Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SFINȚILOR PĂRINȚI – A-L CUNOAȘTE PE DUMNEZEU ÎNSEAMNĂ SĂ MOȘTENEȘTI VIAȚA VEȘNICĂ PRIN SLAVA CRUCII (2012)

sinodul-i-ecumenic

PREDICĂ LA DUMINICA SFINȚILOR PĂRINȚI – A-L CUNOAȘTE PE DUMNEZEU ÎNSEAMNĂ SĂ MOȘTENEȘTI VIAȚA VEȘNICĂ PRIN SLAVA CRUCII

          Moto: „Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (Ioan, 17:3)

          Iubiții mei în Hristos,

Biserica noastră Ortodoxă sărbătorește astăzi pe Părinții Bisericii care au participat la Primul Sinod ecumenic. Cineva poate întreba: De ce trebuie să pomenim evenimente din zile de mult trecute? În fond, Întâiul Sinod ecumenic a avut loc în AD 325, cu aproape șaptesprezece secole în urmă. Ei, bine, amintim acest fel de evenimente pentru că ele constituie acțiunea „vizibilă” a Sfântului Duh în viața Bisericii.

Convocați de Sfântul Împărat Constantin, cei 318 Sfinți Părinți au apărat peste tot în lumea Creștină adevărul central al Credinței noastre – Divinitatea lui Iisus Hristos. Așa după cum am spus de multe ori în predicile mele de-a lungul anilor mei de preoție – neagă acest Adevăr și Sfânta Scriptură devine o carte lipsită de sens! Acest Adevăr fundamental nu este doar o problemă rațională, este însuși punctul central al mântuirii noastre, al vieții noastre aici și acum!

În acele zile ale antichității Creștine erau mulți teologi care își exprimau opinia aspra tainei lui Dumnezeu, ceea ce mintea omenească nu e capabilă să înțeleagă în mod exhaustiv. În pofida acestei mărturisite inabilități, mintea iscoditoare a omului a încercat să pătrundă și să exprime prin cuvinte omenești chiar și taine inaccesibile. Inteligența umană a conceput adeseori tot felul de opinii îndoielnice și învățături false. Una din aceste învățături false a cutremurat întreaga lume Creștină la puțin timp după ce Împăratul Constantin a proclamat Creștinismul ca religio licita – una din religiile permise, după aproape trei secole de persecuții sângeroase.

Învățătura falsă la care mă refer a fost numită arianism, după numele lui Arie, un preot Creștin iudeu din Alexandria Egiptului. Pe scurt, el spunea că deși Hristos era într-adevăr Divin, El nu era Dumnezeul Suprem, doar una dintre marile ființe create de Supremul Dumnezeu. Vă rog să țineți în minte faptul că, în acel timp, populația Imperiului roman consta în principal din păgâni sau, în cel mai bun caz, din foști păgâni care se convertiseră recent la Creștinism. La nivelul lor de înțelegere, erau mulți zei în cer și pe pământ. Ei își imaginau zeii lor stăpânind stelele, vânturile și mările, forțele naturii, animalele și plantele.

Arie spunea ceva cam așa: „Da, noi Îl slăvim pe Iisus Hristos și ne închinăm Lui, chemându-L cu numele lui Dumnezeu. Dar asta nu înseamnă,” continua el să afirme, „că Cel Care a trăit pe pământ ca Om, a suferit, S-a bucurat, S-a întristat și a obosit în timpul călătoriilor, Care El Însuși a avut toate slăbiciunile, cu excepția păcatului, este Creatorul Suprem, Cel Care a făcut totul. El este ca un dumnezeu inferior, al doilea în rang, o ființă creată.”

Așa „teologhisea” Arie, și opiniile lui s-au răspândit progresiv de-a lungul și de-a latul, iar contemporanii lui le găseau sensibile și ușor de înțeles. Ei erau păcăliți să creadă că Dumnezeul Suprem  era într-adevăr dincolo de înțelegerea noastră, în timp ce Hristos, Care trăise pe pământ, era ca un mic dumnezeu, creat pentru noi de Părintele Ceresc. Dacă Sfinții Părinți din acel timp n-ar fi realizat cât de periculos și otrăvitor era această „propovăduire,” întreaga învățătură Creștină ar fi devenit fundamental răstălmăcită.

Dragii mei, nu pot continua fără a adresa o întrebare: Ce oferă demnitate supremă și bucurie infinită mântuirii noastre? Da, faptul că nu un înger și nici vreo altă ființă umană ne-a mântuit, ci Însuși Domnul a făcut aceasta, este ceea ce dă infinită bucurie și demnitate supremă mântuirii noastre! Permiteți-mi să subliniez încă o dată că nu există nici o „iotă” care să infirme această învățătură fundamentală a Credinței noastre în Sfânta Scriptură!

Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi, de o ființă și egal cu Tatăl și cu Sfântul Duh, Care S-a dat pe Sine Însuși, S-a deșertat de sine, tocmai pentru ca omul să poată fi unit cu viața Lui divină, adică, să devină capabil să redobândească viața cea adevărată, viața cu Dumnezeu. Viața fără Dumnezeu nu este absolut de loc viață – este moarte, „întunericul cel mai din afară” (Matei, 8:12).

Ascultați-l pe Sfântul Apostol Pavel: „Acesta [Hristos] este chipul lui Dumnezeu Celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El și pentru El ” (Coloseni, 1:15-16).

Iată ce citim în Studiul Ortodox al Bibliei despre acest verset: “Ca Dumnezeu, Hristos este veșnic și consubstanțial cu Tatăl, eikona – chipul Tatălui. Ca Om, Hristos este chipul după care a fost creat omul și către care se mișcă omul. În ambele firi, El Îl reprezintă complet și Îl arată pe Tatăl. Ca Dumnezeu, Hristos este primul născut peste întreaga creație, prin aceea că Tatăl a creat totul prin El, ca Singurul Fiu născut din Tatăl. Ca om, Hristos este primul născut peste întreaga creație prin aceea că El are autoritate asupra întregii creații. În fiecare caz, creația este complet supusă Lui” (pp. 463-464).

Contrar ereziei lui Arie, potrivit căreia Hristos era considerat unul dintre creații mijlocitori dintre Dumnezeu și om, Sfântul Pavel subliniază că Hristos este singurul Mijlocitor și Domn peste toți si toate. El este Dumnezeul nostru, Stăpânul absolut al întregului Univers și Care a devenit Om pentru mântuirea noastră. El este Cel Care, după instituirea Bisericii pe Cruce, precum și după perfectarea, „pecetluirea” ei prin Învierea Sa, și după ce a făcut-o vizibilă la Pogorârea Duhului Sfânt, ne-a dat o nouă fire prin Botez precum și puterea ca prin har să devenim ființe noi.

El este Dumnezeul nostru Care iubește orice ființă umană și Care încorporează în trupul Său, Biserica, pe toți cei care cred cu adevărat în El, cărora le dă harul mântuitor prin Sfintele Taine, dacă se supun voinței Lui Divine. Când Sfântul Atanasie cel Mare, marele campion de la Întâiul Sinod ecumenic, și ceilalți Sfinți Părinți au apărat acest adevăr esențial al Credinței noastre împotriva arianismului, ei au apărat ceea ce este cel mai prețios și adevărat pentru noi. Fără a afirma Divinitatea lui Hristos, Credința noastră Creștină are deveni în cel mai bun caz o glumă fără sens!

Când voi și cu mine ne întoarcem spre Crucea pe care Hristos Dumnezeul nostru a fost răstignit, noi știm că Dumnezeu suferă în Persoana Dumnezeu-Omului, Iisus Hristosul, împreună cu lumea pentru a ne ridica din această vale a plângerii generată de păcatul strămoșilor noștri. Dacă ne folosim de rațiunea dată de Dumnezeu, trebuie să înțelegem că iubirea cerească, jertfelnică a lui Dumnezeu a îmbrățișat pământul.

El a îndurat suferința, deși aceasta Îi era străină! El a îndurat-o împreună cu noi și a trăit cu aceasta – până și agonia morții și însăși moartea. Aceasta este ceea ce ne dă grandoare dar ne și umilește – Dumnezeu S-a unit cu noi prin moartea noastră pentru a ne aduce înapoi la viață! Creatorul recreează creaturile Sale vindecând chipul Său care a fost întunecat în ele. Aceasta este Credința noastră de două ori milenară – acesta este adevărul lui Dumnezeu revelat de infailibilul Cuvânt al lui Dumnezeu, adevăr care nu se bazează exclusiv pe rațiunea noastră, care poate fi înșelată prin viclenia diavolului, așa cum a fost păcălită rațiunea lui Arie!

