Prin darul lui Dumnezeu
Calinic
Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului
Cuvânt Pastoral la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos

Prea Cucernici Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare, Preacuvios Cin Monahal,
Dreptmăritori Creştini şi Creştine,

Iubitori ai Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Acum, când cerurile se veselesc şi pământul se bucură, iar lumina Învierii străluceşte pretutindeni, în Univers şi în inimile noastre, deopotrivă, se cuvine, cu iubire şi recunoştinţă, să înălţăm Imn de mulţumire, Atotputernicului Dumnezeu, că şi în Anul Mântuirii 2013, ne-a învrednicit să sărbătorim Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Aceasta este suprema bucurie pe care Dumnezeu ne-a făcut-o nouă, din marea Sa iubire, arătată neamului omenesc, adică fiecăruia dintre noi, auzind glasul Său răsunând peste veacuri: „Cu iubire veşnică te-am iubit şi de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoinţa”1 , iar ca inima şi sufletul nostru să nu se mai teamă vreodată că Dumnezeu este departe de noi, auzim ce nu s-a mai auzit niciodată: „Că Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său, Cel Unul-Născut, L-a dat ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El, lumea.”2

Vedem acum, în chip desluşit, marea iubire a lui Dumnezeu pentru creatura Sa, pe care n-a lăsat-o să fie tiranisită de puterile cele potrivnice ale celui rău. Acest act mântuitor, de salvare, ne arată cât de multă iubire se revarsă peste zidirea mâinilor Sale şi că nu ne-a părăsit în durerile şi întristările noastre, chiar dacă noi ne-am abătut de la poruncile Sale.

Cuprinşi de uimire, dar şi de negrăită bucurie, să ne aducem aminte şi, cu precădere, mai ales astăzi, să strigăm şi să grăim: „Sfânt eşti cu adevărat şi Preasfânt şi nu este măsură măreţiei sfinţeniei Tale şi drept eşti întru toate lucrurile Tale; căci, cu dreptate şi chibzuire adevărată, ne-ai adus toate; că, zidind pe om, luând ţărână din pământ şi, cu chipul Tău, Dumnezeu, cinstindu-l, l-ai pus în Raiul desfătării, făgăduindu-i, întru paza poruncilor Tale, viaţă fără de moarte şi moştenirea veşnicelor bunătăţi. Dar, neascultându-Te pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, Care l-ai făcut pe dânsul, şi amăgirii şarpelui supunându-se şi, dat fiind morţii pentru păcatele sale, l-ai izgonit pe dânsul, cu judecata Ta cea dreaptă, Dumnezeule, din Rai în lumea aceasta, şi l-ai întors în pământul din care a fost luat, rânduindu-i lui mântuirea cea din a doua naştere – prin Botez – cea prin Însuşi Hristosul Tău. Că nu Te-ai întors până la sfârşit de la zidirea Ta, pe care ai făcut-o, Bunule, şi nici n-ai uitat lucrul mâinilor Tale, ci, în multe chipuri, l-ai cercetat întru îndurările milei Tale; prooroci ai trimis, minuni ai făcut prin sfinţii Tăi, care au bineplăcut Ţie, din fiecare neam: grăitu-ne-ai nouă prin gura proorocilor, slujitorii Tăi, mai înainte vestindu-ne mântuirea ce avea să fie; Lege ne-ai dat spre ajutor; îngeri ai pus păzitori. Iar când a venit plinirea vremii, ne-ai grăit nouă prin Însuşi Fiul Tău, prin care şi veacurile Le-ai făcut, Care, fiind strălucirea slavei Tale şi chipul ipostasului Tău şi purtând toate cu cuvântul puterii Sale, nu răpire a socotit a fi asemenea Ţie, lui Dumnezeu Tatăl, ci Dumnezeu fiind, mai înainte de veci, pe pământ S-a arătat şi cu oamenii a vieţuit; şi, din Sfânta Fecioară întrupându-se, S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se pe Sine asemenea cu  chipul smeritului nostru trup, ca să ne facă pe noi asemenea chipului Slavei Sale. Că, de vreme ce prin om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, a binevoit Unul-Născut Fiul Tău, Cel ce este în sânurile Tale, Dumnezeule şi Tată, să Se nască din femeie, din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, făcându-se sub Lege, ca să osândească păcatul în trupul Său, pentru ca cei morţi întru Adam să învieze întru Însuşi Hristosul Tău. Şi, vieţuind El în lumea aceasta, dându-ne porunci de mântuire, scoţându-ne pe noi din rătăcirea idolilor, ne-a adus la cunoaşterea Ta, a Adevăratului Dumnezeu şi Tată, agonisindu-ne pe noi Sieşi popor ales, preoţie împărătească, neam sfânt. Şi, curăţindu-ne prin apă şi sfinţindu-ne cu Duhul Sfânt, S-a dat pe Sine schimb morţii, în care eram ţinuţi ca fiind vânduţi sub păcat. Şi, coborându-Se, prin Cruce în iad, ca să plinească toate ale Sale, a nimicit durerile morţii. Şi, înviind a treia zi şi cale făcând oricărui trup la învierea cea din morţi, că nu era cu putinţă a fi ţinut sub stricăciune Începătorul vieţii, făcându-se începătură celor adormiţi, Întâi-Născut din morţi, ca să fie însuşi Începătorul tuturor în toate. Şi, suindu-Se la ceruri, a şezut de-a dreapta Slavei Sale, întru înălţime, Care iarăşi va să vină, ca să răsplătească fiecăruia după faptele sale. Şi ne-a lăsat nouă aduceri aminte de pătimirea cea mântuitoare, acestea pe care le-am pus înainte, după poruncile Lui.”3

Dreptmăritori creştini,
Iată cum Sfântul Vasile cel Mare a cuprins cu puterea înţelegerii, de la Părintele luminilor, planul duhovnicesc al mântuirii noastre, concretizat în scrisul său atât de limpede şi mângâietor pentru viaţa noastră întru Hristos, Domnul. De aici vedem, încă odată, că viaţa fiecăruia dintre noi este orânduită de Dumnezeu nu numai prin naşterea noastră în această frumuseţe a lumii văzute, dar şi prin grija părintească, de fiecare clipă, ca fiecăruia dintre noi să i se dea putere de a răzbi în urcuşul care duce spre bucuria veşnică, la care suntem chemaţi din iubirea lui Dumnezeu. Pentru a putea merge pe drumul cel sigur, către Paradis, la care suntem toţi candidaţi, fără deosebire, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă ca să ne rugăm lui Dumnezeu, cu neodihnită stăruinţă, pentru a pricepe şi a cunoaşte voia lui Dumnezeu în viaţa noastră. Iată cum ne învaţă a ne ruga, zicându-ne: „Nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voii Lui, întru toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească, pentru ca voi să umblaţi cu vrednicie întru Domnul, plăcuţi Lui întru toate, aducând roadă în orice lucru bun şi sporind în cunoaşterea lui Dumnezeu, Care ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale, întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor; Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura – Iisus Hristos -, pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate şi El este capul trupului, al Bisericii, El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El, Cel dintâi, întru toate, Căci în El a binevoit Dumnezeu să sălăşluiască toată plinirea. Şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale.”4

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul Iisus Hristos, Cel înviat din mormânt!Vedem cu uimire, cum Dumnezeu Tatăl, prin Fiul Său, Unul-Născut, Care a venit în vatra casei noastre, a adus împăcarea, pacea cu cele de pe pământ, cu noi, zidirea Sa, pacea din Ceruri, împăcarea cu Dumnezeu, pacea prin Iisus, pecetluită pentru totdeauna cu sângele Crucii Sale: „Pentru că Dumnezeu era întru Hristos, împăcând lumea cu Sine Însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării.”5

Cât de frumoasă şi mângâietoare este împăcarea!

Câtă linişte aduce împăcarea în casa noastră, în ţara noastră, în lumea toată! Cât folos particular şi obştesc ne aduce încrederea între noi, respectul, iertarea, îngăduinţa, răbdarea înţelegătoare şi întrajutorarea nepizmuitoare.Toate acestea izvorăsc din împăcarea cu Dumnezeu, împăcarea cu casnicii noştri, cu cei de aproape, mai ales, precum şi cu cei mai îndepărtaţi şi împăcarea cu noi înşine, din care porneşte orice împăcare din lume. De aceea, dumnezeiescul Apostol Pavel ne îndeamnă cu înflăcărată iubire: „În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu ne-ar îndemna prin noi: Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Fiind, dar, împreună-lucrători cu Hristos, vă îndemn să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu, ci, în toate, înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi şi strâmtorări.”6

Când auzim pomenindu-se cuvintele „slujitori ai lui Dumnezeu” trebuie să înţelegem corect această sintagmă biblică. Este limpede pentru fiecare dintre noi, că Dumnezeu, Personal, în Sine, nare nevoie de nicio slujire din partea noastră. Şi totuşi! Despre ce slujire este vorba? Când citim în Sfânta Scriptură, aflăm că Iisus Hristos, ca Fiu al Omului, a fost asemenea nouă în „afară de păcat”,7 pentru că El, fiind fără de păcat, a putut să se jertfească pentru iertarea păcatelor noastre, El, ca Dumnezeu S-a făcut om ca şi noi, ca pe noi să ne îndumnezeiască! Ca pe noi toţi să ne ajute, învăţându-ne prin aceasta ca şi noi, la rândul nostru, să ajutăm pe fraţii noştri, pe care El îi numeşte fraţii Lui mai mici, El fiind, prin urmare, Fratele nostru mai mare.Dreptmăritori creştini, iubitori ai slăvitei Învierii din mormânt a Domnului nostru Iisus HristosÎnainte ca Iisus Hristos să intre în Ierusalim, ucenicii Săi, precum şi mulţimile care Îl ascultau, aveau să audă câteva pilde precum pilda celor zece fecioare, pilda talanţilor şi mai ales pilda cu judecata viitoare. Am zice noi, astăzi, că această ultimă parte a capitolului 24, din Sfânta Evanghelie după Matei, poate fi considerată ultimul punct din Testamentul Său cel veşnic, având în vedere că la baza lui stă iubirea pentru Dumnezeu şi iubirea pentru oameni.

Şi acum, iată cum trebuie să ajungem „slujitori ai lui Dumnezeu”: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre – sugestiv, nu? – Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la începutul lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai
Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut!”8

Iată sfânta identificare a lui Dumnezeu cu zidirea Sa, cu omul din toate timpurile! Ce fericire putem avea identificându-ne şi noi astfel!Dar ce durere va fi peste noi când uităm, neglijăm sau nu voim a ajuta pe cei care au nevoie de slujirea noastră dăruitoare. „Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit! El însă le va răspunde,

Dreptmăritori creştini,
A venit vremea şi acum este, ca să luăm aminte cu mare grijă la Testamentul cel din urmă al lui Iisus Hristos şi să-L rugăm să ne ajute ca să-L îndeplinim şi noi, ştiind azi, mai mult ca oricând, că: „Fiecare sărac este imaginea lui Iisus Hristos; deci, să nu alegem. Noi ajutăm şi slujim pe Hristos prin slujirea săracilor şi a celor care au nevoie de ajutorul nostru.”10 Să câştigăm Împărăţia lui Dumnezeu şi iubirea Lui, dimpreună cu ei.

