PREDICĂ LA DUMINICA CINCIZECIMII – DUMNEZEU PUNÂND ETERNITATEA ÎN MINŢILE NOASTRE!

          Moto: „Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase și la timpul lor; El a pus în inima lor și veșnicia, dar fără ca omul să poată înțelege lucrarea pe care o face Dumnezeu de la început până la sfârșit” (Eclesiastul, 3:11)

          Iubiți frați și surori în Hristos,

Cu inimile inundate de sacră bucurie sărbătorim ziua în care Biserica lui Hristos – întemeiată de El pe Cruce și desăvârșită prin Înviere – a fost făcută vizibilă, cea de-a doua măreață Sărbătoare a Creștinătății, Cincizecimea sau Pogorârea Duhului Sfânt, cunoscută și cu numele de Rusalii. Iată de ce am considerat potrivit să folosesc ca moto al predicii de astăzi cuvintele autorului cărții Eclesiastul aflate în capitolul 3, versetul 11 al acestei cărți din Vechiul Testament: Pentru a vă aminti că Dumnezeu a pus în inimile noastre veșnicia, dar și pentru a sublinia că la Cincizecime Duhul lui Dumnezeu a reînnoit veșnicia pe care El a pus-o în inimile noastre.

E un truism că viața omenească are ritmurile ei. Noi știam acest lucru cu mult înainte de a-l fi auzit exprimat în poezia Eclesiastului. Poezia acestei cărți ne amintește odată mai mult adevărul universal al vieții: acela că există ritm pentru existența noastră. De-a lungul veacurilor, filosofii au încercat să explice sensul vieții concentrându-se asupra acestui ritm. Rezultatele au cuprins o gamă largă mergând de la stoicii Greciei antice până la nihiliștii secolului XX. Stoicii pretindeau că sensul vieții era chiar în ritm și de aceea ei se încurajau unii pe alții să experimenteze armoniile vieții. Nihiliștii din controversatul secol XX au refuzat categoric să conceadă că viața are vreun sens. Pentru ei, viața trebuie să fie suportată și orice încercare de a-i găsi sens este fără sens!

Dar vestea cea bună pentru noi, ca următori ai lui Hristos, este că nici stoicii din antichitate nici nihiliștii din secolul trecut n-au spus tot ceea ce se putea spune despre viață și ritmurile ei. Vestea cea bună este aceea că există un alt mod de a înțelege ritmul vieții noastre. De fapt, vestea cea bună poate fi intuită chiar din poezia cărții Eclesiastul: „Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer… vreme este să agonisești și vreme este să prăpădești…vreme de război și vreme de pace” (Eclesiastul, 3:1-8).

„Tic-tac”-ul vieții este clar în cuvintele poetului. Da, el vorbește despre regularitatea vieții. Ceea ce-l separă pe scriitorul Eclesiastului de cinicii stoici este faptul că poetul refuză să asculte la „tic” separat de „tac.”  Ritmurile vieții ar putea, într-adevăr, să formeze un fel de bătaie. Dar pentru poetul Eclesiastului fluxul și cursul vieții nu e nimic mai mult decât ritmul harului lui Dumnezeu. Viața în plinătatea ei, în strălucirea ei este ritmul harului. Viața însăși este răsuflarea lui Dumnezeu, un dar de la Dumnezeu, așa cum spune poetul: „Drept aceea, dacă un om mănâncă și bea și trăiește bine de pe urma muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu” (Eclesiastul, 3:13). Cu alte cuvinte, poetul înțelege că Dumnezeu dă ritm la tot ceea ce este viață în așa fel încât noi să putem stabili tonul vieților noastre!

Cel puțin asta este ceea ce trebuie să înțelegem din aceste cuvinte ale lui: „Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase și la timpul lor; El a pus în inima lor și veșnicia, dar fără ca omul să poată înțelege lucrarea pe care o face Dumnezeu de la început până la sfârșit” (Eclesiastul, 3:11). Cugetați puțin la aceasta! Dumnezeu a pus veșnicia în mințile noastre, dându-ne abilitatea de a înțelege infinitatea a tot ceea ce există și, în același timp, eliberându-ne de nevoia de a înțelege tot ceea ce există!

Cineva a spus: „Adânc în noi toți există un uluitor sanctuar intern al sufletului, un loc sfânt, un centru divin, o Voce care vorbește, la care noi ne reîntoarcem continuu. Veșnicia este în inimile noastre, presând viețile noastre roase de timp, chemându-ne acasă la Sine… Oferindu-ne viețile noastre, trup și suflet, cu bucurie, total și fără reținere Vieții din noi este începutul vieții adevărate.” Da, Dumnezeu a pus eternitatea în mințile și inimile și sufletele noastre! Dumnezeu din noi nu e nimic mai mult decât har, este „un dar de la Dumnezeu!” Dumnezeu din noi este un „centru divin” în jurul căruia viețile noastre “epuizate de timp” pot găsi începutul adevăratei vieți!

Fiecare din noi, prezenți în această frumoasă biserică a noastră în proces de terminare a picturii, au fost aduși aici după nenumărate întoarceri de-a lungul călătoriei vieții. Putem spune că, în mod colectiv, noi am atins adâncurile vieții așa după cum ne-am ridicat și pe culmile ei. Știm și am cunoscut timpuri de naștere și moarte, timpuri de râs și plâns, timpuri când am ținut strâns de anumite lucruri și timpuri când am lăsat anumite lucruri să ne scape. Noi stăm împreună pe muchea veșniciei, formați straniu și mișcați de taina harului lui Dumnezeu așa cum ne-a fost făcut cunoscut de ritmurile fluxurilor și scurgerii vieții. Iar datoria noastră de zi cu zi este de a urma ritmurile vieții în timp ce ne aruncăm împreună cu capul înainte în viitorul care ne așteaptă.

Dar cum? Cum e posibil să ne aruncăm cu capul înainte în viitor? Nu este viitorul plin cu capcane care amenință să zdrobească tot trecutul nostru? Poate cuvintele Sfântului Apostol Pavel ne pot ajuta: „Vă îndemn, deci, fraților…să nu vă potriviți cu acest veac,ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit” (Romani, 12:1-2). Marele Apostol ne reamintește că harul este întotdeauna o realitate prezentă.

 Prin mila lui Dumnezeu, trăirea vieții zi de zi este arena unde Îl întâlnim pe Dumnezeu și suntem întâlniți de El. Când și-a încurajat prietenii săi din Roma „să înfățișeze trupurile (lor) ca pe o jertfă vie,” Sfântul Pavel încuraja, de fapt, fiecare generație, inclusiv generația noastră, să-L urmeze pe Dumnezeu în prezent în așa fel încât El va fi cunoscut în viitor. Pentru Pavel înseamnă să-l trăim pe acum conform cu ritmurile harului care ne permite să-L recunoaștem pe Dumnezeu și „voința” Lui în toate zilele de mâine.

Relația loială cu Dumnezeu schimbă relația noastră cu lumea. Noi renunțăm la pretențiile „acestui veac rău de acum” (Galateni, 1:4), pentru că a te conforma lumii înseamnă să fii format de “valorile” și plăcerile ei. Noi suntem transformați, începând cu ființa interioară, cu mintea, prin virtute, printr-o viețuire conformă poruncilor lui Dumnezeu. Mintea aici e mai mult decât capacitatea de a raționa; este cea mai înaltă facultate a firii umane. Este doar prin „ochii inimii” noastre – cum numește Apostolul mintea – că noi Îl putem “vedea” și înțelege pe Dumnezeu și voința Lui!

„Și nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit!” Nu vă lăsați închiși în așteptările pe care alții le au de la voi și nici în așteptările pe care le aveți pentru voi de la voi înșivă. Voința perfectă a lui Dumnezeu este puterea transfiguratoare a harului pe care o experimentăm în fiecare zi căutând să răspundem la ritmurile vieții. Voința lui Dumnezeu nu e ceva ce eu găsesc și cu care acționez. Ea este ceea ce eu experimentez în transfiguratoarea prezență a harului.

