Predica Preafericitului Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril

de sărbătoarea Botezului Domnului

La 19 ianuarie 2012, de sărbătoarea Botezului Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie în catedrala Botezul Domnului în Elohovo. După terminarea liturghiei Preafericitul Stăpân a săvârşit Slujba de Sfinţire Mare a Apei şi s-a adresat către credincioşi cu o predică.

Vă felicit cordial pe toţi cu marea şi mântuitoarea sărbătoare a Botezului Domnului!

Această sărbătoare, împreună cu sărbătoarea Naşterii Domnului, care erau împreună sărbătorite în vechime, mărturiseşte despre un mare adevăr al Revelaţiei Divine – despre faptul că Dumnezeu a venit în lume. Şi nu doar s-a atins prin Duhul Său de oamenii proeminenţi, luminaţi, aşa cum s-a întâmplat în Vechiul Testament, dar a intrat în contact cu tot neamul omenesc, cu toată natura, cu tot universul.

Toate acestea au fost cu putinţă anume datorită faptului că păcatul, care încerca să distrugă planul lui Dumnezeu despre lume şi om, păcatul împins de forţa întunecată diavolească, nu a reuşit să-şi realizeze victoria. Fiindcă Hristos, Fiul lui Dumnezeu, devenind Fiul Omului, a obţinut victorie asupra păcatului, asupra răutăţii. El a trecut calea vieţii care i-a fost predestinată fiecărui om – o cale plină de comuniune cu Dumnezeu-Tatăl, în plină unire a Propriei voinţe cu voinţa Lui, realizând pe deplin în Sine Însuşi planul lui Dumnezeu despre om.

Păcatul care a fost biruit nu o singură dată, este biruit; indiferent de biruinţele vremelnice asupra oamenilor pe care le-a obţinut, el este surpat, nu mai are putere să domnească asupra neamului omenesc. Sarcina Bisericii, sarcina fiecărui om credincios constă în faptul ca să nu permită păcatului şi diavolului să domine asupra întregului neam omenesc. Chiar dacă din cauza slăbiciunii oamenii îşi predau poziţiile în faţa ispitelor şi tentaţiilor, Biserica este chemată să rămână o insulă invincibilă a libertăţii, unde omul rămâne cu adevărat liber, fiindcă vieţuieşte în conformitate cu legile Creatorului şi nu îşi supune voinţa sa diavolului şi păcatului.

Nu este de loc simplu să fii o insulă, atunci când în jur este o mare în furtună, care încearcă să o distrugă şi să o înghită. Dar Însăşi Domnul a spus că porţile iadului nu vor birui Biserica (Mt. 16:18); iar aceasta semnifică că niciodată nu va dispărea adevărul lui Dumnezeu din viaţa omului, niciodată nu vor dispărea cei care sunt de acord, care în mod liber şi raţional au acceptat acest adevăr, au acceptat să vieţuiască în conformitate cu el. Şi cât de puternice ar fi forţele  răului, lor nu le este dat să biruie pe cei care trăiesc conform legii lui Dumnezeu, fiindcă aşa a voit Domnul, şi El, Care prin Fiul Său a biruit păcatul în istoria omenirii, ne arăta nouă un semn vădit şi viu al acestei biruinţe. Iar biruinţa aceasta se săvârşeşte nu atât prin puterile noastre slabe, nu doar prin puterea raţiunii, a voinţei sau a sentimentelor, cât prin credinţa noastră, iar ca răspuns la această credinţă Dumnezeu ne dă energia Sa, harul Său, puterea Sa.

Nu este întâmplător că în ziua Botezului Domnului noi sfinţim apa – ca un semn vădit al atingerii naturii materiale a acestei lumi de harul lui Dumnezeu şi de energia lui Dumnezeu. Noi cunoaştem că această apă sfinţită capătă o cu totul altă putere – puterea tămăduirii şi a ajutorării. Dar nu este puterea magică, nu este puterea vrăjitoriei care acţionează independent de voinţa omului – este puterea harică a lui Dumnezeu care acţionează doar atunci, când avem credinţă şi când capul nostru şi inima noastră le închinăm în faţa Domnului.

Iată din ce cauză atitudinea noastră faţă de aghiasmă trebuie să fie însoţită de o stare sufletească deosebită. Noi nu putem să percepem această apă ca o marfă necesară oarecare. Uneori în biserici după sfinţirea apei oamenii încearcă cât mai grabnic să şi-o toarne în vasele lor, fac gălăgie, uneori chiar şi se obijduiesc unii pe alţii, aducând răutate şi neadevăr în acel loc, în care harul lui Dumnezeu s-a atins de viaţa noastră. Un astfel de comportament este o blasfemie, pentru care Dumnezeu pedepseşte, astfel încât apa sfinţită în mâinile unei persoane care aduce blasfemie lui Dumnezeu încetează de a mai fi sfinţită, pierzându-şi puterea sa. Doar apa sfinţită nu acţionează ca o magie – ea rămâne sfinţită doar în mâinile acelei persoane care crede, care doreşte să-şi supună voinţa sa voinţei lui Dumnezeu, care îşi mărturiseşte păcatele  şi care simte aievea prezenţa lui Dumnezeu în propria viaţă.

Iată din ce considerente este important ca în ţara noastră Boboteaza să nu se transforme într-o sărbătoare folclorică, când  în apa de gheaţă oamenii intră nu pentru a se atinge de harul lui Dumnezeu, ci doar datorită obiceiului. Fie ca oricine va intra astăzi în apă să ţină minte că apa aceasta este sfinţită, că el se atinge de o sfinţenie, că  atunci când va ieşi din această apă el trebuie să devină o altă persoană, simţind nu doar o vioiciune fizică a organismului, dar şi sfinţirea sufletului său, vioiciunea şi puterea duhului. În acest caz această gimnastică duhovnicească, Dumnezeiască, va acţiona mult timp.

Fie ca Domnul să ne ajute prin puterea harului Său să păzim credinţa, să păzim legea lui Dumnezeu în inimile noastre, să ne opunem păcatului şi minciunii în viaţa noastră, să depăşim neadevărul, să stăm tare pe acel fundament, pe care Dumnezeu a dorit să ne pună – pe fundamentul credinţei, pe piatra Bisericii (vezi: Mt. 16:18). Noi credem că prin puterea lui Dumnezeu se va schimba viaţa noastră, viaţa poporului nostru, că mulţi oameni, care sunt gata să meargă după Hristos, vor păstra în civilizaţia contemporană umană o insulă a libertăţii duhovniceşti, devenind liberi de prizonieratul păcatului.

Pe drept vorbind, către acestea şi sunt îndreptate toate eforturile celor care iau asupra lor responsabilitatea de a fi ucenic al lui Hristos. Către acestea sunt îndreptate toate eforturile Bisericii lui Dumnezeu, pe care porţile iadului nu o vor birui. Şi fie ca harul Botezului Domnului, harul Iordanului, precum am auzit adineaori în rugăciune, să fie cu noi cu toţi, întărindu-ne puterile noastre slabe omeneşti pentru făurirea unei vieţi paşnice, pline de bucurii, libere de păcat, a unei vieţi care ar dărui oamenilor ceea ce îşi doresc – fericirea adevărată şi netrecătoare. Să ne păzească Domnul prin puterea harului Său. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii