SE VA RECUNOAŞTE LA VIENA UN „PRIMAT DIACONAL” AL PAPEI ?

Cu puţin înainte de Dialogul dintre ortodocşi şi catolici la Viena


Se întruneşte la Viena în curând, adică de luni, 20 până în următoarea luni, 27 septembrie 2010 plenul Comisiei Mixte Internaţionale de Dialog Teologic dintre ortodocşi şi romano-catolici (papistaşi). Pe reprezentanţii Comisiei Mixte îi va găzdui cardinalul Christoph Schönborn. Plenul Comisiei va continua dezbaterea temei „Rolul episcopului Romei în comuniunea Bisericii în primul mileniu”, care a început în timpul lucrărilor Comisiei în Cipru, în octombrie 2009.
Co-preşedintele din partea ortodocşilor va fi Mitropolitul de Pergam, Ioannis (Zizioulas), în timp ce Biserica Eladei va fi reprezentată de Mitropolitul Hrisostomos de Messinia.
De semnalat următoarele sublinieri – întrebări indispensabile:
1. La întrunirea anterioară a Comisiei în Cipru, Biserica Bulgariei a refuzat să participe şi s-a abţinut în urma unei hotărâri sinodale în sensul acesta. Dar nu se ştie ce va face la întrunirea de anul acesta, adică peste două zile.
2. Întrunirea Comisiei este anticipată de obicei de întruniri separate ale reprezentanţelor ortodocşilor şi catolicilor. Este cunoscut că între membrii ortodocşi nu există o totală conglăsuire (acord) asupra tezei despre primatul papal. În final, care va fi linia pe care o vor păstra reprezentanţii ortodocşi la Dialog?
3. Lucrărilor Comisiei de la întrunirea anterioară le-au precedat separat Dumnezeiasca Liturghie a ortodocşilor, la care au fost de faţă şi papistaşii, şi „messa” catolică la care au fost de faţă reprezentanţii ortodocşi. Se va continua şi de data aceasta tactica rugăciunilor în comun în cadrul lucrărilor Dialogului? S-a consfinţit deja începutul lucrărilor prin încălcarea Sfintelor Canoane, care interzic rugăciunile în comun?
4. Este aproape sigur că lucrările Comisiei vor sfârşi de data aceasta cu un text comun. Dacă aşa ceva nu se va întâmpla, atunci se va evidenţia desăvârşitul impas la care duce Dialogul, aşa cum deja a început să se vadă în Cipru. Care va fi teza despre primat pe care o vor semna împreună ortodocşii cu catolicii? Chiar aşteaptă cineva pocăinţa catolicilor şi proclamarea ereziei (kakodoxiei) papale a primatului? Sau, în final, va exista cunoscuta teologie „conciliantă” a „primatului diaconal (de slujire)” al papei?
În orice caz, Dialogul, în termenii, condiţiile şi cu persoanele de către care este desfăşurat, nu poate să conducă la mântuitoarea pocăinţă pentru catolici. Singurul lui scop, după cum arată toate, este promovarea unităţii pan-creştine ecumeniste cu cedări şi compromisuri reciproce. Însă o astfel de „unire” nu poate fi acceptată vreodată de clerul şi poporul credincios care urmăreşte priveghelnic mişcările catolicilor şi ale ecumeniştilor.

(trad. Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/2010/09/blog-post_9996.html)

2 comentarii la „SE VA RECUNOAŞTE LA VIENA UN „PRIMAT DIACONAL” AL PAPEI ?

  1. Caliopie

    Sa ne pazeasca Dumnezeu de toata gloata aceasta de lupi,care s-au napustit asupra DREPTEICREDINTE A BISERICII LUI HRISTOS,ORTODOXIA!Iar noi,multimea crestina din randurile mai de jos,(patura societatii-populatia),nu ne ramane INCA, decat SA NE RUGAM si iar sa ne rugam, SFINTILOR MUCENICI SI OCROTITORI AI SFINTEI NOASTRE BISERICI,PENTRU INTARIREA IN CREDINTA,MARTURISREA EI,SI MAI ALES PENTRU NEAMESTECAREA CU „INGREDIENTELE SAVUROASE”, CE VOR A FI ADAUGATE, DE CATOLICII-CRESTINI-PIERDUTI BISERICII DOMNULUI.
    Si de se va ajunge la hotararea „comuna”, de a necinsti Ortodoxia cu amestecul ereziilor papiste,atunci e nevoie SA NE MARTURISM NOI TOTI CREDINTA, CU GLAS RASUNATOR SI IN COMUN,CU TOTII SA NE ALEGEM REPREZENTANTI AI IUBITORILOR DE HRISTOS SI DE A SA BISERICA,SPRE PASTRAREA EI,ASA CUM S-A FACUT DE LA HRISTOS IN VREME SI PANA ACUM,CU VREDNICIE SI CU DREPTATE,CU JERTFA SA O PASTRAM,SAU SA MURIM PENTRU EA…ASTA E CHEMAREA DOMNULUI,ASTA E CHEMAREA CRUCII,A O LUA, CU TOTII, SI A-I URMA LUI HRISTOS!
    DUMNEZEULE MARE SI MILOSTIV,HRISTOASE MANTUITORULE,AJUTA NECREDINTEI NOASTRE SI INTARESTE POPORUL TAU,SPRE DREAPTA CALE SA URMAM, SI VREDNICI DE INDURAREA TA SA NE AFLAM.SLAVA TIE SFANTA TREIME,MAREATA SI NECUPRINSA TREIME PE CARE O MARIM SI CAREIA II SLUJIM SI NE INCHINAM:TATALUI SI FIULUI SI SFANTULUI DUH,ACUM SI PURUREA
    IN VECII VECILOR!AMIN.

  2. elena d

    Sfinte Maxim Marturisitorul,Sfinte Fotie, Sfinte Cosma Etolianul,si Voi toti ceilalti stalpii ai Ortodoxiei, care bine v-ati nevoit si viata v-ati dat,face-ti rugaciune inaintea Domnului sa fie zadarnicite planurile ereticilor!

Comentariile sunt închise.