, marele cneaz dărui această icoană ca binecuvântare fiicei sale Elena  înaintea căsătoriei cu împăratul Lituaniei Alexandru. Biserica pomeneşte mutarea acestei icoane la Vilnius, în Lituania, săvârşită la 15 februarie. Continuă să citești

15 februarie: Sfântul Ierarh Sigfrid, Luminătorul Suediei (+1045)

 Sfântul Ierarh Sigfrid, Luminătorul Suediei

  (+1045, sărbătorit la 15 februarie)

sfantul_ierarh_sigfrid_luminatorul_suediei

 

Sfântul Ierarh Sigfrid este cel care a adus lumina Evangheliei lui Hristos în Suedia de astăzi, tocmai de aceea este supranumit şi Luminătorul Suediei. El l-a botezat în anul 1008 la Husaby, în estul provinciei Gothland, pe Regele Olav Skötkonung, Regina Estrida, copiii şi curtea lor, la fântâna care este numită până astăzi „Fântâna Sfântului Sigfrid”, loc de primenire duhovnicească pentru numeroşii pelerini de odinioară.

15 februarie: Sfântul Cuvios Antim din Chios, Grecia

Sfântul Cuvios Antim din Chios, Grecia

(15 februarie)

sf-antim-din-chios-


Cuviosul părinte Antim s-a născut la 1 iulie 1869 într-o familie de ţărani evlavioşi, Constantin şi Arghiria, din Chios. La vârsta cuvenită intră la şcoală pe care o părăsi curând pentru a lucra ca cizmar. La vârsta de 19 ani vizită Schitul Tuturor Sfinţilor întemeiat de părintele Pahomie, care fusese părinte duhovnicesc al  Sfântului Nectarie. Cu binecuvântarea bătrânului părinte, Antim se întoarse acasă şi îşi ridică cu mâinile sale o mică colibă unde începu să vieţuiască. Singura sa mângâiere era icoana Maicii Domnului primită de la mama sa cunoscută ca Maica Domnului Ajutătoarea (Voithia) care începu curând a săvârşi minuni care aduseră pe mulţi la micul său sălaş. După un timp se întoarse în casa părintească pentru a alina suferinţa părinţilor săi şi pentru a ajuta pe săracii din satul său.

După o vreme, se retrase la Schitul Tuturor Sfinţilor unde bătrânul Pahomie îl îmbrăcă haina monahală dându-i numele Antim. Curând însă, se îmbolnăvi, iar stareţul îl trimise acasă la părinţii săi din pricina slăbirii trupului.

Întors acasă, în afară de a-şi îngriji părinţii bolnavi şi îndeletnicirea de cizmar, îşi duse mai departe rânduiala monahală, petrecând noaptea în rugăciune, hrănindu-se timp îndelungat numai cu pâine şi apă şi dăruindu-se cu evlavie şi râvnă citirii vieţilor sfinţilor, şi astfel reuşind să biruiască ispitele vrăjmaşului nevăzut al mântuirii oamenilor. Continuă să citești

Sfântul Apostol Onisim (15 februarie)

Sfântul Apostol Onisim

(15 februarie)

sf-ap-onisim-

Acesta a fost unul dintre cei 70 de apostoli. El era robul lui Filimon care, crezând în Hristos, se învrednici mai apoi de treapta episcopiei, apoi se numără în ceata celor 70 de apostoli. Onisim, rob fiind şi greşind ceva stăpânului său, fugi la Roma, unde, aflând pe sfântul apostol Pavel în legături şi auzind propovăduirea lui, fu botezat de sfântul apostol.

De vreme ce, sfântul apostol Pavel adesese la credinţă şi pe Filimon, îl trimise pe Onisim la acesta cu epistola care s-a păstrat până astăzi, fiind una dintre cele mai duioase scrieri din Sfânta Scriptură. Înduioşat de epistolă,  Filimon îl primi pe Onisim ca pe un frate, slobozindu-l din robie.

Mai apoi, sfântul Onisim merse la Roma unde sluji apostolilor până la fericitul lor sfârşit. Apoi, merse şi propovădui în cetăţi din Spania, Carpetania, Colose şi Patra, iar apoi luă scaunul din Efes, după sfântul Timotei şi sfântul Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. Continuă să citești

Sfântul Cuvios Isaachie Zăvorâtul de la Lavra Peşterilor din Kiev, Ucraina (14 februarie)

cuv-isaac-zavoratul-de-la-lavra-pesterilor

Sfântul Cuvios Isaachie Zăvorâtul de la Lavra Peşterilor din Kiev, Ucraina (14 februarie)

Cuviosul Isaachie se îndeletnicise în lume cu negoţul şi strânsese astfel multe bogăţii, însă gândindu-se la cât de deşarte sunt toate cele ale lumii, se hotărî să lase tot şi să se facă monah. Astfel merse la Lavra Peşterilor, unde pentru ascultarea sa primi haina monahală. De atunci se dărui unor aspre nevoinţe, căci cu binecuvântarea cuviosului stareţ Antonie, se zăvorî în cel mai adânc colţ al peşterii, în cea mai întunecată dintre chilii, care era umedă şi foarte strâmtă. Pentru a-şi chinui şi mai mult trupul, îşi scoase cămaşa de lână pe care o purtau toţi fraţii şi se îmbrăcă cu o blană de capră aspră care se uscă pe trupul său. Astfel se zidi în chilia sa, rugându-se neîncetat cu lacrimi zi şi noapte, odihnindu-se numai puţin pe un buştean, mâncând o dată la două zile puţină pâine uscată şi bând puţină apă, pe care le aducea însuşi cuviosul stareţ. Petrecu astfel şapte ani.

Însă nefiind pe deplin curăţit de slava deşartă suferi cumplită ispitire. Astfel, într-una din nopţi, în timp ce rostea psalmii Miezonopticii, simţi o mare oboseală şi se aşeză puţin, când deodată întunericul chiliei se lumină şi doi diavoli cu înfăţişare de îngeri se arătară spunându-i că va veni Hristos la dânsul, iar după dânşii şi alţi diavoli apărură astfel că se umplu chilia, iar sfântul Isaachie uitând să îşi facă semnul Sfintei Cruci, nu îşi dădu seama de înşelăciune. Apoi apăru şi cel  ce se numea pe sine a fi Hristos cerându-i sfântului să danseze. Sfântul căzut pradă înşelăciunii începu a dansa vreme de mai multe ore, după care înainte de a pleca demonii îl trântiră la pământ aproape mort şi dispărură. Continuă să citești

14 februarie: Sfântul Nou Mucenic Damian, monahul din Mirihovo, Agrafa, Grecia

Sfântul Nou Mucenic Damian,

monahul din Mirihovo, Agrafa, Grecia

(14 februarie)

sf-nou-mc-damian-cel-nou

Acesta se născu în satul Mirihovo, din ţinutul Agrafa al Greciei, din prinţi evlavioşi. Fiind atras încă din fragedă pruncie de viaţa monahală, intră în Mănăstirea Filotheu din Sfântul Munte Athos. Mai târziu, căutând o vieţuire mai aspră, merse la o sihăstrie unde spori duhovniceşte.

Mai târziu, se simţi chemat să părăsească mănăstirea pentru binele celorlalţi şi al său. Deci mergând în ţinutul îndepărtat al Muntelui Olimp, începu a propovădui în sate şi în târguri, îndemnând oamenii la pocăinţă şi la ascultarea poruncilor lui Dumnezeu.

Însă unii credincioşi nu l-au primit cu bucurie şi nici nu i-au primit cuvântul. Dimpotrivă, l-au învinuit că este un şartlatan şi l-au ameninţat cu bătaia. Deci părăsind acel loc, sfântul Damian merse în ţinuturile Kissavo, Larissa şi Agrafa, unde avu încercări asemănătoare. Din pricina acestor respingeri, se întoarse în Kissavo unde, împreună cu alţi călugări, întemeie o mănăstire închinată sfântului Ioan Botezătorul. Apoi continuă acolo propovăduirea, căci cuvintele sale ajungeau la oamenii care veneau pentru slujbe şi sfat duhovnicesc. Continuă să citești

14 februarie: SFÂNTUL AUXENŢIU (Tropar, Viaţa, Canonul)

TROPARUL SF. AUXENŢIU

14 februarie


În vremea împărăţiei lui Teodosie cel tînăr era în Constantinopol un bărbat cinstit, vestit în rînduiala ostăşească şi în palaturile împărăteşti, cu numele Avxentie, fiu al lui Ada Persul, iscusit în dumnezeiasca Scriptură şi în înţelepciunea cea din afară şi împodobit cu fapte bune. Acela, cunoscîndu-se cu Cuviosul Marchian, care mai pe urmă a fost iconom al Bisericii celei mari, şi cu Ioan monahul cel îmbunătăţit, care vieţuia lîngă biserica Sfîntului Ioan Mergătorul înainte, fiind înaintea cetăţii ce se numea Evdom, împreună cu alţi bărbaţi temători de Dumnezeu, a rîvnit vieţii lor. Deci, lăsînd deşertăciunea lumii acesteia, slava şi gîlceava, s-a făcut ostaş al cerescului împărat Hristos şi, luînd chipul monahicesc, s-a făcut slujitor al Domnului mai întîi în rînduiala diaconiei, apoi în a preoţiei şi a luat putere asupra diavolului ca să-l izgonească din oameni. Pentru aceasta era slăvit în cetatea împărătească; fugind de slava omenească şi dorind slava şi viaţa mai liniştită, a lăsat cetatea cea cu mult popor şi s-a dus la Bitinia. De acolo s-a dus într-un munte pustiu care se numea Oxia şi care era departe de Calcedon, ca la 10 stadii. Iubind acel loc, s-a suit pe un deal şi, stînd pe piatră, şi-a ridicat sfintele mîini, lăudînd pe Dumnezeu şi zicînd: „Tu, Doamne, m-ai sălăşluit deosebi în nădejde”. Şi a locuit în muntele acela, care mai pe urmă se chema după numele lui Avxentie, precum se scrie în viaţa Cuviosului Ştefan, care după aceea a sihăstrit în acelaşi munte şi a pătimit pentru sfintele icoane.

  Continuă să citești

14 februarie: Cuviosul Ilarion Athonitul (+1864)

Cuviosul Ilarion Athonitul (+1864)

În octombrie 2002, Sfântul Sinod al Patriarhiei Georgiei a trecut în rândul sfinților pe monahul Ilarion Georgianul (1776-1864), a cărui viață a cunoscut tulburările de tot felul din veacul al XIX-: dispariția Regatului Georgiei, alipirea Georgiei la Rusia țaristă, revoluția greacă din 1821 etc.

14 febr, Ilarion Athonitul 1

       Cuviosul Ilarion Athonitul (Iviritul)

Cuviosul Ilarion era de loc din Caucaz (Georgia), din Regatul de Imeretis. S-a născut în 1776, iar părinții lui erau oameni credincioși. Numele pe care l-a primit la botez a fost Iesei.

Încă din fragedă copilărie a crescut sub aripa duhovnicească a fratelui mamei sale, ierodiaconul Ștefan, care era un ascet desăvârșit. A rămas alături de unchiul său în jur de 10 ani. După moartea lui Ștefan, a rămas o perioadă la Mănăstirea Tambakíni, după care s-a întors și a locuit la casa părintească. Dorind să împlinească dorința tatălui său, l-a slujit pe regele de Imeretis, Solomon, viețuind la palat viață ascetică și având îndrumător spiritual pe arhimandritul Gherontie. S-a însurat, după care a fost hirotonit, rămânând preot la palatul regelui. După doar doi ani, soția sa, presvitera Maria, a trecut la Domnul, iar el s-a dedicat în întregime Domnului, prin asceză și rugăciune. L-a urmat pe împăratul Solomon în exil, iar după moartea acestuia, a ajutat-o duhovnicește pe împărăteasă, în exilul ei de la Moscova. Acolo, el a respins propunerea de a accede la funcția de arhiereu și, evitând urzelile funcționarilor de la palat, a plecat în ascuns și s-a retras în pustie.

Continuă să citești

14 februarie: Sfântul Sfințitul Mucenic Valentin

Sfântul Sfințitul Mucenic Valentin

sfantului-sfintit-mucenic-valentin

În vechile martirologii ale Bisericii Romei, ziua de 14 februarie este dedicată cinstirii sfântului «mucenic Valentin, prezbiterul Romei». Din păcate, datele istorice referitoare la acest sfânt sunt insuficiente.

Martirizarea sa la Roma

Sfântul Valentin a trăit în secolul III, în Roma. Era un preot care îi ajuta pe martiri în timpul persecuțiilor împăratului Claudius II Gothicus. Datorită vituților sale alese și activității sale catehetice, a fost arestat și dus înaintea tribunalului de la curtea împăratului.

– De ce vrei, Valentine, să fii prietenul dușmanilor noștri, refuzând oferta noastră de prietenie, l-a întrebat împăratul. La care el a răspuns:

– Măria ta, dacă ai cunoaște harul lui Dumnezeu, ai fi fost fericit și tu și toată împărăția ta și, renunțând la cultul idolesc, L-ați venera cu toții pe adevăratul Dumnezeu și pe Fiul Său, Iisus Hristos.

