La Duminica I după Rusalii

Atunci răspunzînd Petru a zis: «Iată noi am lăsat toate şi am urmat Ţie»

Suntem încă sub impresia strălucitului praznic al Rusaliilor, cînd, potrivit făgăduinţei Mîntuitorului Iisus Hristos, Duhul Sfînt s-a pogorît peste ucenici şi apostoli. Ne mai răsună şi astăzi în minte cuvintele, asemenea unui testament, «şi veţi lua putere, venind Duhul Sfînt peste voi şi îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi Samaria şi pînă la marginea pămîntului» (Fapte I, 8). Şi din clipa aceea, Domnul sporea zilnic obştea celor care se mîntuiau (Fapte II, 47).

De la aceste cuvinte mărturisite de către Sfîntul Apostol Luca să ridicăm puţin ochii sufletului nostru şi să privim cîmpurile, holdele şi mările vieţii şi să vedem cetele nenumărate de sfinţi, prooroci, apostoli, mucenici, mărturisitori şi cuvioşi care au lăsat toate şi au urmat lui Hristos. Vom vedea pe toţi sfinţii strînşi laolaltă în aria dumnezeieştii noastre biserici purtînd cununile biruinţei şi Învierii. De aceea astăzi cinstim cu cîntări de laude pe sfinţii apostoli, ierarhi şi dascăli, bărbaţi şi femei, mucenici şi pustnici, pe sfinţii lui Dumnezeu şi pe cei care — mult mai mulţi — numai Dumnezeu îi ştie.

Azila Duminica TuturorSfinţilor gîndul nostru se întoarcela Sfînta Evangheliepe care aţi ascultat-o şi care spune : «oricine Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri» (Matei X, 32). Iată prima condiţie pe care o pune Hristos celor ce vor să-L urmeze. Este mărturisirea dumnezeirii Sale care izvorăşte numai dintr-o credinţă puternică, dintr-o dragoste fierbinte pentru Dumnezeu şi pentru oameni. În această îmbrăţişare a iubirii divine Dumnezeu şi credinciosul se unesc într-o fiinţă, iar mărturisirea lui Hristos devine dovada filiaţiunii noastre spirituale. Această mărturisire este nu numai un cuvînt, o vestire, o comunicare. Ea este împletită cu pilda vieţii sale personale în care virtuţile creştine trebuie să strălucească asemenea diamantelor din cununa Divinului Împărat. Prin fiecare faptă bună, prin fiecare act de virtute, de milostenie, de pace, de jertfă, mărturisirea se confundă cu însăşi viaţa în Hristos. În actul subiectiv al mărturisirii lui Hristos se disting două linii deosebite : convingerea sinceră a adevărului mărturisit şi bucuria lăuntrică de a te simţi una cu Hristos. În acelaşi timp, mărturisirea devine o rugăciune, o dăruire, o jertfă. Omul în fata lui Hristos-Dumnezeu, îmbracă haina smereniei şi aşează la picioarele Învăţătorului darul credinţei, al conştiinţei şi al inimii sale. Astfel mărturisirea devine un imn de slavă adus Creatorului, un imn de biruinţă şi de fericire pentru bucuria mîntuirii. În clipa aceea cel ce mărturiseşte poate folosi cuvintele Marelui apostol Pavel care spunea : «nu mai trăiesc eu, ci Hristos este cel ce trăieşte în mine».

Acest proces sufletesc a avut loc în cugetele nenumăratelor cete de sfinţi pe care biserica noastră îi venerează şi cinsteşte astăzi. De bună seamă că un sfînt ca Iustin Martirul şi Filosoful a pătruns cu spiritul său ascuţit în taina mărturisirii lui Hristos. În Dialogul cu iudeul Trifon a înfăţişat toate aspectele şi poziţiile conştiinţei creştine, văzînd în persoana Mîntuitorului «împlinirea legii şi a proorocilor». Această conştiinţă i-a dat puterea de a trăi şi a muri cu Hristos. Iar un sfînt ca Ignatie Teoforul, care după o pioasă tradiţie ar fi fost acel copil pe care l-a aşezat Iisus în mijlocul sfinţilor apostoli cînd le-a zis «de nu veţi fi ca pruncii nu veţi intra în împărăţia cerurilor» (Matei XVIII, 3—4), ajungînd episcop al Antiohiei, înainte de a fi aruncat în circ la lei, este invitat să jertfească zeilor. Bătrînul episcop şi martir, cu un zîmbet de o divină bunătate şi blîndeţe le-a răspuns : «optzeci şi şase de ani m-a ajutat şi m-a întărit Stăpînul Meu, cum aş putea acum să-L trădez ?»

Toţi sfinţii au dovedit că iubesc mai mult pe Dumnezeu decît lucrurile trecătoare şi cu toţi au slujit lui Hristos, fiecare în felul său, după darul şi chemarea pe care a avut-o. Unii au fost prooroci, alţii dascăli sau preoţi : unii au avut darul vorbirii în limbi iar alţii au mers pînă la marginile lumii propovăduind Evanghelia lui Hristos. Unii s-au pustnicit în scorburi, peşteri şi în crăpăturile pământului, iar alţii au proslăvit pe Mîntuitorul de la înaltele catedre sau altare ale bisericii. Unii au suferit munci şi chinuri fiind aruncaţi în mare sau în cazane cu ulei fiert, traşi pe roată sau pe grătare înroşite cu foc. Unii au fost daţi hrană fiarelor, îngheţaţi de vii sau arşi pe rug. Unii au trăit în feciorie luptîndu-se cu patimile, iar alţii dăruind averile la săraci, au trăit în lipsuri şi suferinţe, cu toţii au lăudat pe Hristos în trupul şi sufletul lor.

