Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ CINCIZECIME (2012)

bogatul-nemilostivsaracul-lazar

PREDICĂ LA DUMINICA A DOUĂZECI ȘI DOUA DUPĂ CINCIZECIME

          Moto: „Dacă nu ascultă de Moise și de prooroci, nu vor crede nici dacă va învia cineva dintre morți(Luca, 16:31)

          Iubiți frați și surori în Hristos,

În pericopa evanghelică de astăzi, Domnul nostru Iisus Hristos nu numai că dă puțin la o parte perdeaua ce ne separă pe noi de veșnicie – pentru a ne lăsa să vedem ce fel de viață vor trăi oamenii în cealaltă parte a eternității; El ne avertizează și despre păcatul indiferenței, apaqeia – apathia. “Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube(Luca, 16:19-20).

Observați că, fizic, omul bogat și Lazăr sunt aproape împreună, dar în oricare alt aspect ei sunt foarte departe unul de celălalt. Unul din ei, Lazăr, este bolnav, celălalt, omul bogat, este sănătos. Unul este bogat, celalalt este sărac. Unul are prieteni, celălalt e fără prieteni. Unul se hrănește îmbelșugat, celălalt dorește să fie hrănit cu firimituri.

Iată ce spune Sfântul Grigorie cel Mare despre cele două caractere ale parabolei de astăzi: “Focul sărăciei l-a curățat pe Lazăr de toate faptele rele, iar fericirea din această viață trecătoare i-a răsplătit faptele bune ale omului bogat. Sărăcia l-a bântuit pe primul și l-a curățit; bogăția l-a răsplătit pe ultimul și l-a privat pe el de orice altceva.”

Era un om bogat.Omul bogat întruchipează puterea, capacitatea de a sluji. “Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin bube.” În acest tablou, noi avem atât capacitatea de a sluji cât și nevoia de slujire aduse aproape împreună. Omul sărac se afla la poarta omului bogat.  Asta înseamnă că omul sărac era responsabilitatea omului bogat. El era oportunitatea omului bogat. Noi nu știm ce responsabilitate se află la poarta omului de pe partea cealaltă a străzii, dar responsabilitatea acestui om bogat este foarte vizibilă, ușor de observat. Chemarea pentru ajutor este puternică și insistentă. Lazăr, Eleazar în ebraică, care se traduce prin Dumnezeu este ajutorul meu, era șansa omului bogat, posibilitatea lui de a câștiga cerurile, de a dobândi mântuirea.

Dar omul bogat nu l-a văzut niciodată pe Lazăr care zăcea la poarta lui. El era mult prea ocupat cu propriile lui afaceri. E adevărat, el n-a fost rău sau crud cu acest cerșetor, el n-a poruncit ca acesta să fie ucis cu pietre sau aruncat în închisoare. Omul bogat nu era crud; altfel, l-ar fi îndepărtat pe bietul cerșetor și nu i-ar fi permis să se hrănească nici măcar cu firimituri. El doar l-a ignorat pe cerșetor; el s-a făcut vinovat de groaznicul păcat al apatiei, indiferenței.

Omul bogat l-a ignorat pe Lazăr pentru că nu l-a văzut! El avea ochi fizici, dar nu putea să vadă. De ce? Sfinții Părinți spun că el nu era în măsură să-l vadă pe cerșetor pentru că el nu iubea. Aici se află marele păcat al indiferenței care este cauzat de lipsa iubirii, a iubirii jertfelnice, agape, agape. Iubirea este cea care dă oamenilor ochi pentru a vedea rănile ce trebuie bandajate. Ea dă urechi pentru a auzi chemarea tăcută, disperată pentru ajutor.

Iubiți credincioși, v-ați gândit vreodată la faptul că această parabolă este singura în care Domnul nostru Iisus Hristos vorbește despre un om care merge în iad? Da, acest individ este omul bogat care nu l-a observat niciodată pe cerșetor murind de foame la poarta sa. Considerați încă necesar ca eu să subliniez cât de mare păcat este indiferența în conformitate cu învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos?

Nu vă amăgiți: multe lucruri bune în viață sunt pierdute din cauza indiferenței. Omul bogat a pierdut viața veșnică din cauza ei. După ce cineva a pierdut viața veșnică, nu mai are nimic de pierdut! Iată de ce apatia este un rău devastator împotriva vieții noastre spirituale; indiferența față de aproapele nostru și indiferența față de rău. Iată întrebarea mea: Câți dintre voi v-ați gândit vreodată că opusul iubirii nu este în mod necesar ura, ci indiferența? Credeți cumva că această întrebare a mea e ruptă de realitate? Nu este nici pe departe, și veți fi de acord cu mine dacă veți accepta că a fi indiferent față de un om este egal cu a-i spune: “Pentru mine, tu nu exiști!”

Da, pentru societatea “umană” peste patruzeci de mii de copii – care mor zilnic în întreaga lume pentru că nu se pot hrăni cu firimiturile ce cad de la masa omului bogat – nu există! Este convingerea mea că, comunismul – ca ideologia lui antihrist – a fost posibil să fie transformat într-o religie fără Dumnezeu, devastatoare pentru milioane de oameni, din cauza indiferenței multora față de suferința săracilor ca și din cauza îndrăznelii câtorva ființe amorale care au confiscat centrele de comandă în numele unei false, inexistente egalități!

Ce păcat mare este indiferența; indiferența față de oameni și indiferența față de rău; indiferența față de suferința altora sau față de nedreptățile izbitoare la care sunt supuși alți oameni. Cineva a spus că “indiferența este esența lipsei de umanitate.” În timp ce Maica Tereza, supranumită “sfânta șanțurilor,” a scris: “Cea mai mare boală astăzi nu este tuberculoza sau lepra, ci mai curând sentimentul că nu ești dorit, neîngrijit și părăsit de toți. Cel mai mare rău este lipsa iubirii și a carității, indiferența teribilă față de semenul care trăiește pe marginea drumului asaltat de exploatare, corupție, sărăcie și boală.”

“Părinte Avraame,” striga omul bogat în timp ce se chinuia în iad, “fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie” (v. 24). Comentând acest verset, Sfântul Grigorie cel Mare spune: “Poporul necredincios ține cuvântul legii în gura lui, dar refuză să acționeze în conformitate cu ea. Arderea va fi mai mare în locul unde ei au arătat că știau ce trebuie să facă dar n-au avut voința să facă aceasta.”

Acest mod de teologhisire l-a determinat pe un teolog contemporan să spună: “Indiferența credincioșilor este ceva mult mai îngrozitor decât faptul că necredincioșii există!” Dacă mi-ați pierdut firul ideii, permiteți-mi să parafrazez citatul anterior: Cineva este într-o situație mult mai bună să nu fi auzit niciodată de Hristos decât să-și manifeste doar cu buzele credința sa în Hristos! Cu alte cuvinte, este mult mai rău să fii Creștin Ortodox doar cu numele decât să nu fi auzit niciodată de Hristos, dar să acționezi în conformitate cu legea morală întipărită de Dumnezeu în conștiința ta în măsura în care crezi că ești creat după chipul lui Dumnezeu.

Iubiții mei în Hristos:

Noi avem mult de învățat din viața celor doi Sfinți pe care i-am pomenit acum patru zile, Cosma și Damian, doctori fără de arginți. Dacă aruncăm o scurtă privire asupra vieții lor, voi trebuie să fiți de acord cu mine că numele lor de anarguroi, anargyroi, doctori fără de arginți, poate fi foarte armonios completat cu cel de filoptocoi, iubitori de săraci, ei fiind ființe caritabile prin excelență.

Erau frați crescuți și educați într-o familie bogată din Asia Mică. Dăruiți cu o inteligență ascuțită, ei au devenit inseparabili în urmarea științei medicinii. Din dragostea și preocuparea lor față de oamenii săraci, ei au devenit cunoscuți ca doctori fără de arginți, ca și din cauza refuzului lor de a accepta bani pentru serviciile aduse.

În timpul activității pământești Sfinții Cosma și Damian au devenit făcători de minuni prin îngrijirile minunate pe care erau în măsură să le săvârșească. Dorința lor de a arăta milă față de alții a depășit și anulat dorința de câștig și profit material. În acest fel viețile lor s-au consacrat slujirii lui Dumnezeu și oamenilor. Ei au dat în dar ceea ce au primit de la Hristos și viețile lor au reflectat porunca finală a Mântuitorului către ucenicii Săi: “În dar ați luat, în dar să dați” (Matei, 10:8).

Iubiți credincioși, în timp ce noi căutăm să imităm virtuțile unor oameni precum Sfinții Cosma și Damian, cred că cuvintele Maicii Tereza ne-ar putea ajuta în demersul nostru: “Noi nu putem face lucruri mari, doar lucruri mici cu mare iubire.”

Vă provoc să puneți la inimă cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care a spus: “Tu ești un străin și un pelerin cu privire la lucrurile de aici. Dar tu ai o țară care este a ta în ceruri. Ai vrea să fii bogat? Să-L ai pe Dumnezeu ca Prieten al tău și vei fi mai bogat decât toți oamenii!” Amintiți-vă de avertismentul lui Avraam din parabola de astăzi: Dacă nu ascultă de Moise și de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți!(v. 31).

Sfântul Grigorie cel Mare subliniază extrem de frumos și de exact: “Răspunsul lui Avraam a fost împlinit. Domnul a înviat din morți, dar pentru că iudeii n-au voit să-l asculte pe Moise, ei au refuzat să creadă în Cel Care a înviat din morți!” Acest citat din Sfântul Grigorie Dialogul mă determină să subliniez că păcatul indiferenței crește pe “lanul” lipsei de credință, al respingerii lui Hristos, Cel Care S-a identificat pe Sine cu “acei frați ai [Săi] prea mici” (Matei, 25:40). Fie ca Domnul să ne elibereze de teribilul păcat al indiferenței, umplându-ne cu iubirea Sa jertfitoare de Sine, singura care ne poate face sensibili la nevoile celor ca Lazăr de astăzi!

Permiteți-mi să închei cu aceste gânduri adânci de rugăciune ale lui Carl Carlozzi: “Aici, în fața mea se află fereastra mea electronică de viață. Traversez lumea în cincisprezece minute scurte. Războaie sunt declarate, iar eu locuiesc în pace sigură. Dezastrul lovește și eu stau confortabil în scaunul meu. Foametea se dezlănțuie peste tot și eu mă îndop cu mâncăruri. Boala ucide, iar eu mă odihnesc încrezător în sănătate. Omenirea plânge, iar eu spun glume prietenilor mei. E așa de ușor, Doamne, să fii deschis în cuvinte, dar totuși inactiv. E așa de ușor, Doamne, să fii îngrijorat, dar totuși să nu te implici. Ajută-mă, Doamne, să văd viața prin fereastra Duhului Tău Celui Sfânt. Fă imposibil pentru mine să rămân nepăsător. Ajută-mă, Doamne, să fiu electrizat de dragostea Ta!” Amin.

4 noiembrie 2012