Pe când încă vorbea, unul din judecători l-a întrerupt, întrebându-l ce crede despre zeii Zeus și Hermes. Sfântul Valentin a răspuns cu mult curaj:

Continuă să citești

13 februarie: ACATISTUL SFÂNTULUI CUVIOS SIMEON, IZVORÂTORUL DE MIR ŞI AL FIULUI SĂU, SFÂNTUL CUVIOS SAVA

11_sf_simeon_izvoratorul_de_mir

ACATISTUL SFÂNTULUI CUVIOS SIMEON, IZVORÂTORUL DE MIR ŞI AL FIULUI SĂU, SFÂNTUL CUVIOS SAVA

 Condac 1

Pe cei mai mari stâlpi ai ortodoxiei, pe focul cel viu al Serbiei care arde orice patimă, pe uriaşii întru Hristos ai credinţei ortodoxe, pe Sfinţii Simion şi Sava, astăzi să-i cinstim cântându-le: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Icos 1

Te-ai născut, Sfinte Simion, în ţară ameninţată de pericolul papistăşiei, şi când tu ai crescut mare, ai fugit la 20 de ani în Munţii Ţării Rascilor, unde, urcându-te la oraşul slăvit numit Ras, în biserica Sfinţilor Petru şi Pavel ai primit împreună cu tovarăşii tăi Dragaş, Basaraba, Vojka, Kraje şi Branko Sfântul Botez luând numele Sfântului Mucenic Ştefan, arătând slava mucenicească a viitorului Serbiei, statul robilor sfinţi ai ortodoxiei, drept pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, stea răsărită din pântecele dragostei maicii tale!

Bucură-te, frumuseţe a Botezului ortodox!

Bucură-te, iubit şi ales de bunul Dumnezeu!

Bucură-te, ţar al ortodoxiei şi luptător împotriva papolingăilor!

Bucură-te, vestitor al ortodoxiei prin paloşul dreptăţii!

Bucură-te, stârpitorul eresurilor din pământul Serbiei!

Bucură-te, frica laşilor numiţi papistaşi!

Bucură-te, spaima bogumililor!

Bucură-te, duşmanul monofiziţilor!

Bucură-te, tatăl ortodocşilor!

Bucură-te, extaz întru Hristos!

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Continuă să citești

13 februarie: Sfântul Simeon Izvorâtorul de Mir (Viaţa)

Viaţa Sfântului Cuvios Simeon, izvorâtorul de mir 

sfantul_simeon_izvoratorul_de_mir_2

ORNAM1

Sfântul Cuvios Simeon, Izvorâtorul de Mir, numit mai înainte Ştefan Nemanja, este un sfânt de origine sârbă, care a trăit între anii 1113-1199. Viaţa acestuia poate fi împărţită în două mari perioade: prima, domnească, în care a fost mare jupan al sârbilor, iar a doua, monahală, în care a ctitorit Mănăstirea Hilandar şi s-a călugărit, sub numele de Simeon. El este prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 13/26 februarie. 

Ştefan Nemanja, un domnitor sfânt

La începutul secolului al XII-lea, sârbii locuiau în câteva state separate. Tatăl lui Ştefan Nemanja, anume prinţul Zavida de Zahumlje, se trăgea din dinastia conducătoare a statului Raska, cel mai de seamă stat sârb. După un conflict cu fratele său, Zavida a fost trimis în principatul Duklja, un stat sârb de mică importanţă. Se crede că Zavida era fiul lui Uros I, sau al lui Vukan.

Continuă să citești

Sfântul Cuvios Simeon izvorâtorul mir (Ştefan Nemania), mare jupan al Serbiei şi întemeietor al Mănăstirii Hilandar din Sfântul Munte Athos (13 februarie)

Sfântul Cuvios Simeon izvorâtorul mir (Ştefan Nemania), mare jupan al Serbiei şi întemeietor al Mănăstirii Hilandar din Sfântul Munte Athos

(13 februarie)


Ştefan Nemania, marele jupan la Serbiei, cel ce a întărit ţinuturile sârbeşti, întemeietorul statului sârb slobod de asuprire, apărătorul Ortodoxiei şi stârpitorul ereziilor, s-a botezat mai întâi în Biserica Latină (Romano-Catolică), însă mai pe urmă o părăsi şi intră în Biserica Ortodoxă.

La început el ţinea de greci în cârmuirea statului, iar mai apoi ieşi de sub ascultarea lor şi se făcu de sine stătător.

