Parastasul de trei ani al pururea-pomenitului Arhimandrit Marcu Manolis

 

Parastasul de trei ani al pururea-pomenitului

Arhimandrit Marcu Manolis

 

 

Εικόνα (52)Un mare dar al Domnului nostru în Biserica Ortodoxă este cuviosul chip al ieromonahului Marcu Manolis, paroh al bisericii Sfântului Gheorghie din Dionysiou [cartier din Athena]. De mic copil s-a făcut vas ales al harului Sfântului Duh. Avea bogăţie de harisme, o prezenţă plină de nobleţe, era dăruit cu o rară blândeţe şi nerăutate, cu o inteligenţă şi o memorie extraordinare, avea o solidă formaţie academică şi o uimitoare îndemânare în cuvântul scris şi rostit, o adâncă smerenie şi prihănire de sine şi o nemărginită dragoste faţă de Domnul nostru, faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi faţă de toţi fiii îndureraţi ai Bisericii.

Pe când era student la Facultatea de Theologie a Universităţii din Athena, profesorul de Dogmatică şi Morală Creştină, răposatul Ioannis Karmíris, văzând multele lui harisme intelectuale şi duhovniceşti îl îndemna să plece cu bursă în străinătate, ca mai târziu să vină să predea la catedra de Dogmatică, dar smeritul student Haralmbos a refuzat spunând: „Cu harul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea duhovnicului, voi deveni preot”.

Pe 12 august 1965 a fost tuns în monahism la Sfânta Mănăstire a Sfinţilor Arhangheli Petraki din Athena şi după hirotonia întru diacon s-a dus în Katounákia Sfântului Munte. Dorea să fie neîncetat unit cu Hristos în desăvârşita isihie a pustiei. Însă, printr-o scrisoare a sa, Arhimandritul Haralambos Vasilopoulos, duhovnicul său şi stareţul de atunci al Mănăstirii Petraki, îl cheamă înapoi, să vină „să renască oameni”, iar Gheronda Efrem Katounakiotul i-a spus părinteşte să primească voia lui Gheronda Haralambos, pentru că aceasta este şi voia lui Dumnezeu şi astfel va primi mare binecuvântare.

Era cu totul dăruit dumnezeieştilor Liturghii zilnice, rugăciunilor cucernice, posturilor curăţitoare şi privegherilor, dar şi ajutorării duhovniceşti şi materiale a multor oameni. Pentru faptul că participa la editarea publicaţieiOrthódoxos Týpos a fost izgonit din Mănăstirea Petraki şi trimis la un metoc al acestei mănăstiri, la Sfântul Pantelimon din Penteli. Acolo era duhovnic şi stareţ Sfântul Gheronda Simon Arvanítis, dăruit cu rare harisme, de la care a primit mult folos duhovnicesc.

Pe atunci, în fiecare zi, după dumnezeiasca Liturghie cobora din Penteli [cartier din Atena, în extrema nordică a oraşului] la tipografia ziaruluiOrthódoxos Týpos din Daphni [cartier din Athena, în extrema sudică a oraşului]. Făcea rugăciune şi Sfântul Pantelimon îi trimitea de fiecare dată un mijloc de transport.

Optsprezece ani încheiaţi a rămas diacon [prigonit fiind pentru lucrarea sa publicistă antieretică şi antiecumenistă], iar pe 6 august 1984 a fost hirotonit preot. S-a dovedit a fi bun păstor pentru mii de suflete. Zelul său pentru Biserica Ortodoxă, agonia sa [de a-i vădi] pe păstorii răi, neliniştea faţă de oile lui Dumnezeu aflate în primejdia pierzării, discernământul lui lămuritor în ce priveşte subiectele bisericeşti şi naţionale, îi arată sufletul care ardea pentru slava lui Dumnezeu.

Îşi ascundea însă cu deosebită grijă toate harismele.

* * *

În ziua de sâmbătă, 13 aprilie 2013, la biserica Sfântului Gheorghie Dionysíou, după dumnezeiasca Liturghie, s-a săvârşit parastasul său de trei ani. Sfânta biserică era supraaglomerată, fiind de faţă fiii săi duhovniceşti. Colivele au fost aşezate în mijlocul bisericii şi 14 preoţi au înălţat rugăciuni Domnului pentru odihna sufletului său.

