PREDICĂ LA DUMINICA SFÂNTULUI APOSTOL TOMA

      „A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

(Ioan, 20:28)

Hristos a înviat!

          Iubiţi fraţi şi surori în Hristos,

Astăzi este Duminica Sfântului Apostol Toma. Pericopa evanghelică de astăzi ne-a spus că Hristos Cel înviat i S-a arătat acestuia într-un mod special. Zece dintre ucenici erau împreună când Iisus, după ce a cucerit moartea, a venit la ei şi le-a oferit pacea Sa cerească: „Pace vouă!” (Ioan 20:19). Toma nu era prezent. Când a sosit, şi ceilalţi ucenici i-au spus că L-au văzut pe Domnul, el a spus: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan, 20:25).

Toma a spus acestea pentru că, pentru el Crucea a fost singurul lucru pe care l-a aşteptat. De aceea, el este uluit, pus în încurcătură de miracolul Învierii. Amintiţi-vă, când Hristos le-a spus ucenicilor Săi că trebuie să meargă în Betania pentru că prietenul lor Lazăr a murit, reacţia lui Toma a fost: „Să mergem şi noi şi să murim cu El” (Ioan, 11:16).

Da, Toma era gata să moară cu Hristos, dar el nu era capabil să conceapă că numai prin moartea împreună cu Hristos cineva poate să pună începutul învierii sale din moartea veşnică. Lui Toma nu i-a lipsit curajul niciodată, dar el era pesimistul natural, înnăscut. Nu există nici o îndoială că el Îl iubea pe Iisus; el Îl iubea atât de mult că era gata să meargă la Ierusalim să moară cu El, în timp ce ceilalţi ucenici erau ezitanţi şi înfricoşaţi.

Când Hristos a fost răstignit, inima lui Toma a fost atât de sfâşiată, încât el nu mai putea privi oamenii în ochi. Tot ceea ce voia el era să fie singur cu durerea sa. El dorea să rămână singur cu suferinţa şi durerea lui. Iată de ce, când Mântuitorul Hristos a revenit în mijlocul ucenicilor Săi, Toma nu era acolo. Cât priveşte vestea că Hristos a înviat, aceasta părea mult prea bună ca să fie adevărată, aşa că el a refuzat s-o creadă! Încăpăţânat în pesimismul lui, el a declarat că niciodată nu va crede că Hristos a înviat din morţi, până ce nu va vedea şi nu va pune mâna lui pe semnul cuielor din mâinile lui Hristos, şi nu-şi va apăsa mâna sa peste rana pe care suliţa a făcut-o în coasta lui Iisus.

Aşa că o altă săptămână s-a scurs şi domnul Cel înviat a revenit din nou, dar de această dată Toma era prezent. După ce a repetat cuvintele lui Toma, l-a chemat să facă exact ceea ce a spus el că va face pentru a crede. Atunci inima lui Toma s-a dezlănţuit cu dragoste şi devoţiune. El a fost total copleşit şi a căzut înaintea Învăţătorului său, strigând printre lacrimi: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan, 20:28). Iar Hristos i-a zis: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (20:29).

„Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” Apropo, despre cine vorbeşte Hristos în această frază? Dragii mei, sunt fericit să subliniez că, fiind Atotştiutorul Fiu al lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos vorbeşte aici despre tine şi despre mine. L-am văzut noi pe Domnul în timpul vieţii Sale pământeşti? Nu, nicidecum! Totuşi, noi Îl vedem cu ochii credinţei noastre! El este viu printre noi, şi noi nu avem nevoie să-I atingem rănile pentru a crede că El „a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (I Cor., 15:20). Mai mult decât atât, fiecare care crede cu adevărat că Hristos este începătură a învierii celor adormiţi, ştiu că ei sunt „ai lui Hristos, la venirea Lui” (I Cor., 15:23), „iar dacă este pârga sfântă şi frământătura este sfântă, şi ramurile sunt” (Rom., 11:16).

Nu spunem noi în timpul fiecărei Dumnezeiești Liturghii, chiar înainte de a mărturisi credinţa noastră că „Hristos este în mijlocul nostru?” Nu răspundem noi, care în mod genuin împărtăşim credinţa noastră, că  El „Este şi va fi totdeauna?” L-a văzut cineva dintre noi cu ochii fizici pe Hristos? Acum încercaţi să răspundeţi la această întrebare: Câţi din cei care L-au văzut pe Hristos cu proprii lor ochi, care L-au auzit vorbind, care L-au urmat de-a lungul străzilor, au ajuns să nu creadă niciodată în El?

Ceea ce este destul de tragic e faptul că profeţia lui Isaia s-a împlinit prin ei! De fapt, Hristos le-a spus celor ce L-au respins, citându-l pe Profetul Isaia: „Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea; căci inima acestui popor s-a învârtoşat!” (Isaia, 6:9, 10; Matei, 13:14-15). Este adevărat, mulţi dintre noi sunt slabi, lipsiţi de putere, şi mulţi dintre noi sunt mult mai răi decât îndoielnicul Toma, dar într-un anumit moment din viaţa noastră, noi am venit către Domnul şi I-am zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Iubiţii mei, cu ochii credinţei noastre, noi vedem rănile lui Hristos Cel răstignit, răni care ne vorbesc despre iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru noi. Ascultaţi cuvintele sfântului Apostol Pavel: „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi” (Rom., 5:8). Da, Hristos a murit pentru noi, cei fără Dumnezeu, cei cărora le lipsea capacitatea de a deveni drepţi din cauza înstrăinării lor faţă de Creator. Totuşi, cei care îşi recunosc neputinţa, înstrăinarea faţă de Dumnezeu, îşi pot regăsi drumul de întoarcere către Dumnezeu prin credinţa lor în dragostea lui Dumnezeu care L-a făcut pe Fiul Său să îmbrăţişeze extrem de dureroasa, şi – din punct de vedere uman – insuportabila durere a Răstignirii pentru ei! Nu există cale pentru cineva de a scăpa de propria-i păcătoşenie fără a veni la picioarele lui Iisus Celui răstignit şi să strige ca şi Toma: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

