Acasă > Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ CINCIZECIME – IUBIŢI PE VRĂJMAŞII VOŞTRI?

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ CINCIZECIME – IUBIŢI PE VRĂJMAŞII VOŞTRI?

Pred Munte

PREDICĂ LA DUMINICA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ CINCIZECIME:

IUBIŢI PE VRĂJMAŞII VOŞTRI?

          Moto: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi…Și dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Că și păcătoșii îi iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei” (Luca, 6:27;32)

          Iubiți frați și surori în Hristos,

Mesajul pericopei evanghelice de astăzi este un alt paradox al credinței noastre. Cu vreo două săptămâni în urmă, Hristos ne-a spus nouă că adevărata cale de a ne găsi pe noi înșine nu este aceea de a căuta sinele cel adevărat înăuntrul nostru, ci aceea de a renunța la sinele nostru, pierzându-l” pe acesta în angajament și obediență față de Hristos. Noi pierdem pentru a câștiga!

Astăzi Hristos ne spune să iubim pe vrăjmașii noștri. Această poruncă este testul de acid al credinței noastre! Unde există iubire pentru vrăjmași există și Dumnezeu; aceasta este ceea ce face Dumnezeu: El iubește fiecare ființă umană cu o iubire care este dincolo de înțelegerea noastră umană. Chesterton a spus odată: „Iubirea înseamnă să iubești ceea ce nu poate fi iubit, altfel, nu este virtute de loc!”

Dar să iubești pe vrăjmași în lumea de astăzi pare extrem de nepractic. Oamenii de astăzi se hrănesc cu convingerea că a iubi pe vrăjmașul tău înseamnă să-l lași să calce peste tine, și cei mai mulți dintre noi tindem să agreăm cu această opinie. Dar nu asta este ceea ce ne-a învățat Hristos! El a zis: „Iubiți pe vrăjmașii voștri…Și dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți aștepta?” Cineva i-a spus unui prieten care a fost rănit” de o a treia persoană:  Dă-l diavolului!” Răspunsul pe care l-a primit l-a surprins total: El are deja diavolul; aș vrea să-l dau pe el lui Dumnezeu!” Da, asta este ce înseamnă să-ți iubești vrăjmașii – să-i dai pe ei lui Dumnezeu!

Dumnezeu nu Se așteaptă niciodată ca noi să iubim răul pe care-l fac oamenii! Sfântul Isaac Sirianul a spus: „Urăște păcatul, dar iubește-l pe păcătos!” Urăște cele mai urâte erori pe care le comite dușmanul tău, dar iubește-l pe acesta ca și cum ar fi vorba de tine. Noi comitem atât de multe lucruri teribile, și cu toate acestea nu încetăm niciodată să ne iubim pe noi înșine. Așa cum a spus cineva, A iubi pe dușmanul tău nu înseamnă să iubești mocirla în care zace perla, ci să iubești perla care zace în mocirlă!”

În pofida acestei porunci cristice, cineva poate încă să întrebe: De ce trebuie să-l iubesc pe dușmanul meu? Răspunsul meu constă într-o altă întrebare: Te consideri un următor genuin al lui Hristos? Atunci iubește-l pe dușmanul tău! Aceasta este calea cea mai sigură de a fi ca Hristos! El a fost Fiul lui Dumnezeu! Ei, bine, supunându-ne acestei porunci, noi devenim copii ai lui Dumnezeu! Făcând aceasta, noi dobândim o destul de exactă înțelegere a ceea ce este Dumnezeu! Dumnezeu iubește pe păcătoși, pe tine și pe mine, dușmanii Lui, și El vrea ca noi să fim ceea ce este El. El face lucruri bune pentru cei care-L urăsc; altfel, întreaga lume ar fi distrusă în orice moment din cauza păcatelor noastre.

Noi trebuie să-l iubim pe vrăjmaș pentru că el este oprimat de diavol. El și-a pierdut sinea adevărată; e un străin față de el însuși, da, un dușman pentru el însuși. Otrava pe care o picură el în cupa vieții tale, deja i-a otrăvit viața lui. De aceea voi trebuie să uitați rănirea superficială pe care v-o produce el, pentru că dușmanul produce o rănire fatală asupra lui însuși; de fapt el comite sinucidere spirituală. Sfântul Ioan de Kronstadt scrie:

„Fiecare persoană care face vreun rău, care își gratifică vreo patimă, este pedepsită suficient de către răul pe care l-a săvârșit, de către patimile pe care le slujește, dar în primul rând de faptul că el se retrage de la Dumnezeu și Hristos Se retrage de la el; ar fi o nebunie să nutrești mânie împotriva unui asemenea om; ar fi la fel ca atunci când îl îneci pe un om care se scufundă, or să împingi în foc o persoană care este deja sfâșiată de flăcări. Pentru un asemenea om, precum pentru unul care e în pericol de a pieri, noi trebuie să arătăm iubire dublă!”

E adevărat, noi nu ne simțim niciodată atrași de dușmanii noștri, dar trebuie să-i iubim în pofida acestei lipse de atracție. Noi trebuie să-i iubim pentru că ei au nevoie de noi. Ei au nevoie de noi pentru a le infuza ceva apă vie în sufletele scorojite de ură, să le vivificăm. Ashley Montagu spune: „Comportamentul agresiv, atunci când este pe deplin înțeles nu e nimic altceva decât iubire frustrată, o tehnică de a obliga iubirea – precum și un mijloc de a se răzbuna pe societatea care l-a dezamăgit pe acel individ, l-a deziluzionat, l-a părăsit și l-a dezumanizat!” Așa că noi trebuie să iubim pe vrăjmașii noștri pentru că iubirea este singura putere capabilă să-l schimbe pe un dușman într-un prieten.

Dar există un alt motiv pentru iubirea de vrăjmași. Dacă oferim ură pentru ură, multiplicăm ura. Hristos a rupt acest cerc vicios și ne-a învățat și pe noi cum să-l rupem. „Iubiți pe vrăjmașii voștri și veți fi fii ai Celui Prea Înalt.” Da, iubind pe vrăjmașii noștri ne face cu adevărat fii ai Celui Prea Înalt. Acesta este motivul fundamental pentru iubirea de vrăjmași! Fiecare ființă umană este creată după chipul lui Dumnezeu. Fiecare ființă umană are potențialitatea de a ajunge la asemănare cu Dumnezeu, de a deveni un copil al lui Dumnezeu. Iubirea de vrăjmași este cea mai sigură cale prin care ajungem la cunoașterea Tatălui nostru Cel Ceresc, să experimentăm frumusețea sfințeniei Lui inefabile.

Da, iubiți credincioși, cineva poate fi încă chinuit de întrebarea: Cum poate unul să-și iubească vrăjmașii?  Vă răspund din nou, adresându-vă o altă întrebare: Îl iubiți pe Dumnezeu? Atunci iubiți pe vrăjmașii voștri! Iubirea noastră față de Dumnezeu este testată de iubirea noastră față de aproapele care poate fi perceput ca dușman al nostru. Acesta este miezul noii porunci a lui Hristos, pentru că, indiferent de cât de răi sunt semenii noștri, ei sunt copiii lui Dumnezeu. Ascultați ce ne spune Sfântul Apostol Ioan despre aceasta: Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească” (I Ioan, 4:20).

„Faceți bine celor ce vă urăsc pe voi,” ne poruncește Hristos în pericopa evanghelică de astăzi. În timp ce Sfântul Pavel, citând cartea Proverbelor, spune: Povățuitor celor fără minte, învățător celor nevârstnici, având în lege dreptarul cunoștinței și al adevărului, deci tu, cel care înveți pe altul, pe tine însuți nu te înveți?Tu, cel care propovăduiești: Să nu furi – și tu furi?” (Rom., 2:20-21). Judecata dreaptă aparține exclusiv lui Dumnezeu. Răul este depășit doar prin bine, pentru că, în timp ce face fapte bune, cineva participă în puterea lui Dumnezeu. Cineva a spus: Acel dușman care este învins prin bunătate este învins cu adevărat!”

„Rugați-vă pentru cei ce vă fac necazuri” (Luca, 6:28), ne poruncește iarăși Mântuitorul. Când îngenuncheați la picioarele lui Iisus, amintiți-vă de ei. Acesta este cel mai bun lucru pe care îl puteți face pentru ei, să le pomeniți numele când vorbiți cu Dumnezeu, să-i spuneți lui Hristos că voi nu vreți ca ei să-și piardă mântuirea din cauza voastră. Făcând așa, voi îi veți ajuta pe ei și pe voi înșivă. Nimeni nu se poate ruga pentru altul și încă să adăpostească ură pentru el în inima sa. Să le acordăm dușmanilor noștri cel mai înalt privilegiu, pomenindu-i când suntem față către față cu Dumnezeu!

