Proigumenul Vasilie Lavriotul

Pocăinţa şi Mărturisirea

(Taina milostivirii dumnezeieşti)

Sfântul Munte, 2003

Iubite cititor,

Doresc să comunic puţin cu tine. Vreau să-ţi vorbesc despre un subiect foarte important, un subiect de care depinde liniştea şi bucuria pământească, dar şi fericirea noastră veşnică. Şi acest subiect nu este altul decât Sfânta Taină a Pocăinţei şi a Mărturisirii.
Nu ştiu dacă acest subiect a preocupat vreodată mintea ta, dacă ai citit ceva în legătură cu el sau dacă ai discutat acest subiect cu cineva. De aceea, te voi ruga să studiezi cu atenţie paginile textului de faţă, să nu-l dispreţuieşti. Nu-l lăsa din mâinile tale, dacă nu vei ajunge până la cel din urmă cuvânt al lui. În felul acesta vei înţelege importanţa subiectului şi te vei orienta referitor la ce trebuie să faci ca să te mântuieşti.
Importanţa subiectului mântuirii noastre este accentuată în paginile Sfintei Scripturi. Nu mă voi lungi, nici nu te voi ameţi prin expunerea locurilor respective. Mă voi limita doar la cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos: „Sau ce îi va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, dar îşi va pierde sufletul? Sau ce poate da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26). Aşadar, sufletul nostru nu poate fi răscumpărat cu nimic. El este veşnic şi nemuritor. Dacă însă toate lucrurile din lume sunt vremelnice şi superficiale, prin urmare se cuvine ca grija noastră de căpetenie să fie mântuirea sufletului nostru.
Însă cine ameninţă mântuirea sufletului nostru? Păcatul – ne confirmă nemincinosul cuvânt al lui Dumnezeu. Diferitele patimi, care ca o carie mănâncă organismul nostru sufletesc, otrăvesc viaţa noastră, fac din ea curat mucenicie. Acestea fac să dispară bucuria şi fericirea. Şi ne lipsesc şi de fericirea veşnică lângă Dumnezeu.
Dar cum ne vom vindeca de microbii fatali ai păcatului? Unde vom găsi medicamentul eficace pentru tăierea patimilor? La această întrebare răspunde Sfânta Scriptură, învăţătura Bisericii noastre Ortodoxe şi vieţile sfinţilor, a acelor oameni care s-au luptat împotriva păcatelor şi a patimilor şi au bineplăcut lui Dumnezeu prin viaţa lor îmbunătăţită. Sfânta Scriptură deci, Biserica Ortodoxă şi Sfinţii ne confirmă faptul că antidotul împotriva păcatului şi a patimilor este Sfînta Taină a Pocăinţei şi a Mărturisirii, Taină care este baia sufletului, al doilea Botez. Dacă omul se pocăieşte sincer şi-şi mărturiseşte toate păcatele sale duhovnicului, distruge otrava păcatului, iar sufletul lui intră pe drumul vindecării. Se spală şi se curăţeşte de murdăria păcatului şi a răului şi, în acelaşi timp, este întărit să facă binele de dumnezeiescul har, se mântuieşte.
Ne-am gândit serios ce pierdem neapropiindu-ne de Sfânta Taină a Pocăinţei şi a Mărturisirii? Ne-am imaginat de câte culpe şi răni sufleteşti ne vom vindeca, dacă vom alerga la epitrahilul duhovnicului? Ne-am dat seama ce greutate sufletească vom arunca deasupra noastră, câtă bucurie şi pace va domni în noi, dacă ne vom aranja conştiinţa; dacă ne-am împăca cu Dumnezeu, pe care Îl jignim prin diferitele noastre păcate şi cu oamenii?
