PREDICĂ LA DUMINICA A DOUĂZECI ȘI UNA DUPĂ CINCIZECIME
Moto: ”Și alta a căzut pe piatră și, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală” (Luca, 8:6).
Iubiți frați și surori în Hristos,
Mă îndoiesc că există măcar o singură persoană în biserică astăzi care să nu fie familiară cu pilda semănătorului. De asemenea, sensul adânc al acestei parabole este familiar celor mai mulți dintre noi, pentru că ea a fost explicată de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos. Da, parabola ne comunică că soarta cuvântului lui Dumnezeu semănat în lume depinde de inima în care este semănat.
Sămânța căzută lângă drum, pe cărarea bătătorită, simbolizează mintea închisă. Cea căzută pe piatră, am zice noi, pe pământ fără adâncime, îi reprezintă pe cei care primesc cuvântul cu bucurie, dar nu meditează asupra lui și de aceea cedează când apare o strâmtorare. Sămânța căzută între spini îi simbolizează pe cei ale căror vieți sunt atât de ”ocupate” încât lucrurile lui Dumnezeu sunt eliminate.
Sămânța căzută pe pământ bun îi reprezintă pe cei cu inima bună. Cel care aude bine face trei lucruri: ascultă cu atenție; ține în mintea și inima sa ceea ce aude și cugetă asupra cuvântului auzit până ce îi descoperă sensul adevărat și apoi acționează în conformitate cu sensul cuvântului. În cuvântul meu de astăzi, vă invit să aruncăm o privire mai apropiată asupra seminței care a căzut pe piatră.
Noi trăim într-o societate unde lipsa rădăcinilor a devenit regula vieții. Unul din cinci români se mută în fiecare an datorită schimbării serviciului, promovării la un serviciu mai bun, sau în căutare de lucru . Mulți nu mai simt nici o plăcere să-ți spună de unde vin. Ei vin din atât de diferite locuri și nu mai știu pe care loc să-l numească ”acasă.” Alții nu s-au mutat niciodată; dar se simt la fel de fără rădăcini, dezrădăcinați. Nu au nici un loc unde pot merge pentru a găsi puterea care să le susțină viața. Sar dintr-un loc în altul fără nici o rădăcină nicăieri.
Mântuitorul Hristos a adresat acest subiect în Evanghelia citită astăzi. Vorbind despre sămânța care a căzut pe pământ pietros, El a spus: ”Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă” (Luca, 8:13). Nici o sămânță nu poate crește, nici o viață nu poate înflori, fără un sistem de rădăcină puternic. Vorbind despre rădăcini, noi am putea învăța o mulțime de lucruri de la copaci care-și trimit rădăcinile adânc în pământ pentru a extrage apă și minerale.
Rădăcina, cea mai importantă parte a copacului, este partea pe care noi n-o putem vedea. Aplicați, vă rog, aceasta la viața noastră creștină: nu este sistemul rădăcinii vieții noastre creștine care ne face pe noi capabili să extragem din resursele adânci ale harului divin și să învingem multele ispite rele nevăzute ale vieții? Adevărata nevoie astăzi nu este pentru un număr mai mare de oameni cu multe daruri, adevărata nevoie este de oameni cu adânci rădăcini în Dumnezeu!
Cineva a spus odată: ”Pericolul teribil al timpului nostru constă în faptul că civilizația noastră este aceea a florilor tăiate. Așa frumoase precum sunt florile tăiate …ele vor muri, eventual, pentru că sunt separate de rădăcinile care le hrănesc.” Noi încercăm să menținem demnitatea individului separat de credința profundă potrivit căreia orice om este creat după chipul lui Dumnezeu și de aceea este prețios în ochii lui Dumnezeu.
Tot ceea ce are valoare în societatea noastră este înrădăcinat în voința lui Dumnezeu. Drepturile omului, libertatea credinței, sunt legate de adevărul că noi suntem creați după chipul lui Dumnezeu, că fiecare ființă umană este un copil iubit al lui Dumnezeu, și că El ne-a numărat fiecare fir de păr de pe capul nostru. Egalitatea dintre oameni, precum și drepturile umane milenare, care izvorăsc din voința lui Dumnezeu, și nu cele false, inventate, sunt înrădăcinate în credința creștină. Iată de ce asemenea drepturi umane nu pot exista într-o țară declarat atee precum China care neagă existența lui Dumnezeu. Retezate de la rădăcinile lor creștine, drepturile umane și valorile umane se veștejesc și mor.
Emerson a spus odată că universitatea Harvard din Statele Unite a cuprins toate ramurile de învățământ. Un alt savant, Thoreau, i-a răspuns: ”Da, toate ramurile, dar nici una dintre rădăcini!” Altă dată, același Thoreau a afirmat o altă mare idee când a spus: ”Mii de oameni izbesc ramurile răului, dar numai câțiva lovesc rădăcinile lui!” Pentru ca noi să distrugem răul, trebuie să atacăm nu ramurile, ci rădăcinile lui. Nu a fost aceasta calea profețită de Sf. Ioan Botezătorul: ”Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc” (Luca, 3:9)?
Ascultați cuvintele lui Iisus: ”După roadele lor îi veți cunoaște. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?” (Matei, 7:16). Dar fructele sunt hrănite de rădăcini. Fără rădăcini nu pot fi fructe! ”Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl Meu este lucrătorul…rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine,dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi dacă nu rămâneți întru Mine” (Ioan, 15:1;4). Hristos este Vița cea adevărată înrădăcinată în Tatăl Său din întreaga eternitate, plantată pe dealul Golgotei, pentru a aduce fructe pentru mântuirea noastră. Numai din cauza rădăcinilor Sale divine, numai din cauză că El a fost Cel fără de păcat, a putut El să ne aducă fructul mântuirii.
Ca și Creștini, uniți cu Hristos în credință prin Botez și Euharistie, noi nu putem aduce fruct dacă nu viețuim în El. Hristos Însuși a spus: ”…fără Mine nu puteți face nimic,” (Ioan, 15:5), adică, nimic din ceea ce ne-ar face pe noi să ne purtăm ca adevărați copii ai lui Dumnezeu. Noi am fost aleși de Dumnezeu să mergem și să aducem fruct pentru El; dar acest fruct poate crește în viețile noastre numai dacă noi suntem înrădăcinați în Hristos prin credință, rugăciune și Euharistie.
Un creștin occidental, H.E. Fosdick, a spus odată: ”Noi vorbim mult despre creștinism care se coboară la lucrurile esențiale, care hrănește pe cei flămânzi, îmbracă pe cei goi, și lucrează pentru reforme sociale…Asemenea creștinism cheamă pentru fructele din copaci; el vrea rezultate practice. Dar rădăcinile copacului sunt practice, de asemenea, teribil de practice.” El subliniază ideea că nouă ne trebuie un dublu accent, unul pus pe înrădăcinare și altul pe rodire. Dacă noi suntem mlădițele Viței celei adevărate, asta înseamnă că suntem înrădăcinați în Sf. Treime și că în viața noastră va crește același fruct care a crescut în viața lui Hristos.
Unii spun adesea, ”De ce are importanță ce credem noi atâta timp cât noi facem ceea ce este drept?” Are o importanță extraordinară ceea ce credem noi, pentru că ceea ce facem, crește din ceea ce credem. Credința este rădăcina acțiunii. Nu e de ajuns să crezi, este absolut necesar să ai credința adevărată, Credința Ortodoxă, să crezi în Dumnezeu așa cum El ni S-a revelat prin Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos. Acțiunea este floarea; credința cea adevărată este rădăcina vieții adevărate!
Hristos nu este doar Cel mai mare Învățător Care a trăit vreodată așa după cum vor să-L numească cei ce-I neagă dumnezeirea. El nu este doar o nouă cale de a privi lucrurile. El este Viața cea nouă care pătrunde ființele noastre prin Botez. El este un întreg nou sistem de rădăcini care înlocuiește infestatul vechi sistem de rădăcini al protopărinților noștri Adam și Eva. El este rădăcina divină care a crescut din rădăcina umană al lui Iesei, așa cum profețise Isaia.
În Botez, rădăcinile infestate ale firii noastre păcătoase au fost amputate de harul lui Dumnezeu. O fire nouă, curată, eliberată de păcat a fost implantată în noi. Noi ”ne-am îmbrăcat în Hristos,” așa cum spune Sf. Apostol Pavel, fiind ”înrădăcinați și zidiți într-Însul” (Coloseni, 2:7). Odată ce tu crezi în Hristos, adaugă Sf. Pavel, adâncește-ți rădăcinile în El și zidește-ți viața în El. Noi nu suntem doar un buștean, cum afirmă protestanții, care nu are nici o rădăcină! Noi suntem mai degrabă ca un copac cu rădăcini. Plantați în solul Bisericii prin Botez, sistemul nostru de rădăcină începe să ajungă adânc în solul credinței pentru a ne lega de Hristos, Izvorul întregii vieți.
Iubiții mei în Hristos, când anumite plante sunt private de apă, rădăcinile lor sunt forțate să crească tot mai adânc în căutarea umidității. Același lucru este adevărat despre noi. Când noi suferim, spre exemplu, este bine să știm că Dumnezeu nu privește suferința ca pe cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla. El I-a permis Fiului Său să sufere și același lucru ne permite și nouă. Uneori pot trece ani până realizăm cât de adânci au crescut rădăcinile noastre duhovnicești ca urmare a furtunilor puternice din viețile noastre.
Fiind adânc înrădăcinați în Hristos este vital pentru noi ca și Creștini. ”Toate le pot întru Hristos Cel Care mă întărește,” spune Sf. Pavel (Filipeni, 4:13).Un anume Creștin, ai cărui fiu și noră au fost uciși într-o prăbușire de avion, a spus: ”În timp ce simțeam că inima îmi este sfâșiată din trup și lacrimile șiroiau pe obrajii mei, am putut spune, Am un sistem de rădăcini. Am un Izvor. Îl am pe Dumnezeu. Eu sunt înrădăcinat și zidit în Hristos. El este sistemul meu de rădăcini. El este Izvorul meu și El mă va ocroti prin orice problemă, prin orice nevoie, prin orice durere.” Da, viețile înrădăcinate în Hristos nu sunt niciodată dezrădăcinate!
Poate ați auzit de Fericitul Augustin. El era un tânăr care se scufundase în noroiul păcătoșeniei depravate. Într-o zi, el a citit aceste cuvinte ale Sf. Ap. Pavel din epistola lui către Romani, 13:12-14: ”Noaptea e pe sfârșite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios ca ziua; nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă. Ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos și grija de trup să nu o faceți spre pofte.”
El a fost zguduit duhovnicește; a crezut în Hristos, s-a pocăit, a abandonat trecutul păcătos al vieții sale, și din întuneric a venit la lumină. El a devenit unul din marii Părinți și învățători ai Bisericii. Iată întrebările cu care închei: Am fost noi zguduiți după ce am auzit cuvintele lui Hristos? Continuăm noi să hrănim rădăcinile baptismale pentru a primi putere și lumină? Am udat noi rădăcinile noastre cu Apa cea Vie a Sf. Euharistii când am participat la Sf. Liturghie? Le-am udat noi? Amin.
Pr. Dr. Dumitru Măcăilă, Parohia Buna Vestire, Constanța – 12 octombrie,2014.