„Dumnezeu a avut un Fiu fără păcat,” scrie Fericitul Augustin. „El nu are fii fără suferinţă!” Când suntem copleşiţi de tribulaţiile acestei vieţi, Crucea lui Hristos e cea care trebuie să ne reamintească că Dumnezeu nu ne-a făgăduit niciodată imunitate faţă de suferinţă! Ceea ce ne-a promis El este victoria în suferinţa noastră! „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea!” (Ioan 16:33). Mântuitorul Hristos vrea ca adevăraţii Lui următori să înţeleagă că cel mai rău lucru pe care îl poate face diavolul împotriva lor este să ucidă în inima lor bucuria inefabilă şi pacea cerească pe care El le-a adus-o lor prin Învierea Sa.

Vă rog să nu faceţi vreo greşeală: Dacă sunteți în căutarea păcii, nu vă risipiţi banii şi timpul în altă parte; numai Hristos vă poate da pacea genuină a inimii, pacea cerească, reconfortantă. Astăzi, când privim rănile lui Hristos cu Apostolul Toma, ştim că ele au fost cauzate de păcatele noastre. Ceea ce unii dintre noi nu pot înţelege şi recunoaşte e că, ori de câte ori nu reuşim să venim cu umilinţă la picioarele lui Iisus să ne mărturisim păcatele, noi Îl răstignim din nou pe Mântuitorul nostru. Această lipsă, acest eşec de voinţă din partea noastră e ceva mult mai rău decât îndoiala lui Toma. Reflectaţi puţin: Dacă ar fi fost să alegem un simbol pentru păcat, probabil că cel mai potrivit ar fi fost un cui. Ei, bine, nu e fiecare păcat un cui care continuă să fie bătut în trupul lui Hristos?    

   Iubiţii mei,

În fiecare duminică dimineaţa noi cântăm în timpul Utreniei: „Învierea lui Hristos văzând să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus…” Sfântul Simeon Noul Teolog, care a trăit la circa o mie de ani după ce mormântul lui Hristos a fost găsit gol, a scris despre acest imn: „Cum ne îndeamnă Duhul Sfânt să zicem, ‚Învierea lui Hristos văzând?’ Cum putem spune că noi am văzut-o, de parcă noi am fi văzut-o, ceea ce noi n-am văzut, pentru că Hristos a înviat din morţi cu o mie de ani în urmă, şi chiar atunci, fără ca cineva să fi văzut momentul Învierii? Cert este că textele sfinte nu ne forţează pe noi să minţim! Departe de noi acest lucru! Mai curând, cuvintele ne îndeamnă să vorbim adevărul, ceea ce înseamnă că Învierea lui Hristos are loc în fiecare din noi care crede, şi nu numai odată, ci în fiecare moment, să zicem aşa, când Hristos Stăpânul învie în noi, într-o splendidă frumuseţe, şi strălucind cu strălucirea incoruptibilităţii şi a divinităţii.”

Iată întrebarea mea: Sunteţi voi printre cei care cred că Învierea lui Hristos are loc de fiecare dată când Hristos Stăpânul învie în voi, când El alege să-Şi afle locuinţa în voi în timp ce vă oferă Însuşi Trupul şi Sângele Său? Dacă vă îndoiţi de acest lucru şi nu puteţi vedea Învierea lui Hristos, poate mărturia Mitropolitului Anthony Bloom se va dovedi de un real ajutor pentru voi. Iată cuvintele lui:

„Pe când încă eram student, citeam începutul Evangheliei de la Marcu. Înainte de a ajunge la capitolul trei, deodată am devenit conştient că de cealaltă parte a pupitrului meu era o prezenţă, şi certitudinea a fost atât de puternică că Această Prezenţă era Hristos stând acolo, că ea nu m-a părăsit niciodată. Acesta a fost adevăratul punct de cotitură. Pentru că Hristos era viu şi eu am fost în prezenţa Lui, am putut spune cu certitudine că ceea ce Evanghelia spunea despre Răstignirea Profetului din Galileea era adevărat, şi sutaşul a fost corect când a spus, ‚Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!’” (Marcu, 15:39).

Permiteţi-mi să închei cu aceste cuvinte ale Sfântului Grigorie cel Mare: „Când ucenicul care se îndoia a atins rănile trupului Stăpânului său, el a vindecat rănile necredinţei noastre. Necredinţa lui Toma a fost de mai mare folos credinţei noastre decât  credinţa celorlalţi Apostoli, pentru că, atunci când el a fost condus înapoi la credinţă prin atingerea lui Iisus, minţile noastre au fost eliberate de toată îndoiala şi au fost făcute ferme în credinţă.”

Iată întrebările mele, la care vă chem să răspundeţi mergând spre casele voastre: Îl „vedeţi” pe Hristos când vă împărtăşiţi cu El în timpul Sfintei Cuminecături? Îi simţiţi prezenţa care vă oferă o bucurie, o pace şi o fericire ce nu pot fi gustate nici oferite de această lume fără Dumnezeu? Simţiţi irepresibilul impuls de bucurie de a spune cu Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu, Tu eşti viu înaintea mea?” Îl simţiţi? Amin. Hristos a înviat!

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă, Parohia Buna Vestire, Constanța – 1 mai 2011.