Trebuie să ştim că bucuria şi pacea nu sunt ceva exterior, ci interior. Izvorăsc din conştiinţa omului. Merită să amintim aici inscripţia care exista în camerele unui hotel? „Dacă aveţi insomnii, nu vă răzbunaţi pe pernă. Cercetaţi-vă conştinţa.” Şi ştiinţa contemporană şi experienţa, confirmă că atunci când conştiinţa este paşnică, ce bucurie netulburată şi fericire stăpânesc în om, chiar dacă se confruntă cu mari probleme şi piedici exterioare. Şi atunci când conştiinţa se răscoleşte şi se răzvrăteşte pentru încălcările legii morale, nefericirea şi necazul lovesc viaţa omului. Chiar şi atunci când are nesfârşite bunuri materiale. Chiar dacă este Krisos. Este semnificativ în acest punct exemplul împăratului Constantie al Bizanţului. S-a urcat pe tron, ucigându-l pe fratele său. Oricine s-ar fi aşteptat să fie fericit. Însă a fost nefericit, pentru că îl urmăreau loviturile conştiinţei. Şi-a pierdut liniştea şi somnul. În fiecare seară se trezea îngrozit, în urma unui coşmar. Vedea o mână că îi întindea o cupă care scotea aburi şi auzea porunca: „Frate, bea sângele fratelui tău”. A călătorit în alte părţi, a încercat să uite în mii de feluri, dar i-a fost imposibil. Bătăile conştiinţei îl urmăreau pretutindeni.
Adevărata pocăinţă şi mărturisire spală interiorul omului. Pune în ordine conştiinţa tulburată. Aduce liniştea inimii, adevărata fericire. Este clară porunca lui Dumnezeu: „Spălaţi-vă şi vă curăţiţi, scoateţi vicleşugurile din inimile voastre” (Isaia 1, 14).
Izbăvit de jugul greu al păcatelor, omului îi cresc aripi. Primeşte o putere nouă. Este întărit de harul dumnezeiesc. Astfel, viaţa lui devine o dulce cântare, o atot-armonioasa chitară a lui Dumnezeu.
Însă poate că cineva va întreba: De ce să mă mărturisesc înaintea preotului, de vreme ce şi el este om, asemenea pătimitor cu noi? Şi apoi este şi ruşinea: Cum să-i destăinuiesc adâncimile ascunse ale inimii? E dificil. Ţi se pare greu. Mai bine ar fi să te mărturiseşti înaintea icoanei lui Hristos.
Acestea, fratele meu, sunt „justificări în păcate”. Trebuie să ne mărturisim preotului, pentru că el a fost rânduit de Biserică pentru lucrarea aceasta. El a primit puterea de a ierta păcatele. Puterea aceasta a fost dată de către Hristos cel Înviat apostolilor, în seara primei zile a Învierii, când le-a spus: „Luaţi Duh Sfânt. Cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23). Această putere apostolii au transmis-o urmaşilor lor şi astfel a ajuns până la noi. În ceea ce priveşte faptul că preotul este asemenea pătimitor cu noi, am să vă spun că exact pentru asta Dumnezeu a dat puterea iertării păcatelor acestuia, pentru că poate să ne înţeleagă. Înţelege cât de uşor alunecă firea omenească. Îţi imaginezi, dacă am fi fost obligaţi să ne mărturisim înaintea îngerilor fără de trupuri? Cum ar fi putut să ne înţeleagă?
Despre argumentul ruşinii am să-ţi spun că diavolul îl foloseşte ca să ne abată de la Taina Mărturisirii. Este şireticlul său. Prezintă în aşa fel lucrurile, aşa încât, în loc să simţim ruşine în momentul în care săvârşim păcatul, ne ruşinăm să-l mărturisim duhovnicului în timpul tainei. Câţi n-au plecat nemărturisiţi din lumea aceasta din cauza ruşinii!
Despre mărturisirea în faţa icoanei lui Hristos, din cauza ruşinii pe care o simţim înaintea duhovnicului, îţi răspund: Nu are niciun sens o astfel de mărturisire, pentru că icoana nu poate să ne sfătuiască şi să ne îndrume duhovniceşte. Acest lucru este asemănător cu a fi bolnavi şi în loc să ne ducem la doctor luăm fotografia lui, ca să îi spunem ce simţim. Înţelegi unde duc asemenea teze?
Poate că cineva va spune încă: Bine, toate bune până aici, dar unde să-i găsim pe preoţii care spovedesc bine?
Pe scurt, îţi răspund că întotdeauna Dumnezeu are preoţi buni spoveditori. Are pe reprezentanţii Săi dedicaţi. Pe oamenii Săi. Însă trebuie să-i căutăm. Să facem exact aşa cum căutăm un medic bun. Pentru că pe medic şi pe duhovnic nimeni nu poate să îl impună altuia. Trebuie ca el însuşi să aibă încredere în el. Şi pentru aceasta trebuie să-l caute.

Fratele meu,

Această cărticică este o vizită a lui Dumnezeu. O chemare a Lui. Dacă răspunzi, va intra în inima ta şi va face din ea sălaş al Său. O va umple de bucurie. Dacă însă rămâi indiferent, vai. De unde ştii dacă ţi se va oferi din nou prilejul care ţi se dă acum? Câţi au plecat din viaţa aceasta nemărturisiţi! De aceea, nu amâna. Nu spune: Am timp, mă voi mărturisi altădată. Apostolul Pavel strigă către noi toţi: „Iată, acum este vremea potrivită, iată acum este ziua mântuirii” (II Cor. 6, 2). Şi Părinţii Bisericii sfătuiesc să nu amânăm subiectul mântuirii noastre pe mâine. Pentru că ziua de mâine nu se ştie dacă va veni pentru noi.
Trebuie să ne mărturisim imediat. Acum. Deoarece cu cât întârziem şi amânăm, cu atât mai multe păcate facem. Şi astfel patimile prind rădăcini adânci şi apoi greu se taie. Seminţele răului se transformă în giganţi şi fac sufletul nostru ca un ogor înţelenit. Şi atunci e nevoie de o foarte mare străduinţă, ca să rodească seminţele binelui.
Să nu-mi spui că pentru a te mărturisi trebuie mai întâi să te îndrepţi. Acest argument seamănă cu promisiunea celui grav bolnav că va merge la medic, după ce se va face mai bine. Nici să nu cugeţi că este de prisos mărturisirea, pentru că iarăşi vei păcătui; pentru că atunci înseamnă că niciodată nu trebuie să faci baie şi să te speli pe trup, pentru că iarăşi te vei murdări!
Aleargă aşadar la preotul duhovnic astăzi. Nu mâine. Nu la anul. Pentru că doar ziua de astăzi este la dispoziţia ta. Însă înainte de a te apropia de Taină, fă o bună cercetare a conştiinţei şi a vieţii tale plecând de la cele 10 Porunci. Ca să te ajut, îţi voi aminti doar câteva categorii de păcate, care se referă la credinţă, la viaţa ta personală, familială şi socială. În felul acesta vei putea să descoperi şi alte păcate pe care le-ai făcut.

A. Păcate legate de credinţă

Crezi că Iisus Hristos este Dumnezeul Cel adevărat, Care S-a făcut om, Care S-a răstignit, pentru a ne mântui, Care a înviat şi S-a înălţat la ceruri şi Care va veni iarăşi să judece viii şi morţii?
Crezi statornic în purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru tine şi pentru familia ta, sau în faţa greutăţilor deznădăjduieşti şi cârteşti împotriva Lui?
Crezi în vrăjitorii, în spiritism şi altele? Huleşti sau înjuri de cele sfinte? Te-ai jurat ?
Ai fost atras de învăţăturile ereticilor (martorii lui Iehova şi alţii)?

B. Păcate legate de viaţa personală

Te rogi zilnic şi mergi la biserică regulat?
Respecţi posturile Bisericii, nelucrarea în zi de duminică?
Te împărtăşeşti adesea?
Te mândreşti?
Eşti iubitor de argint şi lacom?
Iubeşti pe ceilalţi, îi respecţi pe cei mai mari şi bineînţeles pe clerici?
Dojeneşti, invidiezi, calomniezi?
Te mânii, te superi, te înfurii?
Blestemi?

C. Păcate legate de viaţa familială şi socială

Îi iubeşti pe părinţi şi pe ceilalţi membri ai familiei tale? Cum te comporţi faţă de ei?
Iubeşti pe semenii tăi şi mai ales pe cei ce te-au supărat sau întristat?
Nu cumva îi duşmăneşti şi vrei răul lor?
Joci jocuri de noroc? Te îndeletniceşti cu jocuri de cărţi?
Te fereşti de privelişti ruşinoase şi păcătoase şi de cântecele şi de cuvintele asemenea?
Prin îmbrăcămintea ta te faci pricină de sminteală celorlalţi?
Ai căzut în fapte imorale? Gândeşti imoral?
Eviţi să dai naştere la copii?
Nu cumva ai rănit sau ai omorât pe cineva?
Eşti cinstit şi conştiincios la serviciu? Prin viaţa şi serviciul tău te faci motiv de slăvire a lui Dumnezeu?

După toate acestea, care sunt doar un mic chestionar de păcate şi nu unul complet, eu îţi doresc din inimă pocăinţă frumoasă şi mărturisire sinceră!

TRADUCERE: PELERIN ORTODOX