PREDICĂ LA DUMINICA A DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ CINCIZECIME:
IPOCRIZIA – PĂCAT DE MOARTE!
„Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă oare sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle şi nu-l duce să-l adape?” (Luca, 13:15)
Iubiți frați și surori în Hristos,
Este un lucru bine cunoscut că Adolf Hitler folosea foarte ușor vocabularul creștin. Nu numai asta, dar el vorbea despre Atotputernicul Dumnezeu și despre confesiunile creștine ale Germaniei care ar fi să devină stâlpii noului guvern. El își asumase seriozitatea unui om care era apăsat de o responsabilitate istorică; mai mult, el relata presei, în special presei creștine, povestiri pioase. A arătat până și Biblia personală, extrem de uzată de atâta folosire și a declarat că și-a tras forța pentru „marea sa lucrare” din ea, în timp ce zeci de oameni evlavioși îl salutau cu bucurie, considerându-l a fi un om trimis de Dumnezeu. Într-adevăr, Hitler era un maestru al religiozității din afară – fără nici o trăire reală a ei în sufletul său. Ei bine, el este unul din cei mai mari ipocriți ai istoriei umane!
În pericopa evanghelică de astăzi, Iisus învăța într-una din sinagogi. Printre cei care participau la „ora” de teologie expusă de Învățătorul Divin se afla și o femeie care avea un duh de neputință de optsprezece ani și care era gârbovă. Șira spinării ei era încovoiată și nu se putea îndrepta de loc! Imediat ce a văzut-o, Iisus a chemat-o în față și i-a zis: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta!” (v. 12). Apoi Și-a pus mâinile Sale peste ea, iar ea s-a îndreptat imediat și-L lăuda pe Dumnezeu.
Indignat de faptul că Iisus a vindecat-o în zi de sâmbătă, mai-marele sinagogii a spus mulțimii: „Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecați-vă, dar nu în ziua sâmbetei!” (v.14). Dar Iisus i-a răspuns: ”Fățarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă oare sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle și nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei?” (v.15-16). Versetul următor ne informează că atunci când Iisus a zis aceasta toți oponenții Lui s-au simțit rușinați, iar oamenii erau încântați de toate faptele strălucite săvârșite de El.
Iubiți credincioși: Dacă aruncăm o privire rapidă la contextul pericopei evanghelice de astăzi, povestea vindecării acestei femei ar părea să fie complet în afara contextului. Și totuși, nu acesta este cazul, pentru că acest incident evanghelic subliniază extrem de evident diferența de perspectivă diametrală între liderii religioși evrei și Iisus, Hristosul lui Dumnezeu, diferență care va atinge punctul culminant peste puțin timp pe Crucea Calvarului.
Scena s-a schimbat acum. Iisus nu mai învață mulțimile; El învață într-o sinagogă. Acolo era o femeie care a fost atacată demonic cu o boală la coloana vertebrală pentru optsprezece ani. Câți dintre voi, care erați în biserică în momentul citirii Evangheliei, ați observat că Iisus a luat inițiativa și a căutat-o pe femeie? Da, Iisus și-a pus mâinile Sale pe ea și imediat a vindecat-o complet! Iar răspunsul ei a fost vrednic de un miracol. Ea a început să dea slavă lui Dumnezeu; mai mult, felul ei de a se închina n-a mai fost văzut vreodată în sinagogă. Și mulți din acea mulțime s-au unit cu ea în bucuria generată de o asemenea vindecare.
Mulți, dar nu toți! Mai-marele sinagogii, și alți câțiva, n-au fost fericiți de loc. Spre deosebire de Iisus, ei n-aveau nici o compasiune față de ea, și nici nu s-au bucurat de vindecarea ei. În contrast cu bucuria celor mai mulți, mai-marele sinagogii era extrem de supărat. De fapt el era mânios; totuși, el nu L-a confruntat pe Iisus. În schimb, se învârtea prin mulțime, mustrând-o și spunând tuturor că dacă ei vor să fie vindecați, au pentru asta șase zile într-o săptămână, dar nu ziua sâmbetei!
Ei bine, din cauza acestei atitudini, Iisus l-a numit pe mai-marele sinagogii ca și pe cei care agreau cu el: „Fățarnicilor!” Și multe din obiecțiile acestui om erau fățarnice! Spre exemplu, el a spus că sunt șase zile în care oamenii pot fi vindecați. Apropo, câte vindecări credeți că au avut loc în acea sinagogă? Credeți că acea femeie se putea reîntoarce în ziua următoare pentru a fi vindecată? Nu, dacă Iisus era plecat! Se pare că această femeie participa în mod regulat la serviciile din sinagogă, dar ea n-a găsit vindecare în optsprezece ani! Cum a îndrăznit mai-marele sinagogii chiar să sugereze că vindecarea ar fi disponibilă în alt timp?
O altă formă izbitoare de ipocrizie a liderului sinagogii este aceea că acest om trebuia să fie lider atât în serviciul divin cât și în învățătură. În timp ce cei mai mulți din cei prezenți Îl lăudau pe Dumnezeu în mod activ – slujindu-I cum nu o mai făcuseră vreodată, – acest lider făcea tot ceea ce era posibil să anuleze integral ceea ce se întâmpla.
Și totuși, cea mai nerușinată ipocrizie este cea pe care Mântuitorul Iisus Hristos a ales s-o facă vădită. El i-a acuzat pe liderii religioși de ipocrizie pentru că ei în mod obișnuit sancționau încălcarea sâmbetei pentru beneficiul animalelor, dar nu și pentru beneficiul unei ființe umane, o „fiică a lui Avraam”. Ei ar dezlega boii lor în zi de sâmbătă și i-ar lăsa să se adape, dar i-ar interzice lui Iisus să dezlege o ființă umană din legătura Satanei, din sclavia de nesuportat, care a durat, iată, de optsprezece ani!
Sfântul Chiril din Alexandria descifrează un mult mai profund motiv pentru ipocrizia arătată de liderul sinagogii. El teologhisește: „Hristos spune aceasta, Femeie, ești dezlegată de neputința ta!, și ea este dezlegată. Ei bine, nu-ți dezlegi și tu cureaua în ziua sâmbetei? …A început ea chiar în acea zi să țese sau să lucreze la război? Nu, [mai-marele sinagogii] spune că ea a fost îndreptată; vindecarea a fost o muncă. Nu, tu nu ești mânios din cauza sâmbetei! Din cauză că tu Îl vezi pe Hristos onorat și preamărit ca Dumnezeu, ești agitat, sufocat de mânie și te risipești cu invidie. Tu ai un lucru ascuns în inima ta și profesezi și pretextezi un altul. Pentru acest motiv tu ești foarte meritat condamnat de Domnul, Care îți cunoaște raționamentul van. Tu primești titlul care ți se potrivește, fiind numit ipocrit!” (Subliniere adăugată).
Iubiți credincioși: Cuvintele sfântului Chiril subliniază diferența în gândire dintre liderii iudei, care a cauzat acest răspuns total opus vindecării femeii, și oamenii prezenți care exultau. Încă mă întreb cum au putut fi ei indignați, în timp ce oamenii erau extatici! Totuși, trebuie să răspund eu însumi la această întrebare: Indignarea lor a fost cauzată de înalta lor ipocrizie, hrănită de îndreptățirea de sine! Liderii religioși iudei se considerau pe ei înșiși drepți, meritând binecuvântarea divină.
De aceea, nu numai că ei respingeau harul lui Dumnezeu, ci, așa cum s-a văzut în cazul vindecării femeii gârbove, ei îl disprețuiau! Cum poate fi așa ceva? Ei simțeau că atât binecuvântarea divină cât și indignarea divină erau răspunsul lui Dumnezeu la faptele omului. Ei gândeau în termeni legali. În mintea lor, fiecare acțiune are un răspuns corespunzător de la Dumnezeu.
Dacă studiați Legământul mozaic, aceasta este exact ce veți găsi. Când Israel a păcătuit, Dumnezeu a adus admonestare și disciplină. Când Israel s-a supus legii dată de Dumnezeu, El i-a binecuvântat. Astfel, noi putem vedea cum cei care au venit cu raportul măcelăririi tragice a galileenilor, au revelat o înțelegere în termeni legali. Dacă ceva cu adevărat rău s-a întâmplat oamenilor, ei trebuie să fi fost într-adevăr răi. Dacă ceva cu adevărat bun li s-a întâmplat, ei trebuie să fi fost buni. Pentru a folosi cuvintele cântecului pe care Julie Andrews îl cântă în filmul Sunetul Muzicii, „Eu trebuie să fi făcut ceva bun!”
Ceea ce izraeliții au uitat, dragii mei, este că Legea mozaică era temporară și provizorie. Promisiunile făcute de Dumnezeu lui Avraam nu trebuiau împlinite prin Legea mozaică, ci prin Noul Legământ. Noul Testament este cel care a fost profețit cu exactitate intrigantă de către doi din Profeții mari (Ieremia 32 și 33, și Isaia, 52:13-53:12). Binecuvântările lui Dumnezeu și venirea Împărăției Sale nu vor fi rezultatul obedienței lui Israel față de Lege; ele se vor datora milei și dreptății lui Mesia și prin moartea Sa în numele păcătoșilor.
Voi încă vă puteți întreba, așa cum o fac și eu, de ce izraeliții ar respinge pe Mesia și Noul Legământ pe care El a venit să-l instituie!? De ce ar prefera ei condamnarea Legii în schimbul binecuvântărilor iertării și vieții veșnice în Hristos? Există doar un singur răspuns la aceste întrebări: ei se consideră drepți, corecți înaintea lui Dumnezeu. Precum mai-marele sinagogii din pericopa evanghelică de astăzi, ei nu se consideră păcătoși, ci mai degrabă drepți înaintea lui Dumnezeu, și din acest motiv se cred îndreptățiți la binecuvântările lui Dumnezeu. Și totuși, ei sunt cel mai rău fel de ipocriți! Ipocrizia (sau fățărnicia) este păcat de moarte, „îmbrăcat” de diavol atunci când i-a înșelat pe strămoșii noștri. Acest păcat „dobândește” pentru cel pe care-l stăpânește eternitatea fără Dumnezeu!
Dar ce se poate spune despre voi? Sunteți robiți, încătușați de păcatul de moarte al fățărniciei? Când veniți în prezența lui Hristos în timpul Sfintei Liturghii, Îl preamăriți pe El pentru că v-a vindecat de moartea veșnică, așa cum nimeni altul n-ar fi putut s-o facă, ca și pentru posibilitatea de a moșteni viața veșnică pe care v-o oferă? Ori vă asemănați „cu mormintele cele văruite care pe dinafară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morți și de toată necurăţia”, încercând să faceți tot ceea ce este posibil pentru a-i „elimina” pe cei care I se închină cu adevărat lui Dumnezeu (Matei 23:27)?
Nu, nu răspundeți acum! Mergeți acasă și citiți întregul capitol 23 al Evangheliei de la sfântul Matei. Dacă încă vă zdrobiţi creierii pentru a înțelege ce este ipocrizia, încerc să vă ajut împărtășindu-vă o poveste adevărată despre cel mai mare criminal din istoria umană, tiranul comunist Iosif Stalin.
În pofida sălbăticiei regimului fostei Uniuni Sovietice, sălbăticie care copleșește rațiunea umană, mașina propagandei lui Stalin și-a făcut treaba perfect. Mulți ruşi l-au salutat pe Stalin ca pe un erou și salvator, incluzând o fetiță de școală care a fost aleasă să-l salute pe Stalin la o ocazie festivă. Mulți ani după aceea, această femeie și-a amintit cum Stalin a luat-o în brațe și cum îi zâmbea ca un tată iubitor. Îi străluceau ochii de fericire și și-a amintit cu drag acel moment pentru mulți ani. Doar mai târziu a aflat ea că, în acea perioadă, Stalin i-a arestat părinții și i-a trimis în lagărele de muncă forțată, așa cum a făcut cu alte milioane de ființe umane, care n-au mai fost văzute vreodată!
Vă face păcatul de moarte al ipocriziei să vă simțiți goi pe dinăuntru? Vă simțiți incapabili să scăpați de această boală mortală? Există știri bune, dragii mei. Sfântul Chiril din Alexandria subliniază că „Întruparea Cuvântului și asumarea de către El a firii umane a avut loc pentru a răsturna moartea, pentru a distruge invidia pe care-o avea împotriva noastră Şarpele cel viclean, care a fost prima cauză a răului…El a eliberat pe fiica lui Avraam de boala ei îndelungată …El Își pune și mâinile pe femeie…și imediat ea a fost îndreptată”.
Întrebarea este: Îi vei permite tu Mântuitorului Hristos în timpul acestui Crăciun să-Şi pună mâinile pe tine și să te vindece de infirmitatea spirituală? Îi vei permite tu? Amin.
4 decembrie, 2011.