Vă amintiți? Când Hristos Și-a prezis propria moarte, Petru I-a zis: „Fie-Ți milă de Tine, să nu Ți se întâmple Ție aceasta!” (Matei, 16:22) – pentru că el gândea în termeni umani, nu în termenii voiți de Dumnezeu. Unul dintre Apostoli și-a pierdut credința în El și L-a vândut. Toți erau fără putere și păcătoși; au făcut un pas înainte și apoi s-au retras. Asta e ceea ce erau Apostolii. Pentru noi, aceasta e ca o consolare pentru că vedem cum Domnul Și-a format slujitorii dintr-un astfel de pământ și praf. Dar în ziua Cincizecimii pe care-o sărbătorim astăzi, atingându-i ca printr-o baghetă magică, El i-a transformat pe ei în Apostoli neînfricați și puternici.

Totul a fost uitat – toate temerile și slăbiciunile lor. Și era o asemenea putere în cuvintele lor încât mii de oameni au crezut mărturia lor. Așa de puternică era mărturia încât aceasta a mers mai departe și a ajuns chiar și la voi și la mine. Doar imaginați-vă! Dacă Duhul Sfânt, Care purcede de la Tatăl, n-ar fi fost trimis de Mântuitorul în acea Sfântă Zi, dacă El n-ar fi fost trimis în camera în care se întâlneau Ucenicii, atunci ei n-ar fi ieșit să ne proclame cuvântul Evangheliei – iar noi am fi încă în întuneric! Noi am fi uitat total că Dumnezeu a pus veșnicia în mințile, inimile și sufletele noastre. Fără harul Lui, noi am fi continuat să ne conformăm viețile standardelor acestei lumi și am fi ratat posibilitatea de a fi schimbați prin înnoirea minții noastre!

Apostolul Pavel descrie cum a vizitat comunitățile Creștinilor primari și i-a întrebat: „Cunoașteți voi pe Duhul Sfânt?” Iar ei i-au răspuns: „Niciodată n-am auzit de El!” Voi și cu mine putem spune că am auzit de El; dar întrebarea este: Îl cunoaștem noi pe Duhul Sfânt? Poate Îl “știm” cu mințile noastre, dar ne-a atins El inimile, și dacă le-a atins, suntem noi conștienți de aceasta? Putem noi privi la fostele noastre euri și la viața pe care o trăim? Am abandonat noi somnul spiritual? Ne amintim noi că Dumnezeu ne-a pus veșnicia în inimi?

Duhul lui Dumnezeu ne atinge pentru că „vântul suflă unde voiește” (Ioan, 3:8) dar noi nu suntem conștienți de aceasta. Zidurile groase ale locuințelor noastre nu permit luminii să pătrundă; tot așa, zidurile groase ale inimilor noastre nu permit razelor harului să pătrundă și noi ne simțim mutilați spiritual de parcă Duhul lui Dumnezeu nu ne-a atins niciodată! Trebuie să verificăm pentru a vedea dacă Duhul este în noi și dacă El nu este înseamnă că  n-am reușit să acceptăm veșnicia în inimile noastre, adică, noi nu suntem adevărați următori ai lui Hristos!

Iată de ce, închei, chemându-vă să ne rugăm cu cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog: „Vino, lumină adevărată! Vino, viață veșnică! Vino, taină ascunsă! Vino, comoară fără nume! Vino, bucurie neîncetată! Vino, lumină neapusă! Vino, Puternice, Care împlinește, transformă și schimbă toate lucrurile prin voința Ta! Vino, răsuflarea propriei mele vieți, mângâierea inimii mele smerite!”

Vino! Fă trupurile noastre temple ale lui Dumnezeu! Vino! Reînnoiește veșnicia pe care ai pus-o în inimile noastre! Vino! Eliberează-ne de voințele noastre păcătoase pentru ca să putem înțelege „care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit”(Romani, 12:2). Leagă-ne la ritmul Vieții Tale. Umple golul nostru interior cu harul Duhului Tău Sfânt și ne mântuiește! Amin.

3 iunie 2012