La 18 august 2013, Preafericitul Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Chiril, a oficiat Dumnezeiasca liturghie în schitul „Înălțarea Domnului” de pe muntele Sekirnaja, la Solovki. După terminarea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenți cu o predică.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Cinstite părinte locțiitor! Dragi părinți, frați și surori!

Vă felicit pe toți cu ocazia zilei de duminică și cu ocazia unui eveniment de o mare importanță duhovnicească, care a avut loc aici, pe muntele Sekirnaja, pe un loc strașnic, care va intra în istorie nu atât prin nevoințele călugărilor din secolele XVIII-XIX, cât prin suferințele acelor, care își ispășeau aici pe nedrept pedeapsa nemeritată în anii 20-30.

Pe muntele Sekirnaja se afla un izolator de pedeapsă cu destinație specială al lagărului Solovki. Încoace erau trimise persoanele care aveau vreo vină din punctul de vedere al conducerii lagărului, iar uneori pur și simplu fără nici un motiv. Condițiile de existență erau de așa natură, că puțini ieșeau vii de aici. Se vorbea că nu era cu putință să supraviețuiești în condițiile în care erau ținuți deținuții în Sekirka. Ei nu erau eliberați de la muncă. Deseori ei trebuia să lege plute din copacii tăiați în pădure, stând în apa de gheață a mării Albe, inclusiv nu departe de aici, în raionul pustiei sfântului Isaac, iar apoi oamenii chinuiți, care au stat câteva ore în apa de gheață, se ridicau pe muntele Sekirnaja, în biserica rece și aici se uscau, primind o rație de mâncare din cea mai săracă, neavând condiții de salubrizare. Într-adevăr, aici era practic imposibil de supraviețuit, însă Domnul dădea puteri și oamenii treceau prin aceste încercări – în primul rând acei, care se aflau aici nu pentru vreo delicvență (de aceștia erau puțini), dar pentru credință – aceștia erau în majoritate. Acel care suferea pentru Hristos, era întărit tot de El, astfel că stoicismul și curajul acestor oameni nefericiți, care își purtau fără vină pedeapsa în condiții foarte severe, trezea mirarea celor, care erau călăii lor.

Am avut ocazia să vizitez acest loc prima dată în depărtatul an 1973, exact cu 40 de ani în urmă, și sufletul meu s-a lipit de el. Pe atunci nu era măcar nici o aluzie la renașterea vieții bisericești, însă ghizii totuși aveau curajul ca să povestească adevărul despre acest loc. Aceasta a fost marele lor merit, deoarece nimeni nu putea propovădui pe insula Solovki, cu excepția celor care lucrau la muzeu și deseori oamenii aflau pentru prima dată anume de la ghizi amănunte îngrozitoare despre cele întâmplate pe muntele Sekirnaja.

10 ani au trecut din timpurile, de când a reînceput viața monahală aici. Drept a spus părintele locțiitor: a reînceput parcă întâmplător. Ultimul paznic al acestui loc a fugit de aici, nesuportând condițiile grele – se spune că în timpul nopții era chinuit de coșmaruri, de anumite vedenii îngrozitoare, inclusiv legate de istoria lagărului din acest loc și nu a mai putut locui aici. Atunci, în pofida nedorinței active de a admite aici călugări, conducerea muzeului nu a putut adopta o altă decizie decât aceea de a propune cuiva din monahi să locuiască aici, deoarece nimeni în afară de ei nu era de acord să locuiască pe muntele Sekirnaja. Aș vrea să-mi manifest recunoștința mea cordială, părinte Matfei, pentru că ați fost primul călugăr, care ați sosit pe muntele Sekirnaja în calitate de paznic al acestui far și al acestei biserici, pe atunci profanate, și aici a început slujirea Dumneavoastră în nevoință pentru restabilirea schitului pe muntele Sekirnaja.

