PREDICĂ LA ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI (2011)
Moto: „Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine” (Matei, 10:37-38).
Iubiți frați și surori în Hristos,
Trebuie să fiți de acord cu mine că în lumea cu fundul în sus, fără Dumnezeu, de astăzi, în care corectitudinea politică și atitudinea de auto-idolatrizare domnesc pe cel mai înalt „tron,” aceste cuvinte ale lui Hristos, cu care am început această predică, sunt anatema! Totuși, nicăieri în Evanghelie nu este onestitatea lui Hristos expusă mai apăsat decât este aici! Hristos, atotștiutorul Fiu al lui Dumnezeu, „Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om,” a pus obligația creștinului în punctul cel mai de necompromis. Hristos le spune următorilor Săi exact ceea ce ei se pot aștepta să audă dacă primesc autorizația de a fi mesagerii Lui.
Dacă vreți să vă exemplific paradoxul Evangheliei, vă voi îndrepta atenția asupra pericopei evanghelice de astăzi. Poate vă amintiți aceste cuvinte ale lui Hristos: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan, 14:27). El este singurul în măsură să aducă pace perfectă, pentru că El este Fiul lui Dumnezeu Care desfășoară lucrarea de mântuire și de reconciliere a lumii cu Tatăl Său. Totuși, în pasajul evanghelic de astăzi, El ne oferă un război spiritual. Ceea ce era extrem de greu de înțeles de către ascultătorii contemporani ai lui Hristos era faptul că, războiul pe care îl oferă El va fi între un om și membrii propriei sale familii. „Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine!” (Matei, 10:37-38).
Voi știți la fel de bine ca și mine că atunci când se ivesc anumite cauze mărețe, ele sunt sortite să dividă oamenii. E absolut obligatoriu să existe cei care răspund favorabil și alții care resping provocarea. A fi confruntat cu adevărul răscumpărător al lui Hristos e inevitabil să fii confruntat cu alegerea de a-L accepta sau de a-L respinge pe Hristos. Aceasta e așa pentru că și Hristos oferă următorilor Săi o alegere. În alegerea pe care-o oferă El, un om are de ales uneori între cele mai apropiate legături pe care le are el pe pământ – mamă, tată, frați surori – și loialitatea pe care trebuie s-o aibă el față de Iisus. Da, toate loialitățile trebuie să-i facă loc loialității față de Dumnezeu, descoperit de întrupatul și răstignitul, dar și înviatul Fiu al lui Dumnezeu!
Iubiți credincioși, Mântuitorul Hristos n-a folosit niciodată cuvinte mai simple decât acestea: „Cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine” (Matei, 10:38). Da, El oferă următorilor Săi o cruce. Ascultătorii Săi știau foarte bine ce era o cruce. Când generalul roman Varus a zdrobit revolta lui Iuda în Galileea, el a răstignit două mii de evrei și a plasat crucile cu ei, răstigniți, pe ele, pe marginea drumurilor din Galileea. În timpurile de atunci, criminalul era obligat să-și ducă crucea până la locul răstignirii. Cei care Îl ascultau pe Iisus au văzut oameni clătinându-se sub greutatea crucii lor și murind într-o agonie cruntă pe ele.
Și totuși, Hristos nu vorbea despre această cruce fizică, grea. El vorbea despre o altă cruce, crucea fiecăruia dintre noi, care nu poate fi purtată dacă nu este transfigurată în crucea lui Hristos. Ascultați-l pe sfântul Apostol Pavel: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume” (Gal., 6:14). E posibil ca adevăratul ucenic al lui Hristos să-și sacrifice propriile lui ambiții personale, lejeritatea confortului de care acesta s-ar fi putut bucura, cariera pe care și-ar fi putut-o realiza. Însă în mod sigur, el va trebui să-și sacrifice propria lui voință, pentru că niciun adevărat următor al lui Hristos nu va face doar ceea ce îi place lui; el trebuie să facă ceea ce îi place lui Hristos, să devină răstignit pentru lume.
„Crucea fiecăruia dintre noi,” spune Sfântul Ignatie Briancaninov, „devine pentru ucenicul lui Hristos crucea lui Hristos, pentru că adevăratul ucenic al lui Hristos respectă și consideră împlinirea poruncilor lui Hristos ca pe singurul scop al vieții sale. Aceste prea-sfinte porunci devin pentru el o cruce, pe care el își răstignește constant omul cel vechi cu patimile și cu poftele” (Gal., 5:24).
Firea noastră, căzută în păcat, s-a obișnuit atât de mult cu păcatul și e atât de familiară cu el, încât cuvântul lui Dumnezeu nu încetează să numească această fire ca pe sufletul omului căzut. Pentru noi, a accepta crucea pe umerii noștri, trebuie mai întâi să ne oprim din a satisface trupul cu dorințele lui capricioase, dăruindu-i numai ceea ce îi este necesar pentru existența sa. Pentru ca noi să fim capabili să facem acest lucru trebuie mai întâi să recunoaștem că adevărul nostru căzut este o minciună foarte aspră înaintea lui Dumnezeu și că logica noastră păcătoasă este o totală nebunie. Cuvintele Sfântului Pavel vă vor ajuta să înțelegeți acest adevăr: „Căci înțelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu,” spune el (I Cor., 3:19). Din moment ce noi ne punem în mâinile lui Dumnezeu cu toată puterea credinței noastre, nu vom găsi un lucru mai frumos de făcut decât de a ne lepăda de noi, de a ne nega pe noi înșine.
