PREDICĂ LA POMENIREA SFINȚILOR TREI IERARHI
La orice sărbătoare de hram, prilejul duhovnicesc deosebit strânge multă lume. Parcă nu găseşti cuvinte să descrii importanţa acestui praznic sau profunzimea de învăţătură pe care o putem desprinde, şi nu găsim cuvinte pentru că praznicul de astăzi este închinat celor care au vorbit cel mai profund în istoria Bisericii despre Sfânta Treime. De aceea, Biserica a consacrat numele acestei sărbători, numindu-i pe cei 3 cuvântători mari, pe cei 3 mari Sfinţi Părinţi, “Treime de arhierei”.
N-am găsit cuvinte să-i lăudăm, n-am găsit cuvinte să ne exprimăm bucuria, şi totuşi, fiindcă ne adunăm la o astfel de sărbătoare, e cu neputinţă să nu spunem câte ceva despre această sărbătoare, despre ei.
Biserica aceasta, deşi este nouă, a reuşit să strângă între zidurile ei, atât de mulţi credincioşi, fiindcă este închinată şi acestei sărbători. Ne-a strâns pe toţi aici sărbătoarea de astăzi, Sf. Trei Ierarhi ne-au adunat, ne-au chemat cu glasul lor care se aude de 2000 de ani aproape, în Biserică, din secolul IV.
Toţi 3 au trăit deci în acest secol, pe care Biserica îl numeşte “secol de aur”. Deşi secolul acesta a fost în acelaşi timp, (timpul) momentul cel mai frământat prin care a trecut Biserica. În sec. al IV- lea, a deschis calea triumfului Creştinismului, Sf. Constantin cel Mare. În secolul al IV- lea au încetat persecuţiile, credincioşii au putut să se declare liberi, pe faţă, că sunt creştini. Au început să se ridice în libertate primele biserici creştine. În secolul al IV-lea, puterea de atunci – Împăratul avea curajul să se declare creştin. În secolul al IV –lea au răsărit cele mai mari flori ale virtuţilor creştine, Sfinţii Părinţi ai pustiei şi Sfinţii Părinţi scriitori de opere nemuritoare în istoria Creştinismului.
În secolul al IV – lea întâlnim aşadar pe Sf. Ioan Gură de Aur, pe Sf. Vasile cel Mare, pe Sf. Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, pe Sf. Atanasie cel Mare, pe Sf. Nicolae – arhiepiscopul Mirelor Lichiei, pe Sf. Spiridon – făcătorul de minuni, pe Sf. Efrem Sirul, şi atâtea şi atâtea mari figuri, importante figuri, pe cerul Bisericii Creştine. Figurile lor strălucesc, şi creştinii le-au consacrat imne îndată după trecerea lor din viaţă. Viaţa lor a fost un exemplu extraordinar de urmat pentru creştinii din totdeauna. Dacă vrem, viaţa lor a fost trăirea la maxim a cotei pe care o presupune viaţa creştină. De aceea, creştinii îi pomenesc întotdeauna cu atâta cuvioşie, cu atâta respect.
În sec. al XI – lea, în timpul unui împărat bizantin pe nume Alexios Comnenul, o mare familie de împăraţi bizantini, s-a iscat chiar o controversă între creştinii Bizanţului: oare care dintre cei 3 mari cuvântători de Dumnezeu – Ioan Gură de Aur, gura cea aurită a cuvintelor dumnezeieşti, sau Vasile cel Mare, mare prin viaţa lui, prin puterile sale, prin opera sa de caritate, de filantropie, de iubire de oameni, sau prin opera sa scrisă, lăsată Bisericii până la sfârşitul veacurilor, sau Grigorie – pe care Biserica l-a numit “cuvântătorul de Dumnezeu” sau “Teologul”, şi ştim că în istoria Bisericii doar 3 personalităţi au fost apelate cu acest nume de “teolog”: Sf. Ioan Teologul, care este Sf. Ioan Evanghelistul, Sf. Grigorie pe care astăzi îl pomenim, şi Sf. Simeon Noul Teolog. Care dintre aceşti trei, ar avea întâietate înaintea lui Dumnezeu? Asemenea dispute s-au iscat între ei, încât cearta ajunsese la urechile împăratului, şi episcopii deveniseră nemulţumiţi fiindcă creştinii ajungeau să se împartă între ei, să nu se mai adune în aceleaşi biserici la un loc, unii chemându-se „ioaniţi”, alţii „vasiliteni”, sau alţii „gregorieni”, fiecare după cum acorda oarecare întâietate unuia dintre aceşti 3 mari învăţători ai lumii.
