PREDICĂ LA DUMINICA A DOUĂZECI ŞI UNA DUPĂ PENTECOST.
SUNTEM NOI ÎNTR-ADEVĂR AI LUI HRISTOS?
Moto: „M-am răstignit împreună cu Hristos, și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni, 2:20)
Iubiți frați și surori întru Hristos,
Aceasta le spune Sfântul Apostol Pavel următorilor săi galateni în pericopa apostolică de astăzi. Puțin mai târziu în aceeași epistolă către Galateni, în capitolul 5, versetul 24, marele Apostol le spune: „Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele.” El voia ca ei să știe că dacă pretind a fi următorii lui Hristos, ei trebuie să fi murit și înviat cu El la o nouă viață; o nouă viață în care lucrurile rele ale vechiului sine au dispărut și lucrurile transformatoare ale Duhului au dat roadă.
Iată cum comentează Epifanie din Salamis (c. 315-403) acest verset: „Dacă cei ce sunt ai lui Hristos și-au răstignit trupul, este limpede că robii lui Hristos și-au oferit trupurile în puritate împreună cu dorințele și pasiunile lor. Ei participă în Hristos, recunoscând astfel că El Și-a răstignit trupul. Iată de ce credincioșii, având aceleași gânduri ca și Domnul lor, și-au răstignit trupul. Și dacă credincioșii și-au răstignit trupul, este de neconceput că cei care au suferit de dragul lui Hristos nu trebuie să domnească cu El”.
Dar să revin la versetul pe care l-am folosit ca moto al acestei predici și pe care eu îl consider unul din cele mai frumoase versete ale Sf. Scripturi. „M-am răstignit împreună cu Hristos…” Cel mai mare misionar al Bisericii din toate timpurile subliniază într-un mod măiestrit că „patimile și poftele” sale păcătoase au fost răstignite. Aceasta nu înseamnă nicidecum răstignirea firii sale umane, ci răstignirea trupului, adică, a curupției în care umanitatea noastră a căzut prin păcatul protopărinților noștri, Adam și Eva.
Pentru ca această „răstignire” să fie necontrafăcută, obiectivă, dacă vreți, ea trebuie să fie acceptată voluntar și liber, întocmai așa cum Hristos a acceptat voluntar moartea Sa. Trăind în trup, en sarki, este contrastat cu trăind în credință, en pistei. „Așa după cum trăind în trup implică întreaga persoană, trup și suflet, tot așa trăind în credință implică întreaga persoană. De aceea, justificarea constituie unirea substanțială cu Hristos, nu numai o poziție abstractă a credinciosului cu privire la Dumnezeu,” cum citim în Studiul Ortodox al Bibliei (p. 428; subliniere adăugată). Unirea Sfântului Apostol Pavel cu Hristos a fost atât de intimă încât singurul mod prin care el a putut s-o descrie a fost să spună că el s-a răstignit cu Hristos și omul care fusese el este mort; și acum puterea care locuiește în el nu era nimic altceva decât Însuși Hristos.
Iubiții mei, noi trăim astăzi în era înlocuitorilor. Multe din alimentele și articolele cu care eram obișnuiți odinioară sunt înlocuite de altceva. Sunt și oameni care slujesc ca înlocuitori pentru alți oameni. În timpul unor războaie din alte țări, un om care era chemat sub culorile țării putea plăti o sumă de bani guvernului și altcineva era trimis în locul lui să lupte și eventual să moară în locul lui. Acum, gândiți-vă la Hristos. Noi am fost condamnați la moarte veșnică – numele noastre erau pe lista damnaților! Atunci a venit Hristos. El S-a „grăbit” către Cruce și a murit în locul nostru. El a devenit Înlocuitorul nostru.
Dar pentru ca noi să ne împărtășim de răstignirea lui Hristos, mai întâi trebuie să fim altoiți în Trupul Său, care este Biserica. Noi suntem altoiți în Trupul lui Hristos prin Sfânta Taină a Botezului. Iată cum învață Sfântul Vasile cel Mare: „Noi răstignim trupul…fiind botezați în apa Botezului, care este o asemănare a crucii și morții Lui, a îngropării și învierii Sale. „Da”, „și a învierii Sale”, pentru că acesta este stadiul final al răstignirii noastre cu Hristos – Învierea! Învierea prin baia Botezului este atât începutul cât și pregustarea învierii universale pentru a fi veșnic cu Hristos.
