PREDICĂ LA DUMINICA SFÂNTULUI APOSTOL TOMA

Moto: „Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” (Ioan, 20: 29).

Hristos a înviat!

    Iubiți frați și surori în Hristos,

Aș vrea să încep cuvântul de astăzi prin a vă împărtăși o istorioară despre un savant iudeu. El și-a arătat nervozitatea față de oficialii de la vamă. Într-o zi, unul dintre oficiali i-a zis: „Domnule, nu vă îngrijorați, relaxați-vă!” Ei, bine, această invitație amabilă l-a făcut pe savant să mediteze asupra sensului ei și a ajuns la o destul de surprinzătoare concluzie. Spun „o surprinzătoare concluzie” în special pentru că el nu era Creștin. El a gândit că aceasta este exact ceea ce a făcut Iisus dacă cineva re-trăiește evenimentele și cuvintele Lui la primul Paști – care pentru noi, cei ce credem în El – este cea mai importantă zi din Istoria umană. El a concluzionat că Iisus Hristos le spune celor ce cred în El: „Relaxați-vă! Eu am înviat!”

Într-adevăr, primele apariții ale lui Hristos la diferiți oameni după Învierea Sa par să aducă relaxare. El le-a spus femeilor de la mormânt, „Nu vă temeți!” (Matei, 28: 10). El i-a certat cu blândețe pe cei doi ucenici în drumul către Emmaus. Când a apărut în mijlocul celor zece Apostoli în Ierusalim, le-a spus: „Pace vouă!” (Ioan, 20:21). Chiar astăzi, Hristos i-a spus lui Toma: „Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” Așadar, mesajul central al Paștelui este: „Bucurați-vă! El a înviat!”

Da, relaxați-vă, El a înviat! Chiar de la început, cea mai mare preocupare a omenirii a fost problema păcatului. După ce i-a creat pe proto-părinții noștri după chipul Său, Dumnezeu le-a dat libertatea voinței. Tocmai aici a început problema. Ei erau liberi să iubească sau nu, să se supună sau nu. Dumnezeu trebuie să fi avut mari așteptări în privința lor. Dar ei au dezamăgit! Ei și-au exprimat libertatea de a alege și au ales împotriva lui Dumnezeu. Ei au căzut și noi, urmașii lor, continuăm să cădem – fiind departe de ceea ce Dumnezeu a intenționat ca noi să devenim!

Rezultatul a fost deci păcatul, cea mai mare problemă a omenirii! Dacă voi încă întâmpinați anumite dificultăți în a înțelege ce este într-adevăr păcatul, permiteți-mi să subliniez că păcatul este comis atunci când ne exprimăm libertatea dându-L la o parte pe Dumnezeu. Da, păcatul înseamnă să merg pe drumul meu și nu pe drumul lui Dumnezeu. Păcatul înseamnă împărtășirea cu Sfânta Euharistie după „teologia” noastră, nu după cum vrea Dumnezeu, după cum învață Biserica! Păcatul este revoltă împotriva lui Dumnezeu, imitarea pașilor strămoșilor noștri primordiali, care au căutat să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu pe calea lor, nu pe calea lui Dumnezeu!

Păcatul îi împinge pe semenii noștri departe de noi, mărind prăpastia dintre noi și ei. Dar țelul ultim al păcatului este să ne transforme pe noi înșine în dumnezeul nostru și aceasta este exact ceea ce societatea fără Dumnezeu de astăzi vrea ca noi să fim, tocmai pentru ca noi să ne revoltăm total împotriva Dumnezeului Celui adevărat, Care ne-a fost revelat în mod absolut de Fiul lui Dumnezeu întrupat! Sfântul Apostol Pavel a subliniat că „toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Rom., 3:23).

Iată cum comentează Studiul Ortodox al Bibliei acest verset din Epistola Apostolului Pavel către Romani: „Scopul ultim al existenței omului este acela de a realiza slava lui Dumnezeu. Chiar dacă noi trebuie să ținem legea, noi încă am fi lipsiți de slava lui Dumnezeu pentru că încă vom muri și vom avea nevoie de mântuire. Calea către Dumnezeu este atât dreptatea perfectă cât și viața veșnică. Dar cum putem noi dobândi aceasta? Doar Iisus Hristos a trăit în totală dreptate. Doar El a înviat spre viață veșnică. Doar El este Calea noastră către Dumnezeu (Ioan, 14:6). El este slava lui Dumnezeu!” (p. 345; subliniere adăugată).