Unul din episcopii acelei vremi, Meletie cu numele, a primit din partea lui Dumnezeu o vedenie deosebită în care i-a descoperit că nu este bine să se împartă creştinii cinstind cu prioritate pe vreunul dintre ei. I s-a arătat mai întâi Sf. Ioan Gură de Aur, în altă noapte i s-a arătat Sf. Vasile cel Mare, apoi altădată – Sf. Grigorie Teologul şi în urmă i s-au arătat toţi 3împreună, încredinţându-l prin aceasta că sunt vrednici de aceeaşi cinstire înaintea lui Dumnezeu.
Toţi trei au grăit neasemănat despre Sf.Treime. Toţi trei au ritorisit, au spus în cuvintele cele mai alese ale oratoriei, pentru că aceasta însemna în limbajul vechi „a ritorisi”, întâlnim de multe ori la acatiste acest cuvânt, toţi trei deci au spus în cuvintele adresate întregii lumi – Taina de nepătruns a Sf.Treimi, pentru că noi cinstim acelaşi Dumnezeu în 3 feţe: Tatăl, Fiul şi Sf. Duh.
De aceea, Biserica îi cinsteşte pe toţi împreună în această zi, şi sărbătoarea lor a rămas statornicită până la sfârşitul lumii, în această zi, de 30 ianuarie. Şi a fost aleasă această zi, pentru că toţi 3 mai sunt pomeniţi încă o dată, pe rând, în timpul lunii ianuarie: la 1 ianuarie, cum bine ştiţi – Sf. Vasile cel Mare, pe 25 ianuarie Sf. Grigorie Teologul, pe 27 ianuarie, Sf. Ioan Gură de Aur. De aceea acest episcop din sec XI, Meletie, le-a consacrat tuturor, o singură zi.
Despre Sf.Vasile cel Mare, dacă ar fi să ne gândim la fiecare dintre aceşti 3 ierarhi pe rând, ştie aproape toată suflarea, că numele lui apare foarte des în rugăciunile Bisericii, e pomenit la liturghia care-i poartă numele, de zece ori în timpul anului, e pomenit de asemenea, ori de câte ori Biserica luptă cu vrăjmaşul cel nevăzut, citind molitvele care-i poartă numele, şi este pomenit şi de alte ori în timpul anului, în calendarul bisericesc.
Sf. Ioan Gură de Aur e pomenit în mod deosebit la 13 noiembrie, deşi s-a stins din viaţă în ajunul praznicului închinat cinstitei Cruci, dar pentru importanţa acestui praznic, sărbătoarea lui a fost mutată la 13 noiembrie. Credincioşii îl cunosc pe Sf. Ioan Gură de Aur fiindcă e pomenit la majoritatea sfintelor litughii din timpul anului, şi de asemenea, sunt câteva molitve care-i poartă numele.
Despre Sf. Grigorie de Nazians, numit şi „Teologul” sau „Cuvântătorul de Dumnezeu”, creştinii au auzit mai puţin. Deşi figura sa este la fel de importantă ca a celorlalţi doi. Figura sa este atât de importantă în Biserică încât a fost supranumit „Teologul”. Lui i se datorează „Cele 5 Cuvântări despre Dumnezeu”, care nu sunt altceva decât 5 predici, pe care el le-a rostit în Biserica Constantinopolului, atunci când Imperiul era frământat de erezii.
Toţi trei, aceşti ierarhi, şi-au legat viaţa lor de răspunsul pe care l-au dat în timpul vieţii lor, ereziilor, abaterilor de la credinţă, care au frământat Biserica acelor vremi. Toţi 3 au avut o atitudine de un curaj deosebit faţă de Împărat sau faţă de Putere, care era câteodată, în timpul lor chiar potrivnică adevaratei învăţături despre Dumnezeu. Toţi trei au suferit din acest motiv: Sf. Ioan Gură de Aur şi-a încheiat viaţa în exil, Sf. Vasile cel Mare a avut de asemenea, parte de suferinţe din partea Puterii, Sf. Grigorie de Nazians a suferit atât de mult încât în smerenia lui a socotit că mai de folos era să abdice din scaunul de patriarh, decât să fie pângărită Biserica lui Hristos de cei potrivnici adevaratei învăţături.
De aceea Biserica îi numără pe toţi trei şi le închină o zi deosebită, de sărbătoare, acestora.