PREDICĂ LA DUMINICA FEMEILOR MIRONOSIȚE

Moto: „Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus” (Marcu, 16:6)

Hristos a înviat!

    Iubiți frați și surori în Hristos,

Pericopa evanghelică de astăzi conține două istorii diferite. Prima tratează despre Iosif din Arimateea, omul care i-a dat un mormânt lui Hristos. Cea de-a doua ne relatează despre femeile Mironosițe. Permiteți-mi să subliniez că cei mai mulți teologi biblici sunt de acord asupra faptului că Iisus a murit în Sfânta și Marea Vineri în jur de ora 3:00 după masă.

A doua zi era sâmbătă, Sabatul. În conformitate cu tradiția iudaică, Sabatul începea la ora 6:00 după masă vineri. Așadar, când Iisus a murit era deja timpul pregătirii pentru Sabat și din cauza aceasta era foarte puțin timp de risipit fiindcă după ora 6:00 seara opera legea Sabatului și nici un lucru nu mai era permis să se facă.

Tocmai din acest motiv Iosif din Arimateea a trebuit să acționeze rapid. Se întâmpla adesea ca trupurile criminalilor să nu fie îngropate de loc; erau doar coborâte de pe cruce și lăsate pradă vulturilor și câinilor sălbatici care se hrăneau cu ele. Așa cum probabil știți, însuși termenul Golgota, care înseamnă Locul Căpățânii, s-a numit așa tocmai pentru că el era plin cu țeste lăsate să zacă acolo din răstigniri anterioare.

Așadar, Iosif a mers la Pilat. Pentru că se întâmpla frecvent că unii criminali atârnau zile în șir pe crucile lor înainte de a muri, Pilat a fost uimit de faptul că Iisus murise doar după șase ore după ce fusese răstignit. A verificat cu sutașul și s-a convins că lucrurile stau așa și i-a dat lui Iosif Trupul lui Iisus. W. Barclay subliniază că există o tragedie în ceea ce-l privește pe Iosif. Tragedia consta în faptul că, deși era membru al sinedriului, el n-a spus nici un cuvânt în apărarea lui Iisus în timpul simulacrului de judecată.

Totuși, Iosif este omul care I-a dat Fiului lui Dumnezeu un mormânt atunci când El era mort, deși a rămas tăcut atunci când Iisus a fost viu. Ei, bine, aceasta este una din cele mai obișnuite tragedii ale vieții! Noi păstrăm coroanele pentru mormintele oamenilor, așa cum ținem închise în noi și cuvintele de laudă pe care le revărsăm peste trupurile lor neînsuflețite! Este greu de înțeles pentru noi că o floare sau un cuvânt de recunoștință sunt infinit mai bune când oamenii sunt în viață decât o mulțime de flori sau elogii când ei sunt morți!

Cu toate acestea, nu-l putem învinovăți pe Iosif prea mult. El este unul dintre acei indivizi pentru care Crucea lui Hristos a făcut ceea ce Viața Lui – singura Viață perfectă trăită vreodată – n-a putut face! Nu vă amăgiți: El a fost atras de cuvintele lui Iisus, dar n-a mers mai departe! Dar când L-a văzut pe Iisus murind pe Cruce, inima lui a fost sfâșiată! La scurt timp după ce sutașul a realizat că Iisus era Fiul lui Dumnezeu a venit timpul lui Iosif să înțeleagă acest adevăr fundamental al mântuirii noastre!

Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre Iosif: „[Cel] care și-a ținut secretă ucenicia sa față de Iisus a devenit foarte curajos după moartea lui Hristos. Pentru că el nu era nici o persoană obscură nici nu putea trece neobservat. El era membru al consiliului și unul destul de distins și așa cum înțelegem destul de curajos; pentru că el a riscat să fie ucis, atrăgându-și dușmănia tuturor prin afecțiunea sa față de Iisus. El a cerșit Trupul Lui și nu s-a oprit până ce nu L-a obținut. Și nu numai asta, dar punându-L în propriul său mormânt, el și-a demonstrat în mod activ dragostea sa și curajul.”

Convocându-l pe sutaș, Pilat l-a întrebat dacă Iisus era deja mort, pentru că cei răstigniți erau torturați de o prelungă agonie. Sutașul a confirmat că Iisus era mort și Pilat a dat lui Iosif Trupul Lui. Iată cum teologhisește Fericitul Augustin despre aceasta: „Mântuitorul este plasat în mormântul altuia pentru că el a murit pentru mântuirea altora. Pentru că ce avea El de făcut cu un mormânt, El Căruia moartea nu-I aparținea în mod propriu? Ce are El de-a face cu un mormânt pe pământ, El al Cărui Tron era în ceruri? Ce avea El de-a face cu un mormânt, El Care a fost în mormânt doar trei zile, nu așa de mult ca Unul Care zace mort, ci ca Unul Care Se odihnește pe pat?”

Iubiții mei, a doua parte a pericopei evanghelice de astăzi tratează cu femeile Mironosițe. Permiteți-mi să subliniez faptul că n-a mai fost timp să i se ofere Trupului lui Hristos ultimele servicii conform cu tradiția iudaică. Sabatul a venit și femeile care voiau să ungă Trupul nu mai puteau s-o facă. Imediat ce Sabatul a trecut, ele s-au îndreptat către mormânt îngrijorate doar de un singur lucru. Știm că mormântul nu avea ușă. De fapt, cuvântul „ușă” din această pericopă înseamnă „deschidere.” Ei, bine, în fața deschiderii se afla un fel de șanț iar în șanț se găsea o piatră circulară mare ca o roată de cărucior de cumpărături.

Femeile Mironosițe știau că piatra era cu mult peste puterea lor de a o mișca. Dar când au ajuns la mormânt ei au văzut că piatra era dată la o parte și în interiorul mormântului un mesager le-a dat știrea uluitoare că Hristos a înviat din morți! Încercați să reflectați: Dacă Hristos n-ar fi înviat, am fi auzit noi vreodată de El? Gândiți-vă din nou la femei: Ele au venit să ofere ultimul omagiu unui trup mort! Acum comparați-le pe ele cu ceea ce gândeau ucenicii. N-au gândit ei că totul s-a sfârșit în tragedie?

Iată întrebarea mea: Ce altceva ar fi putut schimba niște oameni și femei disperați în ființe care radiau de bucurie inefabilă explozivă și care debordau de un curaj neintimidat? Nimic! Numai Învierea lui Hristos ar fi putut face aceasta! Învierea este evenimentul central, Evenimentul întregii Credințe Creștine, Evenimentul Istoriei Umane! Învierea lui Hristos ne comunică în termeni foarte preciși că Iisus nu este doar o figură într-o carte – El este o Prezență vie! Nu este suficient să înveți despre Iisus așa cum învățăm noi despre viața oricărei mari figuri din Istoria umană! Da, noi putem începe prin a studia viața lui Hristos, dar trebuie să sfârșim prin a-L întâlni!

Noi trebuie să-L întâlnim pe Hristos pentru că El nu este o memorie, El este o Prezență! El este veșnicul Fiu al lui Dumnezeu, singurul Dumnezeu adevărat. Sfântul Ioan din Damasc spune că „Hristos este prezent acolo unde semnul crucii este înălțat corect – nu însăși Crucea materială ca o piesă de lemn ci Cel răstignit Care trăiește acum!” Cele mai plăcute memorii se veştejesc. Grecii din antichitate obişnuiau să spună că „timpul șterge totul.” Cu mult timp în urmă timpul ar fi șters memoria lui Hristos dacă El n-ar fi fost mereu o Prezență vie cu noi! Da, noi putem vorbi despre Iisus, dar acest lucru nu ne ajută cu nimic dacă nu reușim să-L întâlnim!

Aceasta mă determină să subliniez că adevăratul Creștin nu este cel care se laudă despre cât de multe ştie despre Iisus. Adevăratul Creştin este cel care Îl cunoaște pe Iisus! Barclay subliniază iarăși că „Cel mai mare teolog din lume, omul care știe totul despre Iisus este mai mic decât cel mai umil Creștin care Îl cunoaște pe El în fiecare zi!” „Între Învierea lui Iisus și învierea universală”, teologhisește din nou Fericitul Augustin, „moartea este, pentru cei care au credință, în efect moartă și fără putere, ca un leu ucis.” În cazul în care mi-ați pierdut ideea, subliniez că de la punctul cunoașterii despre Iisus la punctul cunoașterii lui Iisus este o foarte mare „distanță” pe care cei mai mulți din cei care se numesc creștini nu o pot ”parcurge” în decursul unei vieți!

