PREDICĂ LA DUMINICA A DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ CINCIZECIME: VENIŢI, CĂ IATĂ, TOATE SUNT GATA!
„Veniți, că iată, toate sunt gata!” (Luca, 14:17).
Iubiți frați și surori în Hristos,
În pericopa evanghelică de astăzi, Domnul nostru Iisus Hristos ne-a împărtășit o parabolă despre oameni ocupați. El a început prin a spune că un om a făcut un mare ospăț și a invitat foarte multă lume. Cu alte cuvinte, ceea ce ne oferă nouă Dumnezeu poate fi comparat cu un mare ospăț. Continuând această idee, pot afirma cu certitudine că Creștinismul este, mai presus de orice, nu o poruncă – ci o ofertă! Nu este o cerință imperioasă; este un dar! Unul câte unul, cei care au fost invitați s-au scuzat, spunând că nu sunt în măsură să frecventeze ospățul: un om avea presante probleme domestice, un altul avea probleme profesionale, iar cel de-al treilea era implicat în chestiuni casnice.
Permiteți-mi să subliniez că această parabolă mi se pare cea mai contemporană nouă, pentru că ne spune cum suntem noi. Întocmai ca figurile imaginare din parabolă, noi avem scuze diferite care sună așa de rezonabil încât e imposibil pentru noi să înțelegem că eșuăm în a realiza misterul chemării. În loc să ne întrebăm, „De ce trebuie să merg la ospăț,” noi trebuie să ne întrebăm cu toată umilința, „De ce vine Hristos la mine în acest mod?” Noi suntem atât de preocupați creându-ne o existență încât uităm total să ne creăm o viață. Mântuitorul Hristos subliniază ideea că Dumnezeu poate fi eliminat atât de ușor din viața noastră de către lucruri efemere, trecătoare! El ne spune, de asemenea, că datoriile importante din viață care ne țin departe de Dumnezeu nu sunt de loc datorii; ele sunt păcate!
Pericopa evanghelică de astăzi ne reamintește că avem o invitație valabilă la Împărăția lui Dumnezeu. Dumnezeu continuă să ne trimită invitații iar noi ne purtăm de multe ori de parcă invitația n-a venit niciodată. Continuăm să ne plângem că nu avem timp să frecventăm ospățul – Sfânta Liturghie – chiar dacă noi avem mult mai mult timp decât au avut strămoșii noștri. Continuăm să ne plângem că suntem prea ocupați pentru a putea merge și la biserică, prea ocupați să găsim chiar timp pentru rugăciune acasă. Suntem prea ocupați pentru a lua hrana duhovnicească, prea ocupați să trăim, prea ocupați să murim!
Îmi place această afirmație a lui Thoreau: „Nu este suficient să fim ocupați. Așa sunt și furnicile. Întrebarea este: Cu ce suntem ocupați?” Un nepoțel asculta în timp ce unchiul său detalia propria lui zi ocupată. Dis-de-dimineață el a început „fuga” contra-cronometru: 15 minute să se bărbierească și să se îmbrace; 20 de minute pentru micul dejun; planificând ziua până la ora 9:00; lucru la birou până la 4:00; tenis până la cină; urmărirea televizorului până la culcare. Când a terminat detalierea, nepoțelul l-a întrebat: „Dar, unchiule, când mai gândești?”
Da, când mai gândiți? Când meditați? Când vă rugați? Când stați la picioarele lui Iisus, așa cum a stat Maria, pentru a învăța să distingeți ce este important de ceea ce este banal, ce este veșnic de ceea ce este efemer? Există o poveste despre un om care, cu puțin timp înainte de a muri, a scris propriul său epitaf ca avertisment pentru alții. Iată epitaful: „Născut ca ființă umană. Mort ca un vânzător de legume cu ridicata!” Și a continuat, explicând concisul său epitaf:
„Am fost atât de ocupat vânzând legume, încât n-am avut timp pentru muncă în serviciul comunității. Niciodată n-am avut timp să fiu tată sau soț. N-am avut niciodată timp pentru biserică sau pentru bunăstarea sufletului meu nemuritor sau pentru relația mea cu Dumnezeu. Am fost un vânzător de zarzavaturi plin de realizări, dar am fost un eșec ca ființă umană. Atât de ocupat creându-mi o existență, încât n-am avut timp să-mi fac o viață. Atât de preocupat să-mi fac o existență aici, încât niciodată nu mi-am făcut planuri pentru viața de apoi”. Problema noastră, la fel de mult ca și problema vânzătorului de legume este că, în timp ce noi suntem ocupați aici și acolo, ratăm posibilitatea de a răspunde chemării Domnului nostru la ospățul Împărăției: „Veniți, că iată, toate sunt gata!”
„Ţarină am cumpărat…Cinci perechi de boi am cumpărat…Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni!” Acestea au fost răspunsurile celor invitați la ospăț din pericopa evanghelică de astăzi. Încercați să cugetați pentru un moment: Nu sunt acestea și răspunsurile pe care le dăm astăzi? Marea noastră tragedie e aceea că noi sfârșim prin a accepta invitațiile greșite în viață! Noi eșuăm, respingând ospățul – viața abundentă cu Hristos, Sfânta Euharistie, și ne mulțumim cu lucruri trecătoare, lipsite de valoare veșnică.
„Veniți, că iată, toate sunt gata!” Întocmai persoanelor imaginare din pilda de astăzi, noi putem obiecta: „Nu sunt vrednic să vin. Hainele mele nu sunt potrivite. Și eu nu știu cum să mă port în casa Stăpânului!” Nici una din aceste scuze nu are vreo importanță! Dacă vă simțiți nevrednici, vă rog să vă puneți această întrebare: Când veți fi vrednici? Dacă decideți să așteptați până ce veți fi vrednici, uitați această decizie pentru că niciodată nu veți fi vrednici să vă apropiați de Sfântul Potir, să vă bucurați de ospăț! Tocmai pentru că suntem nevrednici trebuie să mergem înainte și să ne apropiem de Sfântul Potir la fiecare Sfântă Liturghie!
Nu, nici una din acele scuze nu are vreo importanță! Invitația lui Hristos este adresată tuturor: celor care sunt la periferia vieții, celor care trăiesc în locuri mici și murdare, sărăcăcioase, precum și celor care trăiesc în case luxoase! Veniți, iubiții mei întru Hristos! Iată vestea cea bună: nu trebuie să fiți perfecți pentru a veni! Veniți așa cum sunteți – cu toate păcatele și durerile voastre, slăbiciuni și eșecuri, probleme și neliniști. Veniți la Cel Care e Singurul ce vă poate ierta și vindeca. Veniți la Singurul Care vă poate face vrednici! Amintiți-vă cuvintele Sfântului Pavel: „Dar Dumnezeu Își arată dragostea Lui față de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși” (Rom., 5:8).
„Veniți, că iată, toate sunt gata!” Cei zece leproși au venit și au fost vindecați. Cei orbi au venit și și-au recăpătat vederea. Cei infirmi au venit și au fost făcuți sănătoși. Păcătoșii au venit și au fost iertați. Până și morții au fost readuși la viață. „Și a zis stăpânul către slugă: Ieși la drumuri și la garduri și silește să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea” (Luca, 14:23-24). Cât de condamnatoare sună aceste cuvinte! Totuși, ele devin și mai condamnatoare dacă ne amintim aceste cuvinte ale lui Hristos: „Pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afară” (Ioan, 6:37).
Iubiții mei în Hristos,
Când Fiul Omului a venit în lume acum în urmă cu peste două mii de ani, oamenii erau foarte ocupați. Ei nu aveau timp pentru El. Nu era nici un loc liber la han pentru El. Și se pare că nici astăzi nu există nici un loc liber pentru El în inimile noastre. Îl împingem afară cu atâtea lucruri fără valoare veșnică care ne țin mereu ocupați. Cugetați asupra acestui lucru: Nu este mult din preocuparea noastră un anestezic ieftin pe care îl luăm pentru a anihila durerea unei vieți goale – goală tocmai pentru că Hristos nu este în ea?
Nimeni n-a fost vreodată mai ocupat decât Hristos! El era și este eternul Fiu al lui Dumnezeu. Problemele întregului Univers sunt pe umerii Săi. Da, ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat, El se retrăgea adesea din locurile aglomerate ale vieții spre puncte singuratice din munți pentru a comunica liniștit cu Tatăl Său. Cât de important este ca noi să-I urmăm exemplul!
În lumea zgomotoasă, confuză, cu josul în sus și fără Dumnezeu de astăzi în care fiecare dintre noi își duce existența de la răsăritul soarelui și până la apusul vieții, grăbindu-se și alergând de la un lucru la altul; cât de important ar fi ca noi să ne oprim la anumite intervale și să-L așteptăm cu credință pe Hristos Domnul să coboare la noi în timpul rugăciunii! Cât de important este ca noi să frecventăm ospățul Său Euharistic săptămânal care este Dumnezeiasca Liturghie!
După toate, El este Cel Care ne susține, fără Hristos nu putem face nimic pentru a participa la ospățul veșnic al Împărăției lui Dumnezeu! Iată de ce Biserica noastră ne cheamă de-a lungul anului calendaristic, dar într-un mod special în perioada Crăciunului, să căutăm să nu mai fim ocupați cu noi înșine și cu lucruri lumești, seculare ci să alocăm suficient timp pentru a-i oferi lui Hristos loc în cele dinăuntru ale ființelor noastre.
Nici unul dintre noi nu va ști vreodată minunata strălucire a sălii ospățului, bunătatea indescriptibilă a „mâncării”, și bucuria de a fi participant la această uimitoare sărbătoare dacă nu vom renunța la scuze și nu vom accepta chemarea lui Hristos. Să nu uităm niciodată aceste cuvinte ale Stăpânului casei din pericopa evanghelică de astăzi: „Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea!”
Să-I cerem lui Hristos – Stăpânul casei din pilda de astăzi – să-Și facă locuința permanentă în inima noastră, împărtășindu-ne cu Sfânta Euharistie după mărturisirea păcatelor noastre. Să nu refuzăm chemarea: „Veniți, că iată, toate sunt gata!” Să nu permitem preocupărilor noastre, de cele mai multe vane, să ne facă să pierdem locul la masa ospățului în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu! Amin.
16 septembrie 2012