PS Sebastian: PREDICĂ LA DUMINICA A XIX-A DUPĂ RUSALII: DE LA VIRTUŢILE “NORMALE” LA VIRTUTEA VIRTUŢILOR

DUMINICA A XIX-A DUPA RUSALII

Iubirea vrăjmaşilor – Lc. 6, 31-36

DE LA VIRTUŢILE “NORMALE”  LA VIRTUTEA VIRTUŢILOR

Citiţi şi:

 

Dreptmăritori creştini,

Evanghelia de astăzi este una dintre cele mai ,,impopulare” pericope evanghelice ce se citesc în Biserica noastră. Şi,spun că este impopulară şi ,,incomodă”,pentru două motive: întâi, pentru că mini-malizează nişte valori în care am fi sperat că ne putem regăsi şi noi mai uşor şi, în al doilea rând, pentru porunca aceasta atât de grea – pentru cei mai mulţi cu neputinţă de împlinit – a iubirii vrăjmaşilor.

Pe de o parte, deci, evanghelia minimalizează virtuţile aflate la îndemâna noastră, a tuturor: omenia, iubirea celor dragi, cinstea şi dreptatea.

Omenia. Zice Mântuitorul Hristos: ,,Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi–le şi voi asemenea”(Lc.6,31).Este vorba despre omenia aceasta minimală, de a face bine celui de la care pretindem ori aşteptăm acelaşi bine. Sunt cuvintele pe care românul le-a preluat în proverbul:,,Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”.Evanghelia însă nu se limitează la modul acesta negativ – ca să ne arate doar ceea ce nu trebuie să facem – ci ne invită la un Creştinism pozitiv şi lucrător, săvârşind mai întâi noi, adică, ceea ce am dori să primim de la cei din jurul nostru.

O altă valoare, pe care o ,,minimalizează” evanghelia de astăzi, prin cuvintele:,,Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii acelaşi lucru fac?”, este ,,iubirea celor dragi”. Şi aceasta, pentru că o astfel de iubire este cât se poate de firească. Nu este, adică, să-ţi iubeşti părinţii ori copiii; să-i iubeşti pe cei care te iubesc pe tine. O fac, de altfel, şi păcătoşii!

Altă virtute pe care evanghelia de astăzi o ,,bagatelizează” prin cuvintele ,,Dacă faceţi bine celor care vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac?”, este ,,cinstea” sau ,,corectitudinea”, proprii, iată, până şi păcătoşilor, iar a patra valoare este ,,dreptatea”, căci zice:,,Dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea?Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai”. Şi, după ce ni se arată că toate aceste valori sunt departe de a fi cine ştie ce virtuţi extraordinare, cu care am putea “obliga” în vreun fel pe Dumnezeu, evanghelia vine şi ne şochează de-a dreptul pe toţi cu cuvintele:,,Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt”. Sunt ,,normalizate”, aşadar, nişte valori în care fiecare dintre noi ne-am fi putut regăsi, poate, cu uşurinţă, arătându-ne totodată care este adevărata virtute!

Astfel, ca să ne înveţe odată pentru totdeauna că trăirea în Hristos şi Creştinismul nu înseamnă numaidecât o viaţă ,,convenabilă”, comodă şi la îndemâna oricui, evanghelia de astăzi vine cu această poruncă:,,Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”! Trebuie să ştiţi, dragii mei, că nici o altă religie de pe pământ nu ,,a riscat” o asemenea prescripţie, impunând un asemenea ,,jug” credincioşilor săi – iubirea vrăjmaşilor.De aceea spunem noi că Religia Creştină este una superioară.Evreul, în religia sa Mozaică,spune: ,,Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău!”(Mt.5,43), iar musulmanul propovăduieşte ,,războiul sfânt”. Hristos, însă, pune ,,ştacheta” mult mai sus. Dintre toţi întemeietorii de religii, El este cel mai ,,cutezător” şi mai ,,pretenţios”:”Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!”

Şi, ca să ne dăm seama cât de urâtă este înaintea lui Dumnezeu, atitudinea de dispreţ, de ură sau de nesocotire a celui de lângă noi, ajunge să ne amintim de pilda vameşului şi a fariseului (Lc. 18, 10-14) unde, mai îndreptat s-a întors la casa sa vameşul păcătos, decât fariseul drept, dar dispreţuitor. E adevărat, vameşii treceau în vremea aceea drept cei mai păcătoşi oameni, pentru că nu-şi făceau cinstit munca şi nedreptăţeau adesea pe semenii lor. Fariseul însă nu vede în vameşul de la uşăun împreună ,,candidat” cu el la Împărăţia lui Dumnezeu. Nu îl priveşte ca pe fratele său. Nu conştientizează că şi acela are nevoie de binecuvântarea lui Dumnezeu. Priveşte la el peste umăr. Îl desconsideră chiar şi înaintea Domnului: ,,Doamne, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca acest vameş…!”

Iubiţi credincioşi,

Sunt între noi persoane care ,,nu ştiu nimic” despre evanghelia de astăzi; care ,,nu au auzit niciodată” cuvintele ei. Numai aşa se poate explica de ce prea puţini ne reproşăm lipsa de iubire faţă de aproapele. Vin unii credincioşi la spovedanie şi spun:”Părinte, ştiţi… n-am păcătuit cine ştie ce: n-am dat în cap la nimeni, nu mi-am înşelat soţia, n-am furat…” Şi o ţin aşa, spunând mai mult ce cred ei că n-au greşit, decât ceea ce au păcătuit. Ei bine, evanghelia de astăzi ne deconspiră superficialitatea şi creştinismul nostru ,, de carton” căci, departe de a ne opri doar de la săvârşirea răului, ea ne cere expres să facem binele. Cui? Celui ce ne-a făcut nouă nu doar bine, ci chiar rău. Aceasta este piatra de încercare a adevăratului creştin.

Câţi dintre noi, aşadar, mergem la spovedanie şi pârâm sentimentele noastre ,,necreştine” împotriva aproapelui, chiar dacă acela a ajuns printr-o împrejurare sau alta să ne fie duşman? Căci avem persoane sau foşti prieteni cu care refuzăm până să şi vorbim, ignorând cuvântul lui Dumnezeu:,,Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este!”(I In.4, 20). De ce îl numeşte aşa? Pentru că nu poate încăpea dragostea împreună cu ura în acelaşi suflet, după cum nu pot încăpea simultan în acelaşi spaţiu lumina şi întunericul. Tot aşa nu poate avea de-a face dragostea, fie ea şi îndreptată către Dumnezeu, cu ura faţă de aproapele. Cunosc persoane care tocesc zilnic pragul bisericii, neconcepând să piardă vreuna dintre slujbe, persoane care se roagă lui Dumnezeu foarte mult, dar care n-au înţeles încă taina iubirii. Mă credeţi că există inimi împietrite printre cei care se pretind ,,fii” ai lui Dumnezeu? Ei bine, pe aceştia, pentru că nu au iubire, Domnul i-a numit ,,mincinoşi”, pentru că nu poate avea nimic comun Dumnezeu cu ura.

Dragii mei,

Hristos însuşi ne-a dat exemplu de iubire atunci când a fost arestat, pălmuit, scuipat şi omorât pe nedrept! Nu S-a gândit nicio clipă la valorile cu care ne place nouă să ne lăudăm, socotindu-ne că suntem creştini şi este suficient dacă vom da dovadă de omenie, de iubire faţă de cei dragi ai noştri, de corectitudine în viaţa de zi cu zi şi, mai ales, de dreptate. De aceea evanghelia de astăzi este, totodată, poate şi cea mai ,,cutezătoare”, pentru că ne vorbeşte de un lucru care ne place cel mai puţin:iubirea vrăjmaşilor.,,Acum să te văd – vrea să zică Mântuitorul Hristos – eşti omenos, eşti cinstit, îi iubeşti pe cei ce-ţi sunt dragi, eşti un om corect şi drept etc…Haide să te văd, însă, pentru că asta vasăzică adevăratul Creştinism: iubeşti pe vrăjmaşii tăi”? Greu!… Să iubesc pe cel care mă bârfeşte sau mă dispreţuieşte?!Pe cel care mă jigneşte?! Pe cel care m-a lovit sau mi-a răpit drepturile?! Da, pe acesta ne cheamă evanghelia de astăzi să-l iubim! Iată de ce am spus că este impopulară şi incomodă această pericopă!Când să zicem şi noi ,,gata, ne-am regăsit în Creştinism, pentru că suntem oameni de omenie, corecţi, cinstiţi, drepţi, etc…”, vine Mântuitorul Hristos şi ne spune: ,,Da? Eşti creştin? Atunci, iubeşte-ţi vrăjmaşii!”Este prescripţia care ne deosebeşte de toate religiile de pe pământ. Duceţi-vă şi cercetaţi! Nu veţi mai găsi la nicio religie un ,,risc” atât de mare; o poruncă atât de riscantă şi de îndrăzneaţă, ca aceasta a iubirii vrăjmaşilor!

Ştim cu toţii, din viaţa noastră personală, cât de greu este să ne mai uităm măcar la persoana care ne-a jignit sau ne-a greşit, darămite să o mai şi iubim! Şi totuşi, evanghelia de astăzi ne-o cere, ceea ce înseamnă că este şi posibil. Dacă nu ar fi fost cu putinţă, Hristos nu ar fi stricat cuvintele acestea pe noi! Este cu putinţă să ne iubim vrăjmaşii, chiar dacă pare greu sau imposibil. El însuşi a făcut-o, atunci când a fost răstignit: i-a privit cu milă şi compasiune pe cei care Îl scuipau, Îl batjocoreau şi Îl răstigneau. După modelul Său, Sfântul Arhidiacon Ştefan şi mucenicii de mai târziu acelaşi lucru l-au cerut în rugăciunea lor:,,Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (F.A.7, 60). De aceea evanghelia de astăzi, pe lângă faptul că ,,minimalizează” anumite repere spirituale care riscă să genereze în noi autosuficienţă, ne invită să urcăm o ,,scară” înaltă şi greu de escaladat – ,,scara iubirii vrăjmaşilor”. Însă, ca să nu ni se pară greu, haideţi să observăm pe rând treptele acestei scări şi să încercăm să le urcăm pe toate încet-încet!

O primă treaptă către iubirea vrăjmaşilor ar fi să încercăm, mai întâi, să nu-i urâm pe cei care ne-au greşit, după cum ar merita, dacă este să ne luăm după ,,dreptatea umană”. Unii , în numele acestei dreptăţi omeneşti, se lasă contagiaţi de răul celorlalţi şi se comportă şi ei la fel. În felul acesta însă nu facem decât să ne dezonorăm Creştinismul pe care pretindem că îl iubim ori îl respectăm, şi astfel să înmulţim, în loc să stopăm răul. Să te lupţi cu tine să nu-i urăşti şi, după ce ai reuşit să nu-i urăşti, vei putea să urci următoarea treaptă, şi anume aceea de a nu le reproşa răul pe care ţi l-au făcut. Fă-te că ai uitat! Încearcă să ignori răul acela, ca şi cum nici nu s-a întâmplat!Şi, dacă ai făcut şi aceasta, urcă încă o treaptă: încearcă să nu-ţi pese cu adevărat de răul pe care ţi l-au făcut. Compoartă-te ca şi cum ziua şi clipa respectivă nici nu a existat. Şi,dacă ai reuşit şi aceasta, mai urcă o treaptă: când te întâlneşti cu ei,zâmbeşte-le şi vorbeşte-le! Toate acestea, însă, în rugăciune sfântă, ca Dumnezeu să caute la inima noastră mai mult cu înţelepciune decât cu dreptate, iar la inima vrăjmaşilor noştri mai mult cu dragoste decât cu ură. La sfârşit, după ce vom urca toate aceste trepte de care am vorbit, va trebui să ne rugăm şi mai mult, însă, ca Dumnezeu să reverse peste noi darul compasiunii şi al iubirii faţă de cei care ne-au greşit. Sunt sentimentele cu care şi El Şi-a privit duşmanii!…

Fraţi creştini,

Hristos ne cheamă la milă faţă de cei care ne greşesc, ne nedreptăţesc sau ne batjocoresc.În loc să lăsăm frâu liber mâniei sau unui comportament similar cu al lor, Domnul ne invită să simţim pentru ei compasiune. Este premisa iubirii! Gândindu-ne, adică:,,săracii, nu ştiu ce fac! Nu-şi dau seama că nu au dreptate sau nu este bine să se poarte aşa! Să ne rugăm deci, lui Dumnezeu, să le lumineze mintea, ca să înţeleagă că nu trebuie să se comporte aşa şi, prin rugăciune, El va putea revărsa într-un final înlăuntrul nostru şi ,,misterul iubirii”. Chiar dacă nu-şi cer iertare şi stăruie în greşeala lor, comportându-se ca nişte adevăraţi vrăjmaşi, noi avem datoria să-i iubim! La prima vedere pare greu dar, cred că dacă ne vom propune să urcăm pe rând treptele iertării cu rugăciune şi conştienţi că nu avem ce căuta în Împărăţia lui Dumnezeu dacă nu  ne  vom iubi vrăjmaşii, Dumnezeu va revărsa asupra noastră puterea ca ,,imposibilul” acesta, ,,incomoditatea” şi ,,impopularitatea” iubirii vrăjmaşilor să devină posibilă şi aplicabilă şi în viaţa noastră.

Să nu ne înşelăm! Doar aceia dintre noi care vom stărui şi ne vom lupta cu noi înşine să alungăm din suflet ura, dispreţul, durerea şi nemulţumirea faţă de vrăjmaşi, vom fi fii ai Celui Preaînalt.În Împărăţia Cerurilor, şi să vrea Dumnezeu să poftească pe cineva nepregătit – care nu a lepădat de la el ura, dispreţul sau nemulţumirea faţă de vrăjmaşi – nu va avea ce căuta! Să nu credeţi că ar putea cineva să dobândească Împărăţia Ceurilor fără această luptă cu sine, împăcându-se, adică , cu vrăjmaşii săi, oricâte fapte bune ar aduna el. Ştiţi ce ar putea să ne facă Dumnezeu nouă, celor care am îndrăzni să ne prezentăm la Judecată neîmpăcaţi şi urându-ne unul pe altul? Să ne aşeze în Rai în acelaşi ,,lăcaş” cu vrăjmaşul nostru, zicându-ne: “Staţi aici şi bucuraţi-vă de rai împreună!” Aveţi idee ce s-ar întâmpla atunci? Raiul s-ar transforma instantaneu în iad pentru amândoi, căci pentru cel care nu a învăţat să ierte şi să iubească aici pe pământ – este învăţătura Bisericii noastre – nu va fi cu neputinţă să mai deprindă acestea chiar şi în Împărăţia lui Dumnezeu. Ştim bine cât de greu este şi să suportăm măcar pe cei pe care îi urâm. Ei bine, ca să ne arate Dumnezeu că nu El este cauza nefericirii noastre veşnice, aceasta ar putea-o face: dacă va vedea că avem credinţă, sau am postit şi ne-am rugat mult, încât să pretindem că merităm Împărăţia Sa, ne-ar putea spune: “Da, poftiţi în rai, numai că veţi împărţi aceeaşi ,,încăpere” cu cei care nu-i puteţi suferi!” Iată de ce insistă Dumnezeu astăzi, spunând:”Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!” Nu poate încăpea dragostea cu ura în acelaşi suflet! Luptaţi-vă să vă împăcaţi cu pârâşii voştri pe cale! Nu ajungeţi în faţa Judecătorului încă urându-vă unul pe altul (Lc.12, 58), că vă va da Dumnezeu aceeaşi ,,cameră” în Împărăţia Cerurilor, iar aceea nu poate fi fericire!

