Iubiții mei,

Hristos a înviat!

…El, Cel care ridică din boală și din slăbiciune pe oameni.

Pentru că Evanghelia de azi [In. 5, 1-15] vorbește despre un om care era în slăbiciune de 38 de ani [In. 5, 5]. De un om în vârstă…și a cărui slăbiciune era datorată păcatelor [In. 5, 14].

Căci atunci când s-a întâlnit cu Domnul în templu, după ce îl vindecase, Domnul i-a spus: „Vezi, te-ai făcut sănătos! Să nu mai păcătuiești! Ca să nu ți se facă ceva mai rău” [In. 5, 14, GNT].

Pentru că nerecunoștința față de Dumnezeu înseamnă săvârșirea de rele peste rele.

Nerecunoștința e stagnarea/ rămânerea în uitare.

Am fost iertați, am fost vindecați, am fost curățiți…iar noi ne întoarcemla păcatele noastre.

De aceea adăugarea de rele, după ce am fost iertați iar și iar, arată cănu vrem să ne schimbăm deloc. Că vrem doar să ne bucurăm de mila lui Dumnezeu, de așteptarea Lui, de îngăduința Lui enormă…dar nu să facem ceva care să ne schimbe radical viața.

Numai că Domnul iubește radicalitatea/ fermitatea  în alegerea Lui.

El caută schimbarea noastră radicală.

Schimbarea noastră, care să țină cont de tot ceea ce s-a petrecut cu noi, de tot ceea ce am fost luminați de Dumnezeu să facem, de tot ceea ceam înțeles că trebuie să facem.

Pentru că El caută o relație reală cu noi…în care El să fie singurul care ne schimbă.

Și El ne schimbă pe măsura înțelegerii și a deschiderii noastre în a-L urma.

Pentru că El ține cont de contextul vieții noastre…

El a venit la scăldătoarea [colimvitra] Vitesda [In. 5, 2, GOC], a văzut pe cei de acolo, bolnavi de multe boli, care așteptau pe Îngerul care „tulbura apa” [In. 5, 4, GOC]…dar l-a vindecat numai pe bărbatul în slăbiciune de 38 de ani [In. 5, 5, GNT].

El nu avea om care să îl arunce în scăldătoare, atunci când Îngerul tulbura apa [In. 5, 7, GNT]…și Domnul tocmai pe el îl vindecă, pentru că a avut răbdare.

A așteptat 38 de ani…vindecarea!

Nu a considerat că e de vină Dumnezeu pentru situația lui…și nici nu și-a considerat boala ca pe o fatalitate, de care nu poate scăpa.

Ci el a trăit cu încredințarea faptului că va veni și ziua vindecării lui.

Și asta în ciuda faptului că nu avea om, nu avea sprijin, nu avea ajutor uman. Nu avea cine să aibă grijă de el…

Iar societatea noastră capitalistă ne învață foarte brutal ce înseamnărelație profitabilă între oameni.

Pentru că relația care îți aduce bani, care te face prosper…e omul carete pune în funcție. Care te pune în fața situației de a avea alt statut.

Și dacă ai alt statut…ți se deschid multe uși.

Numai că ușile care ți se deschid…pot fi capcane.

Te pot duce în altă direcție…decât spre Dumnezeu.

Iar oamenii care te ajută pot fi foarte corupători…pentru că te pot ajutanumai pentru ca să îți distrugă calea ta, speranțele tale, potențele tale…punându-te să faci lucruri care nu te ajută deloc în viața ta.

De aceea, sănătatea trupului, vioiciunea minții, frumusețea înfățișării, un loc de muncă prosper, o familie și o sumă de apropiați nu suntargumente pertinente, care să certifice sănătatea noastră interioară, duhovnicească.

Pentru ca să fii cu adevărat împlinit trebuie să Îl ai ca singur ajutătorpe Dumnezeu și viața ta să fie plină de prezența slavei Sale, care eadevărata noastră sănătate trupească și sufletească.

Căci de ce l-ar mai fi atenționat Domnul pe cel vindecat să nu mai păcătuiască, dacă boala nu are nimic de-a face cu păcatul?

Însă tocmai pentru că păcatul e la baza distrugerii sănătății noastre interioare, care se răsfrânge și în trupul nostru, vindecarea de la Dumnezeu e vindecarea din lăuntru spre în afară.

De aceea sănătatea reală este o expresie a vieții duhovnicești și nu a sănătății corporale aparente.

Poți fi frumos, atrăgător, manierat, disciplinat în ceea ce înseamnă relațiile sociale și, în același timp, un decăzut, un necrozat în miezul ființei tale.

Pe oameni îi poți minți în ceea ce privește sănătatea ta duhovnicească…te poți minți și pe tine…ani la rând…

Însă în fața lui Dumnezeu noi suntem cei care suntem…și nimic mai mult.

De aceea, ca să fii altul, trebuie ca Dumnezeu să fie omul care te ajută să cobori în scăldătoare.

Care te ajută să cobori în mila Lui printr-o pocăință care privește tăios,corect și abisal în sine însăși.

Pentru că vindecarea începe de acolo…de unde am ieșit din relația cu Dumnezeu…

Vindecarea presupune să reînnodăm relația cu Dumnezeu de acolo de unde am părăsit-o pentru…a ne fi „mai bine” în viață.

Însă mai binele fără El e un pustiu de bine.

E Iad.

Și Iadul înseamnă să stagnezi în rău, în lipsa de sens, în năluciri de sine, în ipocrizie, în nesimțire, în plăceri depersonalizante.

Numai că Dumnezeu ne cere, mereu, în fiecare clipă să ne ridicăm, să ne luăm patul și să umblăm [In. 5, 8, GNT].

Adică să ne purtăm trecutul ca pe un pat, să nu facem abstracție de ce am făcut înainte…și să mergem, mai departe, cu dorința de a nu mai repeta erorile trecutului.

Domnul nu vrea să ne aruncăm trecutul…ci să îl stoarcem de înțelepciune ca pe-o lămâie.

Dacă știm cum e binele…atunci trebuie să dorim binele!

Dacă știm ce dureros e păcatul, după ce trece plăcerea lui de-o clipă…atunci să nu facem apologie plăcerii în detrimentul consecințelor veșnice ale păcatelor noastre de-o clipă!

Așadar, să ne purtăm patul, pentru ca să știm să-i odihnim pe cei care nu au casă.

Care nu simt nicăieri că sunt acasă, că sunt primiți, că sunt înțeleși, că sunt iubiți…

Să ne facem pat în care să Îl odihnim pe Dumnezeu și să ne facem mereu mâini care ies în îmbrățișarea tuturor.

Pentru că și azi sunt spitale, orfelinate, închisori, aziluri, dărâmături, și trotuare, și bănci și arșiță și frig și nemâncare și nevedere…careacoperă pe confrații noștri care…nu au oameni care să-i vadă.

Și cred, cu tărie, că nu mai suntem oameni tocmai pentru că nu mai vedem profund oamenii.

Dacă i-am vedea profund, am vedea multe minuni de oameni pe lângă noi, în casa noastră, în drumurile noastre…pentru că am vedea cum lucrează Dumnezeu în oameni. Cum îi umple de frumusețe.

De aceea bucurându-ne cu Cel care îi face pe oameni sănătoși, să simțim împreună cu El îndurerarea, compătimirea pentru cei care nu sunt sănătoși.

Pentru ca, din mila Lui, fiecare dintre noi și întreaga umanitate să se bucure de mila vindecării Lui, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Sursa: Teologie pentru azi