PREDICĂ LA DUMINICA A DOUĂZECI ȘI ȘAPTEA DUPĂ CINCIZECIME:
ZIUA DOMNULUI
„Iar Domnul i-a răspuns și a zis: Fățarnicilor! Fiecare din voi nu dezleagă oare sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, și nu-l duce să-l adape?” (Luca, 13:15)
Iubiți frați și surori în Hristos,
Vă reamintiți cumva ce-a de-a patra poruncă din cele zece mari Porunci date de Dumnezeu omenirii în urmă cu circa trei mii de ani? Da, această poruncă este: „Adu-ți aminte de ziua odihnei, ca să o sfințești” (Ieșirea, 20:8). Ei, bine, această poruncă este la fel de validă și necesară pentru noi astăzi precum a fost când Dumnezeu a scris-o pe tablele de piatră date lui Moise. Și nu numai această poruncă, ci și toate celelalte nouă porunci sunt semne care arată către drumul adevăratei fericiri atât pe pământ cât și în ceruri.
De fapt, Domnul nostru Iisus Hristos a sfințit ziua sâmbetei. În același timp, ca Dumnezeu și Om El învăța și împlinea Legea cu autoritate unică, subliniind că, „Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă. Astfel că Fiul Omului este Domn și al sâmbetei” (Marcu, 2:27-28). Făcând așa, El descoperă Mesianitatea Sa dincolo de orice îndoială, pentru că numai Dumnezeu poate afirma că El este Domn și al sâmbetei!
Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că Hristos „introduce pledoariile Sale pentru încălcarea sâmbetei. Așa, întâi în cazul omului orb… maniera creației a fost suficientă pentru a-L indica pe Domnul și Proprietarul Legii. Apoi, în cazul slăbănogului, El Se apără, când ca Dumnezeu când ca Om când spune: „Dacă omul primește tăierea împrejur sâmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mâniați pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos?” (Ioan, 7:23). Mai mult decât atât, El implică că vindecarea slăbănogului în zi de sâmbătă este o supunere mai mare față de voia lui Dumnezeu decât tăierea cuiva împrejur în zi de sâmbătă!
Așadar, Hristos n-a anulat porunca a patra, El a sfințit sâmbăta! Dar pericopa evanghelică de astăzi ne vorbește despre un alt incident care s-a întâmplat când Mântuitorul lumii a venit să Se închine în sinagogă în zi de sâmbătă. Printre cei care-L ascultau pe Hristos în timp ce El învăța era și o femeie bolnavă. Ea fusese bolnavă pentru optsprezece ani. Era imposibil pentru ea să-și îndrepte spatele, așa că ea s-a mișcat cocârjită pentru toți acei ani!
Îmi place modul în care Sfântul Grigorie cel Mare teologhisește despre pericopa evanghelică de astăzi: „Femeia gârbovă semnifică firea umană,” scrie el, „care a fost plantată bine precum copacul smochinului și creată bine ca femeie, dar ea a căzut în păcat prin propriul ei acord și nu a preferat nici fapte pline de roade nici starea dreaptă, verticală. Aceasta a căzut în păcat prin propria ei voință și și-a pierdut starea de verticalitate, pentru că n-a voit să producă fructe de ascultare…Fiecare păcătos care se gândește la lucrurile pământești și nu reușește să caute lucrurile cerești este incapabil să privească înainte”.
Imaginați-vă că femeia bolnavă era așa de gârbovă încât ea nu L-a putut vedea pe Domnul în timp ce-I asculta învățătura divină; dar Mântuitorul i-a văzut chipul ei care inspira milă pierdut în mulțime. Da, Stăpânul Universului nu trece cu vederea nici pe cea care era desconsiderată de toți închinătorii din sinagogă! El îi vede până și pe cei pe care noi nu-i putem vedea când suntem prea ocupați! Nu numai asta, dar de data aceasta Hristos Și-a pus mâna pe femeia bolnavă și i-a zis: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta!”(v. 13). Imediat, femeia s-a îndreptat și L-a privit în față pe Răscumpărătorul lumii.
Spune Sfântul Ambrozie: „Femeia infirmă prefigurează Biserica… Această femeie n-a putut fi vindecată în vreun alt mod decât prin împlinirea legii și a harului: legea în precepte și harul în Botez, prin care noi murim față de lume și înviem iar cu Hristos. Cele Zece Porunci ale Legii sunt pentru perfecțiune, dar desăvârșirea învierii este în numărul opt. Astfel, lucrarea sâmbetei este semnul viitorului, pentru că toți cei care au împlinit legea și harul sunt eliberați de ofensele slăbiciunii trupești prin mila lui Hristos”.
Dar în timp ce femeia se bucura, mai-marele sinagogii s-a mâniat. Lui nu i-a plăcut ideea ca Iisus să ajute oamenii în zi de sâmbătă. Iată ce a spus el: „Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze, venind deci într-acestea, vindecați-vă, dar nu în ziua sâmbetei!” (v. 14). Această luare de poziție L-a determinat pe Hristos să-l critice sever folosind unul din cele mai caustice cuvinte ale Evangheliei: „Fățarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă oare sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, și nu-l duce să-l adape?Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei?” (v. 15-16).
Observați că Hristos le-a răspuns oponenților Săi fățarnici folosindu-se de Legea lor. Rabinii detestau cruzimea arătată animalelor care nu aveau darul vorbirii și chiar în zi de sâmbătă era perfect legal să-ți dezlegi animalele de la iesle și să le duci la fântână pentru a le adăpa. Inutil să mai subliniez faptul că argumentul Mântuitorului Iisus Hristos i-a făcut de rușine pe adversarii Săi, în timp ce cei prezenți se bucurau de minune. Hristos a subliniat că mai-marele sinagogii, la fel ca toți fariseii, au perpetuat o fățărnicie sistematică care a creat un zid impenetrabil între oameni și Dumnezeu.
Iubiți credincioși,
Vorbind despre sfințirea Zilei Domnului noi, ca și Creștini, trebuie să ținem în minte câteva lucruri. Unul estre desemnarea sâmbetei în Vechiul Testament ca zi de odihnă, Sabat. Totuși, după Învierea lui Hristos, Biserica Noului Testament, adevăratul Nou Israel, a schimbat Sabatul cu prima zi a săptămânii, Duminica. Atât Învierea lui Hristos cât și Cincizecimea, ca cele mai mari evenimente în Istoria mântuirii noastre, au avut loc Duminica. Biserica noastră a înțeles întotdeauna Învierea Domnului ca fiind lucrarea de recreare a lumii, iar Cincizecimea ca lucrarea de desăvârșire a aceluiași eveniment răscumpărător. De aceea noi ținem Duminica ca zi Sfântă pentru că e ziua Învierii și a Cincizecimii.
În al doilea rând, porunca a patra ne cere ca să sfințim întreaga zi. Nu pot sublinia îndeajuns cât de mult trebuie ca noi să ținem în minte acest lucru în special acum când atât de mulți par să simtă că tot ceea ce trebuie să facă ei este să “sfințească” prin odihnă doar o oră din zi, dimineața. Ei nu înțeleg că întreaga Duminică este Ziua Domnului, aparține Lui!
Unii pot întreba: Cum putem sfinți noi această zi? Ce putem face pentru a o sfinți? Iată răspunsul Bisericii noastre bimilenare: primul lucru pe care trebuie să-l facem este să venim în prezența lui Dumnezeu la biserică. Asta înseamnă că noi trebuie să participăm la Sfânta Liturghie pe cât e posibil în fiecare Duminică și zi de sărbătoare. Iubirea noastră față de Hristos trebuie să ne determine să venim la biserică pentru a ne întâlni cu El în asemenea zile!
Totuși, unii pot spune că ei se pot ruga la fel de bine acasă. Desigur, rugăciunea făcută acasă e plăcută lui Dumnezeu. Dar Hristos este Cel Care a zis: „Unde sunt doi sau trei adunați întru numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei, 18:20). Prezența Sa specială și invizibilă este simțită inefabil atunci când familia Sa, membrii Trupului Său tainic, se adună împreună pentru a se ruga Lui cu un gând și cu o inimă. Când cinci sute de glasuri strigă Doamne miluiește ei deschid ușile harului care se revarsă către ei!
De asemenea, noi nu trebuie să uităm că Duminica este zi de odihnă. Aceasta este ziua în care oamenii pun deoparte uneltele de muncă. Avem nevoie de această schimbare de ritm pentru a ne menține sănătatea. E adevărat, anumite munci trebuie făcute Duminica, așa cum ele sunt făcute în orice altă zi. Surori medicale, medici, polițiști, pompieri și ceilalți asemenea lor trebuie să lucreze Duminica. Dar pentru cei mai mulți oameni, Duminica trebuie să fie o zi de odihnă pentru toate lucrările pe care ei le fac în toate celelalte zile. Dar nu trebuie să înțelegem prin aceasta că trebuie să transformăm Duminica într-o zi în care nu facem nimic! Lenea este unul din cele șapte păcate capitale. Când porunca lui Dumnezeu vorbește despre odihna fără muncă, aceasta înseamnă și reînnoirea puterii noastre fizice și spirituale.
Dar trebuie să fim atenți să nu transformăm Ziua Sfântă într-o sărbătoare seculară. Desigur, ceva recreare e bună în zi de Duminică. Totuși, trebuie menținută o balanță proprie pentru a furniza înnoirea spirituală pe care această zi trebuie s-o aducă în viața noastră. Pe lângă datoria de a frecventa biserica, Duminica poate fi și ziua familiei. Mulți părinți sunt plecați departe la muncă toată săptămâna; cu siguranță, Duminica trebuie să servească pentru a-i aduce pe toți membrii familiei împreună.
Tot așa, Duminica poate fi o zi în care pot fi vizitați cei bolnavi. Nu trebuie să uităm niciodată că Iisus S-a identificat cu „acești prea mici” (Matei, 25:45), cu săracii, respinșii, toți cei care sunt paria acestei lumi, da, cu femeia bolnavă din pericopa evanghelică de astăzi! El ne cheamă la frățietate, pe toți care suntem aprinși de dragostea față de cei neprivilegiați, față de cei nefericiți.
„Una din cele mai mari probleme ale civilizației dezvoltate”, subliniază W. Barclay, „este relația individului față de sistem. În timp de război individul dispare. Un om încetează să mai fie om și devine un membru al unui anume grup. Anumiți oameni sunt adunați la un loc, nu ca persoane, ci ca muniții vii care sunt, cu un cuvânt teribil, consumabili. Un om devine un articol într-o listă statistică.”
Numai în învățătura lui Hristos persoana este pusă întotdeauna înaintea sistemului! De fapt, fără a-l pune pe individ înaintea sistemului, chiar dacă pretindem a fi următori ai lui Hristos suntem într-un constant pericol de a iubi sistemele mai mult decât Îl iubim pe Dumnezeu și mai mult decât îi iubim pe semeni. În acest fel nu suntem departe de păcatul fățărniciei de care s-a făcut vinovat mai-marele sinagogii din pericopa evanghelică de astăzi!
Iubiții mei,
„Adu-ți aminte de ziua odihnei, ca să o sfințești!” Sunt multe lucruri implicate în această poruncă divină, dar este un loc de plecare. Acesta este momentul pe care îl arată femeia gârbovă vindecată de Hristos astăzi. Sfântul Grigorie cel Mare scrie din nou: „[Hristos] a chemat-o și a îndreptat-o pentru că El a luminat-o și a ajutat-o. El ne cheamă și pe noi, dar nu ne îndreaptă… Păcatele noastre repetate ne leagă inimile, așa că noi nu ne putem ridica la o condiție dreaptă, verticală”.
Ca păstor al vostru sufletesc, aș fi foarte gratificat dacă voi nu veți uita niciodată aceste cuvinte de încheiere ale predicii mele de astăzi: Femeia vindecată de Hristos astăzi era bolnavă, infirmă, dar ea a venit în prezența lui Dumnezeu în ziua Domnului! Ea îi face de rușine pe toți acei Creștini Ortodocși care, chiar dacă se bucură de sănătate fizică, nu merg niciodată la biserică! În sinagogă, în casa Domnului, a aflat-o Hristos și a vindecat-o de infirmitatea ei. Putem noi face un asemenea punct de plecare în fiecare Duminică sfințind Ziua Domnului? Putem noi? Amin.
9 decembrie 2012
Sursa: e_mail