După ce întări statul şi credinţa ortodoxă din hotarele lui, Ştefan urmă pilda fiului său, sfântul Sava, căci îmbrăcă haina monahală la Mănăstirea Studeniţa în anul 1195, primind numele Simeon. Soţia sa, Ana, se retrase şi ea la o mănăstire de maici unde îmbrăţişă viaţa monahală luând numele Anastasia (pomenită la 21 iunie).

După 2 ani de nevoinţă ca monah la Mănăstirea Studeniţa, sfântul Simeon plecă în Sfântul Munte Athos şi se sălăşlui în Mănăstirea Vatoped împreună cu fiul său, Sava. Tatăl şi fiul îşi petreceau zilele şi nopţile în rugăciune şi postire. Continuă să citești

13 februarie: Bătrânul Codrat de la Caracalu (1859-1940) şi omul aflat în deznădejde

Bătrânul Codrat de la Caracalu (1859-1940) şi omul aflat în deznădejde

Bătrânul Codrat de la Caracalu

Bătrânul Codrat de la Caracalu

Pe când încă trăia Gheronda Codrat de la Mănăstirea Caracalu, un mirean a venit în Muntele Athos ca să-și spovedească păcate mari. S-a dus acela la Karyés, la părintele Averchie, care avea rucodelie împletirea de metaniere și i-a cerut cu stăruință un duhovnic.

Părintele Averchie a socotit de cuviință să-l trimită la Mănăstirea Cutlumuș, care se află în apropiere de Karyés. Era acolo un duhovnic bun, dar aspru în ce privește canoanele, pe care le aplica fără nici o ezitare.

Omul s-a dus la Cutlumuș și s-a spovedit. S-a întors însă de acolo “ca o trestie bătută de vânt”, fără nici un fel de chef, plin de tristețe și mâhnire.

– Ce-ai făcut? Te-ai spovedit? l-a întrebat părintele Averchie.

– Da, părinte, dar…

Părintele Averchie l-a privit. Pelerinul era trist, foarte palid, stăpânit de o tristețe care nu era de la Dumnezeu, ci o aduce diavolul, spre a atrage într-o cursă ucigătoare sufletele oamenilor.

– Ce ai? Spune-mi! Ce-i cu tine?

– Părinte, nu mai există pentru mine viață. Nu trebuie să mai trăiesc. Ar trebui să mă înec, a spus pelerinul cu o durere otrăvită.

Continuă să citești

13 februarie: Sfântul Simeon Izvorâtorul de mir (Proloagele de la Ohrida)

sfantul_simeon_izvoratorul_de_mir_si_sotia_sa_anastasia

 Sfântul Simeon Izvorâtorul de mir şi Sfânta Anastasia, soţia sa

Marele Ştefan Nemania, ale cărui cuvinte pline de putere toţi le ascultau, şi în faţa căruia tremurau oameni şi popoare, s-a făcut monah şi a fost pildă monahilor din Sfântul Munte Athos, prin slujirea lui către fraţi, prin blândețea, bunătatea şi evlavia lui. Chiar moartea lui a fost aceea a unui drept şi a unui povăţuitor de suflete.

El s-a îmbolnăvit în ziua de 7 februarie. Atunci l-a chemat pe Sfântul Sava, fiul lui, şi-a pus mâinile peste el, l-a binecuvântat şi i-a spus: „Fiul meu iubit, lumina ochilor mei, mângâierea şi sprijinul bătrâneților mele! Iată timpul plecării mele a sosit. Iată Stăpânul mă slobozeşte cu pace. Iar tu, fiul meu, să nu plângi la această despărţire a noastră. Căci despărţirea este soarta noastră a tuturor, pe acest pământ. Căci aici pe pământ ne despărţim, dar ne vom întâlni în ceruri, unde nu ne vom mai despărţi niciodată.”

În ziua de 12 februarie Sfântul Simeon i-a cerut fiului lui Sava să îl îmbrace în rasa de înmormântare, să aştearnă pe jos o rogojină, şi pe aceea să-l întindă, iar sub cap să-i pună o piatră. Apoi a cerut să vină fraţii şi le-a cerut iertare. În zorii zilei de 13 februarie, pe când obştea cânta Slujba Utreniei în biserică iar cântarea vocilor ajungea până la chilia bătrânului Simeon care murea, faţa lui străluci tare încă o dată şi Sfântul îşi dădu sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I (ianuarie-iunie), traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 57)