În dicţionarul limbilor omeneşti, ce poate fi mai imperfect decât sărăcia care chinuie omenirea de la începuturile ei? Ce poate fi mai grav decât durerea? Dar mai sfâşietor decât suferinţa? Ce poate fi mai înspăimântător decât jertfa şi mai respingător decât munca grea şi neplătită? Ce poate fi mai dureros decât atunci când eşti părăsit şi uitat de cei care-s datori să-ţi vină în ajutor şi să-ţi zâmbească întru nădejdea bucuriei? Dar, o, Doamne!, ce poate fi mai grav pentru noi decât să pierdem Împărăţia lui Dumnezeu şi viaţa veşnică pentru a fi uitat sau neglijat să ajutăm pe cei care au nevoie zilnică de ajutorul nostru? Din adânc de veacuri auzim glasul Sfântului Duh: „Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte; Domnul îl păzeşte şi-l ţine în viaţă. El este fericit pe pământ … Domnul îl sprijineşte, când este pe patul de suferinţă; îi uşurează durerile şi toate boalele lui.”11

Să învăţăm acum şi să nu uităm, că „Cine iubeşte pe fratele său şi-l ajută în necaz şi sărăcie, acela rămâne în lumină şi în el nu este niciun prilej de poticnire”12 iar în orice stare ne-am afla, să nu uităm, de asemenea: „Că dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Preaiubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii”13 şi să ne ajutăm cu toată dragostea şi dăruirea, necăutând la faţa omului ci la faptul că este fratele mai mic al lui Hristos, cu care s-a identificat pentru totdeauna, precum suntem şi noi, copiii iubiţi ai lui Dumnezeu.

În ecuaţia divino-umană, se pune în primul rând iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui. Chemarea la această stare a iubirii dumnezeieşti nu este doar o invitaţie protocolară, ci este o poruncă, precum scrie Sfântul Ioan Evanghelistul: „Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El: Cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe aproapele său.”14 Să ne aducem aminte şi când vedem pe cei săraci să nu-i dispreţuim, adresându-le cuvinte nepotrivite, pentru că „Cel ce îşi bate joc de sărac defăimează pe Ziditorul lui; cel ce se bucură de o nenorocire nu va rămâne nepedepsit,”15 iar de mângâiere netrecătoare ne vom bucura atunci când ne arătăm mila binefăcătoare, potrivit îndemnului biblic: „Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului şi El va răsplăti fapta lui cea bună.”16

Dreptmăritori creştini,
Vă punem la inimă îndemnul, ca neîntârziat, cei care avem posibilităţi de a ajuta pe cei nevoiaşi şi în suferinţă, să ne deschidem larg sufletul nostru, să dăruim după putere, începând cu un pahar de lapte şi un cuvânt bun şi optimist, izvorât din prea plinul inimii noastre, cuprinsă de iubirea lui Hristos. Cei care avem strânsură mai multă, peste trebuinţele noastre modeste şi cuviincioase, să deschidem Scripturile Sfinte pentru a citi sfaturile date de Sfântul Apostol Pavel, ucenicului său Timotei. Să auzim cu toţii: „Celor bogaţi din veacul de acum porunceşte-le să nu se semeţească, nici să-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică, ci în Dumnezeul el viu, Care ne dă cu belşug toate, spre îndulcirea noastră, să facă ce este bine, să fie darnici, să fie cu inima largă, agonisindu-şi lor bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, cu adevărat, viaţa Veşnică.”17

Se cuvine, cu adevărat, să ne străduim a avea bunătate şi milă pentru orice creatură pentru a nu ajunge la judecată în faţa lui Dumnezeu: „Căci judecata este fără milă pentru cei care n-au făcut milă. Şi mila biruieşte în faţa judecăţii.”18 Aşadar, vom avea şansa sigură de a ne bucura de mila lui Dumnezeu. Dacă şi noi vom avea milă de aproapele nostru. Înainte de a se face dreptate pe acest pământ, unde unii mor în sărăcie, iar alţii în bogăţie, înainte de a se face un Minister al Săracilor sau al Calicilor, Iisus Hristos Domnul, Cel înviat din tenebrele morţii, ne cheamă să cinstim întru învierea Sa, reînvierea dragostei pentru Dumnezeu şi pentru oameni, care-s fraţii Săi mai mici, aşa cum am auzit din rostirea Sa divină.

