Patruzeci de ciuperci, care răsăreau în timpul praznicului Sfinţilor Patruzeci de Mucenici de sub Sfânta Masă, nu au mai ieşit când monahii din Mănăstirea Xiropotamu au primit unirea Bisericilor

Din cartea: „Athos, Muntele cel sfânt”

a Mitropolitului Nichifor al Africii Centrale

 Mihail al VIII – lea Paleologul (1259-1282) a eliberat Constantinopolul de cruciaţi şi a desfiinţat latinocraţia în Răsărit. Însă împăratul latin alungat, care s-a refugiat în Apus, a încercat să se înţeleagă şi să-i convingă pe conducătorii Apusului să recucerească Constantinopolul.

Mihail, văzând mişcarea aceasta şi cunoscând planurile de cucerire ale regatului Siciliei, a considerat că ar înlătura pericolul acesta şi ar avea de câștigat în efortul său de îmbunătăţire a dominaţiei bizantine în Balcani prin uniunea Bisericilor. A venit, aşadar, la o înţelegere la început cu Papa Urban (Clement al IV – lea) şi apoi cu Papa Grigorie al X – lea.

A redactat un tomos istorico-dogmatic în 1273 dedicat unirii Bisericilor, pe care l-a trimis tuturor episcopilor, precum şi aghioriţilor. În acesta analiza motivele care impuneau unirea. 

În anul următor, 1274, s-a întrunit Sinodul de la Lyon în timpul căruia a avut loc unirea Bisericilor; Biserica Răsăriteană a introdus adaosul „Filioque” în Crez şi a recunoscut primatul şi autoritatea Papei, adică s-a înrobit Papei.

Patriarhul Iosif al Constantinopolului, pe 2 septembrie 1275, demisionează din tron, iar Mihail îl ridica pe tron pe Ioan Vekkos, un bărbat educat, dar… schimbător, nestatornic, înainte fusese duşman neînduplecat al unirii, dar acum era apărător şi sprijinitor al ei.

Aghioriţii au trimis împăratului o scrisoare dogmatică în care cu respect, dar şi cu combativitate au răspuns că unirea nu poate avea loc întrucât latinii (papistaşi) rămân în dogmele lor eretice.

Poporul i-a urmat pe aghioriţi şi nu a primit unirea. Împăratul, asupra căruia Papa de la Roma făcea presiuni, ca să se aplice termenii unirii, a recurs la violenţă pentru a o impune. Exiluri, confiscarea averilor, aruncarea în închisoare şi orice mod de tortură au fost puse în acţiune.

Unioniştii, adică sprijinitorii şi primitorii unirii, au mers în Sfântul Munte (1278-1282) şi au încercat să impună prin violenţă hotărârea de la Lyon. Aghioriţii au rezistat neprimind să se unească cu latinii şi să trădeze Ortodoxia.

Cronicarul relatează că atunci mulţi „au fost torturaţi şi au sfârşit cu moarte martirică”. Douăzeci şi şase de monahi din Sfânta Mănăstire Zografu au fost arşi de către unionişti în turnul mănăstirii unde se refugiaseră.

Protosul Sfântului Munte Cosma, conducătorul mirenilor şi al monahilor din Karyes, care nu au primit unirea, ci, dimpotrivă, i-a mustrat pe unionişti, a fost martirizat.

În Mănăstirea Iviron i-au îmbarcat pe părinţii Mănăstirii pe o corabie pe care, în timp ce o conduceau în largul Mănăstirii, au scufundat-o cu totul. La Vatopedi, dar şi în alte mănăstiri, au torturat şi ucis monahi şi mireni.

Doar Marea Lavră şi Xeropotamu au primit unirea şi pe unionişti. Sinaxarul  relatează că în momentul Dumnezeieştii Liturghii, în Mănăstirea Xiropotamu, când au liturghisit împreună cu unioniştii, a avut loc un cutremur puternic şi s-a dărâmat mănăstirea; iar cele patruzeci de ciuperci, care răsăreau la praznicul Sfinţilor Patruzeci de Mucenici în fiecare an sub Sfânta Masă, nu au mai ieşit. 

Traducere: https://acvila30.ro/ 

Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ https://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea https://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.