Scrisoarea Președintelui Putin către americani

Rusia, o pledoarie în sprijinul precauţiei

Ce are Putin să le spună americanilor despre Siria

    Către

~Toţi suntem diferiţi, dar atunci când cerem binecuvântările Domnului nu trebuie să uităm că Dumnezeu ne-a creat egali.~

MOSCOVA – Evenimentele recente cu privire la Siria m-au făcut să vorbesc direct poporului american şi liderilor lui politici. Este important să fac aceasta într-un moment de insuficientă comunicare între societatea lor şi a noastră.

Relaţiile dintre noi au trecut prin diferite etape. Am stat unul împotriva celuilalt în timpul războiului rece, dar, de asemenea, am fost şi aliaţi odată şi i-am înfrânt împreună pe nazişti. Organizaţia internaţională universală – Naţiunile Unite – a fost atunci înfiinţată pentru a preveni ca o asemenea catastrofă să se mai petreacă vreodată.

Fondatorii Naţiunilor Unite au înţeles că deciziile cu privire la război şi pace ar trebui să se ia numai prin consens şi, cu consimţământul Americii, a fost introdus în Charta Naţiunilor Unite dreptul de veto, spre a fi exercitat de către membrii permanenți ai Consiliului de Securitate. Adânca înţelepciune a acestui fapt a întărit stabilitatea relaţiilor internaţionale pentru câteva decenii.

Nimeni nu doreşte ca Naţiunile Unite să aibă aceeaşi soartă ca Liga Naţiunilor, care a intrat în colaps pentru că i-a lipsit forţa de convingere. Acest lucru este posibil dacă ţările influente ignoră Naţiunile Unite şi întreprind acţiuni militare fără autorizaţia Consiliului de Securitate.

Atacul potenţial al SUA împotriva Siriei, în ciuda unei puternice opoziţii din partea mai multor state şi a multor lideri politici şi religioşi majori, inclusiv a Papei, va avea ca rezultat mai multe victime nevinovate şi o intensificare a tensiunilor, cu posibilitatea de răspândire a conflictului cu mult mai departe decât hotarele Siriei. Un asemenea atac va duce la creşterea violenţelor în zonă şi va dezlănţui un nou val de terorism. Ar putea submina eforturile multilaterale de a rezolva problema nucleară iraniană şi conflictul israelo-palestinian şi, mai apoi, să destabilizeze întreg Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Acesta ar putea să dezechilibreze întregul sistem al dreptului internaţional şi al ordinii mondiale.

Siria nu e martoră la o bătălie pentru democraţie, ci la un conflict armat între guvern şi opoziţie, într-o ţară multireligioasă. Sunt foarte  puţini campioni ai democraţiei în Siria. În schimb, luptătorii Al-Qaeda şi extremişti de toate soiurile care luptă cu guvernul sunt mai mult decât suficienţi. Departamentul de stat al SUA a indicat, în lupta cu opoziţia, Frontul Al Nusra[1] şi statul islamic al Irakului şi Levantul[2] drept  organizaţii teroriste. Acest conflict intern, alimentat de arme străine puse la îndemâna opoziţiei, este unul din cele mai sângeroase din lume.

Mercenarii din ţările arabe, care luptă acolo, şi sutele de militanţi din ţările vestice şi chiar din Rusia  sunt problema care ne preocupă. Oare nu se vor întoarce ei în ţările lor cu experienţa negativă  dobândită în Siria? La urma urmei, după ce au luptat în Libia, extremiştii s-au mutat în Mali. [3] Acest lucru reprezintă o ameninţare pentru noi toţi.

Chiar de la bun început Rusia a susţinut soluţia dialogului pacifist care a permis sirienilor să se gândească la o soluţie de compromis pentru viitorul lor. Nu protejăm guvernul sirian, ci dreptul internaţional. Suntem nevoiţi pentru aceasta să apelăm la Consiliul de Securitate [4] al Naţiunilor Unite şi credem că păstrarea legii şi ordinii în lumea atât de complexă şi zbuciumată a zilelor noastre e unul din puţinele moduri de a împiedica alunecarea spre haos a relaţiilor internaţionale. Legea este lege, şi trebuie urmată, fie că ne place sau nu.  Conform dreptului internaţional actual, intervenţia în forţă este permisă doar în caz de autoapărare sau în urma deciziei Consiliului de Securitate. În conformitate cu Carta Naţiunilor Unite, orice altceva este inacceptabil şi constituie un act de agresiune.

Nimeni nu pune la îndoială faptul că în Siria s-au utilizat gaze letale, însă avem toate motivele să credem că ele au fost folosite nu de către armata siriană, ci de către forţele de opoziţie, pentru a determina intervenţia puternicilor  protectori străini care îi susţin pe fundamentalişti. Raportările cum că militanţii pregătesc un nou atac – de această dată împotriva Israelului – nu pot fi ignorate.

Este alarmant faptul că intervenţiile militare în conflicte interne ale altor state au devenit un lucru obişnuit pentru SUA. Acesta este oare un lucru bun pentru interesul pe termen lung al Americii? Mă îndoiesc. Milioane de oameni în întreaga lume văd tot mai mult în America nu un model de democraţie, ci un sistem care se sprijină tot mai mult pe forţa brutală, ţesând coaliţii sub sloganul „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!

Dar forţa s-a dovedit ineficientă şi inutilă. Afganistanul se clatină serios şi nimeni nu poate spune ce se va întâmpla după ce puterile internaţionale se vor retrage. Libia este divizată în triburi şi clanuri, în Irak războiul civil continuă cu zeci de morţi în fiecare zi. În SUA,  mulţi oameni fac analogie între Irak şi Siria şi se întreabă de ce guvernul lor doreşte să repete greşelile recente.

Indiferent de cât de precise sunt atacurile sau de cât de sofisticate sunt armele, victimele din rândul civililor sunt inevitabile, incluzând bătrâni şi copii,  adică tocmai  cei care se presupune că ar trebui să fie protejaţi de către aceste intervenţii în forţă.

Lumea reacţionează prin afirmația: dacă nu se poate conta pe dreptul internaţional, atunci trebuie  găsite alte soluţii pentru asigurarea securității. Astfel, un număr tot mai mare de ţări caută să achiziţioneze arme de distrugere în masă. Acest lucru este logic: dacă ai bombe, nimeni nu se va atinge de tine. Am rămas doar cu discuţiile despre nevoia de a stopa proliferarea armele nucleare, pe când în realitate acest lucru e de mult timp depăşit de fapte.

Trebuie să încetăm să mai folosim limbajul forţei şi să ne întoarcem la calea înţelegerii  politice şi diplomatice.

O nouă oportunitate de a evita intervenţiile militare a apărut în ultimele zile. SUA , Rusia şi toţi membrii comunităţii internaţionale trebuie să profite de disponibilitatea guvernului sirian de a îşi plasa arsenalul chimic sub control internaţional, în vederea distrugerii lui ulterioare. Judecând după afirmaţiile preşedintelui Obama, SUA vede aceasta ca pe o alternativă la intervenţia militară.

Salut interesul preşedintelui de a continua dialogul cu Rusia, în problema Siriei. Noi trebuie să lucrăm împreună pentru a menţine vie această speranţă, aşa cum am convenit la reuniunea grupului celor 8 din Lough Erne, Irlanda de Nord, din iunie şi să conducem discuţiile înapoi spre negocieri.

Dacă putem evita folosirea forţei împotriva Siriei, acest lucru va îmbunătăți atmosfera în afacerile internaționale şi va consolida încrederea reciprocă. Acesta va fi un succes care ni s-ar datora în egală măsură, şi ar fi o poartă deschisă unor cooperări viitoare şi în ceea ce priveşte în alte probleme de acest gen.

Atât relaţia mea personală, cât şi cea de lucru cu preşedintele Obama este marcată de  o încredere crescândă. Apreciez acest lucru. Am studiat cu grijă şi mesajul său de marți adresat naţiunii americane. Şi consider, mai degrabă, nepotrivit  argumentul pe care l-a dat cu privire la excepționalismul american , accentuând faptul că politica promovată de SUA este  „cea care face ca America să fie diferită. Ea este cea care  ne face să fim excepţionali”.

Este extrem de periculos să îi încurajezi pe oameni să se vadă pe ei înşişi ca fiind excepţionali, oricare ar fi motivaţia. Există ţări mari şi ţări mici, bogate şi sărace, cu tradiţii democratice îndelungate sau care încă îşi caută drumul spre democraţie. Politicile lor sunt, de asemenea, diferite.  Toţi suntem diferiţi, dar atunci când cerem binecuvântările Domnului nu trebuie să uităm că Dumnezeu ne-a creat egali.

Vladimir V. Putin

Preşedintele Rusiei