Iar din când în când, să îndrăznim a-L întreba pe Dumnezeu:
– Cine eşti, Doamne, şi care-Ţi este numele Tău? cum a întrebat Moise, în muntele Sinai!
– „Eu sunt Cel ce Sunt”, îi răspunse Domnul, din înălţimile Sale ameţitoare.
Dar Domnul Dumnezeu, prin întruparea Cuvântului Său, ca Fiu al Omului, îşi schimbă şi
numele. Şi iarăşi întrebăm:
– Cine eşti, Doamne?
– „Iar Eu sunt sărac şi lipsit.”19
– Cine eşti, Doamne?
– „Om al suferinţei şi deprins cu durerea. Om al durerilor!”20
– Cum Te putem cunoaşte? Ce eşti Tu, Doamne?
– Cel ce nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu iubire este.”21
– Doamne, Care-i dovada iubirii Tale?
– „Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat ca oricine crede în El
să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!”22
– Aşadar, care-Ţi este numele?
– Iisus Hristos, „Împăratul Păcii şi pacea Lui va fi fără sfârşit”23 . 24
Mulțumim bunilor creștini pentru ajutorul financiar, oferit cu dragoste, la construirea unui nou Sfânt Altar: Catedrala cu hramul Sfintei Mucenițe Filoteia și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din municipiul Curtea de Argeș.
De asemenea, mulţumim tuturor binecredincioşilor creştini, consiliilor parohiale, preoţilor şi personalului monahal din cadrul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului care s-au îngrijit cu zidirea, restaurarea şi înfrumuseţarea locaşurilor de cult, precum şi dragostea cu care au ajutat pe cei săraci şi bolnavi din cadrul unităţilor parohiale şi mănăstireşti.

Vă îndemnăm pe fiecare, după dragostea pe care o purtaţi în suflet, să sprijiniți în continuare aceste lucrări binecuvântate de Dumnezeu şi de folos obştii creştine.

Să ne bucurăm, preaiubiţi fraţi şi surori, în fiecare zi, şi azi, de Ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, de Pacea Veşnică făcută între cer şi pământ, între Dumnezeu şi noi, zidirea Sa! Nădăjduim cu înflăcărare în  Cuvântul Scripturii, care ne zice fiecăruia dintre noi „Că de vei mărturisi cu gura că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui.” 25
Doamne Iisus Hristoase, azi, de Ziua Învierii Tale din mormânt, Îţi mulţumim cu bucurie mare şi recunoştinţă şi Te rugăm, să ai milă de noi, zidirea sfintelor Tale mâini, închinându-ne Sfintei Învierii Tale, celei de a treia zi!

1 Ieremia 31, 3. 2Ioan 3, 16-17.3

3 Sfântul Vasile cel Mare, Liturghier¸ Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000, pag. 227-229.
4 Coloseni 1, 9, 10, 13-20.
5 II Corinteni 5, 19.4

6 II Corinteni 5, 20; 6, 1 şi 4.
7 Evrei 4, 15.
8 Matei 24, 31-40.5
zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.” Ş-acum, sentinţa definitivă: „Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică!”
9 Matei 24, 41-46.
10 Ioannés Ioergensen, Ion Bosco, 1931, pag. 171.
11 Psalmul 40, 1-3.
12 I Ioan 2, 10.
13 I Ioan 4, 9-11.
14 I Ioan 4, 21. 
15 Pilde 17, 5.
16 Pilde 19, 17.6

17 I Timotei 6, 17-19.

18 Iacov 2, 13.

19 Psalmul 69, 6.
20 Isaia 53, 3.
21 I Ioan 4, 8.
22 Ioan 3, 16.
23 Isaia 11, 6.
24 Ioan Miclea, Oare aşa s-a gândit Hristos? Sau Evanghelii din Evanghelie, Blaj, 1943, pag. 255. 

Hristos a Înviat!

Calinic,
Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Dată în Reşedinţa Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului din Curtea de Argeş,

astăzi, 5 mai 2013, de Ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos

25 Romani 10, 9.