„Dar mai există, încă, mai mult decât aceasta,” spune W. Barclay. „Iisus S-a rugat lui Dumnezeu pentru a-L preamări și pentru a Se preamări pe Sine. Crucea nu era sfârșitul. Urma să aibă loc Învierea. Învierea n-a fost răzbunarea, justificarea lui Iisus. Ea a fost dovada că oamenii pot face tot ceea ce este mai rău dar că Iisus poate să triumfe peste acesta. A fost de parcă Dumnezeu a arătat spre Cruce și a spus, ‘Aceasta este ceea ce oamenii gândesc despre Fiul Meu!’ Crucea a fost cel mai rău lucru pe care oamenii l-au putut face lui Iisus, dar tot ceea ce este cel mai rău făcut de toți oamenii nu-L putea elimina sau cuceri sau frânge; slava Învierii a șters rușinea Crucii” (Evanghelia lui Ioan, p. 242).

Pericopa evanghelică de astăzi, care este un fragment din Rugăciunea Arhierească a lui Hristos, ne arată extrem de clar că învățătura lui Arie era falsă. Fiul lui Dumnezeu Însuși a fost Cel Care a venit în lume! Iată cuvintele Sale divine, infailibile: „Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.”

Iată din nou comentariul din Studiul Ortodox al Bibliei pentru acest verset: “Cunoașterea lui Dumnezeu, care este viața veșnică, merge cu mult dincolo de cunoașterea rațională și academică; aceasta este participare în viața divină și comuniune cu Dumnezeu. Astfel, viața veșnică – viața veacului ce va să fie – este o continuă cunoaștere a lui Dumnezeu în Hristos” (p. 257). Viața veșnică este a noastră – dar noi va trebui s-o primim! Noi putem ști, aici și acum, pe Dumnezeul Cel adevărat, pe Cel Care a venit de la Dumnezeu, pe Logosul, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat – pe Iisus Hristos!

Când era pe pământ, El L-a preamărit pe Tatăl arătându-Și puterea Sa divină. „Și toate ale Mele sunt ale Tale și ale Tale sunt ale Mele și M-am proslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi” (Ioan, 17:9-10). Să fie una, precum suntem Noi! Aceasta este ceea ce Hristos – Dumnezeu și Om – spune când Se adresează Părintelui Ceresc, cu Care El este Una! Aceasta este ceea ce înseamnă unitatea dintre Tatăl și Fiul! Și El Se roagă pentru noi toți – ucenicii Săi – să avem aceeași unitate: „Păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi!”

Așadar, Taina Sfintei Treimi, pe Care o vom preamări și Căreia I ne vom închina liturgic săptămâna viitoare, nu este pentru noi, ca Ortodocși, vreo teorie abstractă distantă, ci Cuvântul viu al lui Dumnezeu, descoperit nouă, atât cât putem înțelege, de către Însuși Fiul lui Dumnezeu. Tot ceea ce El ne-a descoperit ne-a fost dat ca un mare dar pentru a ne hrăni, ilumina, purifica și îndumnezei în fiecare minut, în fiecare secundă a vieții noastre! Tot ceea ce ne învață Biserica este făcut cu un singur scop sacru: acela de a ne lega de viață, de adevărata viață în Hristos Dumnezeul nostru! Deci, nu leneviți! Încercați să meditați asupra sensului Credinței noastre pentru voi, încercați să-l înțelegeți pe acesta cu inima, după ce l-ați explorat cu mințile curățite!

Atunci veți fi în măsură să înțelegeți că tezaurul sacru de învățătură, confirmat de Sinoadele ecumenice, ne-a fost transmis nu pentru a ne satisface curiozitatea sau pentru a ne învăța ceva nou. Totul ne-a fost transmis pentru viață, aici și acum, pentru că Hristos, Dumnezeul nostru vrea ca viața noastră de aici să fie o parte a veșniciei și El ne-a deschis calea pentru ca aceasta să fie așa: „Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis!” A-L cunoaște pe Dumnezeu este egal cu a dobândi viața veșnică. Cea mai bună cale de a-L cunoaște pe Dumnezeu este aceea de a lupta să fii gata să arăți iubire jertfelnică pentru Dumnezeu și pentru semeni pe drumul Crucii. Fie ca noi toți să ajungem să-L cunoaștem pe adevăratul Dumnezeu prin Iisus Hristos, Domnul nostru, pe Care El L-a trimis, și să-I urmăm Lui! Amin.

27 mai 2012