PREDICĂ LA DUMINICA A DOUZECI ȘI ȘASEA DUPĂ CINCIZECIME: SUNTEM NOI POSEDAȚI DE BOGĂȚIA NEPIERITOARE A LUI HRISTOS?

 „Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit, ale cui vor fi?” (Luca, 12:20)

          Iubiți frați și surori în Hristos,

Eugene Ionesco, bine cunoscutul dramaturg francez de origine română, în piesa sa Noul chiriaş, tratează despre un om care se mută într-un nou apartament în Paris. Lucrătorii ocupați cu mutatul au cărat în apartament o canapea, o masă, scaune, un fotoliu, un frigider. Apoi, ei aduc înăuntru o altă canapea – de fapt, două, trei, patru canapele – și mai multe mese, scaune, frigidere și așa mai departe. Întreaga scenă este în dezordine cu mobila.

Și nu numai asta; scările din afară sunt pline cu mobilă. Tot așa e și strada. Tot așa e și fluviul Seina dincolo de stradă. Lucrătorii de la mutat merg deasupra și încep să coboare mobila prin plafon. În sfârșit, tot spațiul care există este plin și chiriașul este îngropat sub mobilă. Lucrătorii anunță că totul este înăuntru și întreabă dacă este altceva ce pot face ei? „Luminile, vă rog”, se aude vocea chiriașului, „stingeți luminile.” „Corect”, spun lucrătorii. Luminile se sting, și acesta este sfârșitul piesei. Chiriașul este îngropat sub greutatea multelor sale posesii.

Această piesă, scrisă măiestrit de Ionesco, sună ca o versiune modernă a parabolei de astăzi, și ilustrează efectele devastatoare ale materialismului – o boală cauzată de un stil de viață secular, fără Dumnezeu, caracterizat de o dorință covârșitoare de a poseda lucruri care tot mai adesea se întorc împotriva celui care le deține, și-l „posedă” pe acela. Devii posedat de ceea ce posezi! Cât de corect a fost Emerson să spună: „Lucrurile sunt în șeaua omenirii!”  

N-am nici o îndoială că voi sunteți familiari cu acele pericope evanghelice care ne vorbesc despre oameni posedați de diavol. Când cineva este controlat de diavol, acea persoană umană, creată după chipul lui Dumnezeu pentru a fi liberă, și-a pierdut libertatea lui personală. El nu mai aparține lui însuși, pentru că el este controlat de un străin. Dar noi nu suntem posedați întotdeauna de un demon. E posibil ca noi să fim posedați de posesiile noastre. Fermierul bogat din pericopa evanghelică de astăzi era posedat de ferma sa. Mașinile noastre, casele noastre, afacerile noastre, la fel de mult ca și marea fermă, sunt impresionante posesii. Dar ele fac o ființă umană – născută să fie liberă – sclavul unui obiect.

Pentru acei dintre voi care sunt înclinați să creadă că noi condamnăm toate lucrurile materiale, trebuie să subliniez că noi nu le condamnăm atât timp cât sperăm să trăim o viață decentă și nu le permitem să ne posede! Iată mărturia unui om posedat de posesiile lui:

„Înainte de a fi avut toate posesiile noastre,” spune el, „noi dormeam sănătos și nu eram îngrijorați de tâlhari. Acum avem atât de multe lucruri încât nu prea mai dormim. Suntem îngrijorați de hoți, care ar putea să ne fure toate bunurile. Înțelegem acum că noi nu posedăm aceste lucruri pe care le-am dobândit, în mod real. Ele ne posedă! Ele ne cer să petrecem majoritatea timpului nostru lucrând, pentru a plăti pentru ele. Restul timpului ni-l petrecem fiind îngrijorați cum să le protejăm.

„Dacă, din întâmplare, mai avem o rămășiță de timp, îl petrecem reparându-le. Soția mea și cu mine avem foarte rar timp unul pentru altul. Copiii noștri sunt niște tineri străini în casa noastră. Noi n-avem niciodată timp pentru cărți bune, plimbări lungi sau pălăvrăgeli în jurul șemineului. Și, pentru anumite motive, arareori găsim timp să fim mulțumiți – noi suntem prea ocupați cu lucrurile noastre. Ele sunt în control!”

Această mărturie îmi amintește de o istorioară. Comentând asupra acestei parabole, cineva a subliniat că fermierul bogat n-a văzut niciodată dincolo de el însuși – niciodată n-a văzut dincolo de lumea lui. Toate planurile sale au fost făcute pe baza vieții din lumea sa. Și comentatorul ne împărtășește o conversație între un tânăr ambițios și un om mai în vârstă. Tânărul a zis: „Eu voi învăța o meserie”. Omul mai în vârstă l-a întrebat: „Și după aceea?”. „Voi începe o afacere”. „Și după aceea?”. „Voi face o avere”. „Și după aceea?”. „Presupun că voi îmbătrâni și mă voi pensiona și voi trăi în continuare pe banii mei”. „Și apoi?”. „Ei bine, presupun că, într-o zi voi muri”. „Și apoi?” a venit ultima întrebare, ca o înjunghiere. Morala-comentariu a acestei istorioare? Omul care nu-și amintește niciodată că există o altă viață după aceasta, cu caracter veșnic, este destinat ca într-o anumită zi să aibă cele mai groaznice șocuri!

Acum comparați acest tânăr care n-a fost capabil să răspundă la întrebarea înjunghietoare a omului mai în vârstă cu această poveste a unei persoane cu adevărat bogate care a fost posedată de bogăția nepieritoare a lui Hristos. Într-o zi, un evaluator de taxe din America a venit la casa unui biet preot ortodox să-i evalueze valoarea proprietății sale. „Ce posezi?” l-a întrebat acela pe preot. „O, sunt foarte bogat”, a răspuns el.

„Întâi, eu am viață veșnică. În al doilea rând, am un palat în ceruri. În al treilea rând, am pacea care depășește orice înțelegere. În al patrulea rând, am bucurie inefabilă. În al cincilea rând, am o fidelă soție creștină. În al șaselea rând, am copii sănătoși, ascultători. În al șaptelea rând, am prieteni loiali. În al optulea rând, am dragostea divină care niciodată nu piere. În al nouălea rând, în încercări sunt mângâiat de cântece în noapte. Și, în al zecelea rând, eu am o cunună care mă așteaptă”. Evaluatorul a închis registrul său și a zis: „Dumneata ești, într-adevăr, un om foarte bogat. Dar pot vedea că proprietatea dumneata nu poate fi taxată!”

Acest preot era foarte bogat în Hristos. El putea spune împreună cu Sfântul Apostol Pavel din pericopa apostolică de astăzi: „M-am răstignit împreună cu Hristos și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Gal., 2:20). Acest extrem de frumos verset mă determină să subliniez că inima Teologiei Apostolului Pavel nu este justificarea prin credință, așa cum cred unii. Inima Teologiei Sfântului Pavel este unirea cu Hristos. Aceasta este, de fapt, esența Credinței noastre Ortodoxe, noi suntem bogați în măsura în care suntem posedați de Hristos. Aceasta este bogăția care durează veșnic!

Iubiți credincioși, dacă cineva dintre voi se întreabă, încă, de ce Domnul nostru Iisus Hristos ne-a predat parabola de astăzi, vă ofer aici motivul principal: să ne avertizeze împotriva lăcomiei! Amintiți-vă: după ce pământul omului bogat a rodit mult, el a hotărât să dărâme toate hambarele sale nepotrivite și să construiască unele mai mari. Dar Dumnezeu stătea în umbră. „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit, ale cui vor fi?” (Luca 12:20). Observați că tragedia omului bogat n-a constat în moartea sa, pentru că el ar fi murit, oricum. Tragedia sa a constat în faptul că el a trebuit să moară înainte de a fi aflat ce era viața! Un om faimos, foarte bogat, a fost întrebat odată de către un ziarist: „Cât de mult este destul?”. „Întotdeauna puțin mai mult decât ceea ce ai realizat!” a fost răspunsul miliardarului.

Întrebarea este: Ar fi răspunsul nostru diferit de cel al bogătașului? Cu alte cuvinte, suntem noi diferiți față de fermierul bogat din parabolă? Ei bine, câteva întrebări adresate de Sfântul Vasile cel Mare ne pot ajuta să răspundem onest la această întrebare. Spune Sfântul Părinte: „Nu ești tu un adunător de toate cele? Nu ești tu un tâlhar? Tu, care tratezi tot ceea ce primești – pentru a putea să-l oferi altora – ca și cum totul este al tău în mod absolut? Cel care îl dezbracă pe celălalt om de hainele lui nu este numit un tâlhar? Și cel care nu-i îmbracă pe cei goi atunci când ar putea, nu trebuie să fie numit la fel? Acea pâine pe care tu o ții în strângerile tale aparține celui flămând! Acea haină pe care tu o ții închisă în garderoba ta, aparține celui gol! Acei pantofi pe care tu îi vei risipi aparțin celor care sunt cu picioarele goale…! Pe oricine ai fi putut ajuta și n-ai făcut-o, pentru toți acei mulți tu ai fost nedrept!”

 Te-au ajutat întrebările Sfântului Vasile cel Mare să afli dacă ești diferit de fermierul cel bogat? Acum aș vrea ca tu să te gândești la greșelile sale și să lupți să le eviți. Omul bogat era lacom să-și satisfacă sufletul cu lucruri materiale care sunt condamnate să fie trecătoare. Nu numai asta, dar el s-a înșelat pe el însuși, crezând că poseda într-adevăr acele lucruri materiale! El a pierdut din vedere faptul că ele îi erau date cu împrumut și că într-o zi el va trebui să dea socoteală lui Dumnezeu – adevăratul proprietar a tot ceea ce există, pentru că El este singurul proprietar al întregului Univers – de modul în care le-a administrat!

Omul bogat, al cărui pământ a dat roade bogate, a ignorat total obligațiile lui față de semeni, neînțelegând că el ar fi putut fi o binecuvântare pentru mulți neprivilegiați și săraci, cu toate comorile materiale pe care le poseda. Chiar dacă a planificat să aibă un viitor fericit aici, pe pământ, el nu și-a adunat provizii pentru eternitate. Aceasta a fost greșeala lui care nu putea fi răscumpărată!

El a trăit numai pentru lumea aceasta. Când cineva nu are pe Dumnezeu către Care să se întoarcă, atunci el e grăbit să obțină totul sau măcar ceva de la viață înainte de a ”apune soarele.” Credinciosul poate să aștepte; el este bogat în Dumnezeu. Necredinciosul trebuie să se grăbească; el este foarte sărac; lucrurile lui materiale nu-l vor urma! Credinciosul trăiește pentru veșnicie; necredinciosul trăiește doar pentru momentul de acum!

Dragii mei, există o mică istorioară despre un bogat proprietar de companie, care le-a spus prietenilor săi cum, fiind tânăr, el și-a irosit sănătatea pentru a face milioane și acum, la apusul vieții, se vede nevoit să cheltuiască milioanele pe care le-a câștigat pentru a-și recâștiga sănătatea pe care și-a pierdut-o, da, făcând milioane! El era posedat de lăcomie, nu de Hristos, chiar dacă se considera creștin! Întrebarea este: Suntem noi posedați în mod real de Hristos? Suntem noi, într-adevăr, bogați? Închei cu această rugăciune a sfântului Francisc de Assisi, care poate să vă ajute să răspundeți la această incisivă întrebare:

„Doamne, fă-mă un instrument al păcii Tale. Acolo unde este ură, permite-mi să semăn iubire. Unde este jignire, să semăn iertare. Unde este îndoială, să semăn credință. Unde este disperare, să aduc speranță. Unde este întuneric, să aduc lumină. Și unde este tristețe, să aduc bucurie. Stăpâne Doamne, dă-mi ca eu să nu caut să fiu mângâiat, cât să caut să mângâi; să fiu înțeles cât să înțeleg; să fiu iubit pe cât să iubesc. Pentru că, dând, noi vom primi; iertând, vom fi iertați; și murind, ne naștem în viața cea veșnică”. Amin.

20 noiembrie, 2011