Apropos, v-ați gândit vreodată ce se întâmplă cu persoana noastră totală atunci când păcătuim? Sfântul Pavel este cel care ne dă iarăși răspunsul. El îi descrie pe cei care păcătuiesc ca „fiind înstrăinați de viața lui Dumnezeu,” adică, trăind în separare față de Dumnezeu, în înstrăinare, într-o relație ruptă cu Dumnezeu (Efes., 4:18). Și nu numai asta, căci același mare Apostol a spus că „plata păcatului este moartea” (Rom., 6:23), ceea ce înseamnă că moartea spirituală este urmată de cea fizică. Păcatul înseamnă moarte pentru întreaga persoană! Rezultatele păcatului sunt veșnice, dacă nu se întâmplă ceva pentru a schimba situația.

Întrebarea este: Care este soluția? Cum pot fi readuși păcătoșii într-o dreaptă relație cu Dumnezeu? Ei, bine, acesta este mesajul Paștelui: Puteți să vă relaxați! El a înviat! Sfântul Pavel spune că „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine Însuși” (II Cor., 5:19). Și totuși, cineva poate încă să întrebe: Cum a rezolvat Hristos problema păcatului nostru?

Iată din nou răspunsul Sfântului Pavel: „Iar pe voi, care erați morți în fărădelegile voastre … v-a făcut vii împreună cu Sine, iertându-vă toate greșelile; ștergând zapisul ce era asupra noastră care ne era potrivnic cu rânduielile lui, și l-a luat din mijloc, pironindu-l pe cruce” (Col., 2:13-14). Așadar, putem să ne relaxăm, pentru că problema noastră cea mai mare și-a găsit rezolvarea!

Iubiți credincioși, Sfântul Pavel ne-a scris că „vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea” (I Cor., 15:26). Noi ne temem de moarte așa cum ne temem de orice lucru necunoscut. Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, ia moartea în serios, înțelege temerile noastre și neliniștile noastre firești. Teama noastră universală de moarte poate explica interesul nostru în ultimele cuvinte exprimate de cei care trec pragul acestei vieți. Somerset Maugham a spus: „A muri este o afacere foarte descurajatoare, înfricoșătoare și sfatul meu pentru voi este să nu aveți nimic, absolut nimic de-a face cu ea!”

Ce-ar fi dacă noi am putea fi eliberați de teama de moarte? Ce-ar fi dacă moartea ar putea fi privită ca un stadiu normal de viață – precum nașterea? Nu ne zbatem noi împotriva nașterii? Nu venim noi pe lume lovind cu piciorul și țipând? Tot așa ne luptăm împotriva morții. Dar ce-ar fi dacă moartea ar fi privită doar ca naștere într-o nouă viață cu posibilități nelimitate? Ați înțeles exact ceea ce încerc eu să vă comunic? Da, acesta este mesajul Paștelui: „Bucurați-vă! El a înviat!”

După toate astea, nu ne-a spus Duhul Sfânt prin gura Sfântului Apostol Pavel că moartea – ultimul vrăjmaș – a fost distrusă? Da, Iisus Hristos a luat întreaga povară a loviturii pe care păcatul și moartea o pot da și a rupt lanțurile morții înviind triumfător! Făcând aceasta, El a pus Moartea la moarte, așa cum cântăm noi „cu moartea [Lui] pe Moarte călcând!” Prin Învierea Sa, Mântuitorul Hristos a schimbat concentrarea preocupării noastre de la a încerca să nu murim la a învăța cum să trăim!

Nevoia noastră cea mai profundă este pentru puterea de a trăi în fiecare zi. Vă amintiți? S-a întâmplat acum o săptămână, totuși acum aproape două mii de ani! Între Sfânta și Marea Vineri și Duminica Învierii Apostolii erau înfricoșați, lași, învinși, deznădăjduiți, plini de îndoială. Toma este un caz care subliniază acest adevăr! Ucenicii au petrecut cel mai mult timp în spatele ușilor închise. După Înviere ei au devenit curajoși, îndrăzneți, netemători, martori triumfători. Cum putem explica diferența aceasta totală de comportament? Cei înfricoșați au devenit fără frică, lașii au devenit curajoși, cei timizi au devenit triumfători, cei slabi la minte au făcut lucruri imposibile, cel care se îndoia a spus: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

De multe ori, nevoia noastră cea mai profundă este pentru puterea de a lupta. Nu ne întrebăm noi adesea cum am putea să continuăm? Nu ne întrebăm de unde vor veni puterea și ajutorul nostru? Nu ne întrebăm pe noi înșine plini de îndoială: „Este puterea disponibilă astăzi?” Dar acesta este exact mesajul Paștelui: Bucurați-vă! El a înviat!

Vestea cea bună e aceea că aceeași putere care L-a adus pe Iisus înapoi din mormânt este disponibilă pentru fiecare dintre noi. Hristos Cel înviat a spus: „Datu-Mi-S-a toată puterea în cer și pe pământ!” (Matei, 28:18). Prin moartea și Învierea Sa, Hristos a eliberat o putere nouă în lume. Gândiți-vă la Sfântul Pavel: Marele scop al vieții sale a fost cunoașterea personală a lui Hristos. În mod specific, el a vrut să știe puterea care se revarsă din Învierea Lui. Ceea ce noi uităm adesea e faptul că aceeași putere vie, dinamică este disponibilă în viața fiecărui următor al lui Hristos! Iată de ce noi trebuie să facem Învierea lui Hristos o realitate vie pentru noi!

Iubiții mei, viața noastră are multe dimensiuni. Există o tainică armonie între trup, minte și spirit. E adevărat, viața este fizică, dar ea e mai mult decât fizică. Este rațională, dar mai mult decât rațională. Este spirituală, dar mai mult decât spirituală. Există câte ceva comun oricărei ființe umane care nu poate fi descris cu cuvinte umane! Viața este mai mult decât doar existență fizică unde toate culorile se veștejesc într-o bolnavă culoare gri.

Viața este o realitate veșnică! Ea a fost făcută o realitate veșnică pentru voi și pentru mine prin Învierea lui Hristos. Omenirea confuză și dezorientată de astăzi are nevoie mai mult ca niciodată de convingerea că viața are sens, scop, finalitate. Mulți întreabă: „Este asta tot ceea ce este?” sau „Ar putea fi ceva mai mult?” „Se îndreaptă viața undeva sau nicăieri?” Răspunsul la aceste întrebări a fost dat astăzi de Mântuitorul Hristos. Ascultați cuvintele Lui: „Pentru că M-ai văzut [Toma] ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut” (Ioan, 20:29). Acesta este mesajul Paștelui: Bucurați-vă! El a înviat!

Da, vă puteți relaxa pentru că nădejdea noastră cea mai mare – viața veșnică – a fost împlinită. Așa cum a spus Sfântul Petru, prin mila abundentă a lui Dumnezeu noi am fost născuți din nou spre „nădejde vie, spre moștenire nestricăcioasă și neîntinată și neveștejită, păstrată în ceruri pentru voi” (I Petru, 1:3-4). Ne putem relaxa o dată mai mult amintindu-ne cuvintele Sfântului Pavel: „Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la mintea omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (I Cor., 2:9).

Dar noi trebuie să nu pierdem din vedere unul din cele mai importante aspecte ale vieții noastre: Pentru ca să moștenim acele lucruri noi trebuie să trăim viața „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste.” Și ori de câte ori Îl primim pe Hristos în trupurile noaste prin Sfânta Împărtășanie, trebuie să avem o credință atât de mare încât să putem spune cu Toma lui Hristos Cel răstignit și înviat: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” Cât despre restul vieților noastre: Să ne bucurăm! El a înviat! Hristos a înviat! Amin.

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă, Parohia Buna Vestire, Constanța – 22 aprilie 2012