Părintele Panaretos Filotheitul

Părintele Panaretos Filotheitul

Panaretos IN 0

Uneori, în anumite situații, trimite bunul Dumnezeu anumiți oameni deosebiți în societatea și în viața noastră. De cele mai multe ori însă ei trec neobservați, după ce, desigur, și-au lăsat asupra noastră pecetea ajutorului lor, fie prin cuvintele lor, fie prin faptele lor. O pecete și o sămânță care crește după ani și abia atunci o înțelegem și, în funcție de greutățile vieții, fie o primim, fie o respingem… Unul dintre acești oameni deosebiți a fost și dascălul de muzică bizantină, cel care mai târziu avea să devină călugăr la Mănăstirea Filotheou din Sfântul Munte, Părintele Panaretos Makriánnis.

Părintele Panaretos era de loc dintr-un sat de munte, Sudenéika, în Kalávrita, și împreună cu frații săi a venit în Patra fiind deja mărișor, pentru a deschide inițial o mică tavernă împreună cu ei, undeva aproape de Sfânta Varvara, dacă am fost bine informați, pe care au închis-o însă la scurtă vreme.

Mai târziu a deschis un chioșc undeva în Piața Gheorghίou, dar, ca unul ce era creștin conștient și fără compromisuri, evita să aducă spre vânzare mărfuri care conduceau într-un fel sau altul la păcat, precum, de pildă, țigări, anumite reviste etc. Este de la sine înțeles că făcând asemenea excepții comerciale riguroase, magazinul lui nu putea rezista…

Avea o mare harismă, aceea a muzicii bizantine, și pe aceasta a lucrat-o din plin, devenind dascăl a zeci de psalți din Patra, care, cu toții, își amintesc și astăzi cu dragoste de Părintele Panaretos. Nu era plătit pentru asta, era cu totul dezinteresat! Nu era doar un simplu psalt profesionist sau profesor de psaltică. Înțelesese în profunzime notele artei muzicale bizantine și în fiecare zi descoperea ceva nou în muzică, încerca, aplica, prezenta…

A devenit monah și a viețuit o vreme în Mănăstirea Omploú, de unde a plecat câțiva ani mai târziu, prin 1979, din motive duhovnicești, așa cum consemnează el însuși într-o epistolă:

17 februarie 1980 Mă rog ca Harul Sfântului Duh să vă acopere și să vă păzească de orice rău și de orice înrâurire satanică. Mai întâi, iubite al meu, îmi exprim caldele mulțumiri, pentru că m-am  învrednicit să primesc scrisoarea ta. Nu sunt vrednic să mă iubești. Motivele pentru care am plecat de la Sfânta Mănăstire Omploú sunt pur duhovnicești. În veacul vitezei, în această epocă grea în care trăim, în care unul îl trage pe celălalt pe drumul alunecos al păcatului, e nevoie de atleții Duhului pentru a evita uneltirile răului care s-a înmulțit atât de mult pe pământ. Voința omului și capacitățile lui de ridicare se întăresc atunci când omul se supune voinței lui Dumnezeu, care este cea mai înaltă formă de libertate. Oamenii trebuie să Îl vrea pe Hristos, pentru că, dacă nu Îl vrem, Hristos nu intră în viața noastră. El ne respectă libertatea, nu ne forțează, așteaptă ca noi să Îi deschidem dinăuntru atunci când dragostea Lui bate la ușa sufletului nostru.

Panaretos IN 2 Katholikonul Mănăstirii Filotheou, foto Pr Constantin prodan

A plecat, așadar, de la Mănăstirea Omploú și s-a dus la Mănăstirea Filothéou, în Sfântul Munte. Exact pentru aceleași motive, odată cu el a plecat și monahul Neofit, care se află și azi în Mănăstirea Filothéou.

La Filothéou și-a pus în valoare nu numai talentul în muzica psaltică, învățând cu smerenie pe alți psalți cum să Îl slăvească pe Dumnezeu, devenind și dirijor de strană, dar a fost și pildă de monah serios, cu adevărată frică de Dumnezeu în viața și cuvintele sale…

– Cum te cheamă, Gheronda? îl întrebau unii pelerini.

– La tunderea în monahism mi s-a spus Panaretos[1], dar în viața mea nu sunt decât un panáthlios[2], panáhristos[3], fără nici o virtute în mine… răspundea lăcrimând uneori din simțirea adâncă a cuvintelor sale, pe care le spunea, pentru că credea în ele cu toată ființa lui.

Panaretos IN 2Mai târziu, și-a făcut rost de aparate de înregistrat casete și a început să facă o misiune originală în lumea din afară, trimițând acolo unde i se cerea, totdeauna gratis, sute de casete de muzică bizantină, potrivit propriei mărturii:

18 februarie 1986 Iubite al meu, am multe comenzi pentru lecții de muzică pe casete, din America, din Canada, din Germania, Elveția, Italia, Serbia și din alte state, în afară de Grecia, și de aici din Sfântul Munte am comenzi. În continuu înregistrez și trimit lecții de muzică. Nu trebuia să îți scriu acestea din motive duhovnicești. Îmi pare sincer rău că din motive independente de voința mea nu ți-am scris. Există și ”piedicile” care ne opresc să ne îndeplinim chiar și îndatoririlor noastre celor mai importante. Îți cer iertare pentru toate, iubite al meu.

Nu s-a limitat însă doar la muzica psaltică, ci a scris și zeci de omilii, precum și epistole cu sfaturi pentru diferite familii care aveau sau nu probleme, ca să le sprijine pe drumul drept al lui Dumnezeu…

Monahia Melania (Xenia Makriánni în lume) – azi stareță a Mănăstirii Sfântului Ioan Hrisostom din Chicago (SUA), care făcea parte din obștea Starețului Efrem Filotheitul din Arizona, cel care a creat 20 de mănăstiri ortodoxe în America – a fost nepoata părintelui Panaretos, care a ajutat-o în multe rânduri.

Să se îndrepteze, glas 5

Sfântul Munte, Mănăstirea Filothéou

Părintele Panaretos, în convorbirile particulare pe care le purta cu psalții, spunea că în chip firesc: ”doar îngerii, ca unii ce sunt vrednici și curați, trebuie să Îl laude pe înfricoșătorul Dumnezeu și că noi, ca psalți, ar trebui să cântăm nu psalmodii, ci cântări de jale pentru starea noastră, pentru patimile și căderile noastre…”.

Ale îngerilor sunt cântările de laudă, iar ale oamenilor, cântările de tânguire și jale”, după cuvântul lui. Spunea acestea, având în vedere, de bună seamă, că la unele strane se psalmodiază în duh de fanfaronadă și ostentativ… Niște figuri vocalice pe care unul din psalți le face în pofida celuilalt, ca să îl facă de râs, niște vocalize sau sunete smintite pe care le fac unii, ca să dea… tonul! Încă și niște smucituri ale trupului pe care le fac alții, zgâlțâindu-se din cap, din mâini și picioare, ca să dea, chipurile, ritmul, neînțelegând ce priveliște urâtă și inestetică prezintă lumii care îi vede și îi comentează nefavorabil…”

„Însă psalții buni, cei care au adevărata harismă a psalmodiei, nu fac așa. Psălmuiesc și îl laudă pe Dumnezeu și pe Sfinți cu glas smerit și egal, închizându-și și deschizându-și gura ca și cum ar vorbi. Aceștia sunt cei cu adevărat dăruiți.”

Monahul Panaretos era înalt, drept, cu barba lungă, avea în el o noblețe cu adevărat biblică, foarte generos cu toți, chiar și cu cel mai neînsemnat, niciodată nu a judecat pe nimeni, fără urmă de ipocrizie mincinoasă în cuvintele lui, la el ”da” era ”da”, iar ”nu” era ”nu”, totdeauna curat și fără false smerenii precum cele pe care noi, creștinii lumii aceștia, știm bine și intenționat să le facem…

Ca să ducă până la marginile lumii toată această misiune duhovnicească, dormea puține ore, deși era bolnav de diabet într-o fază avansată; vreme de mulți ani a făcut 4 injecții de insulină pe zi și, așa cum spunea despre asta: ”Dumnezeu mă ține cu un asemenea diabet și nu m-am prăbușit încă…”.

Cu un an înainte de a adormi întru Domnul, trimite ultima sa epistolă, deja ”obosită”, așa cum vedem mai jos:

20 februarie 1992 La scrisoarea voastră, din motive de sănătate am întârziat mult să răspund, în puține cuvinte. Am îmbătrânit mult. Nu merg bine, mâinile nu mă ascultă, ochii nu mai văd bine, nu mai țin bine minte. Slavă Sfântului Dumnezeu! Fac răbdare. Vă trimit 10 casete cu omilii și cântări, să le ascultați spre folos sufletesc. Vă cer iertare pentru toate. Vă urez din inimă ca Preasfânta noastră să vă bucure, să vă lumineze, să vă binecuvânteze și să vă păzească de orice rău în toată viața voastră.

Cu nesfârșită dragoste întru Hristos, vă îmbrățișez, Monahul Panaretos

Panaretos kara IN 3

Și-a cunoscut dinainte sfârșitul, vestind despre aceasta monahilor, anume că ”pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, voi muri, plec… A venit fratele meu, Nicolae, trecut la Domnul, și mi-a spus: Pregătește-te, pentru că voi veni să te iau de ziua Sfântului Nicolae, ca să prăznuim împreună în ceruri…”.

Adormirea lui a fost cu adevărat cuvioasă. A murit șezând pe scaun și rugându-se cu metanierul în mână. La mutarea moaștelor lui, care a avut loc după patru ani, capul lui avea acea miere cunoscută, de culoare galben deschisă pe care o are îndeobște sfințitul cap al Cuvioșilor…

Pentru aceasta, cei care l-au cunoscut sau au aflat de aici sau din altă parte ceva despre el, să ceară binecuvântata lui mijlocire de monah… Amin!

În înregistrarea video de mai jos fericitul întru pomenire Bătrân Panaretos Makriannis Filotheitul… psalmodiază pe glasul I Răspunsurile mari și Axionul din Cântările Dumnezeieștii Liturghii de Athanasios Karamánis. Înregistrarea s-a făcut la Mănăstirea Filothéou din Sfântul Munte, în anii ’80:

 

[1] gr. panárethos, ”cel întru toate virtuos”. [n. tr.]

[2] gr. panáthlios, ”cel întru toate prost”. [n. tr.]

[3] gr. panáhristos, ”cel întru toate nefolositor”. [n. tr.]

Părinţi aghioriţi/ Sinaxar

http://www.pemptousia.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: