PASTORALA EPISCOPULUI TIMOTEI AL SPANIEI ŞI PORTIGALIEI LA NAŞTEREA DOMNULUI – 2011

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI

† TIMOTEI

Prin harul lui Dumnezeu,
Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

Cuvânt pastoral la Naşterea Domnului 2011

Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din
Episcopia Spaniei şi Portugaliei
Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru,
iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumenezeu

 (Din convorbirea lui Iisus cu Nicodim – Ioan 3, 3).

Preacucernice Părinte,
Iubiţi credincioşi,


Fiecare dintre noi avem felul nostru de a ne raporta la sărbătoarea Crăciunului. Cunoaştem, trăim şi iubim în felul nostru şi în funcţie de starea duhovnicească în care ne aflăm. Dumnezeu, însă, „este acelaşi ieri, astăzi şi în veci” (Evrei 13, 8). El ne iubeşte cu aceeaşi intensitate pe fiecare, ca şi cum am fi singuri în tot universul, ne împărtăşeşte aceeaşi binecuvântare tuturor şi ne adresează aceeaşi chemare: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. 11, 28).

Omul îşi găseşte odihna doar atunci când sufletul său se umple de pace şi nu de orice pace, ci de pacea care vine de sus, din cer, pace pe care o cerem să se sălăşluiască între noi la fiecare slujbă pe care o săvârşim în biserică, pacea lui Dumnezeu care se revarsă peste întreaga creaţie: „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună învoire” (Lc. 2, 14). Cu acest imn al bucuriei i-au întâmpinat îngerii pe păstori când le-au anunţat naşterea Mântuitorului.

Domnul nostru Iisus Hristos, prin naşterea şi jertfa Lui, a adus pace, o pace duhovnicească pe care nimeni nu o poate răspândi decât numai Dumnezeu.„Pace vă las vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (In. 14, 27) ne spune Domnul. El ne dă o altfel de pace, o pace care izvorăşte din Dumnezeu Care este izvor de iubire. El s-a făcut om pentru noi, El s-a căit de păcatul făcut de Adam în rai, ca noi, la rându-ne, să ne împăcăm cu El, cu semenii noştri şi cu noi înşine. Această pace o găsim şi o păstrăm doar rămânând în Biserică. În Biserică ne regăsim pe noi înşine, ne regăsim unii pe alţii şi Îl găsim pe Dumnezeu. În Biserică ne venim în fire recunoscându-L pe Dumnezeu ca Tată, iar El recunoscându-ne pe noi ca fii: „Eu am zis: dumnezei sunteţi şi fiii Celui Prea Înalt toţi” (Ps. 81, 6), grăieşte psalmistul David. Aici, în Biserică, simţim că Hristos trăieşte în fiecare dintre noi şi că El ne împărtăşeşte şi ne descoperă adevărata fire umană, pentru că El este adevăratul prototip al omului.

Sfântul Ioan Damaschin ne învaţă că omul a fost zidit după chipul Cuvântului lui Dumnezeu, prin care omul a primit de la Dumnezeu raţiune şi libertate, iar după asemănare, omului i s-a dăruit desăvârşirea în virtuţi, atât cât a putut cuprinde firea omenească. Prin păcatul săvârşit de protopărinţii noştri Adam şi Eva, omul s-a îndepărtat de Dumnezeu, conştiinţa i s-a întunecat şi au pătruns în el stricăciunea şi moartea, pierzând astfel darul cel mai de preţ: vederea şi împreună-locuirea cu Dumnezeu. Păcatul este cauza suferinţei celei mai amare a omului.

Păcatul a produs o ruptură între Dumnezeu şi om. A produs o stricăciune a omului, stricăciune pe care omul nu a fost înstare să o repare. Iată de ce Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Fiul Său în lume, pentru ca El şi prin El, să-l restaureze pe om şi odată vindecat să-l îndrume pe om spre ceea ce ar fi putut el însuşi să înfăptuiască, prin propria sa voinţă şi cu ajutorul lui Dumnezeu, desăvârşirea adică asemănarea cu Dumnezeu. „Să facem pe om după chipul şi după asemănarea Noastră …” a fost sfatul Persoanelor Treimice, „şi a făcut Dumnezeu pe om (numai) după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie…” (Fac. 1, 26-27). Iată ce spune Serghei Bulgakov în lucrarea lui Lumina neînserată: „Chipul lui Dumnezeu a fost dat omului şi înscris în el ca temelie de neînlăturat a existenţei lui, asemănarea este însă ceea ce omul realizează în temeiul acestui chip, ca sarcină a vieţii lui”.

Restaurarea omului se face prin naşterea din nou din apă şi din duh, adică prin botez, „celor câţi L-au primit (pe Hristos), care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13). La botez omul este peştera în care Hristos se naşte ca un prunc, la fel ca odinioară în peştera din Bethleem şi astfel, Hristos ne dă puterea de a lupta cu păcatul şi de a spori virtuţile despre care părintele Dumitru Stăniloae avea să spună atât de frumos că sunt „formele umane ale însuşirilor raţiunii divine”. Odată născut în noi, Cuvântul lui Dumnezeu va creşte, dar pentru aceasta trebuie hrănit. Cu ce anume? Cu ceea ce Însuşi avea să spună că este adevărata mâncare şi adevărata băutură, adică Trupul şi Sângele Său, Cel dătător de viaţă.

Creşterea noastră cu Hristos şi în Hristos este ceea ce ne împlineşte şi ceea ce ne dă bucuria vieţii, bucurie de care ne putem împărtăşi încă din această viaţă şi care va fi deplină în ceruri, atunci când vom trăi bucuria revederii lui Dumnezeu.

Dragii mei,
Cu toţii ne dorim fericirea, dorim să avem pace sufletească şi bucurie în inimile noastre. De aceea, mai ales acum, la ceas de praznic, ne trimitem unii altora felicitări şi urări de tot binele. Însă câţi dintre noi suntem conştienţi că ele nu se pot împlini decât dacă le cerem de la Dumnezeu şi că darul vine de la Dumnezeu? Căci spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „Nu poate un om să ia nimic dacă nu i s-a dat lui din cer” (Ioan 3, 27). Poate că unii ne întrebăm, ce-ar trebui să facem mai mult pentru a-L simţi pe Dumnezeu pururea lângă noi şi pentru ca El să ne dăruiască mereu darurile cele cereşti pe care le dorim şi după care tânjim? Răspunsul îl cunoaştem cu toţii şi, în măsura în care suntem sinceri cu noi înşine, ştim şi ceea ce trebuie să facem. Desigur, este nevoie ca să ne lepădăm de cele trupeşti, după cum ne învaţă Sf. Ap. Pavel„Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţenia, patima, pofta rea, lăcomia care este închinare la idoli…”(Coloseni 3, 5‑6), şi să căutăm neîncetat cele cereşti şi dumnezeieşti.

Pentru aceasta S-a născut Hristos, să ne arate tuturor cum anume să murim păcatului, cum să ne luptăm cu ispitele şi ce să facem pentru a ne naşte în Împărăţia Cerurilor. Hristos S-a născut, dragii mei, S-a făcut asemenea nouă pentru a ne arăta calea, ca şi noi să ne naştem odată cu El şi odată născuţi din nou, să ne facă fii ai lui Dumnezeu „celor câţi L-au primit (pe Hristos), care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13). Iată de ce El vine continuu şi doreşte să se nască în peştera cea întunecoasă şi răcoroasă a inimilor noastre, unde reaprinde focul iubirii dumnezeieşti celei veşnice care ne face şi pe noi veşnici. El ne arată mereu calea şi ca un frate ne şi conduce pe această cale, ba mai mult, se şi jertfeşte pentru a ne scăpa viaţa, iar în cele din urmă moare pentru ca noi să murim păcatului şi învie pentru ca noi să viem dreptăţii.

Vă doresc din toată inima să trăiţi Naşterea lui Hristos ca naşterea voastră, a fiecăruia în parte şi să vă întăriţi în credinţa în „Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos şi Dumnezeu Tatăl nostru, Care ne-a iubit pe noi şi ne-a dat prin har veşnică mângâiere şi bună nădejde, (El) să mângâie inimile voastre şi să ne întărească la tot lucrul şi cuvântul bun” (2 Tesaloniceni 2, 16-17).

Sărbători cu bucurie şi un an nou binecuvântat!

La mulţi ani!

Al vostru către Hristos Domnul rugător,

† Episcopul TIMOTEI

al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

Madrid, Naşterea Domnului 2011