de Marian Maricaru

Sfintele CANOANE cer IMPARTASIRE ZILNICA in SAPTAMANA LUMINATA. Nu exista dublu standard preot-laic in problema pregatirii pentru Euharistie. Dupa cum veti vedea, Sinodul Trulan sau „in Trullo”, ori „Quinisext” adica „Cinci-Sase Ecumenic” se exprima in acest sens la sfarsitul secolului VII d. Hr. (691), prin canonul 66. Hotararile sale sunt primite si de Sinodul VII Ecumenic, cu un secol mai apoi (787 d. Hr.). Prin urmare, nu este vorba de perioada primara a Bisericii (pentru cei care sustin retorica lui „aceasta se facea numai in Biserica primara” etc), ci de plin Ev Mediu. Iar canonul a fost dat ca sa fie tinut de intreaga Biserica si nu a fost abrogat niciodata.

In plus, Saptamana Luminata este toata O SINGURA ZI. Pastile nu tin trei zile, cum gresit tot repeta unii si a patruns si in calendarele bisericesti! Fiecare zi a Saptamanii Luminate este mai mult decat o Duminica. Se canta in fiecare zi toata slujba din noaptea privegherii Pastilor Invierii (Pastile Crucii sunt Vinerea Mare). Singurele lucruri care difera sunt:

1. faptul ca nu se ia si lumina (de la candela / lumanare) la inceput si nu se citeste Evanghelie in pridvorul bisericii, ci se ia doar Lumina  (si Adevaratul Miel Pascal) de la sfarsit, adica Sf. Impartasanie! 

2. faptul ca slujba se canta, ca si in noaptea privegherii de Paste, combinata cu slujba din Duminicile obisnuite, dar se schimba glasul, trecandu-se, in fiecare zi a Saptamanii Luminate, la alt glas. La privegherea din noptea Pastilor Invierii slujba se combina, deci, cu slujba din Duminicile glasului I de peste an. In Lunea Luminata cu slujba Duminicilor glsului II de peste an. Si tot asa, pana Sambata…

Iar aceasta Saptamana, ”Sambata a Sambetelor” (Sabbath al Sabbath-urilor, Odihna a Odihnelor) si „Sarbatoare a Sarbatorilor”, Inseptita Zi a Opta, este Inseptita Zi Intai (nastere, spre vesnicie) si a Opta (renastere in vesnicie) ca UNA (Duminica este „ziua una”, nu „ziua intai”- conform traducerii corecte a Facere 1, 5). Ziua a opta si erupere-pregustarea a „Zilei celei Neinserate a Imparatiei”, Pastile Domnului petrecut Duminica, se incununeaza cu o Duminica, a opta numarata din Duminica Pastilor, daca este sa luam fiecare zi din Saptamana Luminata ca Duminica. Aceasta este cunoscuta (nu numai la români) ca „Duminica Tomei”, insa in cartile de cult (Penticostar) poarta si numele de ANTIPASCA, adica cea care inchide crugul strict al Zilelor Pastilor (pentru ca mai apoi urmeaza dupa-praznuirea pana in ajunul Inaltarii). Pe de alta parte, toata perioada Cincizecimii cuprinde sapte saptamani, si, deci, sapte Duminici, care se incununeaza cu Saptamana Praznuirii Cincizecimii (va fi din nou harti), si se sfarseste cu o A OPTA DUMINICA, care este Duminica Tuturor Sfintilor. Iar Sfintii sunt roada eshatologica a Pastilor, Inaltarii lui Hristos si Pogorarii Duhului Sfant.

Iata ce spune si par. Petru Pruteanu in problema Impartasirii Continue in Saptamana Luminata:

„ Iar acum despre împărtăşirea în Săptămâna Luminată. Canonul 66 Trulan (anul 691) cere ca creştinii „să se îndestuleze cu Sfintele Taine” pe parcursul întregii Săptămâni Luminate, chiar dacă în această săptămână specială nu se posteşte nici măcar miercurea şi vinerea. Deci e clar că împărtăşirea se face fără post, căci ori nu se punea Liturghie, ori se continua postul. Ideea de a lega postul de împărtăşire se referă în primul rând la ajunarea înainte de primirea Sfintelor Taine, adică la primirea împărtăşaniei după cel puţin 6 sau chiar 9 ore de nemâncare (nu ca romano-catolicii, care se împărtăşesc la o oră după masă). Iar dacă e să ne referim la postul de durată, atunci este suficient postul de 7 săptămâni pe care l-am ţinut şi nu-i nevoie, ba chiar este interzis să-l continuăm; vom posti în zilele de miercuri şi vineri, şi în celelalte trei Posturi de peste an. La urma urmei, preoţii nu postesc în Săptămâna Luminată pentru a se împărtăşi, şi nu-i clar de unde s-a luat ideea că mirenii ar trebui?! Cu toate acestea, consider că au dezlegare la împărtăşire în zilele Săptămânii Luminate doar cei care au ţinut întregul post, duc o viaţă creştină echilibrată şi-L doresc întotdeauna pe Hristos (nu doar în posturi), pentru că nu percep împărtăşirea ca o răsplată pentru nevoinţa lor, ci ca un medicament pentru bolile sufleteşti.

Deci fiecare creştin este chemat să se pregătească de împărtăşanie şi să o ceară de la preot mai ales în ziua de Paşti, iar dacă preotul i-o refuză fără temei, adică fără ca omul să aibă păcate opritoare, ci inventând tot felul de pretexte, consider că persoana în cauză ar trebui să meargă la o altă biserică şi la un alt preot (dar numai dacă dacă motivul plecării într-o altă parohie este unul binecuvântat, şi nu unul viclean). Situaţia aceasta, care este pe larg răspândită mai ales în Republica Moldova, trebuie să dispară cât mai curând, mai ales că şi ierarhia superioară a Bisericii Ortodoxe Ruse a dat directive clare preoţilor de a nu limita accesul credincioşilor la potirul euharistic fără motive canonice evidente (a se vedea Hotărârile Soboarelor Arhiereşti din 2011 şi 2013). Deci, să căutăm duhovnici înţelepţi, iar dacă i-am aflat, să ascultăm de ei şi, sub îndrumarea lor, să ne împărtăşim cât mai des cu Sfintele Taine. Să nu ne dăm sufletul pe mâna oricui.

Sunt cazuri când unii creştini s-au apropiat la Paşti să se împărtăşească, iar preotul i-a făcut de râs în faţa întregii Biserici spunându-i: „…şapte săptămâni nu ţi-au de ajuns să te împărtăşeşti? De ce strici obiceiurile satului?”. Eu însă l-aş întreba pe un astfel de preot: “patru ani de studenţie la teologie nu ţi-au fost de ajuns să te hotărăşti: ori devii preot serios, ori te duci să paşti vacile, căci “iconomii Tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4:1) nu pot să spună aşa prostii…”. Şi astfel de replici nu trebuie spuse în bătaie de joc, ci cu durere pentru Biserica lui Hristos, care a ajuns să fie slujită de astfel de oameni incompetenţi. Un preot adevărat nu numai că nu opreşte oamenii de la împărtăşire, ci îi cheamă şi-i învaţă să trăiască în aşa fel încât să se poate împărtăşi la fiecare Liturghie. Şi atunci însuşi preotul se bucură de o cu totul altă viaţă a creştinilor din parohia sa. “Cine are urechi de auzit, să audă!”. ”