Predică la Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români) [2011] – Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Predică la Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români) [2011]

 

Iubiți frați și surori întru Domnul,

a doua duminică după Rusalii, începând cu data de 20 iunie 1992, prin aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a primit supranumele de Duminica Sfinților Români. Și aceasta pentru a sublinia faptul că acest pământ al nostru a fost binecuvântat de Dumnezeu cu repere de dreaptă credință și viețuire de-a lungul secolelor, adică cu Sfinți.

Pentru că Sfinții lui Dumnezeu sunt una în Împărăția lui Dumnezeu dar ei sunt de diverse naționalități. Fiindcă credința nu e incompatibilă cu apartenența națională ci o presupune.

Și prin aceasta arătăm că ceea ce ne unește, adică dreapta credință și viețuire apostolică, pe noi, ortodocșii, nu trebuie să ne despartă, dacă unii suntem greci, alții români sau alții ruși.

Pentru că trebuie să depășim, în viața și în teologia noastră, în modul nostru de a vedea lucrurile, perspectiva particulară a credinței și a viețuirii ortodoxe existentă în tradiția nației noastre, spre a putea vedea specificitatea altor neamuri ortodoxe dar și experiența unitară a vieții bisericești.

Niciodată Ortodoxia nu a aneantizat specificul național dar nici nu l-a exacerbat.

Sfinții Apostoli și urmașii lor au propovăduit dreapta credință în limbile națiunilor, înglobând-o în mod organic în modul lor de a fi.

De aceea nu s-a pus problema traducerii Scripturii și a Părinților doar într-o singură limbă ci fiecare popor a avut traducerile lui la izvoarele Tradiției.

Însă orice popor poate să trăiască ortodox și în unire de gândire și de acțiune cu celelalte popoare ortodoxe dacă trăiesc în același har al Treimii, în aceleași dogme, în aceleași slujbe, în aceeași perspectivă frățească de a vedea lucrurile.

Numai că în momentul de față trebuie să gândim și mai profund responsabilitatea noastră, ca ortodocși, față de neamurile neortodoxe.

Cum putem noi să-i ajutăm?

Cum poate lumina credinței și a vieții noastre să pătrundă și în viața lor?

Și în această lume unită de mijloacele media dar și de problemele comune ale umanității, fiecare dintre noi trebuie să își găsească vocația de a ajuta și pe cel care nu cunoaște, cu adevărat, adevărata închinare și viețuire după Dumnezeu.

Iar dacă stăm să ne gândim bine la potențialul misionar al poporului român, acum prezent, prin reprezentanții lui, în diverse colțuri ale lumii, cred că fiecare dintre noi poate contribui la luminarea altora într-un mod comunional, liturgic și dialogic, fără stridențe.

Dar dacă imaginea noastră reală se răsfrânge mediatic foarte ușor pe mapamond…aceasta are și consecințe dezavantajoase…când lumina din noi e întuneric…

Iar creația noastră online, fie că e un blog sau un canal de comunicare, trebuie să exprime frumusețea din noi pentru ca să fim un exemplu de viețuire ortodoxă.

E adevărat: există în noi și tendința de a vrea să îi ajutăm pe alții mai înainte de a ne fi ajutat, vindecat în mod real pe noi înșine. Și în această situație, juvenilismul sau ipocrizia noastră oferă un contra exemplu altora.

Iar cum media vehiculează cu multă nonșalanță contra exemplele, de aceea Ortodoxia poate avea o imagine proastă în mod nedrept, numai din cauza unor exemple neconcludente.

Și acest lucru vrea să ne spună duminica de astăzi: adevăratele exemple de Ortodoxie sunt Sfinții și în relație cu ei se judecă profunzimea unei credințe și a unui mod de existență generat de credință.

Dacă luăm, în mod aleatoriu, persoane mai mult sau mai puțin școlite, mai mult sau mai puțin virtuoase din Ortodoxie și le observăm comportamentul și cerem de la ele împlinirea exigențelor Ortodoxiei putem să tragem concluzia că Ortodoxia e neîntrupabilă. Sau că nimeni nu mai trăiește ortodox…

Însă în cei care întrupează/ personalizează Ortodoxia în ei înșiși, la cote înalte, se observă cât de relevantă e Tradiția Bisericii, cu tot ce reprezintă ea și cum sunt aceștia purtători vii ai Tradiției.

Și cei care întrupează Ortodoxia, pe măsura lor, sunt Sfinții. De diverse vârste și de diverse naționalități. Dar care au în comun aceeași gândire și viață a Bisericii lui Hristos verbalizată în limbă proprie.

Și tocmai în faptul că unul e român și altul e grec și altul sârb constă toată frumusețea. Pentru că diversitatea unității Bisericii e plină de frumusețe.

Iar pentru un Sfânt, ca să îl traduci, îi înveți limba iar dacă vrei să îl vezi traversezi o întreagă lume. Și vorbind cu el găsești dragostea lui pentru toți Sfinții, adică dragostea lui pentru unitatea Bisericii universale.

Pentru că de la un capăt la altul al Bisericii lui Hristos din întreaga lume, Sfinții sunt expresia unității de credință și de viață duhovnicească a Bisericii.

Motiv pentru care, fiecare dintre noi, suntem chemați la unitatea credinței de către Domnul, adică la unirea, prin viață de sfințenie, cu toți Sfinții care ne precedă, pentru ca să fim una întru El.

Pentru că una întru El înseamnă aceeași grijă iubitoare și plină de sfială față de fiecare detaliu al moștenirii tradiționale a Bisericii.

Din care cauză, noi, ortodocșii, nu ne negăm Sfinții, nu ne negăm slujbele, nu negăm unitatea duhovnicească a tuturor generațiilor Bisericii, nu ne uităm responsabilitatea față de mântuirea tuturor, pentru că trăim în credința că toată istoria umanității are un sens dumnezeiesc, are sensul ei de la Dumnezeu, adică pe acela de a se transfigura prin slava Sa.

Și acesta e motivul, iubiții mei, pentru care Biserica noastră ne amintește de Sfinții români: pentru ca să trăim și azi sfânt, pentru că e același Dumnezeu și sunt aceleași condiții de mântuire ca și pentru Sfinții noștri din trecut.

Căci, fără doar și poate, cea mai mare bucurie a Sfinților români din orice secol e tocmai aceasta: viața noastră sfântă, curată, frumoasă, ortodoxă…Pentru că Sfinții se bucură întru bucuria lui Dumnezeu, bucurie care ne vrea pe toți Sfinți, pe toți ai Lui.

Și fie ca să auzim chemarea Lui față de noi, chemarea cu care ne cheamă pe fiecare în parte, la timpul și la momentul potrivit, când suntem apți pentru întâlnirea cu Domnul, ca bucuria noastră să fie fără margini. Amin!

sursa: http://www.teologiepentruazi.ro/2011/06/24/predica-la-duminica-a-2-a-dupa-rusalii-a-sfintilor-romani-2011/

2 comentarii la „Predică la Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români) [2011] – Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

  1. Pingback: PREDICĂ LA DUMINICA A DOUA DUPĂ RUSALII: MAREA ŞI “PESCARII DE OAMENI” (MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA) « PELERIN ORTODOX

  2. Pingback: Predică la Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților români) a Pr. Dr. Dorin Picioruş [2012] « PELERIN ORTODOX

Comentariile sunt închise.