• Predică la Duminica a V-a din Post: MARIA EGIPTEANCA, O PILDĂ DE POCĂINŢĂ

• SF. IOAN GURĂ DE AUR: Predică la Duminica a cincea a Marelui Post
• Sf. Teofan Zăvorâtul: Predică la Duminica a cincea din Postul Mare
• PR. ILIE CLEOPA: Predica la Duminica a V-a a Sfantului si Marelui Post – Despre slavă deşartă şi mânie
•  Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a V-a din Postul Mare (2011)
• PREDICA EPISCOPULUI SEBASTIAN AL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR LA DUMINCA A V-A DIN POST
• Predică la Duminica a 5-a din Postul Mare a Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş [2012]
• PREDICĂ LA DUMINICA A CINCEA DIN POST: „Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă”!
• Cuvânt al părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a V – a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca): NEPĂTIMIREA SAU STAREA NEPĂTIMAŞĂ

Iubiții mei,

emblema acestei duminici fiind Sfânta Maria Egipteanca, prezența ei este o încurajare puternică pentru toți pentru a ieși din păcate, oricare ar fi păcatele noastre dar și o umilință enormă pentru toți cei care credem că suntem „drepți”…că „stăm bine” în fața lui Dumnezeu.

Pentru că ea ne spune, prin toată viața ei, că atât păcatul cât și sfințeniaînseamnă să riști enorm, să trăiești din plin, să fii o torță.

Căci pentru a năuci mințile bărbaților trebuie să arăți că poți să fii năvalnică în pofta ta sexuală. Pe când, pentru a arăta că ești om duhovnicesc, trebuie să arăți focul din tine, focul slavei lui Dumnezeu, care produce transfigurarea ta deplină.

Dar ca să treci de la focul patimilor…la focul slavei lui Dumnezeu trebuie să vrei…și, mai ales, să mergi continuu în spațiul vast al curăției, al sfințeniei.

Iar Sfânta Maria, care se ruga, după zeci de ani de nevoință, în slava lui Dumnezeu…înălțându-se în aer în timpul rugăciunii sale, ne spune cărugăciunea autentică nu e o formă de fariseim, nu e ceva de ochii lumii…ci o realitate cutremurătoare a sfințeniei.

Care te schimbă…și schimbă totul în jur…pentru că Dumnezeu e prezent în noi și cu noi.

De ce e pusă Sfânta Maria Egipteanca, în fața creștinilor ortodocși,înaintea Intrării Domnului în Ierusalim ?

Pentru ca să ne alegem ca cine vrem să fim…

Vrem să avem o viață tranzitivă, care acum laudă…acum denigrează…acum se exaltă…acum coboară în tristețe…sau o viață stabilă, plină de bucurie ascetică dură, transfiguratoare?

Pentru că viața Sfintei Maria Egipteanca ne arată că sfârșitul postului, al rugăciunii, al durerii, al luptei cu patimile e umplerea de slava lui Dumnezeu și nu de revendicări de tot felul.

Că viața bisericească, viața ortodoxă, cu toate ale ei, bune sau rele, ne duce la Dumnezeu și nu nicăieri…

Adică ea este emblema Postului Mare, în a cincea duminică, pentru ca să ne arate că scara virtuților nu e o proiecție spațială ci o realitate interioară, care ne face conviviali cu Dumnezeu, pentru că El coboară la noi, în ființa noastră, ca să ne arate bucuria comuniunii cu Sine.

Evanghelia zilei [Mc. 10, 32-45] merge în tandem cu viața Sfintei Maria.

Pentru că Sfinții Apostoli Iacovos și Ioannis, fiii lui Zebedeos (v. 35), au cerut să stea în slava Lui (v. 37, cf. GNT).

Au cerut stabilitate…stabilitate duhovnicească.

Iar Domnul, care dorește cu totul ca fiecare dintre noi să dorim și să stăm în slava Lui, le vorbește despre stabilitatea duhovnicească ca despre o consecință directă a consumării potirului Lui și a botezării cu botezul Lui (v. 38).

Potir și botez care nu înseamnă numai chin și moarte, mucenicie pentru Hristos…ci și rezistibilitate continuă, în credință, din iubire pentru El.

Căci cum ai putea să mori pentru cineva…dacă nu stai cu El tot timpul?

Și ca să stai cu Dumnezeu…trebuie să stai plin de slava Lui…pentru că numai întru slava Lui poți crește duhovnicește, poți crea duhovnicește, poți conduce duhovnicește, poți trăi și muri ortodox.

Pentru că Ortodoxia e adevăr și putere dumnezeiască.

E tot adevărul Lui pecetluit de prezența slavei Lui în noi înșine.

Pentru că în inima unde se află adevărurile Lui, bunele Lui intenții, bunele Lui doriri pentru noi și pentru întreaga umanitate coboarănorul slavei lui Dumnezeu, care umbrește și luminează și transfigurează persoana noastră în întregime.

Și Sfânta Maria Egipteanca și toți Sfinții Domnului sunt astfel delocașuri vii, adumbrite de Soarele ceresc, de Prea Dumnezeiasca Treime.

Sunt prezențe, sunt realități personale, sunt oameni plini de viața lui Dumnezeu…care ne arată că împlinirea poruncilor Lui este o realitate transfiguratoare și că tot greul, toată durerea suportată cu inimă iubitoare și iertătoare, ne face biserici vii ale lui Dumnezeu.