În felul acesta comoara nepreţuită a sfinţilor bisericii ce au mărturisit dumnezeirea lui Hristos, constituie biserica triumfătoare şi într-însa ei se bucură de vederea Sfintei Treimi. Acum ei văd şi trăiesc adevărul din cuvintele Mîntuitorului grăite lumii «cel ce mă vede pe Mine vede pe Tatăl» (Ioan XII, 45). Astfel cu toţii au primit răsplata făgăduită de Domnul prin cuvintele : «oricine au lăsat case, fraţi sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine pentru numele Meu, înmulţit va lua şi va moşteni viaţa cea veşnică» (Matei XIX, 28).

Prin prăznuirea Tuturor Sfinţilor, astăzi, în prima duminică după pogorîrea Duhului Sfînt, avem impresia apropierii cerului de noi oamenii. Avem imaginea strălucitoare a fericirii veşnice reflectată în cristalul credinţei din sufletul nostru. Avem impresia că glasul lui Iisus Hristos răsună în străfundul conştiinţei noastre zicînd : «Iată pentru ce M-am pogorît din ceruri şi M-am întrupat, pentru a vă aduce din nou, asemenea oii celei rătăcite, la staulul cel ceresc, acasă. Pentru aceasta v-am trimis pe Mîngîietorul, duhul adevărului carele vă învaţă pe voi toate. Iată pe cei care au urmat cuvîntul Meu cum împodobesc galeria cerească a împărăţiei celei veşnice şi azi iau parte la praznicul sărbătoririi lor, cîntînd cu toţii — Ava ! Părinte».

Din sărbătoarea aceasta a prăznuirii Tuturor Sfinţilor, sufletul nostru primeşte încredinţarea eforturilor sale pe calea virtuţii. Viaţa lor constituie o variată pildă de urmat. Luînd în minte cuvintele Sfîntului apostol Pavel scrise evreilor : «aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au grăit vouă cuvîntul lui Dumnezeu, priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi le urmaţi credinţa» (Evrei XIII, 7) fiinţa noastră simte greutatea celor două milenii de viaţă, de experienţă şi de jertfă creştină. Moştenitori ai tezaurului sfintei noastre tradiţii şi datori de a purta mai departe generaţiilor lumina credinţei şi a sfinţeniei, vedem în imaginea strălucitoare a praznicului Tuturor Sfinţilor, împlinirea făgăduinţelor şi a idealului nostru cel mai sfînt. Văzînd în persoana lor pe apropiaţii noştri, pe prietenii lui Dumnezeu, întemeiaţi pe cuvintele Mîntuitorului: «voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ce vă poruncesc Eu» (Ioan XV, 14) apelăm la ajutorul lor în rugăciunile noastre. Dumnezeu ii va asculta aşa cum a ascultat pe Moise, cînd s-a rugat pentru poporul său (Ieşire XXXII, 11—14), cum a ascultat pe profetul Ilie şi a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului (II Regi XVII, 21—22) şi a coborît foc asupra jertfei sale (I Regi XVIII, 36—39) şi cum a ascultat rugăciunea lui Zaharia tatăl Sfîntului Ioan Botezătorul (Luca I, 13). De asemenea Sfîntul apostol Pavel ne îndeamnă să facem rugăciuni zicînd: «vă îndemn înainte de toate să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii căci acesta este lucru bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină» (I Tim. II, 1—4).

În complexul vieţii noastre arătăm o grijă deosebită pentru noi înşine, pentru un confort mai mare ; avem o dorinţă cît mai mare pentru afirmarea personalităţii noastre. Cu firea noastră slabă vedem că mai sunt locuri în lume unde iubirea şi pacea sunt desconsiderate şi dragostea de oameni suferă, unde mai curge sînge de frate, de om, în războaie nedrepte. În această ambianţă a vieţii, să ridicăm ochii noştri spre imaginea sărbătorească a praznicului Tuturor Sfinţilor, şi într-însa să vedem armonia şi idealul pentru care trebuie să luptăm în viaţă : binele, pacea şi fericirea oamenilor. Şi ca un omagiu adus lor să le spunem : Cum să vă numim pe voi sfinţilor ? Ce glas să înălţăm spre proslăvirea voastră ? Să deschidem fila de acatist şi să vă grăim în versul tăcut al murmurărilor duhovniceşti: «Bucuraţi-vă sfinţilor din toată lumea, din toate neamurile pămîntului, din toate graiurile şi toate culorile,

«Bucuraţi-vă sobor al proorocilor, al apostolilor şi ucenicilor ai Domnului,

«Bucuraţi-vă mari dascăli ai lumii şi ierarhi, cuvioşi şi cuvioase, ce aţi mărturisit pe Hristos fiu al lui Dumnezeu,

«Bucuraţi-vă pustnici şi sihaştri, mucenici şi muceniţe, ostaşi şi robi, tineri şi bătrîni,

«Bucuraţi-vă sfinţilor din toată lumea şi vă rugaţi lui Dumnezeu pentru noi».

Pr. David Popescu

(Publicata in rev. Glasul Bisericii, nr. 5-6/1971, pag. 448-450)

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++