Caută ceva bun în dușmanul tău! Există ceva bun în cei mai răi dintre noi! Iată ce spune iarăși sfântul Ioan de Kronstadt: Căutătorii de aur nu acordă nici o atenție cantității de nisip și de pământ din praful de aur; ei caută doar boabele de aur; și deși ele sunt puține, ei evaluează această mică cantitate și o spală din movile de nisip nefolositor. Dumnezeu acționează într-o asemenea manieră cu noi, curățindu-ne cu mare și îndelungă răbdare”. Caută să găsești în dușmanul tău acele calități care i-au fost date de Creatorul nostru fiecărei ființe umane, disprețuind faptele rele ale semenului tău împotriva ta ca pe un gunoi, ca pe o lucrare a diavolului.

Fă fapte bune, roagă-te, caută ceva bun în dușmanul tău, și încearcă să dezvolți capacitatea de a ierta. De altfel, însuși faptul iertării dușmanului nu poate fi început fără iertare. Hristos Cel răstignit i-a iertat pe cei care Îl răstigneau. În același mod, când suntem răstigniți,” când suntem nedreptățiți de greșelile dușmanului nostru, noi trebuie să folosim acest act cristic: iertarea! Numai persoana rănită poate să reverse în afară balsamul mângâietor al iertării!

 Permiteți-mi să vă împărtășesc o poveste adevărată despre o franțuzoaică, Irene Laure, care a participat la conferința pentru reconciliere din 1947. Ea a fost luptătoare în Rezistență când germanii i-au ocupat țara în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Fiul ei a fost torturat, prietenii ei – executați. La sfârșitul războiului ea a vrut ca Germania să fie ștearsă de pe fața pământului. Ea a devenit membră a parlamentului, a fost invitată la conferință și s-a simțit îngrozită când a aflat că erau și germani la acea conferință. Dar ea a fost provocată cu o întrebare: Cum poți tu să reconstruiești Europa fără germani? S-a retras în camera ei și pentru câteva zile și nopți s-a gândit dacă ar renunța la ura ei de dragul noii Europe.

Când a revenit la conferință, a cerut să vorbească. S-a întors către germanii din sală și le-a zis: Vă rog să mă iertați pentru ura mea!” O nemțoaică a venit din spatele sălii de conferințe, s-a apropiat de ea și i-a luat mâna. Irene a spus că în acel moment a simțit că 100 de kilograme au fost luate de pe umerii săi. A mers în Germania și și-a repetat scuza, și oriunde a mers, ca rezultat al atitudinii ei, germanii voiau să-și înfrunte trecutul lor negru pentru prima dată. Irene Laure ajunsese să creadă că în ură sunt mereu semințe pentru un nou război în viitor. Ea a ajuns să trăiască adevărul cuvintelor exprimate de cineva: Nici bombele, nici chiar bombele atomice, nici una din cruzimile războiului nu pot cauza atâta distrugere condițiilor normale de viață, și nu sunt cauza atâtor ruinări și a unui rău atât de mare precum este spiritul de ură!”

Iubiți credincioși, aș vrea să închei cu o alta istorioară adevărată. În mijlocul unei crize de nervi, o mamă a fost luată la un spital din America, în St. Louis, unde s-a opus oricărei terapii. Ea s-a simțit rănită din cauză că soțul ei și cu mama ei au permis ca ea să fie spitalizată la un spital de boli nervoase. Săptămâni la rând ea a fost ursuză, îmbufnată, morocănoasă, plină de ură. Într-o zi, pe când stătea aproape de ferestrele zăbrelite, deodată i s-a părut că a auzit vocea lui Dumnezeu spunându-i: Ruth, Eu te iubesc. Tu nu trebuie să trăiești așa. Încetează să fii atât de necooperantă și permite-Mi să am viața ta!”

Conștientă de prezența lui Hristos, ceva s-a rupt în ea și s-a simțit ușurată. A fost o schimbare fundamentală, o cedare desăvârșită. Deodată, ea a început o nouă viață. În acea zi a fost o schimbare atât de uluitoare în comportamentul ei încât doctorul l-a chemat pe soțul ei, și a doua zi ea a fost eliberată din spital. A mers acasă să trăiască o nouă viață cu o nouă concentrare și un nou sens al valorii de sine. Ea și-a scuturat ”praful” urii din suflet, cedându-l lui Dumnezeu.

Întrebările sunt: Ascultăm noi, într-adevăr, când Dumnezeu ne vorbește? Ne oprim din luptă când suntem în pericol de a fi înecați de ură? Îi permitem lui Dumnezeu să conducă viețile noastre? Să nu uităm: Dacă nu suntem în măsură să răspundem afirmativ la aceste întrebări, nu va fi vindecare, sănătate și sănătate spirituală pentru noi în lumea bolnavă spiritual de astăzi!

„Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați cu împrumut fără să nădăjduiți nimic în schimb și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Prea Înalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi. Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv” (Luca, 6:35-36).

2 octombrie, 2011.

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.