…Domnul le-a vorbit despre stabilitate…pentru că le-a vorbit desprediaconism, adică despre slujire (v. 45).

Căci așa cum El „nu a venit [pentru] a fi slujit [diaconitine] ci [pentru]a sluji [diaconise] și a-Și da sufletul Lui răscumpărare [litron] pentru mulți” [v. 45, GNT], tot la fel stabilitatea noastră e reală, e autentică, e adâncă atunci când ne gândim, mai degrabă, la cei pe care trebuie să îi ajutăm…decât la a ne ajuta pe noi înșine.

Sau stabilitatea duhovnicească e reală atunci când folosul nostru e, deopotrivă, folosul tuturor, când munca noastră aduce bucurie, lumină, frumusețe pentru toți.

Și astfel înțelegem cu toții că stabilitatea interioară sau starea în slava Lui e împlinirea noastră ca oameni ai credinței, pentru că locuim cu Dumnezeu și Dumnezeu locuiește cu noi.

Și nu poate fi nimic mai important decât această conlocuire cu Dumnezeu!

Dar tocmai pentru că ea, conlocuirea cu Dumnezeu în ființa noastră, clipă de clipă, este cea mai importantă faptă a vieții noastre tocmai de aceea ea este un risc continuu asumat.

Pentru ea riscăm să nu mai avem prieteni, să nu mai avem familie, să ne pierdem serviciul, să fim rău înțeleși, desconsiderați, minimalizați…pentru că suntem ortodocși și nu altceva.

Viața în credință, în credință vie, năvalnică este un risc…pentru că esteo enervare continuă.

Îi enervăm pe demoni, în primul rând, prin stabilitatea noastră în Dumnezeu…și apoi pe oameni…pe oameni lacși, obtuzi, indiferenți…dar orgolioși…

Care încearcă să ne arate că greșim în stabilitatea noastră…tocmai când ne dovedesc că nu are niciun sens gâlceava/ disputa continuă cu noi.

Iar Sfânta Maria, pe care noi o numim Cuvioasă…dar care nu a fost niciodată monahie ci pustnică…plecată în pustie tocmai pentru că s-a încredințat lui Dumnezeu, ne arată că cuviința e plină de durere, de reală luptă cu tine însuți…pentru ca să nu mai fii cel care ai fost.

Însă noi, cei mulți, care nu plecăm în pustie…experimentăm același lucru în esență: că oriunde am fi e greu să trăiești ortodox…dacă Dumnezeu nu te ridică, prin slava Sa, deasupra mizeriei sufletești a umanității.

Pentru că e greu să fii singur, fără stabilitate interioară, fără prieteni de drum, fără oameni care Îi slujesc aceluiași Dumnezeu.

Așadar, viața plină e viața în care trăiești din plin.

Numai că plinătatea care ne umple de stabilitate duhovnicească interioară coboară din cer, e slava lui Dumnezeu, și ea coboară numai dacă bem continuu potirul Lui și ne botezăm continuu cu botezul Lui.

Iar potirul lui Hristos e plin de nevoința pentru a-L cunoaște, pentru a-L propovădui, pentru a-L ajuta să rodească în oameni.

Căci oamenii trebuie hrăniți cu adevărurile lui Dumnezeu și cu Însuși Trupul și Sângele Hristosului Său și cu exemple vrednice de urmat.

Și pentru a bea din paharul Lui trebuie să ne umplem de botezul curățirii Lui, de lacrimile Lui, de dorul pentru mântuirea umanității acesteia, în întregime, care ar trebui să arate altfel, foarte altfel…decât cea de acum…

Pentru că oamenii au nevoie să bea sfințenia Lui și să se scalde în frumusețea Lui, pentru că au nevoie să fie frumoși, să fie fericiți, să fie împăcați…

Nu, slava lui Dumnezeu nu vine la urmă…ci ne însoțește tot timpul!

Prin fiecare durere pe care o bem ortodox, prin fiecare carte pe care o citim ortodox, prin fiecare om prin care Dumnezeu ne vorbește deschisdespre noi și despre El și despre oameni…El, prin slava Lui, ne conduce către învierea noastră din morți.

Iar învierea noastră din morți înseamnă să stăm în bine, în slava Lui, într-o frumusețe dumnezeiască care ne face bine  și face bine oricărui om care ne întâlnește.

Iar frumusețea Lui e o lumină dumnezeiască…din care își aprind și alții sufletele și trupurile.

De aceea, dacă nu suntem torțe…suntem întuneric în Biserica lui Dumnezeu, un întuneric cutremurător, pentru că e un întuneric cu rațiune…pe când, dacă suntem torțe vii, dacă suntem focuri duhovnicești…luminăm până departe…și îi încălzim pe cei care se apropie de noi…

Dumnezeu să ne dea puterea duhovnicească de a ne aprinde de la adevărurile Lui și de la sfințenia Lui!

Dumnezeu să ne aprindă ca pe o făclie de Paști!

Dumnezeul nostru, Cel ce L-a trimis pe Fiul Său în lume, ca să ne slujească până la moarte și, prin moartea și învierea Lui, să ne umple de slava Duhului Său, să ne dea tuturor să fim slujitorii Lui, prin care Împărăția lui Dumnezeu se extinde continuu. Amin!

Sursa: Teologie Pentru Azi