Nu pot „parcurge” distanța pentru că ei nu reușesc să meargă la mormânt, la mormântul gol. Mormântul a fost gol pentru ca ei să se umple de Prezența lui Hristos. „Femeile au fost primele să-L onoreze pe Hristos Cel înviat,” explică Petru Hrisologul, „Apostolii au fost primii să sufere pentru El. Femeile erau gata cu mirodeniile; apostolii pregătiți pentru flagelări. Femeile au întrat în mormânt; Apostolii vor intra în curând în închisoare. Femeile s-au grăbit să-și exprime elogiile lor; Apostolii au îmbrățișat lanțurile de dragul Lui. Femeile au vărsat mir; Apostolii și-au vărsat sângele.”

Dragi prieteni, aceste frumoase cuvinte ale lui Petru Hrisologul mă determină să vă adresez câteva întrebări. Sunteți voi primii în a-L onora pe Hristos Cel înviat? Sunteți voi primii când e vorba de a suferi pentru Hristos? Sunteți pregătiți cu mirodenii să ungeți Trupul lui Iisus neatins de vreun păcat? Sunteți pregătiți să suferiți flagelări de dragul lui Hristos?

Sunteți pregătiți să intrați în închisoare pentru Hristos? Sunteți pregătiți să îmbrățișați lanțurile de dragul Lui? Sunteți gata să vă dați viața pentru Mântuitorul vostru?  Dacă nu sunteți pregătiți să faceți nici unul din aceste lucruri, eu am vești rele pentru voi: Înseamnă că voi încă nu L-ați întâlnit pe Hristos, n-are importanță cât de apăsat pretindeți a fi următorii Lui! Înseamnă că vă lipsește curajul și iubirea jertfelnică pentru Cel Care și-a dat viața pentru voi și pentru mine!

A fost nevoie de curaj pentru ca Iosif să poată cere Trupul lui Iisus. A fost nevoie de curaj eroic din partea femeilor Mironosițe pentru a merge la mormânt „dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele” (Marcu, 16:2). Din cauza curajului lor, ele au auzit marea știre de la înger: „Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus” (Marcu 16: 6). Părintele Coniaris subliniază un adevăr tragic. El scrie: „E nevoie de curaj să fii Creștin în lumea de astăzi. Drumul Creștinului este greu. Calea Creștinului nu e populară. Este nevoie de curaj să-L urmezi pe Iisus în viața noastră de zi cu zi. E nevoie de curaj să menții o familie creștină. E nevoie de curaj să trăiești după standarde creștine. Nu poate fi un Creștin adevărat astăzi fără curaj!”

Cine ne va da acest curaj? Hristos – Hristos Cel înviat! Dacă L-ați întâlnit, ați aflat izvorul curajului adevărat! Ascultați-l pe Sfântul Grigorie Teologul pentru a înțelege ce înseamnă Învierea lui Hristos pentru voi: „Noi suntem eliberați din munci cu cărămizi și paie și nimeni nu ne poate interzice să sărbătorim festivalul trecerii peste, al Paștelui nostru și nu să sărbătorim cu frământătura maliției și răutății ci cu pâinea nedospită a sincerității și adevărului…  Ieri am fost răstignit împreună cu Hristos, astăzi sunt preamărit cu El. Ieri am murit cu El, astăzi prin El mi se dă viața. Ieri m-am îngropat împreună cu El, astăzi înviez din nou cu El!”

Mironosițele se întrebau între ele în drum spre mormânt: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?” (Marcu, 16:3). Petru Hrisologul pune câteva întrebări care provoacă rațiunea, întrebări ce izvorăsc din întrebarea febrilă a femeilor. El întreabă: „Este piatra aceasta de pe ușa mormântului or de pe propria inimă; de pe mormânt or de pe propriii ochi? Voi, ale căror inimi sunt închise, ai căror ochi sunt închiși, nu sunteți în măsură să descoperiți slava mormântului deschis! Atunci turnați mirul, dacă vreți să vedeți slava, nu pe Trupul Domnului, ci pe ochii inimilor voastre. Prin lumina credinței veți vedea atunci ceea ce prin deficiența credinței acum stă ascuns în întuneric.” Hristos Cel înviat a fost aici, astăzi, căutându-vă. Întrebarea este: L-ați întâlnit? L-ați întâlnit voi cu adevărat? Amin. Hristos a înviat!

29 aprilie 2012