Iubiți credincioși: Crucea este și rămâne grea și dureroasă, atât timp cât rămâne crucea noastră. Totuși, când aceasta este transfigurată în crucea lui Hristos, ea devine neobișnuit de ușoară. „Jugul Meu este bun și povara Mea ușoară,” a spus Mântuitorul (Matei, 11:30). Adevăratul ucenic al lui Hristos își ia crucea pe umerii săi când admite că e vrednic de suferințele pe care purtarea de grijă providențială a lui Dumnezeu i le trimite. El admite că acele suferințe sunt necesare pentru formarea sa în Hristos și pentru mântuirea sa.
A purta cu bărbăție crucea noastră înseamnă să fim conștienți de păcătoșenia noastră. Când realizăm păcătoșenia noastră, noi evităm amăgirea de sine. Când nu suntem orbiți de amăgirea de sine, simțim nevoia să ne pocăim. „Tu, frate,” spune iarăși Sfântul Ignatie, ”care ești răstignit pe cruce, te mărturisești înaintea Domnului în dreptatea și bunătatea judecății Sale. Cu condamnare de sine, justifică judecata lui Dumnezeu și vei primi iertarea păcatelor tale. Tu, care ești răstignit pe cruce, Îl cunoști pe Hristos – și ușa Raiului va fi deschisă pentru tine…din piscul crucii tale, mulțumește-I lui Dumnezeu pentru darul neprețuit, pentru crucea ta, pentru…privilegiul de a-L imita pe Hristos cu suferințele tale și martiriul tău. În afara crucii, fără cruce, cunoașterea vie a lui Hristos nu există!”
Ascultați-l, iarăși pe Sfântul Pavel: „Căci cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Cor., 1:18). Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că “este semnul celor care pier să nu recunoşti lucrurile care duc spre mântuire.” În timp ce Sfântul Grigorie Palama proclamă: “Nimeni n-a fost împăcat vreodată cu Dumnezeu fără Hristos!”
Aşa că, iubiţi credincioşi: Nu căutaţi perfecţiunea creştină în virtuţile umane. Această perfecţiune nu există! Crucea voastră este schimbată în crucea lui Hristos când o purtaţi cu un acut sens de păcătoşenie, când o purtaţi cu recunoştinţă către Hristos, şi-L preamăriţi pe El pentru a fi acceptat să fie răstignit pentru voi, pentru mine, pentru orice fiinţă umană! Ca rezultat al preamăririi lui Dumnezeu de către voi, toate tribulaţiile voastre vor fi transformate într-o mângâiere spirituală dincolo de orice cuvinte omeneşti! În timp ce aduceţi mulţumire lui Dumnezeu pentru crucea voastră, veţi găsi un izvor bogat de negrăită bucurie veşnică, „nu precum dă lumea” (Ioan, 14:27).
Întrebările sunt: Ești tu un adevărat ucenic al lui Hristos? Este crucea lui Hristos, crucea ta, domeniul celei mai înalte plăceri spirituale și al bucuriei negrăite. Simți tu o bucurie care este dincolo de cuvinte în mijlocul tribulațiilor ce-ți sunt oferite de dragul lui Hristos de această lume anti-creștină? Dacă răspunsurile tale sunt negative, această istorioară ce ne-a parvenit din Biserica primară, te-ar putea ajuta să-ți găsești drumul crucii – drumul mântuirii.
Tânăra Mavra îi spunea soțului ei, Timotei, care îndurase torturi îngrozitoare și a sfătuit-o și pe ea să accepte martirajul: „Mă tem, fratele meu, că mă pot cutremura când voi îndura torturile îngrozitoare și pe tiranul mânios, că aș putea renunța la curajul meu și să cedez din cauza vârstei mele crude”. Fără ezitare, Timotei i-a răspuns: „Nădăjduiește în Domnul nostru Iisus Hristos și torturile vor fi pentru tine ca uleiul, care se va scurge pe trupul tău…și-ți va da întărire tuturor slăbiciunilor tale”.
Pentru a folosi cuvintele episcopului Fulton Sheen: „Domnul nostru nu ne-a promis niciodată că vom fi fără o cruce. El ne-a promis doar că niciodată nu vom fi copleșiți de una!” În războiul invizibil împotriva puterilor întunecate ale răului, soldații lui Hristos nu vor lupta cu propria lor putere, ci cu puterea crucii, arma și emblema lor. Victoria nu e a lor, ci a crucii și a lui Hristos răstignit pe ea!
Fie ca Cel Care n-a fost găsit vinovat de nici o crimă, decât de exces de iubire sacrificială, să ne facă pe noi să urâm încărcătura păcatului care a cauzat crucea Lui! Răstigniți-vă voința pe crucea lui Hristos și veți fi ridicați de la pământ la ceruri! Îngroapă-ți crucea în voința lui Hristos și vei păși pe urmele Lui! Vei spune, cu Sfântul Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Gal., 2:20). Amin.
14 septembrie, 2011.