Mesajul evangheliei de astăzi, aşadar, aceasta este: să încercăm să ne iubim vrăjmaşii! Este uşor să fim oameni corecţi, este normal să fim cinstiţi, este firesc să fim oameni drepţi, dar – din nefericire – nu este de loc uşor, şi necesită foarte multă luptă cu noi înşine, ca să ne iubim vrăjmaşii. Evanghelia de astăzi ,,banalizează”, poate, nişte valori pe cât de la îndemâna noastră, pe atât de comune, dar ne pune înainte cea mai mare virtute – aceea a iubirii vrăjmaşilor .Şi, dacă până acum ne-am considerat nişte creştini buni, eventual extraordinari, gândind că este suficient să fim umani, corecţi, cinstiţi, drepţi şi să iubim pe cei iubiţi ai noştri, iată că astăzi ni se spune că acestea toate sunt insuficiente, pentru că adevăratul Creştinism presupune mult mai mult…

Dragii mei,

Cred că am trăit astăzi, ascultând această evanghelie, nedumerirea şi surprinderea pe care le-am încercat şi la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, când am avut, poate, sentimentul că ne-am pregătit după un ,,manual”, iar Dreptul Judecător ne ,,întreabă”din altul! Vă aduceţi aminte: Domnul Hristos, şezând pe Tronul Său şi chemând pe fiecare, întreabă despre lucrurile la care ne-am aşteptat, poate, cel mai puţin: ,,ai dat să mănânce celui flămând? Ai potolit setea celui însetat? Ai vizitat pe cel bolnav? Ai cercetat pe cel întemniţat?” etc…(Mt. 25, 31-46) Ne-am obişnuit, îndeobşte, să ne pregătim pentru întâlnirea cu Dumnezeu cu post, cu rugăciune, cu metanii, cu viaţă curată şi alte fapte bune aflate mai la îndemâna noastră şi, ne trezim la Dreapta Judecată că nici nu  ne întreabă de acestea!…Şi aceasta nu pentru că sunt inutile, ci pentru că sunt insuficiente! Pentru că sunt doar trepte, iar Hristos va merge la ,,final” – la roadele acelora, răsplătindu-ne după cât de mult au rodit acelea în noi dragoste faţă de aproapele, ca premisă şi condiţie absolute necesară a dragostei pentru El.

Tot aşa se explică şi nedumerirea şi uimirea pe care le-am trăit astăzi, când am ascultat Sfânta Evanghelie şi am văzut că omenia este minimalizată ca insuficientă, iubirea celor dragi este cât se poate de normală şi comună, corectitudinea şi dreptatea, de asemenea, sunt valori pe care şi necredincioşii şi păcătoşii le împlinesc…Noi, însă, suntem creştini, iar numele de,, creştin” vine de la Hristos, şi Hristos nu a fost doar un ,,Om”corect, cinstit şi drept!… Dacă ar fi fost doar atât, i-ar fi dat în judecată pe cei care L-au condamnat la moarte, sau ar fi recurs la puterile Sale dumnezeieşti şi i-ar fi spulberat pe aceia care au îndrăznit să-L pălmuiască şi să-L răstignească. Ce caută un creştin să dea în judecată pe aproapele său? Chiar dacă este după dreptate şi pare normal să-şi ceară drepturile! Acestea însă sunt din Constituţie şi din ,,Charta drepturilor omului”; sunt din legi pe care le-au făcut oamenii, oamenii veacului acestuia! Noi, însă, primim aici poruncă şi prescipţie, iată, chiar de la Dumnezeu:dacă eşti creştin, încearcă aceasta, adică iubeşte pe vrăjmaşii tăi! Ah, e greu?…Ia-o treptat şi , mai ales roagă-te ca Dumnezeu să te ajute, pentru că dacă vrei, poţi! Se poate, dar  nu vrem suficient şi nu  ne luptăm cu noi de ajuns să punem în viaţă ceea ce Hristos ne-a arătat că este mai de valoare decât valorile umane

De aceea, să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne dea tuturor puterea de a lupta cu noi înşine să recuperăm relaţiile nefericite cu cei care ne-au jignit ori ne-au nedreptăţit. Să ne ajute să devenim adevăraţi creştini%2