Pr. Dan Popovici de la Schitul „Invierea Sf. Lazar” din Alba Iulia:
„nu relatia mea cu alt om ma implineste, ci relatia cu Dumnezeu”
– Relatia cu duhovnicul este esentiala in evolutia spirituala a crestinului. Care credeti ca este cea mai buna cale de a-l ajuta ca duhovnic pe un crestin?
– Relatia dintre duhovnic si ucenic trebuie sa fie relaxata. Calea este una de mijloc, nici foarte aspra, dar nici foarte laxa.
Eu nu sunt pedepsitorul celui pe care il spovedesc, dar nici nu pot sa-l ajut daca nu vrea. Stradania mea este sa-l fac sa constientizeze ce inseamna o viata crestina autentica si, eventual, sa-l vindec de unele traume. Este fundamental ca omul sa constientizeze pacatul si sa simta nevoia de a iesi din el. Desigur, nu poti astazi sa aplici canoanele in litera lor, fara nici un fel de grija pentru spiritul lor, pentru contextul social si, mai ales, avand in vedere persoana din fata ta, pentru ca atunci risti sa-l indepartezi pe cel care vine la scaunul de spovedanie. Dar nici nu poti trece in cealalta extrema, sa-l absolvi imediat de orice pacat si sa-l impartasesti fara sa faca nimic pentru a se indrepta. Pentru ca, daca a facut pacate mari si nu s-a pocait, nu a facut un canon, nu s-a rugat cu zdrobirea inimii pentru iertare, iar eu ii dau sfanta impartasanie, nu se va schimba. Va spune: „Pai, totul e in regula, orice am facut, am primit sfanta impartasanie„. Si nu va face nici cel mai mic efort sa se schimbe in bine viata lui. Insa, daca reusesc sa-l fac constient de consecintele faptelor sale si ii sadesc in inima dorinta de a se imbunatati sufleteste, pe urma e lucrarea lui si nu mai am de facut prea multe.
– Acest echilibru pe care il cultivati in relatia cu credinciosii da roade?
– Sigur ca da. Numai ca nu exista o reteta universala, iar ce este echilibru intr-un caz poate fi exces in altul. Duhovnicia presupune o buna cunoastere a ucenicului (credinciosului n. red.), pentru a gasi solutia cea mai buna pentru el. Fiecare dintre noi ne aflam pe o alta treapta de dezvoltare sufleteasca. Din punct de vedere biologic avem o varsta, din punct de vedere psihologic avem o alta varsta si din punct de vedere duhovnicesc, o alta varsta. Pot sa am 60 de ani de viata, dar numai 20 de ani psihologic vorbind si 7 ani – duhovniceste. Anii mai multi de viata nu inseamna neaparat si cunostinte mai bogate sau experiente formatoare mai multe si mai fecunde, nici vreo imbunatatire duhovniceasca mai mare. Trebuie sa vezi cam care e nivelul duhovnicesc al fiecarui om, si atunci sa-i vorbesti pe acel nivel, nu ca unui om de 60 de ani, chiar daca atatia are dupa buletin. E fundamental sa-l accepti pe om cu limitele lui, dar la fel de important este ca omul sa vrea sa se schimbe.
Piatra de temelie a vietii duhovnicesti este spovedania. Daca omul face o spovedanie completa, scotand la lumina tot ce il apasa, tot ce ii ingradeste constiinta, e un pas urias. Apoi, daca participa la slujbe, in principal la Sfanta Liturghie, in mod constant, se roaga dimineata si seara si tine posturile, nu se poate sa nu se schimbe viata lui. Daca, intr-adevar, vrea sa mearga pe aceasta cale… Pentru ca, de multe ori, spunem cu gura ca vrem, dar in inima noastra nu vrem.