Dragii mei, vă sugerez să mergeți oriunde în lume pentru a întâlni tot felul de oameni: oameni fără mâini, fără picioare, fără bani, fără alimente, fără bun simț, fără râs, fără bucurie, dar va fi imposibil să găsiți o persoană fără păcat! Acest adevăr a fost exprimat iarăși de marele Apostol Pavel „Fiindcă toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu!” (Romani, 3:23). Dar și de cuvintele profetice ale lui Isaia: „Toți umblam rătăciți ca niște oi, fiecare pe calea noastră, și Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor” (53:6).
Un șerif din America i-a arătat unui om închisoarea lui. S-a oprit la „rândul morții” și i-a zis: ”Omul din prima celulă a fost condamnat să moară marțea viitoare. În acea zi, el va fi legat de scaunul electric, un întrerupător va fi acționat și în câteva secunde doctorul îl va declara mort”. Acum, dacă acel om ar fi vrut să trăiască, îi trebuia un înlocuitor, unul care să moară în locul său. Dar legea americană nu permite acest lucru; așa că, el trebuie să moară!
Dar Dumnezeu a avut un plan mai mare și mai milostiv. El S-a uitat la fața omenirii păcătoase și a știut că „plata păcatului este moartea” (Romani, 6:23) și că „sufletul care a greșit va muri” (Iezechiel, 18:4). Dar Dumnezeu a permis un Înlocuitor, Unul Care să moară în locul omenirii păcătoase. „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan, 3:16). Aceasta este esența veștii bune a mântuirii: Darul Fiului Său oferit de Dumnezeu ca expresia fundamentală a iubirii Sale față de lume!
Hristos a devenit în mod voluntar Înlocuitorul nostru. El nu trebuia s-o facă și Tatăl Său nu L-a forțat s-o facă. „Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun și putere am iarăși să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan, 10:17-18). Așadar, dacă căutăm să experiem iubirea și harul lui Dumnezeu, noi le putem simți dacă facem ceea ce Hristos Însuși, Fiul Omului face: supunându-ne voluntar poruncilor Tatălui. Așa cum Hristos Şi-a dat viața pentru noi, noi ne dăm viața pentru El, răstignind pe omul cel vechi al păcatului din noi și permițându-I lui Hristos să trăiască în noi!
Cei mai mulți dintre noi care pretind a fi următori ai lui Hristos pierd din vedere faptul că nimeni altul n-a avut vreodată o mai mare dragoste pentru alții decât Hristos. Aceasta este cu atât mai adevărat cu cât El nu i-a iubit numai pe cei buni, pe cei care-L urmează, Îl iubesc și-L ascultă. El i-a iubit, și încă îi iubește, pe cei care s-au scufundat în adâncimile păcatului: „Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat” a profețit Isaia, Evanghelistul Vechiului Testament (53:5).
Așadar, dacă voi ați fost alțoiți în Trupul Său prin Botez, nu L-ați văzut încă pe Hristos luându-vă locul, suferind pedeapsa voastră, moartea voastră, pe acel Pom? El a murit pentru ca noi să recâștigăm capacitatea de a trăi. Nimeni nu poate pretinde că trăiește cu adevărat fără Hristos! El este viața lumii! Totuși, numai prin moartea Sa a devenit El Mântuitorul nostru! Nu există mântuire pentru cineva decât numai prin sângele vărsat de Dumnezeu-Omul fără de păcat, Domnul nostru Iisus Hristos!
„M-am răstignit împreună cu Hristos, și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în Mine!”Asta le-a scris Sf. Pavel galatenilor. Și totuși, mulțimile fără Dumnezeu de astăzi sunt prea mândre pentru a recunoaște că fără Hristos ele sunt ca și cadavrele vii! Ele sunt prea pline de sine pentru a concede că cel mai mare lucru pe care îl pot face ele este infinitezimal în comparație cu cel mai mic lucru pe care Hristos îl poate face pentru ele. Așa că, au ales să trăiască o viață fără Hristos! Ce trragedie!
Prietenii mei, când Hristos ne spune că El este „Calea, Adevărul și Viața” și că „nimeni nu vine la Tatăl decât prin [El]” (Ioan, 14:6), noi desconsiderăm cuvintele Sale sau, în cel mai bun caz, tăcem când e vorba de adevărurile mântuitoare ale Credinței noastre. Nu reușim să-L mărturisim pe Hristos ca pe singurul Mântuitor al lumii – Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care ne-a revelat pe Singurul Dumnezeu adevărat! Nu acordăm nicio atenție cuvintelor Sfântului Pavel: „Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui” (Romani, 10:9).
Această atitudine lașă mă determină să întreb: De ce cei mai mulți dintre noi ne comportăm de parcă ne-ar fi rușine cu Hristos? Mergeți pentru un moment înapoi la acel om din celulă condamnat la moarte. Dacă eu aș fi putut merge în celula sa și i-aș fi luat lui locul în scaunul electric, credeți că el ar fi rămas tăcut despre acest lucru? Nu, el ar fi spus întregii lumi despre omul care și-a dat viața pentru el. Nu înțelegeți?! Aceasta este ceea ce Hristos a făcut pentru noi, pentru voi și pentru mine! De ce nu reușim noi să-L mărturisim, să mărturisim aceasta înaintea oamenilor? „El, Care pe Însuși Fiul Său nu L-a cruțat, ci L-a dat morții pentru noi toți, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El?” întrebă Sf. Apostol Pavel (Romani, 8:32).
Există o poveste despre un om care nu credea în Hristos. El le-a spus oamenilor că le va vorbi despre adevărul real în ceea ce-L privește pe Hristos și Scriptura. La un moment dat, un miner s-a ridicat și a zis: „Aș vrea să-ți pun o întrebare, dar mai întâi va trebui să-ți spun o poveste. A fost un timp când eu eram cel mai rău om din țară. Câștigam bani frumoși dar îi cheltuiam pe păcate și băutură, în timp ce soția mea și copiii trebuiau să se descurce fără a avea cele necesare vieții. Ei mă vedeau venind acasă și alergau să se ascundă în spatele casei, pentru că adesea îi tratam rău de tot când eram beat.
„Dar totul e diferit acum”, a spus minerul. „Un predicator a venit aici la noi în munți și un prieten m-a convins să merg și să-l aud vorbind câteva seri. Am devenit Creștin și Hristos a intrat în inima mea și mi-a schimbat viața. Nu mai am nicio dorință să beau. Când merg acasă, soția și copiii mei aleargă către mine să mă îmbrățișeze și să mă sărute. Intrăm în casă unde avem tot ce ne trebuie și casa noastră este o mică colonie de cer pe pământ pentru noi. Acum, eu aș vrea să-ți pun întrebarea: Ce ai tu în afară de Biblie și Hristos care poate face asta pentru un om?” Ateul n-a dat niciun răspuns, iar în ziua următoare și-a strâns cortul și a plecat. Acum, nu pot să nu vă amintesc cuvintele lui Hristos: „Feriți-vă de prorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei, 7:15-16).
Creștinul acela ar fi putut spune cu Sf. Apostol Pavel: „ …nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine”, pentru că „cei care sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele!” Sf. Ioan Gură de Aur subliniază că Sf. Pavel „arată că fiecare din noi se cuvine să-I dea atât de multe mulțumiri lui Hristos ca și cum Hristos a venit doar pentru el. Pentru că Dumnezeu nu și-a retras darul de la nicio persoană”. Iată, în încheiere, întrebările mele: Sunteți voi ai lui Hristos? V-ați răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele? Puteți voi spune cu Sf. Pavel, de parcă Hristos a venit doar pentru fiecare dintre voi o dată, „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine”? Puteți voi spune asta? Amin.
Pr. Dr. Dumitru Măcăilă, Parohia Buna Vestire – Constanța, 11 octombrie, 2015.