S-au rugat împreună aproape o mie de oameni veniţi din multe locuri ale Aticii. Ţinând în mâini lumânări aprinse, au psălmuit cu smerenie „veşnica lui pomenire”. În curtea bisericii unde se află mormântul său, s-a săvârşit un trisaghion şi, cu ochii înlăcrimaţi, cu toţii îl rugau tainic pe cuviosul lor părinte să se roage pentru mântuirea sufletului lor, dar şi între ei îşi făceau urări şi făgăduinţe de a păstra preţioasa lui moştenire, de a duce mai departe luptele lui pentru credinţa ortodoxă, rugăciunile-i neîncetate, nerăutatea lui pilduitoare, dumnezeieştile Liturghii de fiecare zi, neuitatele pelerinaje, vizitele la spitale, la închisori, la toţi cei aflaţi în nevoi. Era un păstor unic, care cu râvnă umbla după oaia cea pierdută şi mergea în fiecare zi să spovedească în diferite biserici. Veneam la el încărcaţi cu mulţime de păcate şi plecam alinaţi, liniştiţi sufleteşte, iertaţi, cu simţirea păcătoşeniei noastre, dar şi cu nădejde în lupta pentru mântuirea sufletului nostru prin harul lui Dumnezeu şi cu rugăciunile smeritului părinte Marcu.

În timpul dumnezeieştii Liturghii, predicatorul Sfintei Mitropolii de Kifisia, Arhimandritul Meletie Vadrahánis, s-a referit la comemorarea căderii Constantinopolului sub franci, care a avut loc pe data de 13 aprilie 1204.

Protosul parastasului a fost coordonatorul Serviciului Religios al Poliţiei Elene, Arhimandritul Nectarie Kioúlos.

Mult ne-a mângâiat prezenţa Egumenului Sfintei Mănăstiri a Sfântului Gheorghie din Raithó, Arhimandritul Arsenie; ne-am amintit cu toţii de fostul profesor de la Sfântul Gheorghie, care astăzi este un vrednic păstor al Bisericii Ortodoxe.

* * *

După parastas a vorbit parohul bisericii Sfântului Gheorghie Dionysíou, Părintele Efthimie Mouzakítis, care a spus următoarele:

„Trei ani au trecut de la adormirea cinstitului Părinte Marcu Manolis. Trei ani de la sfârşitul martiric al vieţii lui pământeşti. O boală dureroasă, o mare cruce, pe care Părintele, deşi suferind fiind, o ascundea şi îşi continua sfintele-i îndatoriri ca şi cum ar fi fost mai sănătos decât noi toţi.

Ne aducem aminte de mulţimea oamenilor pe care îi spovedea şi care găseau uşurare sub epitrahilul lui, ne aducem aminte câte ore dedica Părintele Marcu să spovedească prin spitale şi închisori. Acest lucru nici un preot nu îl poate împlini într-o asemenea măsură, decât acela a cărui curăţie sufletească prin harul lui Dumnezeu l-a făcut să vadă în chipul fiecărui venit la spovedanie, al fiecărui bolnav, al fiecărui puşcăriaş, însuşi chipul lui Hristos. Aici se adevereşte, în cele scrise de Apostolul Pavel în Epistola către Evrei, simţirea adâncă a Părintelui Marcu: „Ascultaţi de mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă” (Evrei 13:17). Nu era pentru el doar o obişnuinţă sau o nevoinţă cotidiană. Era o îndatorire neostoită a slujirii sale de preot la o măsură peste măsură, care cu adevărat se potriveşte doar măsurilor Sfinţilor.

Ne aducem aminte că Părintele Marcu slujea în fiecare zi Dumnezeiasca Liturghie. Ce era aceasta altceva decât adevărata lui dragoste faţă de Hristos şi deplina recunoaştere a folosului care ne vine din deasa săvârşire a Dumnezeieştii Euharistii nu doar asupra turmei din parohia sa, ci şi pentru întreaga lume. „Lupta monahului este mai lesnicioasă decât a protosului unei biserici, deoarece… preotului i s-a dat în grijă paza întregii lumi precum şi alte lucruri înfricoşătoare”, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur în cuvintele sale despre preoţie.

Încă mai scrie Sfântul Ioan Gură de Aur că „păstorirea mulţimii este un semn de mai mare răbdare decât nevoinţa monahicească şi că virtutea se dobândeşte mai lesne de către monahi decât de aceia care se îngrijesc de mulţi”. Aici, Părintele Marcu, trăind în lume ca ieromonah, în aspră nevoinţă, cu prea multe îndatoriri pastorale, a reuşit prin harul lui Dumnezeu ca în acelaşi timp „să se îngrijească de împodobirea tuturor laturilor sufletului său” şi să fie deopotrivă „ager în toate”, după cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Multelor sale griji de păstor a adăugat şi slujirea la ziarul misionarOrthódoxos Týpos. Părintele Marcu nu se temea să spună şi să scrie adevărul. Cugetul lui ortodox, patristic, antiecumenist şi antipapistaş care îl stăpânea, îl îndemna să scrie şi spună adevărul în întregime, nu parţial, adevărul despre câte se petrec, dar cu grijă sunt ascunse şi muşamalizate de ziarele seculare, de radio şi televizor.

Să nu încercăm să îl comparăm pe Părintele Marcu cu Sfinţi mai recenţi sau mai din vechime. Nu e nevoie să îi recomandăm noi lui Dumnezeu ce să facă, nici să încercăm să îi convingem pe alţii de sfinţenia Părintelui Marcu. Eu, personal, am convingerea că, chiar şi dacă Părintele Marcu ar fi fost un simplu preot evlavios, numai şi numai pentru acest din urmă martiriu al său prin boala pe care a îndurat-o cu răbdare, împlinindu-şi cu tenacitate îndatoririle preoţeşti, numai şi numai pentru aceasta putem să înţelegem cât de mult l-a adumbrit Harul lui Dumnezeu.

Pentru epoca noastră, în care domneşte confuzia şi necredinţa, dacă noi, clericii mai ales, nu trăim aşa cum voieşte Hristos, atunci, din pricina noastră e cu putinţă să fie blasfemiat Dumnezeu de către cei slabi în credinţă, de atei sau de cei de alte credinţe. Sfântul Apostol Pavel scrie în Epistola către Romani: „Căci numele lui Dumnezeu din pricina voastră este hulit între oameni” (Romani 2:24). În cazul Părintelui Marcu, pentru cei care s-au aflat fie şi pentru scurtă vreme în preajma lui s-a adeverit stihul psalmistului: „Minunat este Dumnezeu între Sfinţii Săi” (Ps 67:36). Se slăveşte numele lui Dumnezeu şi se face pricină de mântuire pentru multe suflete, când un preot se învredniceşte să slujească smerit şi cu atâta lepădare de sine Biserica lui Hristos. Veşnică să-i fie pomenirea!”.

După trisaghion-ul de la mormântul Părintelui Marcu, discutând cu credincioşii, Părintele Vasilios Vouloudákis, parohul bisericii Sfântului Nicolae Pefkakíon, sub epitrahilul căruia de multe Părintele Marcu îşi găsea uşurare, a exprimat certitudinea că, atunci când se va deschide mormântul Părintelui Marcu, ne vom afla în faţa unei mari surprize… Şi a povestit o întâmplare cutremurătoare… Pe 17 aprilie 2000 l-a vizitat Părintele Marcu acasă, aducând o mică cruce de lemn sculptată, cu suport, care răspândea o puternică bună mireasmă. I-a apropiat-o de faţă, spunându-i: „miroase-i buna mireasmă!” şi i-a dat-o în dar. Părintele Vasilios nu a considerat întâmplător acest fapt şi a notat data pe spatele suportului crucii: 17 aprilie 2000. După înmormântarea Părintelui Marcu, întorcându-se acasă, gândul l-a îndemnat să citească data pe care o însemnase pe cruce când i-a dăruit-o Părintele Marcu şi a constatat că era 17 aprilie 2000 [Părintele Marcu a adormit pe data 17 aprilie 2010]. Toţi cei care îl ascultau pe Părintele Vasilios îşi făceau semnul crucii de uimire, pentru că înţelegeau că fericitul Gheronda primise înştiinţare despre data „închiderii” trupului său în ultima locuinţă a acestuia, în mormânt.

* * *

Mulţimea de oameni s-a îndreptat către arhondaric şi, după cafea, fiii duhovniceşti ai Părintelui au aşezat o masă a dragostei. Arhimandritul Theoclit Malevitul a vorbit despre luptele Părintelui Marcu împotriva ereziilor şi mai ales împotriva panereziei ecumenismului.

În fine, despre marea lucrare misionară a pururea-pomenitului Gheronda Marcu în închisori a vorbit directorul Şcolii deţinuţilor din Avlona, domnul P. Damianós.

* * *

Acum, când Părintele Marcu se află în Ierusalimul cel ceresc, în adevărata sa patrie, îl rugăm să nu înceteze să Îl implore pe Domnul nostru Iisus Hristos pentru mulţimea de fii duhovniceşti ai săi, ca să se învrednicească şi aceştia de bunurile cele veşnice „pe care Domnul le-a gătit celor iubiţi ai Săi” (I Corinteni 2:9).

 Orthódoxos Týpos 18 aprilie 2013, nr. 1972, pp. 1, 6,

Traducere: Tatiana Petrache  

Sursa: Graiul Ortodox