Astăzi, în aniversarea de zece ani de la renașterea vieții monahale pe muntele Sekirnaja, noi am sfințit în mod solemn biserica de sus în cinstea Înălțării Domnului. Când am oficiat azi liturghia, în fața ochilor mei au trecut deținuții nefericiți, care s-au aflat, inclusiv, și în această biserică, în acest loc, unde stăm acum – chinuiți, flămânzi, uzi, reci, tușind, bolnavi, fără acordarea vreo unui ajutor medical, fără medicamente, fără căldură, fără mâncare… Însă majoritatea dintre ei erau oameni credincioși și, aflându-se între acești pereți, ei se rugau fierbinte lui Dumnezeu. Pe cineva Dumnezeu l-a salvat – printre aceștia a fost bunelul meu, iar alții și-au dat sufletul pe acest loc. Astăzi noi am pomenit pe toți acei care au fost omorâți fără vreo vină pe muntele Sekirnaja, cinstind puterea credinței acelor oameni, precum și puterea nevoinței monahale, care înflorea aici, în special în secolul al XIX-lea și care s-a arătat aici și în secolele XX și XXI. Ne bucurăm că prin trudele călugărilor este renăscută aici viața schitului, sunt renăscute bisericile.

Azi noi ne-am rugat în mod special pentru ca Domnul să aplece mila Sa către hotarele orientale ale Patriei noastre, unde s-a dezlănțuit stihia, unde a avut loc o inundație fără precedent pentru acele locuri. Au fost inundate multe localități, au fost distruse drumuri, au fost demolate poduri, dar cel mai grav că oamenii au fost lipsiți de locuințe, acoperiș de asupra capului, avere.

Eu le mulțumesc tuturor celor care participă azi la lichidarea urmărilor extrem de serioase de după inundația care încă nu a trecut, inclusiv reprezentanților Bisericii, care ajută fie prin colectarea mijloacelor și a îmbrăcămintei, fie prin achiziționarea apei potabile, fie prin vizitarea pe cei care suferă, mângâindu-i în mod duhovnicesc. Ceea ce m-a mișcat cel mai mult e că foarte multe persoane, care nu au fost botezate, acolo primesc botezul. În mijlocul acelei stihii a apelor, care distruge totul, există stihia apei, care făurește cu harul lui Dumnezeu și, împărtășindu-se de această stihie a apei, oamenii noștri într-un timp cel mai dificil capătă speranța pentru salvare.

Mulțumesc tuturor – și persoanelor laice, în special colaboratorilor Ministerului Situațiilor Excepționale, militarilor, puterii locale care azi trudesc pentru depășirea urmărilor extrem de grele ale inundației. Eu chem pe toți la rugăciune, ca Domnul să aplece mila Sa către pământurile noastre estice, ca apa să plece cât mai repede și ca statul nostru – atât puterea federală, cât și cea locală – să facă totul ca cele pierdute de oameni să fie restituite și ca cei care au avut de suferit, să poată să se întoarcă la viața pașnică și liniștită.

Încă odată aș vrea să vă salut cordial pe voi pe toți și să vă mulțumesc, părinte Porfirii, pentru cuvintele calde și pentru cadou. Din partea mea aș vrea să aduc în dar pentru acest loc icoana Maicii Domnului de Iveria, pe care am primit-o cadou, la rândul meu, pe muntele Athos. Cred că această icoană se va afla pe un loc just. Este o părticică de pe muntele Athos, în care se reflectă jertfa nevoitorilor athoniți din trecut și din prezent. Dea Dumnezeu ca înaintea acestei icoane să se roage și călugării noștri, care se află aici, pe muntele Sekirnaja, rugând-o pe Maica Domnului să le dea ajutor în purtarea unei foarte grele ascultări monahale. Eu cred că pentru rugăciunile Preacuratei Domnul va dărui sănătate și duhovnicească, și trupească, pace și bunăstare tuturor celor care în acest loc, acoperit de scârbe și amărăciuni, restabilesc cuvioșia proprie poporului nostru și lucrarea rugăciunii, proprie monahilor noștri. Să vă păzească pe toți Domnul!

În pomenirea vizitei mele pe muntele Sekirnaja și a sfințirii acestei biserici, aș vrea fiecăruia dintre cei care sunt aici prezenți să transmit binecuvântarea Patriarhului în chipul acestei iconițe a Schimbării la Față a Domnului. Să vă păzească Domnul! Vă felicit cu ocazia sărbătorii!

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii